Dacă de pe fundul Oceanului Atlantic (de la 8 000 m adâncime) s-ar aduce un pește la suprafața apei la mică adâncime, ochii peștelui ar ieși din orbite, iar bășica de aer a peștelui ar apărea la gura acestuia ca un balon umflat puternic cu aer; dacă stratul de solzi care îl acoperă nu ar fi suficient de ferm, animalul ar face explozie.
Același fenomen s-ar petrece și cu un om care ar fi scos din atmosfera în care trăiește.
Atmosfera este un strat de aer de aproximativ 100 de kilometri grosime, dispus în jurul pământului. Pe fundul acestui imens ocean de aer adânc de 100 de km, fiecare centimetru pătrat de suprafață suportă o presiune atmosferică de un kilogram. Omul trăiește pe fundul acestui ocean de aer. Pe suprafața pielii, care măsoară 1,5 m pătrați (15 000 cm pătrați), atmosfera exercită o presiune de 15. 000 kg. Această presiune formidabilă nici nu îl turtește, nici măcar nu este simțită, pentru că omul respiră. Presiunea atmosferică este echilibrată de gazele din aer, care datorită respirației au ajuns în sânge și țesuturi și care fac ca în corpul omenesc să existe o presiune egală cu cea din exterior. Presiunea atmosferică (externă) se află în echilibru cu presiunea (internă) a țesuturilor. Presiunea internă este chiar mai puternică, pentru că lichidele corpului sunt o soluție salină, în care moleculele dizolvate apasă prin mișcarea lor cu așa-numita presiune osmotică, de mai multe atmosfere, asupra pereților corpului, care sunt astfel într-o permanentă tensiune.
Aerul este un amestec de gaze: azot 790%, oxigen 20%, gaze nobile (argon, heliu, neon) 1%, bioxid de carbon 0,03% și urme de amoniac și alte gaze. Omul are nevoie de 8 grame de azot pe zi; albuminele sunt combinații ale azotului și organismului pierde zilnic 50 g de albumine, care trebuie înlocuite. Nici un organism viu nu poate trăi fără azot, albuminele fiind strict necesare pentru fabricarea plasmei. Suprimând substanțele azotate din hrana animalului, aceasta sucombă, pentru că nu își poate construi albuminele. Dar, deși omul inhalează zilnic 1000 litri de azot din atmosferă, timp de o viață întreagă nu poate utiliza nici un gram din acest azot. În opoziție, oxigenul este cel mai mobil element chimic, toate combinațiile chimice care intră în compoziția pământului conținând oxigen (8/9 din compoziția apei, 50% din compoziția pământului, 50% din greutatea corpului omenesc). Mașina omenească are nevoie de oxigen, ca arderile să se facă în condițiile maximului de randament. Transformările chimice survenite prin oxidări dau naștere la energie și căldură. Toate arderile au loc pentru cd omul respiră. Omul care respiră este ca o sobă cu ardere neîntreruptă pe toată durata vieții, în care combustibilul generator de energie și căldură arde la oxigenul introdus din aer în organism prin aparatul respirator. Oxigenul inspirat se combină în organism cu carbonul din hrană, dând bioxidul de carbon, care este eliminat prin plămâni în atmosferă in cantitate de 500—1000 litri pe zi. În sângele omului este necesară o anumită concentrație de bioxid de carbon, care joacă rol de excitant al centrului respirator din creier. Lipsa bioxidului de carbon din aer, respectiv din sânge, duce la oprirea respirației, situație incompatibilă cu viața.
Foto: Freepik
