Gargara frecventă cu frunze tăiate mărunt de buberic (iarbă-neagră) sau de drăgaică face să dispară gușa, crescută fie în interior, fie în exterior. Bubericul se găsește la maluri de pîraie, în șanțuri de pădure și printre tufișurile care țin umezeala. Are flori maro-roșcate fără strălucire și frunze verde-închis, lunguiețe, cu vârf ascuțit. Acestea au același miros puternic ca și frunzele de soc; deci nu se pot confunda, datorită acestui miros, cu o altă plantă. In timp ce la buberic se colectează numai frunzele, cu care se face gargară adîncă, fără a se bea din lichid, drăgaica se folosește întreagă, cu flori cu tot, se face gargară adîncă și se bea din când în când câte o gură. O cunoștință din Viena a căpătat în februarie 1979 o gușă destul de vizibilă. Se temea de operație și, la sfatul meu, a început să facă gargară primăvara, când s-au ivit în natură primele drăgaice. Drăgaica se opărește și infuzia se folosește caldă pentru o gargară adîncă. Fericită, mi-a povestit după un an că soțul ei îi adusese mereu drăgaică proaspătă; încă de la început simțise că gușa i se micșora treptat, până ce a dispărut de tot.
Foto: Freepik
