Alimentația joacă un rol extrem de important in prevenirea cariilor, ca și în crearea unor condiții favorabile apariției acestora. Problema alimentației știintifice a populației este dezbătută și în programul elaborat de P.C.R., România devenind astfel una din puținele țări din lume care ridică alimentația științifică a populației la rangul de politică de stat. Desigur, alimentația rațională se adresează oricărei virste, dar ea are un rol preponderent la copil, pentru dezvoltarea sa armonioasă. In general, părinții se interesează de această problemă, dar, din plicate abia atunci când cariile sunt deja prezente. Să zicem că unui copil i-au apărut primele carii la virsta de 4 ani și jumătate. Sesizindu-se, părinții vor lua imediat măsuri, instituindu-i un regim alimentar ca la carte. Dar ce folos ? In primul rind, copilul s-a obișnuit cu un anumit regim alimentar, și-a creat anumite deprinderi În acest sens, fiindu-i mai greu să se obișnuiască cu noul regim. Este un prim aspect al problemei. Al doilea aspect este legat de faptul că în timp ce dinții temporari au inceput să se formeze, dinții permanenți, deși in cea mai mare parte formați, nu au apărut încă, fiind acoperiți de dinții temporari. Dacă alimentația nu a fost rațională până acum, matricea osoasă a dinților permanenți va avea de suferit, formindu-se în mod defectuos.
Pentru a avea dinți frumoși este nevoie ca părinții să aibă o continuă preocupare privind alimentația copilului, încă de când acesta este foarte mic. Care este în mod efectiv timpul la care trebuie instituită o alimentație rațională?
Alimentația rațională, așa după cum am mai arătat, trebuie să înceapă încă din timpul sarcinii viitoarel mame, respectiv din timpul vieții intrauterine a fătului. In perioada de alăptare, mama va trebui să se bucure de o alimentație completă și rațională, aceasta pentru două motive: în primul rînd pentru că ea însăși să nu sufere de decalcifieri ale oaselor și dinților și în al doilea rind pentru ca pruncul să poată să fie alimentat la sin o perioadă cit mai indelungată posibil, laptele de mamă reprezentind o perfecțiune a proporțiilor diverselor grupe esențiale necesare alimentării copilului. Incepind cu luna a doua, copilului i se pot da sucuri de fructe, bogate în vitamine și săruri. In jurul virstei de 7 luni, atunci când alimentația la sin se reduce, alimentația artificială luindu-i locul, laptele, zarzavaturile și fructele bogate în săruri de calciu și vitamine, ca și carnea, ouăle, legumele bogate In fosfor, nu trebuie să lipsească din hrana copilului.
La virsta de doi ani, copilul începe să perceapă foarte bine gusturile și să prefere anumite preparate culinare. Mesele trebuie să fie servite la intervale regulate. S-a observat că acei copii care mănîncă după un orar neregulat, când foarte devreme, când foarte tirziu, fac carii într-o frecvență de două ori mai mare decît cei cărora li se dă masa la ore regulate.
Modul în care alimentele sunt consumate are și el importanță. Copilul trebuie educat în așa fel, încît să mestece alimentele încet, dar viguros, fără grimase, fără schimonoseli, actul masticației cerindu-se a fi efectuat fără adaosuri….
In perioada de creștere, din alimentația copilului nu trebuie să lipsească în primul rînd proteinele. Acestea se găsesc bine reprezentate în produsele lactate, in carnea de pasăre, ca și legume cum ar fi sola, fasolea și chiar în anumite cereale, ca de exemplu griul și orezul. Proteinele trebuie să reprezinte la un copil în perioada de creștere, circa 70% din totalul rației calorice, adică 3-4 g proteine pentru fiecare kilogram-corp. Unui copil de 15 kg fi sunt necesare 45-60 g proteine pe zi, adultul neavînd nevoie decît de 1 g proteine pentru fiecare kilogram-corp, deci mult mai puțin.
Al doilea element important, grăsimile, trebuie să reprezinte cca 20% din rația calorică, aceasta datorită faptului că grăsimile conțin și vitaminele A, D, E, F și K, care sunt implicate direct în procesul de dezvoltare. Din punct de vedere strict alimentar, copilul n-ar avea nevoie de mai mult de 5 g de grăsimi zilnic, dar prezența vitaminelor enumerate, ca și energia musculară pe care copilul o cheltuiește zilnic face necesară o majorare a rației de grăsimi pe zi, până la 30-40 g.
Al treilea element este reprezentat de zaharuri sau glucide, veritabil combustibil al celulei nervoase. Glucidele reprezintă primul loc, ca factor cauzal in producerea cariilor. Un regim alimentar care conține 10% glucide pare a fi satisfăcător pentru intregul organism. fiind în același timp un factor protector pentru dinți și parodonțiu, ele putind fi administrate sub formă de dulciuri, pîine, cartofi, făină, griș, macaroane.
Un copil de un an are nevoie de o alimentație care să reprezinte 100 de calorii pe kilogram-corp pe zi. Datorită scăderii nevoilor plastice de creștere ca și inmulțirii celulelor, un copil de 15 ani va avea nevoie de 70 g glucide pe kilogram-corp pe zi..
