Cerintele plantei faţă de climă şi sol
Temperatura. Varza este o legumă cu pretenţii reduse faţă de temperatură în tot cursul vegetaţiei. Ca urmare, pentru obţinerea unor răsaduri bune, plantele au nevoie în această fază de o temperatură cuprinsă între 8 şi 12°C. În faza de răsad plantele pot să reziste la temperaturi coborîte, de minus 15-20°C. Temperatura optimă în faza de creștere a plantelor și formarea căpătînilor este de 15-20°C. Pentru varza de toamnă temperaturile prea ridicate au ca efect formarea unei căpătîni afinate sau trecerea plantelor direct în faza de tulpini florifere. De aceea, soiurile de varză de toamnă trebuie să fie cultivate numai în condiţii de toamnă cînd temperaturile sînt moderate.
Lumina. Varza este pretențioasă faţă de lumină. În faza de răsad, insuficienţa luminii cauzată de densitatea mare a răsadurilor, de timpul cu nebulozitate accentuată pe o perioadă mai lungă sau de geamurile nespălate ale råsadnițelor, duce la obţinerea unor răsaduri alungite, firave, de calitate slabă. În condiţii de lumină insuficientă în faza de creștere și dezvoltare, plantele au o creștere încetinită, nu învelesc sau formează căpătîni mici.
Umiditatea. Faţă de acest factor de vegetatie, varza are pretenţii foarte ridicate. Umiditatea din sol cît şi cea din atmosferă au o influenţă hotărîtoare în obţinerea unor producţii mari și de calitate la varză. Umiditatea necesară plantelor de varză se asigură prin irigarea de 4-6 ori la varza timpurie, de 6-7 ori la varza de vară şi de 7-10 ori la varza de toamnă.
În regiunile premontane, varza de toamnă se poate semăna direct în teren deoarece umiditatea din aceste regiuni asigură o răsucire uniformă, creşterea şi dezvoltarea normala a plantelor fără să se recurgă la irigare. Varza semănată astfel formează rădăcini puternice care absorb apa necesară de la adîncimi ce depăşesc 5060 cm.
Solul. Varza are pretenții destul de mari faţă de sol. Rezultatele cele mai bune se obţin pe solurile aluvionare și pe cele cu textură mijlocie, fertile, afînate şi bogate în humus. Solurile grele, umede şi reci nu sînt corespunzătoare, deoarece pe acestea plantele formează căpătîni mici și de calitate slabă. Pe solurile prea uşoare sînt necesare cantităţi mari de îngrăşăminte şi un număr mare de udări ceea ce face cultura nerentabilă. Varza timpurie dă rezultate bune pe solurile uşoare dar fertile, scurse, bine însorite şi cît mai adăpostite. Solurile acide nu sînt indicate pentru cultura verzei, aceasta favorizînd apariția bolii denumită,,hernia verzei” care atacă rădăcinile plantelor.
CULTURA VERZEI TIMPURII
Planta premergătoare. Varza timpurie dă cele mai bune rezultate după bostănoase şi solano-fructoase care au fost îngrășate cu gunoi de grajd. Producţii mari se obţin şi după fasole, mazăre şi cartofi. Nu se cultivă după plante care aparțin de familia Cruciferae, avînd boli şi dăunători comuni foarte păgubitori. Pregătirea terenului. Nivelarea. Varza timpurie se cultiva pe sol bine nivelat pentru a se evita baltirea apei provenite din ploi sau din irigare, excesul de umiditate fiind dăunător plantelor. În condițiile grădinii din jurul casei, lucrarea de nivelare se execută cu uneltele de mînă deplasîndu-se pămîntul din porțiunile ridicate în depresiuni pînă se obține o nivelare corespunzătoare.
Fertilizarea de bază. Varza timpurie avînd o perioadă scurtă de vegetatie are nevoie de un sol foarte fertil care să asigure substantele nutritive necesare ritmului rapid de creștere a verzei timpurii și obținerii unei producții mari. În acest scop, porțiunea de teren pe care urmează să se planteze varza timpurie se fertilizează din toamnă cu 3-5 kg pe m² gunoi de grajd bine descompus în funcţie de fertilitatea solului. Gunoiul de grajd trebuie să fie bine descompus pentru a intra în acţiune cît mai repede după data plantării, ţinînd seama că plantele de varză timpurie vegetează în teren numai 50-60 zile de la plantare pînă la recoltare. Totodată cu gunoiul de grajd, în amestec cu acesta sau separat, se mai administrează 30 g/m² superfosfat. Revine astfel la hectar 30-50 tone gunoi de grajd şi 300 kg superfosfat (60 kg P2O5).
