Glandele paratiroide sunt 4 glande mici, situate câte 2 pe faţa posterioară a lobilor tiroidieni, în afara capsulei acesteia. Conţin 3 tipuri de celule: celule principale ce secretă parathormonul, celule oxifile cu rol neprecizat şi celule parafoliculare, identice cu celulele “C” de la tiroidă, ce secretă calcitonina.
Parathormonul este un polipeptid ce are acţiune de creştere a concentraţiei de calciu din sânge (hipercalcemie) ce se realizează prin:
- stimularea mobilizării calciului din matricea osoasă;
- favorizarea absorbţiei calciului la nivelul intestinului;
- reabsorbţia calciului la nivelul tubilor renali.
De asemenea, parathormonul determină scăderea fosfatemiei (hipofosfatemie) prin:
- scăderea reabsorbţiei fosfaţilor la nivelul tubilor renali;
- intensificarea secreţiei lor la nivelul tubilor renali şi ca urmare creşterea pierderilor de fosfor prin urină (fosfaturie).
Se produce deci o demineralizare osoasă prin stimularea osteoclastelor. Parathormonul acţionează prin intermediul vitaminei D3, a cărei hidroxilare la nivelul rinichilor nu se face în lipsa hormonului paratiroidian.
Calcitonina descoperită recent are o acţiune opusă parathormonului. El este secretat şi de glanda tiroidă, fiind un hormon polipeptidic neiodat. Intervine în metabolismul fosfocalci astfel:
- scade concentraţia calciului din sânge (hipocalcemiant), fapt datorat pe de o parte acţiunii ei de inhibiţie a mobilizării calciului din oase, iar pe de altă parte acţiunii sale de reducere a reabsorbţiei calciului la nivel renal;
- scade concentraţia fosfaţilor din sânge ca urmare a acţiunii sale de reducere a absorbţiei renale a acestora (hiperfosfaturie).
Deci, sub influenţa calcitoninei are loc mineralizarea normală a osului şi scăderea calciului din sânge; lipsa calcitoninei duce la mineralizarea excesivă a osului. În mod normal există un echilibru între secreţia de parathormon şi calcitonină.
Reglarea secreţiei paratiroidiene se face pe cale umorală în funcţie de echilibrul fosfocalcic. Creşterea calcemiei stimulează secreţia de calcitonină, iar scăderea calcemiei stimulează secreţia de parathormon. Un rol secundar în stimularea secreţiei de parathormon îl are creşterea fosfatemiei.
Reglarea este independentă faţă de stimulii nervoşi sau de secreţia hipofizară.
Hiperparatiroidismul (în tumorile secretante) are drept consecinţă decalcefierea excesivă a oaselor, deformarea acestora şi fracturi spontane; calciul aflat în exces se depune în ţesuturi sau formează calculi urinari.
Hipoparatiroidismul atrage o scădere a calcemiei sub 8 mg %, ce se manifestă prin creşterea excitabilităţii neuromusculare, însoţită de contracţii musculare spastice (tetanie) şi convulsii; spasmul laringelui poate produce moartea prin asfixie. Aceste simptome caracterizează boala numită tetanie paratireoprivă, cauzată de extirparea accidentală a glandelor.