O altă categorie importantă de alimente care nu trebuie să lipsească din hrana copilului, sunt sărurile minerale. Un prim rol in această privință il joacă sărurile de calciu, ele contribuind activ atit la dezvoltarea oaselor, cât și a dinților. Calciul se găsește in lapte, in zarzavaturi și fructe crude. Unui copil fi este necesar minimum 1 g de calciu pe zi, dar pentru a-i fi eficient, trebuie ca fosforul prezent in alimentație să se afle într-un raport constant față de calciu. Fierul, magneziul, fluorul nu trebuie nici ele să lipsească din alimentație. Arătăm aici că spanacul are un conținut bo- gat in fier, zarzavaturile conțin magneziu, iar ceaiul și peștele au un conținut deosebit în fluor.
Un alt rol important il joacă vitaminele, in special cele din grupa D. Din alimentația copilului nu trebuie să lipsească apa. Avind un metabolism foarte intens, apa, fără de care nu se poate desfășura nici o reacție metabolică, trebuie dată copilului în cantitate suficientă, mai cu seamă la acel copil care, jucîndu-se, depun eforturi susținute, și deci elimină o mare cantitate de apă.
Facem citeva recomandări practice, atit pentru copii, cât și pentru adulți, în legătură cu forma de prezentare a alimentelor. Spre exemplu, se recomandă a fi consumată pline integrală bine coaptă, chiar veche, uscată, ca și coaja de pline uscată, crocantă. Miezul de piine, ca și plinea prea proaspătă atrag nu numai o lenevire a masticatiei, dar și lipirea de dinți și cerul gurii a particulelor aderente, lipicioase, care rămînind mult timp acolo, în cazul unei igiene bucale defectuoase, vor fermenta dezvoltind o floră microbiană favorabilă formării cariilor. Pe de altă parte, alimentele tari, crocante, pe lîngă faptul că stimulează actul masticației făcind-o cât mai viguroasă, au și rolul de a produce o salivație abundentă, care va spăla dinții și spațiile interdentare, împiedicind astfel formarea cariilor. Se re- comandă ca laptele și produsele lactate să fie îndulcite, dar nu în exces, indulcirea fiind preferabil să fie făcu- tă cu miere care este cu mult mai bună și mai puțin favorabilă apariției cariilor.
Fructele crude, prin aportul lor de vitamine, nu trebuie să lipsească din hrana zilnică a copilului. Un vech! proverb oriental spune că o masă fără fructe este o sărbătoare fără muzică.
O recomandare specială se face in favoarea merelor crude, care trebuie consumate cu regularitate, ele realizind o bună spălare a dintilor. S-ar părea că efectul mărului asupra dentiției este tot atlt de eficient, ca și cel obținut prin folosirea pastei de dinți și a periuter. De asemenea, datorită bogăției lor in vitamine și săruri minerale, nu trebuie să lipsească din alimentație nici legumele si zarzavaturile proaspete. Alimentele administrate copilului trebuie să fie proaspete. In ceea ce privește dulciurile, acestea nu vor fi interzise cu desavirșire copilului, dar vor trebui strict rationalizate, administrate cu grijă și măsură. A interzice unui copil să mănince dulciuri, este tot una cu a-i interzice sa se joace. Este de preferat să i se dea copilului miere, fructe, compoturi, prăjituri de casă, toate acestea după mese. Cit despre caramele, dropsuri, ciocolată, prăjituri de cofetărie, acestea cit mai puține.
Viata civilizată de azi, prin folosirea unei alimentatil rafinate, în care predomină făinoasele și dulciurile, ca și datorită faptului că în general alimentele prin fierbere, sterilizare, uscare, prin trecerea lor prin di- verse operațiuni tehnologice, iși pierd mult din calităfile nutritive, face ca poarta să rămînă larg deschisă dezvoltării cariilor. Pe de altă parte trebuie să recunoaștem că, odată cu confortul atît de des vizat, dinții și maxilarele s-au cam lenevit, existind o preferință tot mai accentuată pentru lucrurile moi, comode la mestecat.
In ceea ce privește folosirea de către copil a unor alimente consistente și cit mai variate, rolul cel mai important ii revine mamei, care va trebui să dea do- vadă nu numai de multă răbdare, dar și de o adevărată variație culinară în tot ceea ce pregătește pentru hrana copilului său, Alimentele trebuie astfel preparate, astfel combinate, astfel dichisite, încît să dezvolte gustul copilului și să-l educe în acest sens. Trebuie să se mai știe că un insucces in această privință, un refuz al copilului față de un anumit preparat, departe de a descumpăni pe mamă, trebuie dimpotrivă să o facă să persevereze în administrarea respectivului aliment, putindu-se intimpla ca un anumit aliment refuzat de copil la prima încercare, să-i devină agreabil la a doua încercare, putindu-se ajunge chiar ca după 4-5 in- cercări, să devină pentru el alimentul preferat.