Mobilizarea solului din toamnă. Mobilizarea solului din toamnă se execută mecanic sau manual, după caz, la adîncimea de 28-30 cm. Lucrarea se efectuează cît mai uniform pentru a se evita formarea depresiunilor. Odată cu aceasta se face şi încorporarea îngrăşămintelor.
Fertilizarea înainte de plantare. Înainte de plantarea verzei timpurii se mai distribuie 45 g azotat de amoniu şi 30 g la m² sare potasică, ceea ce revine la hectar 450 kg (150 N) şi respectiv 300 kg (150 kg K2O), care se încorporează în sol cu grebla.
Modelarea solului. Varza timpurie desfăşurîndu-şi vegetaţia într-o perioadă rece şi umedă, se recomandă ca solul să fie modelat sub formă de biloane care pierd mai repede excesul de umiditate și se încălzesc mai uşor. În acest scop, orientarea cea mai bună a biloanelor este pe direcția est-vest în care caz versantul dinspre sud va primi maximum de căldură de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Pentru varza timpurie biloanele se efectuează din toamnă pentru ca în primăvară să se poată planta cît mai devreme.
Plantarea. Varza timpurie se plantează în jurul datei de 15 martie în judeţele din sudul, estul şi vestul țării şi după 1 aprilie în cele din jumătatea de nord a ţării, în funcţie de condițiile climatice anuale.
Varza timpurie avînd un foliaj restrîns, distanța de plantare se poate reduce în condițiile lucrărilor manuale pînă la minimum 50 cm atît în cazul modelării sub formă de biloane cît şi în cazul solului nemodelat. Pe rînd, plantarea se efectuează la distanța de 30 cm între plante. La distanța de 50×30 cm se realizează o densitate de 6,6 plante la metrul patrat, revenind 66 000 plante la hectar.
La plantare, răsadurile de varză timpurie nu trebuie să aibă vârsta mai mare de 60 zile, deoarece răsadurile bătrîne formează căpătîni afînate sau trec direct în faza de tulpini florifere. Acest fenomen este mai accentuat în anii cu primăveri reci sau atunci cînd la începutul vegetaţiei intervine o perioadă cu temperaturi scăzute în jur de zero grade.
Răsadurile produse în ghivece nutritive se plantează astfel încît partea de deasupra a ghivecelor să se găsească la 2-3 cm sub nivelul solului, pentru ca ghivecele să-şi păstreze mai bine umezeala. În cazul că răsadurile nu s-au produs în ghivece nutritive, plantele se scot din ladite sau din răsadnițe cu mult pămînt care se strînge bine în jurul rădăcinilor, astfel încît stagnarea din vegetație după plantare să fie cît mai redusă.
Întreținerea culturii. Irigarea. Imediat după plantare se aplică prima udare iar la 3-5 zile se face completarea golurilor. În cursul vegetației se mai aplică 4-5 udări după starea de umiditate a solului și condițiile meteorologice din primăvara respectivă. Irigarea la varza timpurie se aplică în prima parte a zilei cu o normă de udare mai mică la începutul vegetaţiei, de cca 250 m³ apă la hectar şi de cca 300 m³ în perioada formării căpăţânilor, ceea ce revine 25 1/m2 şi respectiv 30 1/m². Varza timpurie neudată la timp dă producții reduse, tîrzii şi de calitate slabă, căpăţînile fiind mici şi înfoiate.
Prășitul. La varza timpurie se aplică 4-5 prașile pentru menţinerea solului bine mobilizat, ceea ce contribuie la păstrarea unei umidități cît mai constante, la aerisirea şi încălzirea solului. Ca urmare se grăbeşte ritmul de vegetaţie al plantelor și se asigură obținerea unor producții mai timpurii. Cele mai bune rezultate se obtin atunci cînd după fiecare udare se aplică o prașilă.
Ingrășarea fazială. În cazul că starea de vegetaţie a plantelor necesită aceasta, se aplică 1-2 îngrăşări cu următoarele doze: 15 g azotat de amoniu (150 kg/ha), 10 g superfosfat (100 kg/ha) şi 7,5 g sare potasică (75 kg/ha), revenind în substanță activă 50 kg N, 1618 kg P2O5 şi 30 kg K₂O la hectar. Distribuirea acestor îngrăşăminte se face înaintea unei prașile. Prima îngrășare fazială se efectuează cînd plantele au 10-12 frunze, iar a doua la începutul formării căpătînilor.
