Studierea la microscop a celulelor din diferite produse recoltate de la bolnavi (examen citologic) și studierea la microscop a structurii unor fragmente de organe sau țesuturi special prelevate în acest scop (examen histopatologic) constituie împreună așa-numitele examene morfopatologice, ale căror rezultate sunt de mare valoare pentru precizarea multor diagnostice.
Examene citologice
De examinarea microscopică a celulelor în scop diagnostic se ocupă citologia clinică. Unele produse pe care se face examenul citologic se recoltează prin puncție (citologia prin puncție aspiratoare), altele se obțin fără puncție (citologia exfoliativă). Departamentul de citologie clinică este uneori integrat în laboratorul clinic, în alte unități face parte din laboratorul de morfopatologie (vechiul laborator de anatomie patologică). Citologia prin puncție. Cele nii uzuale puncții în scopul examinării citologice sunt: puncția sternală, puncția ganglionară, puncția tumorală, puncția pleurală și peritoneală. – Puncția sternald. Sternul este de obicei puncționat când se impune examinarea microscopică a măduvei oaselor, țesutul unde se formează celulele sangvine. Prin puncția sternală se obțin informații utile pentru diagnosticul anemiilor, al leucemiilor, al mielomului etc. Pentru puncția sternală se folosește un ac special, a cărui pătrundere prin os provoacă o suferință minimă bolnavului, datorită anesteziei prealabile a locului de puncție. Puncția ganglionară, ca și puncția tumorală se face cu ace obișnuite de injecții, astfel că intervenția este foarte ușor suportată de bolnavi. Aceste puncții oferă informații rapide și foarte utile, putând fi practicate și în ambulatoriu.
– Puncția pleurală și puncția peritoneală sunt indicate ori de câte ori se formează în pleură sau în peritoneu o cantitate mai mare de lichid, cum se întâmplă în diferite stări de boală. Intervenția este simplă și pentru cel care o execută și pentru cel care o suportă. Examinarea acestor lichide pentru celule maligne este însă deosebit de dificilă, dar poate da rezultate valoroase în mâna unui microscopist cu experiență.
Citologia exfoliativă. Organele cavitare cu deschidere în afară (stomacul, vaginul, arborele traheobronșic), conțin produse (suc gastric, secreție vaginală, spută), în care se descuamează (se exfoliază) celule din pereții care delimitează aceste cavități sau conducte. Studiul acestor celule desprinse constituie citologia exfoliativă, care are ca scop principal depistarea de celule neoplazice ce se exfoliază într-un cancer de vecinătate. Practica modernă a citologiei exfoliative își are originea în studiul tractului genital feminin și aplicarea sa a fost cel mai mult dezvoltată în acest domeniu. Citologia exfoliativă oferă multe informații utile, a căror valoare și limite sunt apreciate prin cooperarea clinicianului cu personalul laboratorului. Calitatea unui examen citologic depinde în primul rând de calitatea probei recoltate, apoi de o tehnică preparativă corectă și o citire competentă la microscop.
Recoltarea pentru un examen citologic poate fi făcută de medic sau de personal tehnic special instruit. Pentru un triaj în masă, trebuie ales un procedeu simplu, ușor acceptat de persoanele controlate, rapid și economic, cum este recoltarea cu ajutorul unui mic tampon de buret. Cu materialul obținut se execută frotiuri pe lame de microscop, care se colorează apoi cu colorantul Papanicolau sau cu variante ale acestuia. Prin examinarea la microscop a preparatelor citologice obținute, se face depistarea de atipice. Aceste modificări celulare permit recunoașterea unei afecțiuni neoplazice, stabilindu-se și gradul ei de extindere. Interpretarea citologică trebuie exprimată în termeni medicali clari, pentru a evita confuzii și a permite clinicianului stabilirea unei terapeutici corespunzătoare.
Marea importanță a citologiei exfoliative constă în faptul că permite depistarea precoce a unor forme de cancer foarte frecvente, căci tocmai în fazele timpurii bolnavul beneficiază cel mai mult de tratament și se poate vindeca
Examene histopatologice
Examenul histopatologic este analizarea microscopică a unor fragmente de organe sau țesuturi. Acestea se recoltează prin biopsie, realizată printr-o mică intervenție chirurgicală (ca biopsia ganglionară). Fragmentele sunt astfel prelucrate ca să devină posibilă examinarea la microscop a structurii lor, făcându-se astfel un examen histopatologic.
În afara biopsiei chirurgicale, fragmente de organe și țesuturi se mai pot preleva cu ajutorul unor ace speciale prin puncție-biopsie (ca puncția-biopsie hepatică).
Biopsia ganglionară este relativ frecvent executată, când se caută explicația măririi volumului unor ganglioni (adenopatie). Trebuie făcută de un chirurg în condiții de asepsie riguroasă, într-o sală de operație. Ganglionul este apoi prelucrat în laboratorul de morfopatologie, specialistul acestui laborator fiind cel care citește preparatele la microscop.
Biopsia cutanată, investigație simplă care poate fi făcută și în ambulator, oferă informații utile în cazul unor boli dermatologice sau în afecțiuni organice însoțite de manifestări cutanate.
Puncția-biopsie hepatică are ca indicație majoră afecțiunile hepatice, pentru precizarea diagnosticului și urmărirea tratamentului. Se practică mai ales pentru încadrarea corectă a hepatitelor cronice, putând fi utilă și în precizarea unui diagnostic de cancer hepatic.
Tehnica puncției-biopsie hepatice este simplă. Instrumentul utilizat constă în principal dintr-un ac special. Dacă se face în prealabil un control atent al bolnavlui pentru a putea tine seama de toate contraindicațiile acestei mici intervenții, puncția-biopsie hepatică comportă riscuri minime și poate fi repetată de mai multe ori dacă este necesar.
Puncția-biopsie renală este indicată la pacienții cu boli renale, la care diagnosticul nu se poate preciza cu ajutorul investigațiilor uzuale clinice și de laborator și la care nu există contraindicații pentru biopsie. Cu o tehnică bună se pot obține în majoritatea cazurilor fragmente potrivite pentru un examen histopatologic corect. Procedeul este deosebit de valoros în bolile renale cu leziuni diferite ca: sindromul nefrotic, amiloidoza renală, nefropatia diabetică. Un diagnostic histopatologic exact este necesar în aceste cazuri, înaintea instituirii tratamentului. Cu o tehnică de puncționare foarte corect executată, riscul acestei intervenții este minim, cu condiția să se evite contraindicațiile, principala fiind existența unui sindrom hemoragic. Biopsii repetate la același pacient pot determina eficacitatea unei terapeutici particulare. Puncția-biopsie pleurală poate oferi date utile diagnosticului etiologic într-o pleurezie tuberculoasă, punând în evidență țesutul pleural remaniat caracteristic, precum și diagnosticului de cancer pleural.