Un lucru în sfîrșit, care nu trebuie să scape din vedere oricărei mame: gustul copilului este cu totul diferit de cel al adultului. De aceea nu trebuie să ne mirăm dacă unui copil nu-i place o mincare deosebit de gustoasă, care pentru tăticu înseamnă un deliciu… În această privință se simte nevoia unei educări nu atit a copilului, cât a adultului, respectiv a mamei, care trebuie să facă dovada continuă a răbdării și tenacității sale.
Dorind să dăm un răspuns părinților care-și pun mereu întrebarea dacă dulciurile strică dinții copilului, reluăm problema pentru a discuta în mod amplu.
Excesul de dulciuri are un efect în totul nefavorabil, atit în ceea ce privește copilul cât și adultul, asupra dinților, deschizind larg poarta în formarea cariilor. Un pericol deosebit pentru dinți îl reprezintă torturile, cremele, pastele lipicioase, care prin aderarea lor pe mucoasa gurii și pe dinți, prin persistența lor îndelungată, totul fiind completat cu o igienă defectuoasă sau chiar inexistentă a gurii și dinților, vor crea un teren cit se poate de favorabil dezvoltării microbilor, care în final vor da naștere la carii.
„Bine ne vor spune unii părinți, dar un copil are nevoie și de dulciuri”. Da, nimic de zis. Pentru o cit mai bună dezvoltare fizică și nervoasă a copilului, pentru efectuarea bunelor arderi ale metabolismului, el are nevoie de zaharuri. Se mai poate însă recurge la altceva care să țină locul dulciurilor de care vorbeam mai sus.
Un excelent aliment in acest sens, 11 reprezintă mierea care pe lîngă principiile active pe care le conține, este un excelent emolient al bolului alimentar, un veritabil pansament, avind și o cantitate de zahăr suficientă pentru metabolismul energetic și ceea ce este foarte important, fiind lipsită de riscuri dinți.
Zaharurile, prin folosirea lor excesivă, pot determina apariția plăcii dentare bacteriene”, care reprezintă o formațiune cu rol esențial în inițierea procesului de apariție a cariei și de care ne vom ocupa pe scurt peste citeva pagini.
Să vedem acum care sunt formele principale de za- haruri ce pot fi consumate fără a ataca dinții. In primul rind făina, orezul, derivatele de făină,. toate acestea conținind un zahar complex, amidonul, ca și amestecurile de făină și zahăr. Un capitol aparte, 11 constituie consumul de fructe care au un procent de zaharuri, fiind în același timp foarte folositoare pentru masajul pe care-l exercită asupra gingiilor. O problemă controversată în privinta formării cariilor o reprezintă plinea, despre care se spune uneori că este nefavorabilă bunel stări a dintilor. Făina albă fin măcinată, prezintă un oarecare pericol pentru dinți, fiind de preferat plinea neagră integrală, care contine cu 120% mai multe proteine, cu 15% mai multă vitamină B, cu 68% mai multă vitamină PP, cu 100% mai mult calciu, cu 225%, mai mult fier și 235% mai mult fosfor.
Ceea ce putem desprinde practic din toate cele arătate, este faptul că nu atit cantitatea de zahăr consumată în cursul unei zile este periculoasă, cit fragmentarea ei în părticele mici și repetat consumate între mese. Este de zece ori mai nesănătos pentru dinți a consuma între mese dulciuri fragmentate, decit a con- suma aceeași cantitate în timpul mesei, intr-o singură porție.
Dulciurile lipicioase, ca siropurile de exemplu, sunt de 80 de ori mai favorabile apariției cariilor decit bâuturile indulcite, cum ar fi limonadele și mai puțin periculoase fiind sucurile naturale din fructe.
Consumarea exagerată de zaharuri, mai cu seama In perioada de formare a dinților la copii, dar și la adulții trecuți de prima tinerețe, creează o stare de vulnerabilitate dentară și o mare predispoziție la formarea cariilor.
Nu numai copiii, dar nici adulții nu se pot lipsi de dulciuri. Este posibil totuși a se alcătui o hrană bogată In principii naturale, care să fie suficient de hrănitoare și totodată de loc dăunătoare dintilor.
In ceea ce privește pe copil, acestia tree prin anumite faze critice legate de eruptia dentară, putin Inainte, în timpul și imediat după apariția dintelui, când carlile pot apărea cu ușurință. La adult, poate fi vorba de acea boală a meseriilor dulci, caria cofetarilor, observată în special la cei care lucrează în laboratoarele de cofetărie și localizată la gitul dintelui, deci in preajma ginglei. Este desigur și acesta un puternic argument împotriva celor care susțin că dulciurile nu strica dinții.
Calciul și dinții
Mulți părinți, neglijind principiile unei alimentații rationale consideră că responsabil de apariția cariilor este calciul. Fără a avea nici un indiciu, nici o confirmare a medicului, ei cred că odrasla lor prezintă un deficit de calciu sau oricum este bine să-i dea pastile cu calciu, conform părerii că, dacă este mai mult, nu strică. Să fie oare așa atita timp cât este vorba de calciu?