Recoltarea. Varza timpurie se recoltează pe măsură ce se formează căpătînile și sînt destul de îndesate. In cei mai mulți ani, prima recoltare se efectuează în a doua decadă a lunii mai. Recoltarea şi ambalarea căpătinilor se fac cu mare atenție pentru a se evita degradarea lor comercială. După aceasta, căpătînile se transportă urgent la piață, ferite de soare şi vînt.
Recoltarea verzei timpurii se termină în prima jumătate a lunii iulie și se obțin peste 3 kg/m², respectiv 30 t/ha.
CULTURI SUCCESIVE
Terenul eliberat de varza timpurie se cultivă de regulă cu fasole și castraveţi de toamnă care au eficiență economică mare. Se cultivă, de asemenea, cu spanac, salată, ș.a. destinate consumului de toamnă.
CULTURA INTERCALATA
In cultura de varză timpurie se pot cultiva paralel o serie de legume cu talie mică şi cu perioadă de vegetație scurtă, cum sint: salata, spanacul, gulioarele, morcovii etc, care nu incomodează varza timpurie în cursul vegetaţiei. In cazul modelării solului sub formă de biloane, pe partea sudică a bilonului, la nivelul treimii inferioare. se plantează varză la distanta de 30 cm între plante: pe partea nordică se plantează salată timpurie sau gulioare la 20 em plantă de plantă, se seamănă spanac sau ridichi de lună, toate acestea avînd pretenții mai mici fată de temperatură decît varza timpurie. Pe coama biloanelor se seamănă morcov. În cazul plantării verzei timpurii pe sol nemodelat, pe mijlocul intervalului dintre 2 rînduri de varză timpurie se intercalează una din legumele menționate mai înainte, în funcţie de interesele cultivatorului. In acest caz distanța dintre rindul de varză şi rîndul de cultură intercalată este de 25 cm, ceea ce este suficient tinînd seama că salata, spanacul, gulioarele şi ridichile de lună se recoltează înaintea verzei timpurii, iar plantele de morcov avînd un foliai mult mai redus nu incomodează desfăşurarea vegetatiei plantelor de varză timpurie.
SOIURI CULTIVATE
Dittmark. Acesta este soiul de bază pentru cultura de varză timpurie, fiind productiv şi destul de timpuriu (95-105 zile).
Soiul Dittmark se caracterizează printr-un port scund, cu tulpină scurtă de 5-7 cm (frunze mai mici ca la soiurile semitimpurii şi tîrzii) şi o rozetă strînsă și rotunjită. Stratul de pruină de pe frunze este aproape absent. Căpătînile sînt de cca 1 kg, de formă oval-cilindrică puțin turtite şi mai înalte decît rozeta de frunze.
CULTURA VERZEI DE VARĂ
Planta premergătoare. Pentru varza de vară sînt indicate aceleaşi premergătoare menționate la varza timpurie.
Pregătirea terenului. Nivelarea, fertilizarea de bază, mobilizarea solului din toamnă, fertilizarea inainte de plantare şi modelarea solului se efectuează la fel ca la varza timpurie, cu excepția că modelarea se face înainte de plantare, iar distanta dintre biloane este de 60 cm. Plantarea. La cultura verzei de vară se foloseşte un răsad viguros, în vîrstă de cca 45 zile, care se plantează în prima jumătate a lunii mai, astfel încît producția să apară în a doua decadă a lunii iulie, cînd varza timpurie este pe lichidate. Varza de vară avînd un foliaj mai mare se plantează la distanta de 60 cm între rînduri şi 40 cm pe rînd atît în cazul solului modelat sub formă de biloane cît şi în cazul solului nemodelat, revenind cca 4 plante la metru pătrat şi peste. 40 000 plante/ha. Răsadul de varză se plantează la adincimea la care a fost în răsadniță sau cel mult pînă la frunza cotiledonală.
