Fiziologia glandelor suprarenale

0
-Anunț-

Glandele suprarenale sunt 2 glande situate la polii superiori ai rinichiului. Fiecare este format dintr-o porţiune corticală (corticosuprarenala) şi una medulară (medulosuprarenala), diferite din punct de vedere embriologic, anatomic şi funcţional.

A.  Corticosuprarenala.

Hormonii secretaţi de corticosuprarenală sunt de natură lipidică, având o structură sterolică (provin din colesterol). Împreună cu hormonii sexuali, a căror structură este de asemenea steroică, hormonii corticosuprarenalieni constituie grupa hormonilor steroizi. Rolul hormonilor corticosuprarenalieni este vital fapt demonstrat de extirparea glandelor suprarenale, care duce la moartea animalelor în câteva zile; acestea însă, pot fi menţinute în viaţă mult timp, dacă sunt tratate prin injecţii cu extract de corticosuprarenală.

În funcţie de acţiunea lor principală, aceşti hormoni se împart în 3 grupe: mineralocorticoizi, glucocorticoizi şi hormoni sexoizi.

-Hormonii mineralocorticoizi au ca reprezentant principal aldosteronul şi sunt secretaţi de zona glomerulară. Ei acţionează în special la nivel renal, unde stimulează absorbţia Na+ şi serceţia K+, la nivelul tubilor contorţi distali şi la partea ascendentă a ansei Henle.

Consecutiv reabsorbţiei sodiului dinspre tubii renali spre sânge are loc şi o reabsorbţie a apei, de-alungul gradientului osmotic creat. Dacă se are în vedere că reabsorbţia Na+ se face prin schimb cu K+ ori H+, consecutiv acţiunii aldosteronului are loc o creştere a concentraţiei Na+ în plasmă, concomitent cu scăderea de K+, ori H+, urată de alcalinizarea mediului intern (alcaloză).

Hipersecreţia de aldosteron duce la retenţie masivă de apă şi sare şi determină edeme şi hipertensiune, tulburări de contracţie şi de ritm cardiac, prin scăderea K+ seric (sindromul lui Cohn). Hiposecreţia se întâlneşte în cazul insuficienţei globale a corticosuprarenalei (boala Addison); la aceşti bolnavi, are loc o pierdere de sare şi apă, urmată de hipotensiune şi adinamie (scăderea capacităţii de efort).

Reglarea secreţiei de mineralocorticoizi se face prin mecanism de feed-back. Astfel, scăderea Na+ din sânge, scăderea presiunii osmotice şi scăderea volumului sanguin, măreşte secreţia de aldosteron, în timp ce creşterea acestora o inhibă. Un rol important îl joacă renina (secretată de rinichi) care transformă angiotensinogenul în angiotensină care stimuleză secreţia de aldosteron. De asemenea, ACTH-ul stimulează şi el 20 % din secreţia de aldosteron.

Citește și:   Vitamina B15 (Acid pangamic) ce este?

-Hormonii glucorticoizi reprezentaţi în special de cortizon şi hidrocortizon (cortizol). Sunt secretaţi în zona fasciculată. Acţiunea lor se manifestă în metabolismul intermediar al glucidelor, lipidelor şi proteinelor. Cortizolul determină creşterea concentraţiei glucozei în sânge (hiperglicemie) concomitent cu sinteza glucozei din aminoacizi sau lipide (gluconeogeneza), la nivelul ficatului.

Cortizolul are un rol important în reacţii de apărare contrainfecţiilor, contribuind la diminuarea proceselor inflamatorii. Prin activarea lipazei determină creşterea concentraţiei acizilor graşi liberi în plasmă.

Glucocorticoizii joacă un rol primordial în elaborarea reacţiei de adaptare a organismului la diferiţi factori stressanţi din mediul intern sau extern. În aceste condiţii au loc o serie de modificări metabolice şi funcţionale complexe (hiperglicemie, mobilizarea acizilor graşi, creşterea catabolismului proteic, limfopenie, creşterea excitabilităţii nervoase) definite ca sindrom general de adaptare (studiat de Hans Selye), ce contribuie la asigurarea ripostei cu caracter adaptativ a organismului.

De asemenea, glucocorticoizii produc creşterea numărului de leucocite şi de hematii dar scad numărul de eozinofile (eozinopenie). Cortizolul creşte secreţia de pepsină şi HCl, inhibă secreţia mucusului la nivelul stomacului şi intestinului, cât şi absorbţia lipidelor; creşte filtrarea glomerulară şi scade permeabilitatea pentru apă a tubilor colectori, ceea ce determină creşterea

diurezei. Glucocorticoizii în exces provoacă tulburări psihice, incapacitate de concentrare, creşte acuitatea gustativă şi olfactivă.

Reglarea secreţiei de glucocorticoizii se face prin mecanism de feed-back, de către sistemul hipotalamo-hipofizar. Sub influenţa CRF, hipofiza secretă mai mult ACTH, care, la rândul său, stimulează secreţia de glucocorticoizii. Creşterea concentraţiei sanguine a cortizolului liber, inhibă secreţia de CRF, iar scăderea lui o stimulează.

