Un alt virus respirator care provoacă în mod constant cazuri grave de îmbolnăvire este cel gripal sau, mai corect, familia virusurilor gripale. Există trei tipuri de virusuri gripale de care ar trebui să ne ferim: A, B și C. Dintre acestea, cel mai periculos este, de departe, vi rusul de tip A, responsabil pentru pandemii care au afectat întreaga lume. Această boală extrem de contagioasă a apărut probabil la păsă rile sălbatice de apă, precum rațele sau gâștele, dar se poate regăsi, mai rar, la câini, cai, cămile, dihori, pisici, foci, nutrii, balene și, cu siguranță, și la alte specii care încă nu au fost testate. Virusul gripal de tip B, pe de altă parte, afectează de cele mai multe ori oamenii, și singura specie care a mai prezentat simptome ale infecției este, în mod oarecum surprinzător, foca. Virusurile de tip C se manifestă rareori la oameni (din când în când afectează porcii); simptomele lor sunt asemănătoare cu cele ale răcelii obișnuite. Virusul de tip A are abilitatea unică de a se transmite la un număr enorm de specii, de aceea și este foarte periculos pentru oameni.
Gripa este o combinație deosebit de supărătoare de febră, frisoane, tuse, insuficiență respiratorie, junghiuri, slăbiciune și dureri de cap. La copii, această infecție virală mai poate provoca greață și vărsături; câteodată este confundată cu „gripa stomacală” sau gastroenterită, provocată de alte virusuri care atacă stomacul. Gripa se referă, de fapt, la bolile respiratorii provocate strict de virusurile gripale, iar simptomele acesteia tind să fie mult mai grave decât cele provocate de răceala normală sau de nenumărații microbi stomacali supărători. La copiii mici, la bătrâni și la persoanele cu sisteme imunitare slăbite sau compromise, gripa poate duce la complicații ce provoacă adesea afecțiuni mult mai grave, precum sinuzita, bronșita, infecții ale urechii sau chiar pneumonie.
Gripa de tip A a fost descrisă pentru prima dată de medicul grec Hipocrat acum mai bine de 2400 de ani. Prima consemnare detaliată a unei epidemii a avut loc în 1580 și descrie răspândirea bolii, din Asia până în Africa și Europa. La Roma au murit peste opt mii de oameni, iar în mai multe orașe spaniole, populația a fost pur și simplu nimicită de această boală devastatoare. Pe parcursul secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea și al XIX-lea, epidemiile de gripă au continuat să decimeze populații, iar în anii 1900 au avut loc trei pandemii de gripă. Cea mai cunoscută a rămas gripa spaniolă din 1918-1919, care a ucis circa patruzeci de milioane de oameni în întreaga lume. În 1957, gripa asiatică a ucis două milioane de oameni, iar în 1968, gripa din Hong Kong a fost responsabilă pentru un milion de decese.
Astăzi, gripa continuă să aibă efecte devastatoare asupra popoarelor din întreaga lume, și asta pentru că, în fiecare an, virusurile gri pale se modifică suficient de mult încât să scape ochiului vigilent al sistemelor noastre imunitare și să provoace suferință și moarte. De regulă, gripa anuală sau sezonieră atinge apogeul iarna, aceasta du rând, în emisfera nordică, din octombrie până în martie, iar în cea sudică, din iunie până în septembrie. OMS estimează că între 5 și 15% din populația lumii este afectată de virusul gripal în fiecare an, iar între trei și cinci milioane de cazuri grave necesită intervenție medicală urgentă sau spitalizare. Între 250 000 și 500 000 din cazuri se soldează cu decese. În statele dezvoltate, majoritatea cazurilor de inter nare sau deces îi afectează pe vârstnici sau bolnavii cronici, pe cei ale căror sisteme imunitare sunt prea slăbite pentru a combate virusul.
Avem mult mai puține date despre impactul gripei asupra statelor în curs de dezvoltare, însă suntem conștienți de faptul că virusul provoacă boli pe tot parcursul anului în multe regiuni tropicale. Știm, de asemenea, că ratele de îmbolnăvire și mortalitatea din statele în curs de dezvoltare sunt extrem de ridicate. O epidemie care a izbucnit în Madagascar în 2002 a îmbolnăvit grav douăzeci și șapte de mii de oameni, iar opt sute au murit în mai puțin de trei luni, în ciuda intervenției rapide. Acesta este doar un exemplu al efectului devastator pe care gripa îl poate avea asupra unei populații vulnerabile, cu acces limitat la îngrijire medicală. Cifrele sunt cutremurătoare și, ca urmare, în ultimii cincisprezece ani au avut loc o mulțime de cercetări în do meniul sănătății publice pentru a reduce atât impactul anual al epidemiilor de gripă, cât și impactul potențial al următoarei epidemii.