Pentru ca răsadul să fie cît mai bine pregătit pentru plantare în vederea reducerii la minimum a stagnării vegetatiei după efectuarea acestei lucrări, se iau o serie de măsuri. Astfel, cu o seară înainte de plantare, răsadurile se udă bine pentru ca scoaterea lor să se facă în cele mai bune condiții tehnice. Imediat după scoatere din răsadniță sau din lădițele în care au fost produse, rasadurile se fasonează prin scurtarea rădăcinilor la cca 2 cm și a frunzelor cu 1/3 pînă la 1/2 din lungimea lor, cu un cutit bine ascuţit. Prin scurtarea rădăcinilor se urmăreşte fortarea plantelor de a forma mai multe rădăcini noi în jurul punctelor de tăiere, care să accelereze creşterea plantelor după plantare. Scurtarea frunzelor are ca scop menținerea echilibrului dintre puterea de absorbţie a rădăcinilor scurtate și pierderea de apă prin procesul transpirației. Răsadurile astfel fasonate se mocirlesc şi se tin acoperite în tot timpul plantării. Pentru evitarea îmbolnăvirii răsadurilor în timpul efectuării lucrărilor de pregătirea lor în vederea plantării, cu 2-3 zile înainte de plantare, răsadurile se tratează cu zeamă bordeleză în concentrație de 0,75% sau cu Zineb 0,30% sau cu alte produse similare.
Intreţinerea culturii. Lucrările de întreținere sînt aceleaşi ca la varza timpurie cu excepția udărilor care sînt mai numeroase. Varza de vară, desfăşurîndu-şi vegetaţia într-o perioadă cu temperaturi mai ridicate, are nevoie de 6-7 udări în timp ce la varza timpurie sînt suficiente 4 udări.
Recoltarea. La varza de vară plantată la data menționată mai înainte, prima recoltare are loc în a doua jumătate a lunii iulie, după aceleaşi criterii ca la varza timpurie. Întârzierea recoltatului are ca urmare crăparea căpăţânilor și deci degradarea lor comercială şi diminuarea rentabilității. Producția verzei de vară este de 3-4 kg/m², ceea ce revine la 30 000-40 000 kg/ha.
CULTURA INTERCALATA
În cultura de varză de vară se pot cultiva intercalat ca şi în cultura de varză timpurie, legume care au portul scund și o perioadă de vegetaţie scurtă. Astfel pe soluri modelate sub formă de biloane, pe versantul sudic al acestora se plantează varza de vară la distanța de 40 cm între plante, iar pe versantul nordic se plantează salată sau se seamănă spanac, ridichi de lună, fasole etc. Pe coama biloanelor se poate semăna morcov, sau altă rădăcinoasă. Pe solurile nemodelate, pe mijlocul intervalului dintre 2 rînduri de varză de vară se intercalează un rînd din speciile de legume amintite la cultura pe biloane. În acest caz între rîndul de varză de vară și rîndul de cultură intercalată este o distanţă de 30 cm, ceea ce permite creşterea și dezvoltarea normală a tuturor plantelor cultivate. În cazul culturii intercalate de fasole, se recomandă ca aceasta să fie semănată în cuiburi distanţate la 40 cm unul de altul, în fiecare cuib punîndu-se 4-5 semințe. Metoda însămînţării în cuiburi favorizează înfloritul, legatul păstăilor și obținerea unor producții sporite, ca urmare a umbririi reciproce între plante și deci reducerea insolației asupra florilor şi creşterea umidităţii aerului din interiorul buchetului de plante.
SOIURI CULTIVATE
Gloria. Este un soi semitimpuriu, cu perioada de vegetatie de cca 125 zile, cunoscut şi sub denumirea de Gloria de Enkuhisen sau Slava.
Tulpina plantelor are o înălțime de 8-10 cm. Frunzele sînt de mărime mijlocie, cu nervuri evidente şi grosiere, petiol scurt.
Căpătînile sînt sferice sau puțin ovale, cu o greutate mijlocie de 2-2,5 kg. Soiul Gloria se cultivă în toată ţara pentru consum în stare proaspătă. Este rezistent la păstrare în stare proaspătă și murată și dă producții ce depăşesc 3 kg/m² (peste 30 t/ha).
CULTURA VERZEI DE TOAMNA
Planta premergătoare. Varza albă de toamnă se cul tivă după legumele timpurii, care eliberează terenul pină la plantarea acesteia cum sint: salata, spanacul, mazărea, fasolea, castraveţii ș.a. Varza de toamnă nu trebuie să urmeze după varză sau conopidă timpurie şi nici după altă plantă care aparține familiei Cruciferae, avînd boli şi dăunători comuni.
Pregătirea terenului. Nivelarea. Varza de toamnă irigindu-se de multe ori, nivelarea se execută cu multă atenție, astfel încît solul să fie cît se poate de plan. Fertilizarea de bază. Se aplică la cultura timpurie cultivată înaintea verzei de toamnă.
