Gușa este o mărire (hipertrofie) a glandei tiroide de diferite cauze (etiologii). În cadrul anchetelor de depistare în masă, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră drept gușă orice mărire a corpului tiroidian care depășește falangą terminală a policelui persoanei (acesta corespunde în medie cu de 4 ori volumul normal al tiroidei).
Gușa endemică nu este un simptom, ci o boală de sine stătătoare, care apare datorită scăderii cantității de iod din alimentație este deci o boală geoclimatică), care se caracterizează atât prin mărirea de volum a tiroidei, cit și prin alterarea celulelor dinăuntrul glandei, din așa-zișii foliculi tiroidieni.
Unii din foliculi se distrug, parțial sau total, alții se dereglează și încep să funcționeze independent de factorii hormonali care asigură controlul tiroidei normale la omul sănătos. Aceste zone autonome sunt numite de unii specialiști „masa critică“ a tiroidei. Dacă depășește un anumit volum, masa critică va provoca o tireotoxicoză (termenul de masă critică este folosit prin analogie cu cunoscuta noțiune din fizica nucleară). Gușa endemică a fost considerată de St. M. Milcu o distrofie a tiroidei, care este o boală endemică, deoarece cuprinde mai mult de 10% din populația zonelor în care aportul de iod în alimentație este sub 50 mcg/zi (1 mcg este o mimo miligram). Aceste zone geografice sunt în general submontane. Organizația Mondială a Sănătății a afirmat încă din 1960 că există aproape 200 milioane de oameni care suferă de gușă endemică în diferite regiuni ale globului. În țara noastră există endemii de gușă în toate zonele subcarpatice, ceea ce impune un tratament profilactic continuu la toți copiii din zonă.
Gușa endemică reprezintă deci o distrofic endemica tireopata. În primul stadiu, numit oligosimptomatic, se asigură o producție normală de hormoni tiroidieni, iar în stadiul al doilea (endocrinopat) apar semne fie de hipotiroidism, fie de hipertiroidie. Forma severă de cretinism endemic este stadiul al treilea (neuropat) și apare la urmași; se manifestă prin deficit mintal important, surdomutitate, talie mică și tulburări neurologice, cum ar fi spasticitatea și rigiditatea membrelor inferioare. Prin consecințele și răspândirea ei, gușa endemică constituie o problemă națională de sănătate.
Cauza gușii endemice este sărăcia de iod a solului, a apelor și vegetației din regiunile montane și submontane. Această carență de iod a apei și alimentelor este o condiție necesară pentru apariția gușii, dar nu suficientă, fiind astfel necesară intervenția factorilor adjuvanți cum sunt duritatea apei prin excesul de calciu, fluor sau prezența de substanțe gușogene în alimentație ca: varză, conopidă și alte brasicacee cu carență de proteine, precum și parazitozele digestive cronice.
Se remarcă de asemenea de multă vreme predispoziția unor familii de a face gușă transmiterea bolii din generație în generație, chiar și în afara zonelor endemice, argument serios pentru un factor genetic asociat. Se pare că la aceste familii sunt deficitare echipamentele enzimatice necesare sintezei tiroidiene. De altfel, se știe că administrarea unor medicamente (soluții expectorante cu ioduri, acidul paraaminosalicilic, fenilbutazona, litiul, cobaltul) pot bloca etapele de sinteză a hormonilor tiroidieni și pot astfel determina apariția gușii cu hipotiroidie.
Tratamentul gușii endemice este în primul rând profilactic. În țara noastră sunt folosite sarea iodată și tabletele cu iodură de potasiu. Atragem atenția că profilaxia gușii endemice are indicația maximă la copii și adolescenti, la care boala nu va mai apărea, iar gușile recente se vor retrage sub tratament.
Eficienta tratamentului cu iod în combaterea gușii endemice, tratament profilactic introdus de Kimbal și Marianne în jurul anilor 1930, poate fi comparată cu eficiența unui singur alt tratament profilactic de mare valoare pentru menținerea sănătății oamenilor: cu vaccinarea antimicrobiană.
La adulți cu guși vechi, picăturile de iod previn creșterea mai mare a gușii, dar la vârstnicii peste 60 de ani sunt contraindicate, deoarece pot să activeze zonele autonome din gușile vechi și pot să provoace tireotoxicoze.
S-au citat cazuri de tireotoxicoze apărute după o explorare cu substanțe iodate a vârstnicilor care aveau gușă endemică din tinerețe (de exemplu după o colecistografie sau o urografie). La schimbarea alimentației, în cursul unor excursii făcute de europeni purtători de gușă în SUA sau Japonia, țări în care conținutul de iod al alimentelor este mult mai bogat, apar fenomene de hipertiroidie. Reținem deci că în zonele geografice cu endemie de gușă, tratamentul profilaxiei cu iod trebuie aplicat tuturor celor care sunt încă sănătoși, inclusiv noilor familii care se mută ca să trăiască și să muncească în acea zonă. Dacă gușa endemică a apărut deja, tratamentul cu iod se indică pentru copii, tineret și gușile recent apărute. Alternativ, în aceste cazuri se pot administra hormoni tiroidieni. Chirurgia tiroidei la cazuri cu gușă oligosimptomatică este indicată numai dacă volumul glandei este atât de mare, incit comprimă și deranjează structurile din regiunea gâtului. Chirurgia gușii endemice oligosimptomatice este contraindicată în celelalte situații, deoarece provoacă sau grăbește apariția insuficienței tiroidiene.
Pe fondul gușii endemice toate celelalte boli ale tiroidei apar mult mai frecvent. De aceea în tara noastră cea mai frecventă patologie a glandelor endocrine este patologia glandei tiroide.