Vom încerca să arătăm care este realitatea. Organismul uman cuprinde in structura sa celulară o serie intreagă de săruri minerale, cum ar fi: potasiul, sodiul, calciul, fierul, fosforul și încă multe altele. Fiecare dintre acestea are un rol bine definit în îndeplinirea unor funcțiuni fiziologice, în cadrul economiel generale a organismului, toate la un loc realizind, printr-o conlucrare armonioasă, perfecta funcționare a metabolismului. Calciul are în această privință un rol deosebit de important, hotăritor chiar. Participind la majoritatea reactiior metabolice ale organismului și, In special, la coagularea singelui, la contractilitatea musculară ca și la conducerea influxului nervos, calciul asigură în plus menținerea structurii normale a țesutului osos și, deci, a rezistenței oaselor și a dinților. Cu alte cuvinte, oasele, care au în componența lor chimică doze reduse de calciu față de doza normală, prezintă o mai mare fragilitate, fiind astfel mai expuse la fracturi decit oasele cu un conținut normal de calciu. Lipsa marcată a calciul in organism, va determina boli care afectează in mod predominant maxilarele și structura dinților, mai cu seamă a dinților în creștere. Este cert că o bună calcifiere a dinților în cadrul evoluției individului, le creează acestora o rezistență certă la caria dentară.
In etapele de creștere a organismului, alimentația copilului trebuie să fie bogată și diversă. Laptele și zar- zavaturile verzi vor trebui să fie date cu precădere, ele reprezentînd cele mai bogate surse de calciu.
Laboratorul are astăzi la indemină metode riguroase de dozare a calciului în organism. Fiecare dintre noi putem ști oricind, datorită analizelor precise, dacă organismul nostru conține calciu în cantitate normală, dacă prezența lui este scăzută sau dacă se află în exces, avind posibilitatea de a acționa de la caz la caz.
Valoarea normală a calciului în sînge este de 9-11 mg la 100 ml de singe. De subliniat faptul că, oricât de mare ar fi cantitatea de calciu introdusă, organismul își reține abia un sfert, restul fiind eliminat pe căi naturale, Calciul se absoarbe la nivelul intestinului, absorbția acestuia fiind favorizată de prezența vitaminel Dr.
Copilul reține cantități variabile de calciu, în raport cu virsta. Astfel, dacă la doi ani copilul reține 0,8 g, la 15 ani va reține 2 grame. Femeia gravidă reține 1,5-2 g zilnic. Pe măsură ce este introdus în organism, calciul se elimină. Adolescentul și adultul excretă prin fecale și urină o cantitate aproape egală de calciu, cu aceea pe care o introduc. Atita timp însă cât raportul dintre cantitatea introdusă și cea eliminată este egal, balanța cal- cică este echilibrată și totul, în această privință, decurge normal. Interesant de știut că doza de calciu aflată in organism, reprezintă 2% din greutatea corpului.
Calciul din oase și dinți nu este stabil, el primenindu-se in fiecare lună în cadrul combinațiilor sale organice.
Femeia gravidă, ca și cea care alăptează, au nevoie în mod deosebit de calciu. Totuși administrarea calciului fără discernămint, din proprie inițiativă și fără avizul medicului, nu este indicată, putind duce la o stocare in organism a unei cantități prea mari de calciu, lucru care va putea produce o serie întreagă de neplăceri, uneori grave, cum ar fi foarmarea de piatră în diverse organe. așa numita litiază.
Placa dentară, element în formarea cariei dentare
Dereglarea, sau sistarea funcției de autointreținere bucală, consumul exagerat de dulciuri lipicioase, spre exemplu, în lipsa unei igiene bucale, favorizează depunerea pe suprafetele dinților a unei substante cu aspect gelations, constituită în cea mai bună parte din microor- ganisme fixate pe o matrice bogată in proteine și zaharuri solubile. Este așa-numita placă bacteriană.
Deși cunoscută de mai mult timp, termenul de placa dentară a fost propus abia în anul 1963, fiind definit ca o masă moale, concentrată, constituită dintr-o mare varietate de bacterii, cărora i se adaugă și o mare cantitate de resturi celulare, apariția plăcii dentare fiind o consecință a neglijării periajulul dentar. Să vedem foarte succint, cum se petrec lucrurile în formarea acestei extrem de complicate plăci dentare.
Privitor la originea plăcii, în 1970 Ranke emite teoria conform căreia placa este inițiată în formarea ei de către un polizaharid de tipul dextranului și levanului, care constituie produsul extracelular al unor tulpini de streptococ, formate în prezența zaharozei. Se produce apoi o unire cu componente organice salivare de tipul glicoproteinelor, ducînd la formarea de complecși insolubili, extrem de aderenți, care chituiesc” tulpinile de streptococ, lucru care va face ca, în final, să existe pe suprafața smalțului un veritabil microcosmos cu proteine agresive.
