Glanda tiroidă este cea mai mare glandă endocrină din corpul omului. Hormonii secretaţi de tiroidă sunt derivaţi iodaţi ai tirozinei, dintre care cei mai importanţi sunt tiroxina (tetraiodotironină) şi triiodotironina; aceşti hormoni se află legaţi la nivelul coloidului, de o proteină numită tireoglobulina. Sinteza hormonilor şi eliberarea lor din coloid în sânge se face sub acţiunea TSH-ului hipofizar. Hormonii tiroidieni au 2 tipuri de efecte: metabolice şi morfogenetice.
Efectele metabolice ale hormonilor tiroidieni se manifestă prin: creşterea consumului de oxigen al organismului, care determină intensificarea metabolismului bazal şi creşterea temperaturii corpului. Acest tip de manifestări sunt consecinţa stimulării unor enzime de oxidoreducere ce împiedică înmagazinarea energiei rezultate, din reacţiile de oxidoreducere, sub formă de compuşi macroergici de tip ATP. Altfel spus, hormonii tiroidieni decuplează procesele de oxidare de cele de fosforilare, şi ca urmare energia, ce trebuia să se acumuleze în moleculele de ATP, se pierde sub formă de căldură (efectul calorigen).
Ca o consecinţă a scăderii cantităţii de ATP are loc o intensificare a reacţiilor de oxidoreducere, ce alcătuiesc lanţul respirator, şi deci, o creştere a consumului de O2. În condiţii normale aproximativ 35 % din cantitatea de căldură produsă de organism se datorează acţiunii tiroxinei, iar sub acţiunea frigului, unul din mecanismele esenţiale de intensificare a termogenezei este intensificarea secreţiei de tiroxină.
În condiţii fiziologice hormonii tiroidieni intervin în desfăşurarea metabolismului intermediar glucidic (acţiune hiperglcemiantăi), protidic (efect catabolizant) şi protidic (scăderea colesterolemiei).
Efectele morfogenite ale hormonilor tiroidieni se exprimă prin stimularea proceselor de creştere şi diferenţiere celulară, absolut indispensabile proceselor de creştere şi dezvoltare, cât şi de menţinere a troficităţii organismului.
Hiposecreţia tiroidiană la om duce la consecinţe variabile funcţie de vârstă. Dacă survine la copilul mic, se produce oprirea creşterii somatice, când corpul capătă un aspect caracteristic, cu torace cvasinormal şi membre scurte, ce caracterizează nanismul tiroidian, cu retardare mintală datorită insuficientei diferenţieri a celulelor nervoase ce poate merge până cretinism; sexualizarea este normală, uneori poate apare o pubertate precoce.
La adulţi, unde procesele de creştere sunt deja încheiate, hipotiroidismul se manifestă în special prin: diminuarea metabolismului bazal cu 25-30 %, scăderea temperaturii corpului, regresiune intelectuală, apatie, diminuarea tonusului muscular, iar ţesuturile subcutanate sunt îmbibate cu un edem mucos, de unde şi numele de mixedem dat aceste stări patologice care se mai caracterizează şi prn piele uscată, îngroşată, căderea părului, senzaţie permanentă de frig.
Hipersecreţia tiroidiană caracterizează boala Graves–Basedow (guşa exoftalmică), ce se manifestă prin creşterea metabolismului bazal, cu 100 % faţă de normal, creşterea temperaturii corporale, ieşirea globilor oculari din orbite (exoftalmie) şi tulburări din partea principalelor funcţii.
La nivelul aparatului cardiovascular apar semnele unei hiperfuncţii simpatice (tahicardie, hipertensiune), iar la nivelul tubului digestiv, semnele unei hiperactivităţi parasimpatice (hipersecreţie, accelerarea motilităţii). Are loc o creştere a excitabilităţii nervoase, ce se manifestă prin stări de instabilitate psihică, insomnie şi anxietate. Bolnavii deşi consumă multe alimente pierd totuşi în greutate, ca urmare a creşterii arderilor celulare. Pielea este caldă şi umedă.
Guşa endemică este o altă afecţiune a glandei tiroide, întâlnită mai frecvent în regiunile muntoase, în aşa numitele zone guşogene, unde alimentele şi apa de băut conţin substanţe chimice oxidante, numite substanţe guşogene; acţiunea acestora se manifestă numai în regiunile sărace în iod, când printr-un mecanism de feed-back se produce hipertrofia glandei.
Guşa este o creştere anatomică a glandei, dar în special a stromei conjunctive şi nu a foliculilor tiroidieni secretori; deci guşa endemică este în realitate o formă de manifestare a hiposecreţiei. Administrarea iodului sub formă de tablete sau de sare de bucătărie iodată, previne apariţie guşei la locuitorii regiunilor guşogene. Combaterea guşei endemice este o problemă de mare importanţă medicală şi socială, deoarece guşaţii au un nivel intelectual scăzut şi pot da descendenţi cu grave deficite mintale (cretinism).
Şcoala românească de endocrinologie sub conducerea academicianului C.I. Parhon a adus mari contribuţii la eradicarea guşei endemice.
Reglarea secreţiei de hormoni tiroidieni se face printr-un mecanism de feed-back hipotalamo-hipofizo-tiroidian. Hipotalamusul secretă TRF (factorul de eliberare a tirepotropului) care ajuns prin sistemul port la adenohipofiză, determină eliberarea de TSH. Acesta îşi exercită acţiunea la nivelul tiroidei, prin stimularea sitezei de tiroglobulină, în paralel cu stimularea scindării triiodotironinei şi tetraiodotironinei din molecula acesteia şi eliberarea lor în sânge. Creşterea concentraţiei plasmatice a hormonilor tiroidieni inhibă secreţia hipotalamică a TRF-ului.
Mecanismul nervos al secreţiei de TSH este dependent de producţia de TRF, care poate fi stimulată de excitaţii nervoase cu punct de plecare periferic (de exemplu frigul) ori central (de exemplu emoţiile puternice).