Mobilizarea solului din toamnă. Se efectuează la fel ca la varza timpurie. Odată cu aceasta se face şi încorporarea îngrăşămintelor distribuite pentru cultura premergătoare verzei de toamnă.
Mobilizarea solului înainte de plantare. Terenul eliberat de cultura timpurie, se mobilizează din nou la adincimea de cca 20 cm şi apoi se nivelează cît se poate de bine.
Fertilizarea înainte de plantare. După ce terenul a fost mobilizat şi nivelat se distribuie următoarele cantităţi de îngrăşăminte: 20 g azotat de amoniu, 40 g superfosfat g 15 sulfat de potasiu la un metru patrat, ceea ce revine la hectar: 200 kg azotat de amoniu (60 kg N), 400 kg superfosfat (70 kg P2O5) şi 150 kg sulfat de potasiu (60 kg K2O). Odată cu acestea se mai aplică cel puţin 20 tone gunoi de grajd bine descompus în cazul cînd la planta premergătoare nu s-a facut fertilizarea cu gunoi de grajd. In asemenea situaţii îngrăşămintele minerale se distribuie odată cu gunoiul de grajd după ce se amestecă bine cu acesta. Îngrăşămintele se încorporează în sol cu sapa sau cu grebla. După aceasta în cazul că plantarea se face pe sol modelat, se efectuează biloanele distanțate între ele la 60 cm.
Plantarea. Varza de toamnă se plantează în ultima decadă a lunii iunie şi prima jumătate a lunii iulie. În judeţele din jumătatea de nord a ţării, cu climat mai rece, plantarea se efectuează cu cca 10 zile mai devreme. Intârzierea plantatului după data de 15 iulie prezintă riscul ca plantele să nu formeze căpăţîni îndesate pînă la venirea îngheţurilor.
Înainte de plantare, răsadurile se pregătesc așa cum s-a arătat la cultura verzei de vară. Plantarea răsadurilor face la distanța de se 60×40 cm atît pe biloane cît şi pe sol nemodelat, ceea ce revine o densitate de 4 plante la m2 şi peste 40 000 plante/ha. Plantarea pe biloane se face ca şi în cazul celorlalte culturi de varză, la nivelul treimii inferioare a versantului din partea de sud a bilonului.
Întreţinerea culturii. Irigarea. Varza de toamnă având o perioadă lungă de vegetatie, care în mare parte se desfăşoară în sezonul de vară, caracterizat prin temperaturi ridicate şi precipitaţii minime, are nevoie de 7-10 udări aplicate la interval de 10-12 zile. Prima udare se efectuează odată cu plantarea sau după aceasta.
La începutul vegetaţiei cînd plantele consumă cantități mai mici de apă, se udă cu norma de cca 250 m³ apă la ha, normă care creşte pe măsură ce plantele avansează în vegetaţie, ajungând la cca 500 m³ apă la ha în faza de formarea căpătînilor cînd consumul de apă este maxim. La varza de toamnă ca şi la alte legume din sezonul de vară, irigarea are cea mai mare eficienţă cînd se aplică seara, noaptea sau în zilele noroase. Irigînd în acest mod, pierderile prin evaporatie vor fi minime, apa va pătrunde în sol și va intra în circuitul plantelor înainte de revenirea temperaturilor ridicate din cursul zilei. Se va evita totodată apariția de arsuri pe frunze, ca urmare a irigării în cursul zilelor cu temperaturi ridicate.
Prășitul. Varza de toamnă se prăşeşte de 4-6 ori. La începutul vegetației prașilele se aplică după fiecare udare. Mai târziu, cînd solul este acoperit de frunzele. plantelor, prășitul se poate executa după 2 udări.
Ingrăşarea fazială. Se aplică 1-2 îngrăşări faziale în funcție de starea culturii. La fiecare îngrășare, se aplică următoarele doze la metrul patrat: 15 g azotat de amoniu, 20 g superfosfat şi 10 g sare potasică, revenind la hectar, respectiv: 150 kg, 200 kg şi 100 kg care se aplică în aceleași faze menționate la varza timpurie.
