Timusul are o dezvoltare deosebită la nou-născuţi, iar începând cu copilăria şi mai evident după pubertate, glanda suferă un proces de involuţie, de degenerare adipoasă (între 20-50 ani), dar fără să dispară complet. Aceasta explică interveţia sa în reglarea anumitor funcţii ale organismului din perioada prepuberală. Are localizare retrosternală, se dezvoltă din endoderm şi este o glandă cu structură mixtă, de epiteliu secretor şi de organ limfatic. În ultimii ani s-a reuşit izolarea hormonului timic, a cărui concentraţie în sânge atinge maximum în jurul vârstei de 20 ani, după care concentraţia diminuă treptat.
Se cunosc o serie de efecte ale extractului de timus:
- acţiune de frânare a dezvoltării ginadelor;
- acţiune de stimulare a mineralizărilor osoase;
- efect de frânare a mitozelor.
Funcţiile timusului sunt puternic blocate de hormonii steroizi, care determină involuţia acestui organ. Unitatea histologică a timusului este lobulul timic format dintr-o reţea de celule reticulare între care se află limfocite speciale (timocite). Timocitele sunt celule hematoformatoare primordiale, imigrate din măduva hematogenă şi transformate sub influenţa factorilor locali în celule lifoformatoare; acestea însămânţează şi alte organe limfoide (ganglionii limfatici, splina, amigdalele).
Hormonul timic joacă un rol deosebit în reglarea formării timocitelor care intervin apoi în procesele imunitare de tip celular. Timusul mai secretă o serie de alţi factori cu rol hipoglicemiant, în controlul creşterii scheletului şi în dezvoltarea organelor sexuale. Observaţiile clinice care arată că involuţia timusului este întârziată de castrare, dar este foarte accentuată la pubertate, impun concluzia că timusul influenţează şi dezvoltarea sexuală.
