Somnul, foamea și setea reprezintă în esență cele trei coordonate fierbinți ale făptur umane. Fără aceste coordonate făptura menționată se destramă. Să nu uităm, în acest sens, că somnul reprezintă singurul dar pe care zei ni l-au dat fără muncă, dar care prin muncă se triplează după cum foarte bine a subliniat – J. K. Weber. În ceea ce privește foamea, mai tare și mai vrăjmașă jiganie nu este” după cum ne asigură de data aceasta Dimitrie Cantemir. Și, în sfîrșit, în ceea ce privește setea, pe bună dreptate se întreba Horatiu intr-una din satirele sale: Oare atunci cind setea îți arde gitul, mai cauti pahar de aur?
Dacă foamea și dacă setea se identifică cu autentice stele polare de pe firmamentul nostru existențial, ajutîndu-ne să ne orientăm pentru procurarea acelor elemente nutritive necesare fără de care ființa umană n-ar putea supravietui, somnul la rîndul său reprezintă o altă asemenea stea, a treia deci, orientîndu-ne de data aceasta spre găsirea celei mai adecvate modalități pentru refacerea energiei nervoase și pentru menținerea organismului în condiții de echilibru și de randament. Numai că din punctul de vedere al magnitudinii și al străluciri. această ultimă stea de pe firmamentul nostru existențial, pare să fie mai avantajată.
Într-adevăr, din trei ființe vii – una privată de hrană, o a doua de apă și o a treia de somn – aceasta din urmă o va sfirsi nu numai prima, și în maniera cea mai chinuitoare. Nevoia de somn se aseamănă, e drept, foarte mult atît cu aceea de hrană, cât și cu aceea de apă. Privatiunea de somn însă, nu, și asta pentru simplul motiv că aceasta se suportă incomparabil mai greu. Somnului ca realitate complexă în exis- tenta umană îi sînt proprii și funcții tot atît de complexe. Mai mult decât atît, aceste functii sînt și numeroase. Cu toate acestea, ele pot fi grupate pentru orientare în trei categorii principale și anume: funcțiile de adaptare, functiile de restaurare și în sfîrșit, cele psihologice. În rîndurile ce urmează, vom face un succint tur de orizont asupra lor, rezervîndu-ne ca în capitolul final al acestei cărți, să mai revenim asupra acelora de adaptare.
După cum vedem, primele dintre funcțiile mentionate tin de complexa fiziologie umană, iar ultimele de complexa sa psihologie. Func- țiile adaptative ale somnului ajută ca fiinta umană să se integreze la necesitățile desfășurării vieții, iar cele de restaurare îi asigură acesteia continuitatea energetică. Avînd în vedere aceste două funcții, nu trebuie să ne surprindă predominența puternică a somnului paradoxal existentă la fat ca și la noul născut. predominență necesară în primul rînd pentru maturarea sistemului nervos. Tot din acest punct de vedere nu trebuie să ne surprindă că la o talie și la o greutate aproximativ egală, vietatile care dorm cel mai mult trăiesc și mai mult. Se știe, în acest sens, că liliacul, care doarme în mod constitutional foarte mult, trăiește mai mult decât o pasăre care, pe de o parte doarme incomparabil mai puțin ca primul și, pe de alta, prezintă particularitatea de a chel- tui incomparabil mai multă energie repartizată pe unitatea de suprafață, în comparație tot cu acesta. De unde concluzia, nu lipsită de suport stiințific, că durata somnului se situează printre factorii care condiționează longevitatea speciilor.