Gripa a fost descoperită pentru prima dată în 1931 de patologul și virologul american Richard Shope, care a identificat virusul la porci. La scurt timp după aceea, în 1933, omul de știință britanic Patrick Laidlaw, de la Consiliul de Cercetare Medicală din Marea Britanie, a izolat virusul la oameni. Până în 1944, Thomas Francis Jr., medic, virolog și epidemiolog american, concepuse primul vaccin antigripal la Universitatea din Michigan. O mare parte a studiului său fusese finanțată de Armata Americană, nerăbdătoare să descopere un vaccin pentru o boală care provocase pagube nemaiîntâlnite în cadrul ar matei, în timpul epidemiei de gripă spaniolă de la sfârșitul Primului Război Mondial.
Virusurile gripale au fost descrise de către cercetătorii de la OMS ca fiind ,,promiscue, neglijente și capricioase”. Sunt considerate ,,promiscue” deoarece ARN-ul nu mai apare sub forma unei catene lungi, ci este împărțit în opt fragmente, ceea ce le permite virusurilor să facă schimb de material genetic. Schimbul de gene sau resortarea dă naștere unui nou virus gripal hibrid, care poate fenta capacitatea de apărare a sistemului imunitar. Acest proces este cunoscut sub numele de „mutație genetică” și poate duce la pandemii.
Virusurile gripale sunt considerate ,,neglijente” deoarece, având un singur lanț de material genetic (ARN), se pot înmulți rapid, neîntâlnind nici un obstacol din partea unui mecanism cu dublă verifica re. Așa că, în momentul în care ajung să se reproducă, erorile și mici le mutații sunt la ordinea zilei. Aceste mici erori frecvente, din genele virusului, presupun că acesta va ,,devia” sau se va modifica ușor în fiecare an, fapt ce explică de ce trebuie conceput anual un nou vaccin pentru a combate cele mai noi tulpini ale virusului gripal.
În cele din urmă, aceste virusuri ,,capricioase” își pot încetini procesul de reproducere pentru a se adapta la noile medii. Acest proces numit „mutație adaptivă” îi permite virusului să se adapteze la gazda lui umană și să se răspândească rapid și ușor la alte gazde. În concluzie, acest microb imprevizibil a evoluat și continuă să evolueze rapid, spre uimirea oamenilor de știință și a responsabililor cu sănătatea publică din toată lumea. Este o țintă aflată în permanentă schimbare.
Pentru a înțelege mai bine virusul modificat și tulpinile care provoacă boala, OMS a înființat Rețeaua Globală de Supraveghere a Gripei, având o sută cincisprezece centre naționale, care studiază gripa in optzeci și patru de state. Fiecare laborator monitorizează tulpinile ce afectează o anumită zonă, căutând devieri și mutații îngrijorătoare și probabil letale. De două ori pe an, oamenii de știință ai rețelei organizează o reuniune pentru a decide ce tulpini virale vor fi incluse în vaccinurile gripale din următorul sezon, unul pentru emisfera nordică, și altul pentru cea sudică.
Una dintre componentele-cheie ale informațiilor descoperite de Rețeaua Globală de Supraveghere a Gripei sunt cele două proteine codate în cele opt gene ale virusului gripal A. Aceste virusuri au două proteine de suprafață: proteina H, sau hemaglutinina, care permite virusului să se atașeze de celulele sângelui, și proteina N, sau neuraminidaza, care permite eliberarea urmașului virusului din celula infectată. Se cunosc doar câteva dintre posibilele combinații ale acestor proteine, și, în mare măsură, ele stabilesc dacă virusul se transmite eficient printre oameni. Deocamdată cunoaștem șaisprezece tipuri de combinații H (H1-16) și nouă tipuri N (N1-9); păsările de apă prezintă toate combinațiile posibile H și N, însă numai câteva dintre acestea pot provoca boli la oameni.
Oamenii de știință au conceput un sistem oarecum complex de denumiri pentru a reuși să-și dea seama care dintre tulpinile virusului A, fie ele identice, un pic diferite sau cu totul și cu totul noi, se răspândesc printre populațiile lumii. Virusurile gripale periodice A poartă numele proteinelor H și N, însoțite de data și locul în care s-au manifestat prima oară. Din 1997, am fost martorii apariției a două tulpini de gripă A, ușor diferite – gripa A/Wisconsin/67/2005 (H3N2) și gripa A/Brisbane/59/2007 (H1N1) -și o tulpină de gripă B, gripa B/Florida/4/2006. Tulpina H3N2 era formată dintr-un virus având proteinele H3 și N2 și a fost descoperită pentru prima dată la Wisconsin, în 2005, fiind cea de-a șaizeci și șaptea tulpină apărută în acel an. O rudă a virusului H3N2, care conține genele proteinelor H1 și N1, a fost detectată pentru prima dată la Brisbane, Australia, în 2007, fiind cea de-a cincizeci și noua tulpină detectată în acel an. Virusurile gripale B nu se modifică atât de ușor și au două surse principale de proveniență: Victoria și Yamagata. Virusurile poartă nu mele regiunilor în care au fost detectate pentru prima dată: Victoria, în Australia, și Yamagata, în Japonia. Tulpina Florida, descoperită în 2006, era o mutație slabă a variantei inițiale, Yamagata. Deși sistemul de codificare poate părea complex, oferă un limbaj comun oamenilor de știință din întreaga lume, permițându-le să facă schimb de informa ții valoroase despre potențiale noi tulpini răspândite în întreaga lume.