Hipersecreţia de glucocorticoizi determină sindromul lui Cushing, în care predomină semnele dereglărilor metababolismelor intermediare (poliurie, hiperglicemie, glucozurie); bolnavii prezintă obezitate (pot atinge greutăţi până la 150 kg), hirsutism (dezvoltarea exagerată a părului atât în zonele normale, cât şi în alte regiuni unde normal nu se dezvoltă), musculatură redusă, osteoporoză, tulburări cardiovasculare (hipertensiune), tulburări nervoase (iritabilitate, depresiuni).

Citește și:   Fiziologia epifizei

Hiposecreţia provoacă boala Addison (boala bronzată), ce se manifestă prin: melanodermie (colorarea pielii în brun), astenie (oboseală) marcată, scăderea eficienţei neuromusculare, tulburări gastrointestinale şi cardiovasculare, scădere în greutate, rezistenţă scăzută la infecţii.

-Hormonii sexoizi (androgenitali) sunt 2 grupe de hormoni, unii androgeni (asemănător celor secretaţi de testicul) cu importantă acţiune virilizantă şi alţii estrogeni (asemănător celor secretaţi de ovare). Sunt secretaţi de zona reticulată şi completează acţiunea hormonilor sexuali respectivi.

Rolul lor se manifestă în special asupra apariţiei şi dezvoltării caracterelor sexuale secundare. Ei determină la băieţi creşterea bărbii şi mustăţilor, dezvoltarea laringelui şi îngroşarea vocii, dezvoltarea scheletului şi masei musculare. La fete stimulează dezvoltarea glandei mamare, depunerea lipidelor pe şolduri şi coapse.

Hiposecreţia acestor hormoni este parţial compensată de secreţia gonadelor. Hipersecreţia duce la pubertate precoce, când se secretă în exces hormonii caracteristici sexului. Când sunt secretaţi în exces hormonii sexului opus (cele mai frecvente cazuri sunt la femei), apar semne de masculinizare a femeilor (barbă, mustăţi, îngroşarea vocii) sau de feminizare a bărbaţilor (creşterea glandelor mamare).

Reglarea secreţiei hormonilor sexoizi, se face prin mecanisme hipotalamo-hipofizare, în care rolul cel mai important îl joacă ACTH-ul.

B. Medulosuprarenala.

Anatomic şi funcţional medulosuprarenala este un ganglion simpatic gigant, al cărui celule postganglionare nu au prelungiri şi secretă (ca şi neuronii simpatici postganglionari) catecolaminele (adrenalina 80 % şi noradrenaliana 20 %) pe care le varsă în sânge; ea se dezvoltă din ectodermul crestelor ganglionare.

Acţiunea acestor hormoni este identică cu efectele excitaţiei sistemului nervos simpatic; de fapt terminaţiile simpatice eliberează aceleaşi catecolamine, dar în proporţie inversă. Principalele acţiuni ale acestor hormoni (care sunt şi mediatori chimici ai sistemului nervos simpatic) sunt:

Citește și:   Mecanismul biochimic al contracţiei musculare

-noradrenalina determină contracţia musculaturii netede din peretele vaselor (vasoconstricţie), relexarea musculaturii netede, în paralel cu contracţia sfincterelor de la nivelul tubului digestiv, ca şi de la nivelul vezicii urinare;

-adrenalina are efect diferenţiat asupra musculaturii netede a vaselor din diferite teritorii; ea produce vasoconstricţie, la nivelul tegumentului şi a organelor interne, în paralel cu vasodilataţie, la nivelul vaselor din muşchii striaţi, ca şi la nivelul coronarelor. Acţionând asupra inimii, adrenalina are drept efect o creştere a forţei de contracţie a muşchiului cardiac şi o creşterea frecvenţei de contracţie, ceea ce are drept consecinţă creşterea debitului cardiac.

Adrenalina are efecte predominant metabolice şi energetice, acţionând asupra metabolismului intermediar prin stimularea glicolizei şi lipolizei, ce produc glicogenoliză şi hiperglicemie, mobilizând grăsimile din depozitele adipoase şi catabolismul acizilor graşi liberi din sânge. Acţiunea adrenalinei se manifestă atât prin creşterea tonusului centrilor nervoşi vegetativi din trunchiul cerebral, cât şi prin creşterea excitabilităţii neuronilor corticali.

De asemenea, adrenalina dilată pupila, contractă fibrele netede ale fibrelor erectori ai firului de păr (piloerecţia), produce alertă corticală, anxietate (nelinişte) şi frică. Stimulează sistemul reticulat activator ascendent.

La nivelul musculaturii netede a tubului digestiv, vezicii urinare, bronhiilor adrenalina ca şi noradrenalina, produce o relaxare a acesteia.

Reglarea secreţiei medulosuprarenalei se face prin mecanisme neuroumorale. Rolul de stimulator îl are sistemul nervos simpatic şi glicemia; scăderea glicemiei stimulează secreţia de catecolamine, iar creşterea glicemiei o diminuă. Stress-ul şi suprasolicitările stimulează secreţia medulosuprarenei. În somn şi în condiţii bazale, secreţia este scăzută. În efort fizic, la frig, în hipotensiune, emoţii, se produce o secreţie mărită de catecolamină, în care proporţia celor 2 hormoni se poate schimba: în stress-uri cu care individul este obişnuit creşte noradrenalina, iar în stress-uri neobişnuite creşte adrenalina.

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.