Digestia în intestinul subţire

În intestinul subţire, chimul gastric acid suferă alte transformări chimice şi mecanice, care contribuie la desfacerea principiilor alimentare în forme structurale simple ce pot fi absorbite la nivelul epiteliului intestinal. Transformările chimice se realizează sub acţiunea conjugată a sucului pancreatic, bilei şi sucului intestinal, iar cele mecanice sunt rezultatul mişcărilor intestinului subţire.

A.  Activitatea secretorie a intestinului subţire.

Sucul pancreatic reprezintă secreţia exocrină a celulelor ce alcătuiesc acinii pancreatici şi este un lichid clar, incolor, cu pH alcalin (in jur de 8). Zilnic se excretă aproximativ 1l de suc pancreatic.

În compoziţia sucului pancreatic se află 98,5% apă şi 1,5% reziduu uscat. Reziduul uscat este reprezentat de substanţe organice şi anorganice.

Substanţele anorganice sunt reprezentae de anioni şi cationi, în concentraţii similare cu cele din plasmă; excepţie face anionul bicarbonic care se află în cantităţi mai mari necesare neutralizării acidităţii gastrice.

Substanţele organice sunt reprezentate de enzimele proteolitice, amilolitice şi glicolitice.

Enzimele proteolitice sunt tripsina, chimotripsina, carboxipeptidaza şi nucleaza.

Tripsina este secretată sub formă inactivă de tripsinogen care este activat sub influenţa unei enzime (enterokinaza) secretată de mucoasa duodenală. Acţiunea digestivă a tripsinei constă în hidroliza albumozelor şi peptonelor rezultate din digestia gastrică, până la stadiul de polipeptide.

Chimotripsina ia naştere prin activarea chimotripsinogenului, care are loc sub influenţa tripsinei; acţiunea ei este similară cu a tripsinei dar produce şi coagularea laptelui.

Carboxipeptidaza scindează aminoacizii de la capătul peptidelor unde se află gruparea carboxilică; este secretată sub formă inactivă de procarboxipeptidază, ca este activată sub acţiunea tripsinei.

Nucleaza (ribonucleaza şi dezoxiribonecleaza) scindează acizii nucleici în nucleotide.

Enzimele lipolitice sunt reprezentate de lipaza pancreatică, ce hidrolizează grăsimile, emulsionate în prealabi de sărurile biliare până la acizi graşi şi glicerină.

Enzimele amilolitice sunt reprezentate de amilaza pancreatică, cu acţiune analoagă amilazei salivare, dar mult mai activă deoarece descompune până la maltoză amidonul copt, fiert dar şi cel crud.

Reglarea secreţiei pancreatice.

Mecanismul nervos este realizat de centrul pancreatico-secretor bulbar, din nucleul dorsal al vagului. Sub influenţa stimulării vagale are loc declanşarea unei secreţii pancreatice bogate în enzime atât prin reflexe necondiţionate cât şi condiţionate.

Mecanismul umoral se realizează prin intermediul a doi hormoni secretaţi de mucoasa duodenală, ca urmare a contactului cu chimul gastric acid pătruns în duoden. Secretina declanşează secreţia unui suc pancreatic bogat în bicarbonaţi dar sărac în enzime, iar pancreozimina stimulează secreţia sucului pancreatic bogat în enzime dar sărac în bicarbonaţi.

Bila este produsul activităţii exocrine a ficatului; în 24 de ore se secretă 800 ml de bilă. Ea este secretată continuu şi depozitată în vezicula biliară în cursul perioadelor interdigestive de unde în timpul proceselor de digestie este eliminată în intestin, ca urmare a contracţiei veziculare şi a relaxării sfincterului Oddi.

Compoziţia bilei diferă după provenienţa sa. Bila secretată de ficat (bila hepatică) conţine 97% apă şi 3% reziduu uscat; nu conţine mucus. Bila veziculară este mai concentrată având 85% apă şi 15% reziduu uscat şi conţine mucus. În reziduul uscat se întâlnesc componentele organice şi anorganice.