Placa dentară proaspăt constituită, cu o vechiine de 2-3 zile, conține aproximativ 80% apă și 20% componente salivare. Dintre acestea din urmă, se găsește cenușă 10%. grăsimi 12%, proteine 50%, glucide 17% și substanțe minerale 11%. În ceea ce privește ionii minerali, ionii fosforici se găsesc de 3 ori mai mulți decit în salivă. Calciul are un rol important în procesul de chelare, deoarece toți agenții chelatori naturali ai plăcii bacteriene ar fi suprastructurați cu calciu. Fluorul are și el o concentrație de 1000-2 000 de ori mai mare decit în salivă.
În placa dentară se găsesc bacterii, germenii cei mai frecvenți fiind reprezentați prin coci și anume streptococi și, în mai mică măsură, prin Veillonella și Neisse- ria. Microorganismele filamentoase par și ele să ocupe în componența plăcii un volum considerabil. Multe dintre speciile bacteriene ale plăcii dentare sunt acidogene, unele convertind glucoza cu două molecule de acid lactic, iar altele cu o moleculă de acid lactic, acetic și carbonic. Veillonella, de exemplu, duce la scindarea acidului lactic prin creșterea pH-ului. Datorită conținutului atit de complex al plăcii dentare, la nivelul ei se asigură desfășurarea unor multiple și variate procese blochimice.
Cele mai frecvente procese metabolice din placa den- tară sunt acelea prin care microorganismele care o populează, produc polizaharide din zaharuri mai simple, aflate in mediul bucal. Dealtfel, dezvoltarea însăși a microorganismelor pe placa dentară, este strict dependentă de aparatul glucidic din mediul bucal.
Placa dentară generează și tartru, fiind considerată chiar un tartru pretimpuriu. Procesul de transformare a plăcti in tartru incepe la citeva zile de la depunerea plăcii inițiale, putindu-se scurge o perioadă variabilă de timp până cînd placa va ajunge să aibă compoziția cristalului caracteristic tartrului.
Există, fără îndoială, o interrelație placă dentară- smalt. Smaltul reprezintă o membrană osmotică pasivă, permeabilă la diversi ioni sau substanțe. Prin acumularea de acizi în placheta bacteriană de pe suprafața smalțului, se produce o ionizare predominant pozitivă a particulelor de proteine solubile de pe suprafața smaltului, atrăgind după sine o redistribuire ionică, fapt care va crea modificările care însoțesc începutul procesului de carie dentară.
Când suprafața dintelui nu este acoperită de o plachetă bacteriana, există totuși un filtru subțire de mucină, care acoperă suprafata dentară expusă salivel.
Placa dentară constituie astăzi fatorul etiologic unanim acceptat în geneza cariilor și a parodontopatiilor. Ea este observată de către stomatolog, inaintea inceperii tratamentului stomatologic, în urma badijonării dinților cu diverse soluții, printre care, obișnuit, este albastrul de metilen. Suprafețele afectate de placa dentară apar intr-o colorație netă față de celelalte suprafete atinse de colorant, intensitatea acesteia fiind notată în fișa stomatologică. Colorația plăcii dispare de la sine, dupa 7-8 zile. În cazul unei plăci mari, după recomandările de igienă făcute de medic, se va face într-o nouă ședință de tratament, o nouă testare, ale cărei cifre se vor compara cu prima, pentru a se vedea astfel eficienta igienizării.
VIII. Igiena buco-dentară
Un alt factor important in prevenirea cariei dentare il reprezintă igiena buco-dentară și lucrul este cu atit mai vrednic de a fi luat în seamă cu cât majoritatea oamenilor ignoră încă această practică sau nu o fac în mod corect. Este vorba de o treabă în fond simplă și poate toc- mai datorită simplității ei nu este privită cu suficientă atenție, cei mai mulți considerind că nu au nevoie de o instruire specială în acest sens. Privită din punct de vedere educațional, respectarea unei bune și corecte igiene buco-dentare se cere începută și practicată încă de la cea mai fragedă virstă, aceea de doi ani, fiind considerată a fi cea mai indicată. Dacă până la această vîrstă poate fi vorba de o igienă buco-dentară pasivă, electuată copilului de câtre părinții săi, de la doi ani incoace, practicarea unei igiene bucale poate fi executată de către copilul Insuși, la început sub supravegherea părinților.
Este, desigur, foarte important felul in care copilul. iși folosește periuta, ceea ce contează fiind modul ca si ritmul în care se face periajul. Periajul dentar trebuie să devină pentru el ceva firesc, o treabă plăcută pe care să o practice încă de la început în mod corect și la intervalele necesare, aceasta pentru considerentul că este cu mult mai greu a educa în acest sens un co- pil care practică un sistem defectuos de periaj.
Menținerea unei igiene buco-dentare corecte este, in linil mari, aceeași la adult, ca și la copil, In cele ce urmează, vom arăta mijloacele de efectuare ale unei bune igiene buco-dentare, ca și modul de folosire al ustensilelor necesare în acest scop. Trebuie să se știe în primul rind că, până la apariția și folosirea periutei de dinți, se Intrebuintau scobitorile. Cunoscute încă din timpul sumerienilor, cu 3 000 de ani în urmă, acestea au fost confectionate pe rind din aur, argint, fildes, lemn, lar astăzi din material plastic, avind rolul de a scoate resturile alimentare rămase printre dinți, ca și din eventualele caril dentare. Utilizarea scobitorilor, indiferent din ce material erau confecționate, prezintă inconvenientul ca provoacă traumatizări, răniri ale părților moi care Inconjoară dintele, ca și ale papilelor interdentare, ceea ce duce la inflamații și singerări la cea mai mică atingere.
