Glandele cu secreţie internă (endo = înăuntru, krino = a secreta) sunt glande care secretă substanţe chimice numite hormoni (ormao = a excita) cu acţiune specifică asupra anumitor structuri. Spre deosebire de glandele exocrine (exo = în afară), glandele endocrine nu au canal de excreţie şi produsul lor se varsă direct în sânge.
Hormonii sunt substanţe chimice bine determinate care acţionează la distanţă de locul sintezei lor, produc efecte specificedoar asupra unor anumite ţesuturi ce constituie “organul ţintă” ori asupra tuturor celulelor din organism, exercitând o acţiune modulatoare asupra activităţii acestora. Hormonii preîntâmpină sau corectează tulburările ce survin consecutiv extirpării glandei care îi secretă. Glandele endocrine sunt: hipofiza, suprarenala, tiroida, paratiroidele, testiculul, ovarul, pancreasul insulra, timusul şi epifiza.
Există şi alte organe care secretă substanţe ce întrunesc condiţiile definiţiei hormonilor. Acestea nu sunt considerate organe endocrine, ci organe care în afara funcţie lor principale au şi un rol endocrin. Exemplu: antrul piloric secretă hormoni cu rol în reglarea activităţii secretorii şi motorii, a aparatului digestiv, rinichiul secretă renina şi eritropoetina. De asemeni, trebuie evidenţiată activitatea secretorie a unor neuroni hipotalamici şi a altor organe nervoase, proces numit neurosecreţie, care reprezintă tot o funcţie endocrină.
În lumina acestor date, sistemul endocrin este conceput ca un sistem anatomofuncţional complex, coordonat de sistemul nervos, având rolul de a regla şi coordona pe cale umorală activitatea diferitelor organe, pe care le integrează în ansamblul funcţiilor organismului.