Substanţele anorganice sunt reprezentate de bicarbonatul şi fosfatul de natriu şi potasiu, ce conferă bilei un pH uşor alcalin (7-8).

Substanţele organice sunt reprezentate de sărurile biliare, pigmenţii biliari, mucus şi colesterol.

Sărurile biliare sunt săruri de Na ale acizilor colici (acizii biliari) care se conjugă cu aminoacizi (glicocolul, taurina); în bilă se vor găsi deci glicocolatul şi taurocolatul de sodiu. Sărurile biliare eliminate în intestin odată cu bila sunt reabsorbite la nivelul porţiunii distale a ileonului şi, pe calea venei port-hepatice, se întorc la celula hepatică, de unde sunt din nou secretate cu bila. Acest circuit permanent al sărurilor biliare paortă denumirea de circuit hepatic-entero- hepatic.

Rolul sărurilor biliare sunt:

  • emulsionează grăsimile; datorită proprietăţii lor de a scădea tensiunea superficială, sărurile biliare facilitează scindarea lipidelor în picături foarte mici (emulsionare), uşurând astfel acţiunea lipazei pancretice;
  • facilitează absorbţia grăsimilor; sărurile biliare împreună cu acizii graşi şi colesterolul formează agregate solubile denumite micelii, ce pătrund în enterocit. Ca urmare a acţiunii de solubilizare a grăsimilor, săruruile biliare sunt indispensabile în absorbţia vitaminelor liposolubile;
  • stimulează peristaltismul intestinal;
  • stimulează secreţia de bilă (acţiune coleretică);
  • rol antiputrid, prevenind putrefacţia în intestinul gros prin inhibarea florei microbiene de putrefacţie.

Pigmenţii biliari iau naştere la nivelul celulei hepatice din pigmentul rezultat din degradarea hemoglobinei conjugat cu acidul glicuronic sau cu acidul sulfuric. Bilirubina astfel rezultată este excretată împreună cu bila în intestinul subţire, unde este redusă şi transformată în urobilinogen; acesta se absoarbe în plasmă de unde se elimină prin urină sau se transformă în intestinul gros în stercobilină, substanţă care dă culoare brună materiilor fecale.

În cazul unor obstacole în eliminarea bilei sau în bolile de ficat, concentraţia plasmatică a pigmenţilor biliari creşte şi aceştia colorează intens urina şi ţesuturile cutanate ce caracterizează icterul.

Reglarea secreţiei şi excreţiei biliare.

Funcţia de secreţie a bilei se numeşte colereză iar factorii care o stimulează se numesc factori coleretici. Funcţia de excreţie a bilei din vezicula biliară reprezintă funcţia colagogă, iar factorii care o stimulează se numesc substanţe colagoge.

Mecanismul nervos este relizat prin acţiunea terminaţiilor nervoase parasimpatice ale nervului vag care stimulează colereza şi funcţia colagogă a veziculei biliare. Fibrele nervoase simpatice ce inervează aceste structuri au acţiune antagonică (relaxarea vezicii şi contracţia sfincterului Oddi).

Mecanismul umoral constă în acţiunea unor substanţe asupra secreţiei şi excreţiei biliare. Efecte coleretice au sărurile biliare şi hormonii duodenali hepatocrinina şi secretina. Efectele colagoge le are hormonul duodenal colecistokinina, aciditatea chimului gastric şi alimente bogate în grăsimi (uleiuri vegetale, smântâna, gălbenuşul de ou).

Sucul intestinal este produsul de secreţie al glandelor intestinale: glandele lui Brünner de la nivelul duodenului şi glandele lui Liberkühn de la nivelul jejuno-ileonului. Secretat în special când alimentele pătrund în intestinul subţire, sucul intestinal se prezintă ca un lichid incolor în alcătuirea căruia, pe lângă apă şi reziduu uscat, se află şi elemente celulare

Substanţele anorganice sunt reprezentate în special de bicarbonatul de sodiu care determină şi un pH alcalin.