Un mijloc de efectuare a igienei buco-dentare, destul de vechi și el, constă în curățirea spațiilor dintre dinți cu ajutorul unui fir de mătase trecut prin spatille interdentare. Deși există și aici riscul de a răni papilele interdentare, este totuși un mijloc mai puțin traumatizant. Practicarea igienei buco-dentare cu ajutorul firului de mătase prezintă dezavantajul de a nu curăța decit numai două fețe ale dintelui și anume, cele de contact, Curățirea completă a celor 5 fețe ale dintelui cere un anumit timp și anume rutină. Metoda poate fi totuși folosită ca o metodă secundară, în com- pletarea periajului dentar.
Cea mai eficientă metodă pentru realizarea unei bune igiene dentare o reprezintă periajul dentar, cu fazele care ii succed. Se efectuează cu ajutorul periuței dentare, alcătuite din două părți: minerul și partea activă. Minerul periuței poate fi din plastic sau din lemn, partea activă fiind alcătuită din tufe de păr, fie natural, din păr de viezure, fie artificial, tufele de păr fiind tunse după anumite profile, care se deosebesc in funcție de producător. Nu s-a ajuns încă la confecțio- narea unei periute-standard, care să fie socotită drept cea mai eficientă, fiecare producător căutind să introducă în periuta confecționată de el elemente noi, mai mult sau mai puțin inspirate. In ceea ce privește par- tea activă a periuței, perii propriu-ziși, ea se prezintă in general distribuită în lungul minerului. Se confecționează totuși periute de dinți, care prezintă un smoc de păr central, circular cu axul părții active perpendicular pe axul minerului. În ceea ce privește minerul, el este în așa fel conceput încit să poată fi cuprins cu cit mai multă ușurință intre degete. S-a mai încercat confecționarea unor periute la care, opus părții active, la extremitatea liberă a minerului, s-a introdus un așa-numit stimulator gingival reprezentat printr-un mic con de cauciuc a cărui bază este fixată de miner, virful fiind liber. Cu ajutorul acestui stimulator se poate efectua după periaj, prin introducerea conului de cauciuc în spațiile interdentare, un masaj al papilei interdentare cu dublu efect, obținindu-se atit curăți- rea spațiilor interdentare, cit și stimularea circulației gingivale. Există în mod evident o preocupare a pro- ducătorilor în această direcție, făcîndu-se studii atente în vederea sporirii eficienței periajului, ceea ce duce la o complicare a construcțiel periutel. Oricite progrese ar face tehnica, nu se va ajunge desigur niciodată, la adăugarea unor complicatii ridicole, de genul celor prezentate într-una din comediile lor, de către cele- brii comici Stan și Bran, care foloseau teribila invenție a inventatorului Hartley denumită periuta de dinți motorizată”.
In ceea ce privește folosirea, trebuie să se știe că fiecare persoană trebuie să aibă periuta sa proprie, nefiind deloc indicat, in primul rînd din considerente de ordin igienic, ca cineva să folosească periuta de dinți a altcuiva. De asemenea, pentru ca igiena buco-dentară să-și păstreze eficiența, este necesar ca periuța să fie schimbată cu una nouă de îndată ce se observă că perii și-au pierdut calitățile de curățire, prin tocirea lor, în urma unei indelungate întrebuințări.
În prezent se cheltuiesc sume fabuloase pentru în- grijirea frumuseții și, referindu-ne in mod special la sexul frumos, putem spune că multe femei afectează o bună parte din bugetul casnic cumpărării fardurilor, rimelurilor, diverselor creme cosmetice, care sunt necesare pentru o păstrare cât mai nealterată a frumuseții tenului sau a părului. La dinți se gîndesc mai puțin, deși estetica acestora nu poate fi nici ea trecută cu vederea. Din spirit de economie se cheltuiește în general mai puțin pentru paste și periute de dinți. Ori, dacă ne gindim bine, așa-zisa economie” privind periuta de dinți este lipsită de sens, fiind în plus și dăunătoare, dacă ținem seama de lipsa de eficiență a unei periute tocite.