Recoltarea. Varza de toamnă se recoltează în cursul lunii octombrie şi în prima parte a lunii noiembrie, după condiţiile climatice anuale. Pentru ca varza de toamnă să se păstreze bine peste iarnă, atît în stare proaspătă cît şi conservată, căpăţînile se recoltează cînd sînt bine îndesate şi se evită degradarea lor prin loviri, striviri etc. care scad rezistenţa la păstrare şi valoarea comercială a acestora. De asemenea, pentru evitarea ofilirii, căpăţînile se tin acoperite cu frunze de varză pînă la transportarea lor la piață sau la locul de păstrare.
Păstrarea peste iarnă. În condițiile gospodăriilor individuale, varza se păstrează în beciuri sau alte spaţii închise, iar în lipsa acestora în silozuri mici amplasate afară, pe sol, cît mai adăpostite. În acest scop se iau următoarele măsuri: plantele se recoltează cu grijă pentru ca rădăcinile, tulpinile şi căpătînile să nu fie rănite, strivite sau lovite etc, ceea ce favorizează îmbolnăvirea acestora; căpătînile trebuie să fie bine îndesate, cele afinate neavînd rezistență la păstrare; plantele alese trebuie să fie perfect sănătoase şi puse la păstrare imediat după recoltare sau paralel cu aceasta, deoarece prin ofilire se micşorează rezistenţa la păstrare; de la fiecare plantă se elimină frunzele libere; nu se elimină toate frunzele cu pruină, deoarece acestea măresc rezistenţa la păstrare; cînd spațiul de păstrare este suficient, plantele se aşază întregi, deoarece sînt mai rezistente; în caz contrar se elimină rădăcina şi coceanul (tulpina falsă) lăsîndu-se numai o porţiune de 2-4 cm.
In beciuri şi în alte spații închise, căpăţînile pregătite pentru păstrare se aşază pe mai multe rînduri (2-5) în rafturi, asigurîndu-se aerisirea. Se preferă aşezarea în șah deoarece aerisirea este mai bună, iar contactul între căpăţîni mai redus. În lipsa rafturilor, varza se poate păstra în silozuri mici, late de cca 80 cm şi înalte de 70-80 cm în care căpăţînile se stratifică cu nisip, astfel încît fiecare căpăţînă să fie separată de cele vecine, de un strat de nisip cu grosimea de 1-2 cm. Dacă nu există nisip la îndemînă, stratificarea căpăţânilor se poate face cu pămînt. In cazul că gospodăria respectivă nu dispune de un beci sau alt spațiu închis pentru păstrare, varza se păstrează afară, stratificată în silozuri mici aşa cum 5-a arătat mai înainte. Silozul se acoperă cu pămînt în 2-3 reprize, astfel încît la sosirea îngheţului stratul acoperitor să fie de cca 30 cm. Este bine ca silozul să fie aşezat pe un loc cît mai adăpostit şi orientat de preferinţă pe direcţia N-S. Silozul se face la suprafaţa solului sau în șant adînc de 30-40 cm, respectîndu-se lățimea şi înălțimea menționate mai înainte. Pămîntul sau nisipul folosit la stratificare trebuie să fie puțin umed pentru a nu absorbi umiditatea din căpăţîni. În cursul păstrării nisipul sau pămîntul reglează umiditatea şi temperatura din silozuri, fără să fie nevoie de aerisire.
CULTURA INTERCALATA
Varza de toamnă avînd un foliaj mult mai mare decît varza timpurie şi cea de vară, pe versantul de nord al bilonului sau pe mijlocul intervalului dintre 2 rînduri, în cazul solului nemodelat, se poate cultiva intercalat salata, spanacul şi ridichile de lună care au un port scund și o perioadă de vegetaţie foarte scurtă.
SOIURI CULTIVATE
Licurişca. Este un soi de toamnă foarte răspîndit, cu perioada de vegetaţie de cca 145 zile. Are tulpină puternică şi scurtă, de 4-6 cm.
Frunzele sînt de mărime mijlocie, acoperite de un strat gros de pruină caracteristic acestui soi și dispuse într-o rozetă compactă cu poziție aproape orizontală. Căpătînile sînt la nivelul rozetei de frunze, mari, sferice, bine îndesate și cu o greutate medie de cca 3 kg.
Frunzele din interiorul căpătînii sînt fine, fragede şi gustoase. Coceanul din căpăţînă este subţire şi în cele mai bune cazuri nu depăşeşte jumătatea inferioară a căpăţânii.
Soiul Licurișca este productiv dînd peste 60 tone/ha varză de calitate superioară care se păstrează bine peste iarnă.
De Buzău. Are perioada de vegetatie de 160-165 zile. Este un soi de toamnă răspîndit şi apreciat de cultivatori.