Pe de altă parte, somnul pare a favoriza pe acele specii animale a căror sistem nervos este proiectat pe parametri de economicitate în ceea ce privește consumul energiei nervoase, decât pe acelea al căror asemenea consum este ridicat. Tot un aspect al funcțiilor adaptative ale somnului ține și de faptul că acesta conservă și potențează mai bine memoria, și asta gratie procesului de filtrare a amintirilor, ștergîndu-le sau chiar îndepărtîndu-le pe cele neconsistente și lipsite de importanță și, dimpotrivă, conservîndu-le și sortîndu-le pe cele care ne pot fi de un real folos. Din acest punct de vedere, somnul contribuie la faptul ca omul să se comporte ca un ordinator, care înmagazinează și sortează informațiile pe care le consideră utile, păstrîndu-și în același timp nealte- rată receptivitatea pentru alte informații. Oricum, se pare că de la un anumit prag, memoria se dovedește incapabilă de a mai înmagazina noi informații, fără a avea la dispoziție un anume răgaz, spre a intra în parametrii obișnuiți de functionare, răgaz pe care i-l conferă somnul. Tot în cadrul funcțiilor de adaptare ale somnului trebuie inclusă și enorma capacitate a acestuia de a optimiza atenția și implicit potentialul de învățare. Este în afară de orice îndoială, că lipsa de somn afectează profund aceste realități. Acest fapt a putut fi demonstrat și pe cale experimentală, cînd s-a observat că un șoarece, de exemplu, privat de somn, și în special de acela paradoxal, devine practic incapabil de a reține mult timp ceea ce a învățat. Doi cercetători, (J. Feinberg și R. V. Carlson), servindu-se de loturi cuprinzătoare de indivizi, au observat că odată cu înaintarea în vîrstă diminuă atît capacitățile intelectuale cât și timpul petrecut în contextul somnului paradoxal. Mai mult decât atît, primul dintre cercetătorii menționați a descoperit un fapt și mai important, și anume că vîrstnicii afectați de deficiență mintală, petrec mai puțin timp în cadrul somnului paradoxal, decât aceia dintre ei care nu prezintă deficienta semnalată. Pornind de la acest fapt de observație, s-a constatat că pînă și copiii și chiar adulții, prezentînd diverse tulburări intelectuale sau de limbaj. înregistrează o creștere a perioadei de timp ce revine aceluiași somn paradoxal, cînd deficiențele semnalate se ameliorează.
La rîndul lor, funcțiile de restaurare par a fi din anumite puncte de vedere mai importante ca primele. Și pentru că aceste funcții vizează oboseala, este util a zăbovi putin asupra acestei realități fiziologice. Cu toții știm că oboseala este împărțită în mod curent în două categorii principale: oboseala fizică și oboseala mintală. Prima survine unei zile de intensivă solicitare a sistemului muscular și poate fi dublată și de o solicitare intelectuală sau afectivă, mai mult sau mai puțin semnificativă. Tot aceasta se caracterizează din punct de vedere somatic așadar corporal, prin relaxarea mușchilor corpului ca și cei ai feței, iar pe planuri supra- structurale, printr-o agreabilă, plăcută stare psihică sau dimpotrivă, printr-una de neutralitate. Ceea ce este bine de reținut, este că oboseala fizică, cu alte cuvinte binecuvîntata oboseală musculară, induce în organism pe de o parte un somn ușor și plăcut, iar pe de alta, unul care se instalează rapid. Oboseala mentală survine la rîndul ei după un efort intelectual și mai puțin agreabil sau după o solicitare emoțională, și se caracterizează sub raport somatic prin tonus muscular crescut, iar uneori prin crampe și dureri oculare. Tot oboseala mentală se caracterizează din punct de vedere psihic prin senzație de disconfort nervos, imposibilitate de concentrare, iritabilitate, prin pierderea par- țială sau totală a sentimentului de sociabilitate și uneori chiar prin tulburări de comportament. Acest gen de oboseală face ca procesul de adormire să decurgă lent și adeseori anevoios, somnul ce urmează nefiind întru totul reconfortant, grație deteriorării sale atît sub raport cantitativ cât și calitativ.
Functiile psihologice ale somnului sînt tot atit de complexe ca și cele adaptative sau restauratorii. Cum cea mai esențială dintre acestea tine de particularitatea somnului paradoxal de a fabrica vise și cum viselor le datorăm posibilitatea menținerii echilibrului funcțiilor naturale ale creierului, apoi funcția de purgație psihică și, în sfîrșit aceea de triere a emoțiilor și amintirilor, plus nenumărate încă alte funcții, ne rezervăm a aborda pe larg această complexă problematică în alt capitol al acestei cărți.
Image by gpointstudio on Freepik