In ceea ce privește periajul dentar, acesta trebuie efectuat cu ajutorul pastei de dinți, articol despre care s-ar putea spune că se bucură astazi de o concurenta fără limite a producătorilor. Pastele de dinți apar astăzi într-o mare varietate de sortimente, punindu-se mult accent pe ambalaj, pe felul de prezentare cit mai atragator. Din pacate, cu toată atentia ce se acorda astăzi calității, nu s-a ajuns Incă la o formulă care să prezinte garanții sigure pentru o reducere sau o oprire a apariției cariei dentare. Deși s-au făcut și se fac nu- meroase cercetări de laborator, introducindu-se in paste diferite grupe de substante, nu am putea spune că, până la ora actuală, s-ar fi ajuns la crearea acelei paste ideale, care să rezolve problema, Și cercetări în această direcție se fac nu de astazi, nici de ieri, articolul,pasta de dinți” avindu-și istoria lui. Fară a ne referi la tatonările ce se fac de ani și ani de zile în alte țări, arătăm că farmacistul Vladimir Linde din Rimnicu-Sărat a preparat și a pus in vinzare in anul 1900 o pasta glicerinată pentru curățatul dinților, adevărat element de pionierat. Până In acel moment, praful și apa de gură erau singurele ce se întrebuințau pentru păstrarea igienel buco-dentare. Desigur că de atunci incoace lucrurile au evoluat mult, in componenta pastelor dentare intrind astăzi alte substanțe cum ar fi ureea, amidonul, fluorul, diferite antiseptice antibiotice, clorofila, toate acestea încercând, în anumite limite, să se opună cariilor dentare.
In afara pastelor de dinți se mai utilizează, tot pentru periaj, și pulberile dentare, reprezentînd combi- nații ale diverselor săruri minerale la care se adaugă pulbere de dentină, coral, piatra-ponce, ca și diverse argile. Pulberile dentare, datorită proprietăților abrazive, prin efectul mecanic al frecării depozitelor moi de pe dinți, realizează în primul rind curățarea rapidă a dinților, prezentind însă și inconvenientul că, datorită particulelor grunjoase pe care le conțin, pot zgiria suprafețele de smalt, iar pe de altă parte prin neindepărtarea lor imediată, prin clătirea energică a gurii, favorizează depunerea de piatră dentară. Pentru aceste considerente, pulberile dentare sunt contraindicate la persoanele care prezintă defecte ale smalțului, așa- numitele displazil dentare, la cei suferinzi de parodontoze ca și la copii, al căror smalt dentar nu a atins încă gradul de duritate al adultului.
Privitor la periajul dinților, socotim util a arăta tehnica ce trebuie folosită, faptul prezentind o importanță deosebită pentru o cit mai bună igienă a dinților, Sunt descrise astăzi zeci de modalități privind executarea mișcărilor de periaj dentar. Cel mai frecvent practicat este periajul dentar orizontal, care prezintă însă inconvenientul de a nu putea realiza o bună igienizare a spațiilor interdentare și de a nu exercita un masaj la nivelul părților mol. Deși acest sistem de periaj se bucură astăzi de mare răspîndire, el trebuie abandonat, practicindu-se periajul vertical. El consta în plimbarea periutei prin mișcări verticale de jos in sus și de sus în jos, realizindu-se astfel o mișcare de zig-zag sau o mișcare pendulară, foarte eficientă pentru curățirea spațiilor interdentare. Metoda periajului vertical s-a impus ca fiind cea mai bună. Argumentele în favoarea utilizării ei ar fi următoarele:
Prin acțiunea sa asupra suprafetelor dentare, cit și a spațiilor interdentare, scoate resturile alimentare din aceste spații.
Produce o degajare a papilelor interdentare.
Activează circulația din parodonțiu și nu atrage
după sine retracția gingiei și nici dezgolirea rădăcinii dentare.
Este ușor de practicat, putind deveni o deprindere corectă încă de la o virstă fragedă.
In ceea ce privește amănuntele tehnice în practicarea periajului, acestea s-ar enumera astfel:
Se inmoaie periuta sub un jet de apă călduță. Se pune cam un centimetru de pastă pe periuță. Corpul va fi ținut drept, iar capul nu va fi aplecat în față. Periuta va fi ținută cu mînerul sprijinit între de- getul mic și inelar.
Se introduce capul periuței între buze, în așa-numi- tul vestibul bucal, arcadele dentare fiind în contact. Se încep mișcările de periaj, care se vor face din încheietura pumnului, avînd o direcție verticală, de jos în sus și de sus în jos.
Dinții, atit cei superiori, cât și cei inferiori, se vor peria pe fața lor externă dinspre obraz și buze, avindu-se grijă să se perieze toate grupurile de dinți, putindu-se porni lateral dreapta, față, lateral stinga.
Se îndepărtează arcadele dentare și se începe periajul tot cu mișcări verticale, de data aceasta separat pentru dinții superiori și pentru cel inferiori, pe fetele dinspre cerul gurii și respectiv pe cele dinspre limbă. Arcadele dentare rămînind îndepărtate, se periază fețele de masticație prin mișcări laterale din afară spre interior sau din interiorul gurii spre în afară. Cu pulpa degetului arătător al mlinii drepte, pentru partea stingă și cu pulpa degetului mare pentru partea dreaptă, se efectuează mișcări de masaj gingival.