Rozeta este formată din frunze mai mari și cu petiolul mai lung ca la Lucurișcă.
Căpătînile au greutatea medie de cca 3,200 kg, sînt dispuse la nivelul rozetei de frunze și sînt de formă sferică-turtită, foarte îndesate. Frunzele din interiorul căpătînii sînt fine şi fragede. Coceanul din căpățină este mai mare și mai lemnificat ca la Licurișcă.
Soiul de Buzău dă producţii ce depăşesc 70 tone/ha.
Are rezistenţă la păstrare peste iarnă. Braunschweig. Soi de toamnă, cu perioada de vegetație de cca 160 zile. Plantele sînt de vigoare mijlocie, rozetă mare, tulpină scurtă și puternică. Frunzele sînt de mărime mijlocie, în formă de căuş, cu nervură principală foarte groasă. Celelalte ramuri sînt dispuse în evantai. Căpătînile au formă caracteristică fiind puternic turtite, de mărime mijlocie cu greutatea medie de cca 2,300 kg. Frunzele din căpăţînă sînt membranoase, puțin suculente. Coceanul din căpăţînă este scurt și gros. Soiul Braunschweig este foarte productiv dînd 70 tone/ha. Căpăţînile se păstrează foarte bine peste peste iarnă în stare proaspătă și murată.
Amager. Are perioada de vegetatie de cca 165 zile. Plante de vigoare mijlocie, cu tulpină puternică şi înaltă. Frunzele sînt de mărime mijlocie, în formă de căuş, cu nervuri groase și sînt acoperite de un strat gros de pruină.
Căpăţînile au forma tronconică, sînt de mărime mijlocie avînd greutatea medie de cca 1,9 kg și sînt foarte îndesate. Frunzele din interiorul căpăţînii sînt membranoase şi au suculenţă redusă. Coceanul din căpăţînă este foarte mare. Soiul Amager are o productivitate mijlocie, cu căpătîni rezistente la crăpare şi la păstrare în stare proaspătă sau murată.
BOLI ȘI DAUNATORI
BOLI
Căderea plantelor (Pythium de baryanum). Atacă frecvent răsadurile dese din răsadniţele cu exces de umiditate şi căldură, neaerisite. Boala atacă plantele la colet provocînd căderea lor.
Combaterea. Răsadurile dese se răresc și se aerisesc puternic. Pămîntul din vetrele atacate se înlocuiește cu pămînt sănătos sau se tratează cu o soluție de sulfat de cupru în concentratie de 2,50%, praf de sulf etc. Se tratează răsadurile zeamă bordeleză 0,50% sau cu Zineb 0,3% etc. la interval de 7-10 zile. În răsadniţe sau lădite se foloseşte pămînt sănătos.
Piciorul negru al răsadurilor (Rhysoctonia brassicae). Provoacă înnegrirea epidermei în zona coletului la răsadurile prea dese.
Combaterea. Se răresc răsadurile, se aerisesc puternic răsadniţele, iar plantele bolnave se scot şi se ard. Se tratează cu zeamă bordeleză în concentraţie de 10%.
Mana verzei (Peronospora brassicae). Este frecventă la răsadurile dese din rasadnite sau din cîmp. Excesul de umiditate şi căldură favorizează apariția bolii. Această boală atacă și în cîmp îndeosebi la începutul vegetaţiei putînd să provoace compromiterea culturii. Pe partea inferioară a frunzelor apar pete cenuşii şi pufoase cărora le corespund pe partea superioară pete galbene care mai tîrziu se usucă.
Combaterea. Tratamente preventive cu zeamă bordeleză 0,5-1% sau Ortocid-50 în concentraţie de 0,2% etc. Rasadurile dese se răresc.
Putregaiul uscat al verzei (Phoma lingam). Atacă varza în tot cursul vegetaţiei. In răsadnite are ca urmare căderea răsadurilor. În cîmp atacă frunzele sub formă de pete galbui-albicioase cu puncte mici negre, care apoi se usucă, iar pe rădăcini produce putregaiul uscat. Plantele atacate nu învelesc sau formează căpățîni mici care se brunifică şi apoi se usucă. Combaterea. Se dezinfectează seminţele cu sublimat corosiv 1%, se aplică o rotaţie raţională a culturilor şi masuri de igienă culturală cu arderea plantelor bolnave, arături adînci etc.