Substanţele organice sunt reprezentate în special de enzime: amilaza intestinală ce scindează amidonul rămas nedigerat şi enterokinaza ce activează tripsinogenul.

Elementele celulare sunt în general reprezentate de enterocite îmbătrânite, descuamate şi care, prin liza lor, pun în libertate următoarele enzime hidrolitice:

  • dizaharidazele (maltaza, zaharaza, lactaza) ce scindează dizaharidele (maltoza, zaharoza, lactoza) în monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză);
  • peptidazele scindează peptidele scurte (oligopeptidele) până la aminoacizi;
  • nucleotidaza scindează nucleotidele în acid fosforic şi nucleozide (compuşi formaţi din riboză sau dezoxiriboză ori baze purinice sau pirimidinice);
  • nucleozidaza scindează nucleozidele într-o bază azotată şi o pentoză.

În urma digestiei intestinale, chimul gastric este transformat într-o soluţie apoasă numită chil intestinal.

Reglarea secreţiei sucului intestinal.

Mecanismul nervos stimulează secreţia intestinală prin reflexe locale de la nivelul plexurilor nervoase intrinseci, declanşate de distensia mecanică produsă prin pătrunderea alimentelor. Sistemul nervos extrinsec (fibrele parasimpatice vagale) are o slabă influenţă.

Macanismul umoral este reprezentat de un hormon produs de mucoasa duodenală la contactul cu alimentele, numit enterocrinina cu rol de stimulare a secreţiei.

B.  Activitatea motorie a intestinului subţire.

 Intestinul subţire prezintă trei tipuri de mişcări:

Mişcările peristaltice similare celor din esofag şi stomac constau în unde de contracţie a musculaturii circulare, precedate de unde de relaxare, care încep la pilor şi se deplasează spre valvula ileo-cecală cu viteze variabile între 2 cm/min (unde lente) şi 10 cm/s (unde rapide);

Mişcările segmentare sunt contracţii staţionare ale musculaturii circulare care fragmentează conţinutul intestinal în segmente. Succesiunea în spaţiu a contracţiilor se schimbă alternativ; ele se produc mereu la mijlocul intervalului dintre două contracţii anterioare. Mişcările segmentare determină şi o creştere a presiunii şi în interiorul ansei intestinale, fapt ce favorizează absorbţia intestinală;

Mişcările pendulare sunt reprezentate de mişcări ale unor porţiuni întinse ale intestinului subţire, orientate în sens cranial sau caudal, în special ca urmare a contracţiei musculaturii Aceste mişcări contribuie atât la amestecul conţinutului intestinal, cât şi la deplasarea chilului pe distanţe mai mari.

Un tip particular al motilităţii intestinale este reprezentat de mişcările de alungire şi scurtare a vilozităţilor intestinale, ca urmare a contracţiei musculaturii din structura mucoasei; aceste mişcări contribuie la facilitarea absorbţiei intestinale.

Reglarea motilităţii intestinale.

Mecanismul nervos este asigurat prin plexurile nervoase intramurale (reflexe locale, în care un rol important revine plexului Auerbach) şi mai puţin prin inervaţia extrinsecă. Vagul stimulează iar simpaticul inhibă peristaltismul intestinal. La nivelul sfincterelor acţiunea este inversă, simpaticul le contractă iar parasimpaticul le relaxează.

Mecanismul umoral mai puţin important, este reprezentat, în afară de mediatorii chimici simpatici şi parasimpatici, de pancreozimină care stimulează contractilitatea şi de secretină care o inhibă. Motilitatea intestinului subţire este stimulată şi prin acţiunea locală osmotică a sulfatului de magneziu (acţiune purgativă).

-Anunț-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here