Se ia apă în gură, buzele se închid, apa fiind trecută cu putere cu ajutorul musculaturii obrajilor printre dinți, arcadele fiind in contact și, apoi, eliminată sub presiune din gură. Clatitul se repetă de 4-5 ori. Clătirea cu putere a gurii are drept scop eliminarea resturilor de pastă sau de pulbere rămase printre dinți si in gurâ, clatirea gurii putind reprezenta ea însăși un mijloc de curățire în cazul în care nu se poate întrebuința periuța și pasta, adică atunci cînd există o inflamație a mucoasei gurii. Ca adjuvant după periaj se recomandă clătirea gurii cu apă simplă de la robinet sau cu apă călduță sau cu apă sărată. Atunci când miscările de clătire se fac sub presiune, se produce o spălare a suprafețelor dentare, cu mobilizarea puternică a mușchilor obrajilor, ai limbii, ai cerului gurii, prin aceasta realizindu-se un bun masaj al mucoasei. Prin repetarea operației de umflare și dezumflare a obrajilor, trecerea apei prin spațiile interdentare se face in mod repetat și sub presiune, ducind la curățirea acestor spații.
Pentru clătirea gurii mai pot fi utilizate și apele de gură, a căror principală acțiune constă în dezodorizare, aceasta fiind datorită componentelor aromatice pe care le conțin. Printre ele se enumeră esențele de mentă, de vanilie, de scortisoară și de tinctură de anason, al căror rol calmant și ușor antiseptic le face să se bucure de o frecventă utilizare. Mai trebuie subliniat rolul favorabil pe care il au soluțiile hipertonice de clorură de sodiu, care nu au în fond altceva decit banala sare de bucătărie. Mărunt pisată în vederea utilizării, ea provoacă vasodilatația capilarelor existente in gingle, ca și eliminarea din salivă a toxinelor de parodontiu. Dealtfel, soluția de clorură de sodiu este incorporată și în componența unor paste de dinți aflate în comert, lucru care s-ar părea curios, neexistind prea multe contingente între pretențioasele arome cu ifose exotice și modesta sare de bucătărie, folosită la prepararea bucatelor.
Avantajele folosirii sării de bucătărie în acest scop se prezintă sub multiple variante: Nu alterează compoziția salivel, ci, dimpotrivă, o stimulează. Blochează activitatea microbilor din gură.
Impiedică apariția pietrei a tartrului dentar. Folosirea chiar in mod prelungit a sării de bucătărie în scop de igienizare a gurii nu este cu nimic dăunătoare, nici chiar hipertensivilor, diabeticilor sau gravidelor. Prin stimularea concentratiei de salivă, contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Mentine capacitatea de rezistență a mucoasei gurii.
Nu are restricțil de virstă. Reprezintă o metodă simplă și extrem de economi- coasă, cu rezultate superioare prafurilor dentare și pastelor dentare.
O recomandare în acest sens, ce merită a fi luată In seamă pentru a nu se începe direct cu sarea de bucătărie, se poate folosi, în primele zile, bicarbonatul de sodiu în periaj, la început o dată pe săptămînă, apoi o dată la 3-4 zile, trecîndu-se după aceea la periajul cu sare de bucătărie, în ritm normal. După periaj, se poate clati gura cu o apă de gură oarecare, aceasta pentru efectul ei reconfortant.
Un alt mijloc de completare a igienizării buco-dentare, este reprezentat de spălăturile bucale sub presiune. Aceste spălături bucale au un multiplu rol și anume: antrenează resturile rămase după periajul dentar, clătesc gura, exercită un masaj hidraulic asupra gingiei și, datorită hipertonicității soluției utilizate, realizează și o înviorare a gingiei. Se întrebuințează în acest scop soluții saline de clorură de sodiu, bicarbonat de sodiu sau tetraboratul de sodiu, care, fiind introduse in capsula unui spray, se pulverizează asupra gingiei. Un mijloc comod, perfect, civilizat.
Tot în cadrul spălăturilor bucale sub presiune, pot fi amintite dușurile bucale cu ape carbonice sulfuroase sau cloromagnezice calde, aceste cure termo-hidro- minerale avind drept efect curățirea mecanică atit a dinților, cât și a spațiilor interdentare, a papilelor și a pungilor gingivale. Se speră că în viitor, asemenea instalații vor face parte din inventarul obișnuit al ca- merelor de baie.
Masajul termo-hidraulic reprezintă și el un bun stimulator al circulației parodontale, avind un rol în inviorarea gingiei.
Momentele cele mai prielnice pentru practicarea periajului dentar, sunt în general după mesele importante. O atenție deosebită trebuie acordată periajului de seară. Aceasta pentru a nu permite rămînerea resturilor alimentare pe dinți în cursul perioadei de odihnă a organismului.
O igienă buco-dentară corectă trebuie să facă parte, la omul civilizat, din igiena generală a organismului. Asupra ei trebuie insistat în mod deosebit, însă în perioadele speciale fiziologice prin care trece organismul și anume, la virsta pubertății, în timpul gravidității și al alăptării, ca și perioada anumitor boli cronice. Asigurarea unei igiene buco-dentare corecte, efectuată după cum am văzut prin mijloacele foarte simple la indemina oricui, este, în ultimă instanță, o problemă de educație, care nu poate fi ignorată sau eliminată din viața omului secolului XX.
Image by valuavitaly on Freepik
