Nici o muncă, nici chiar cea mai uşoară şi în condițiile cele mai favorabile nu se poate prelungi la infinit; după un timp, omul obosește. Senzația de oboseală este primul semn trădează scăderea capacității de lucru după o activitate prea îndelungată.
De ce survine oboseala?
Această problemă a preocupat timp îndelungat mințile oamenilor de știință. Pentru explicarea acestui fenomen s-au propus multe teorii.
Să facem cunoștință cu cateva dintre ele.
Aşa-numita teorie a epuizării s-a bazat pe presupunerea că oboseala este legată de epuizarea substanțelor nutritive, necesare muşchilor în timpul activității lor. Dar această explicație este contrazisă de particularitățile metabolismului muscular, despre care s-a vorbit mai sus. Afară de aceasta, în condițiile unei circulații sanguine normale, rezervele de substanțe nutritive din muşchi sunt reînnoite cu uşurință.
Altă teorie a pornit de la faptul că metabolismul muscular este însoțit de un consum însemnat de oxigen. De aici s-a tras concluzia că oboseala este determinată de un aport insuficient de oxigen în mușchi. Cunoscutul fiziolog A. R. Uhtomski a caracterizat plastic această teorie prin următoarele cuvinte: „Lemne (adică sursă de energie) sunt, dar lipsește oxigenulpentru arderea lor“. Această teorie a fost infirmată după ce s-a dovedit prin experiențe că mușchiul se poate contracta un timp destul de îndelungat într-un mediu lipsit de oxigen. Despre această teorie, A. A. Uhtomski a spus: „Lemne sunt, dar ele sunt umede“.
Ca substanțe nocive formate in timpul muncii au fost considerati acizii lactic și fosforic.
Aceste substanțe se formează de fapt în muşchi în timpul activității și ele sunt necesare pentru realizarea ciclului de reactii chimice, în urma cărora se produce energia. Savantul Weichard a găsit chiar toxina oboselii”,care dupa datele lui se poate obține în stare pură.
Inoculând cantități infime această toxină în organismul unui animal care nu este obosit, Weichard a observat toate semnele oboselii. Dar „descoperirea“ lui Weichard s-a dovedit nereală. Ulterior el însuşi a trebuit să recunoască că aceleași fenomene de oboseală se pot observa și după incularea intravenoasă la animalele de experiență a ovalbuminei.
Autorii tuturor acestor teorii au căutat cauza oboselii numai în modificările care apar în muşchiul active sau în sânge.
I.M. Secenov și alți savanți au abordat această problemă în mod diferit. Cercetările lor au arătat că rolul hotărîtor în apariția oboselii îl joacă modificările care apar în activitatea sistemului nervos central după o muncă prea îndelungată. Justețea acestui punct de vedere este confirmată, bunăoară, de următoarea experiență făcută de N. E. Vvedenski.
Experiența s-a făcut pe un muşchi cu doi nervi centripeți. La început a fost excitat unul din ei; excitația s-a transmis la celulele nervoase din creier, iar de acolo prin nervul motor la muşchi, care s-a contractat. După numeroase contracțil intensitatea lor a început să scadă,ca si cum ar fi survenit oboseala mușchiului însuşi. Dar când s-a început excitarea celui de-al doilea nerv, contracția muşchiului a revenit cu aceeași intensitate ca și la început.
În urma acestor experiente s-a tras concluzia că oboseala nu survine în primul rând în muşchi şi în nervi, ci în sistemul nervos central, în acele celule nervoase ale creierului care in timpul activității muşchilor corespunzători se găsesc in stare de excitație.
În timpul contracției mușchilor lucrează și celulele nervoase respective din creier. După o activitate prea îndelungată, celulele creierului încetează să mai reacționeze la excitațiile pe care le primesc pe cale nervoasă.
Acum în aceste celule apare aşa-numita inhibiție de protecție, care le fereşte de moartea prin epuizare. Atât timp cât celulele nervoase se găsesc în stare de inhibiție, mușchii respectivi nu pot lucra.
Oboseala și surmenajul
Oboseala nu trebuie privită ca un fenomen patologic, ca o tulburare durabilă a funcțiilor normale ale organismului. Odihna venită la timp înlătură rapid teate semnele oboselii, senzația de oboseală trece și capacitatea de lucru se restabilește complet. Dar dacă munca se prelungeşte prea mult fără întrerupere, inhibiția de protecție a celulelor nervoase poate să nu survină la timp și atunci apar semnele surmenării: senzația că ești frânt, durerea de cap, insomnia, scăderea mai durabilă a capacității de muncă.
În cazul surmenajului, odihna scurtă obișnuită nu mai este suficientă pentru restabilirea capacității de muncă. Pentru a înlătura surmenajul este necesară o odihnă mai îndelungată iar uneori chiar metode speciale de tratament.
În cazul surmenajului suferă în primul rând sistemul nervos. Celulele nervoase din creier încep să reacționeze incorect la diverşi factori. Omul surmenat este adesea foarte iritabil; neplăceri relativ neînsemnate provoacă frecvent din partea lui reacții disproporționate, violente.
Surmenajul repetat des poate favoriza dezvoltarea unei serii de boli și tulburarea activității normale a diferitelor organe.
In aceste cazuri, bolnavul se adresează de obicei medicului cu numeroase și variate plângeri.
Bolnavilor li se pare că dacă îşi vor vindeca inima sau stomacul „bolnav“ atunci vor fi din nou capabili de muncă, vioi. Dar acești oameni se înşală.
Pentru a obține vindecarea completă, restabilirea întregii capacități de muncă și ameliorarea stării generale este necesar mai întâi de toate să se înlăture cauza fundamentală a bolii, adică să se asigure în primul rând odihna suficientă și bine organizată și un regim corect de muncă.
Pentru a evita surmenajul nu trebuie să se lucreze un timp prea îndelungat fără întrerupere. Dar lucrurile nu se reduc numai la aceasta. De mare însemnătate este organizarea corectă a muncii și odihnei, condițiile în care lucrăm și o serie de alte condiții, despre care se va vorbi mai jos. În condiții favorabile, munca nu numai că va fi mai eficientă, dar va fi şi mai puțin obositoare.
Business photo created by pressfoto