Innegrirea nervurilor frunzelor (Xanthomonas campestris). Este o bacterioză care produce astuparea şi înnegrirea vaselor. Nervurile şi pețiolul atacat se înnegresc iar limbul devine pergamentos. Plantele atacate stagnează din vegetaţie ia capătînile în curs de formare rămîn mici şi putrezesc.
Combaterea. Se dezinfectează semințele, se aplică un asolament raţional, se iau măsuri de igienă culturală tinînd seama că boala se transmite prin sol și semințe. Hernia verzei (Plasmodiophora brassicae). Boala apare la răsaduri şi în cîmp formînd pe rădăcini umflaturi neregulate care au ca efect stagnarea vegetaţiei şi formarea de căpăţîni mici.
Combaterea. Terenurile acide se tratează cu 2-4 tone var/ha sau cu 30-40 g la fiecare plantă în momentul plantării. Se iau de asemenea măsuri de rotaţie şi igienă culturală.
Albumeala (Cistopus candidus). Atacă toate părţile aeriene ale plantelor din grupa verzei, sub formă de cruste albe care devin prăfoase.
Combaterea. Plantele bolnave se tratează cu zeamă bordeleză 10%. Se aplică măsuri de igienă culturală şi se distrug buruienile din familia Cruciferae din jurul culturilor.
Putregaiul umed al conopidei (Erwinia carotovora).
Este o bacterioză care provoacă putrezirea umedă a căpăţînii. Atacul începe de la mijlocul căpăţânii şi se extinde pînă cuprinde toată suprafața acesteia. Partea atacată devine o masă mucilaginoasă cu miros urît. Pentru evitarea pagubelor, plantele suspecte se recoltează și se valorifică înainte de apariția bolii. Combatere. Plantele bolnave se scot şi se ard, iar locul respectiv se dezinfectează cu praf de var nestins. Se aplică măsuri de igienă culturală, iar conopida să nu mai revină pe acelaşi loc mai devreme de 3-4 ani.
DAUNATORI
Musca verzei (Cortophyla brassicae). Atacă frecvent şi provoacă pagube mari. Musca depune ouăle pe coletul plantelor sau pe sol lîngă plante. Larvele se introduc în plante pe la colet şi formează galerii distrugînd tesuturile tulpinilor cu care se hrănesc. Atacul se produce atît în faza de răsad cît şi în cîmp pînă cînd tesuturile tulpinilor s-au lignificat. Larvele sînt albe şi au lungimea de 7-9 mm. Plantele atacate se ofilese şi apoi se usucă. Combatere. Se tratează în răsadnite şi în cîmp, începînd de la însămînțare la interval de 10-15 zile cu Lindatox-3 sau alte insecticide similare pînă cînd se lignifică tulpinile plantelor. După ploi tratamentul se repetă. Gărgărița albastră a verzei (Baris clorizans). Adultul este un gindac (coleopter) cu lungimea de 4-6 mm şi de culoare albastră. Femela depune ouăle în adînciturile pe care le face în coletul plantelor tinere. Larvele seamănă cu cele de musca verzei dar au capul brun. Atacul este, de asemenea, asemănător.
Combaterea. Tratamentele aplicate împotriva muştei verzei au efect şi împotriva gărgăriţei albastre.
Gărgărița galicolă a verzei (Centorrhyncus pleurostigma) sinonim cu C. sulcicolis. Atacă sub formă de larvă. Femela care este un gîndac cenuşiu de 3-3,5 mm lungime înţeapă rădăcinile de varză şi depune cîte un ou din care iese o larvă. Aceasta sapă o cavitate în rădăcină în dreptul căreia apare la exterior o umflătură (gală) care ajunge de la mărimea unui bob de mazăre pînă la mărimea unei nuci. Aceste umflături se deosebesc de cele produse de hernie prin larvele pe care le conţin în interior, în timp ce galele herniei conţin un lichid mucilaginos.
Combaterea. Se aplică prăfuirea cu Lidatox-3 la plantare şi după fiecare udare timp de 10-15 zile de la plantare.
Gărgăriţa cruciferelor (Ceutorrhynchus quadridens.) Acest dăunător este un gîndac mic de culoare cenuşie, cu o pată mai deschisă pe spate. Atacă atît în stare de adult cît şi în cea de larvă plantele tinere din răsadnite şi din câmp, făcînd galerii în tulpini, petioluri și nervuri. Plantele atacate pierd frunzele sau chiar se usucă. Combaterea. Tratamentele făcute împotriva dăunătorului musca verzei sînt eficace și pentru combaterea gărgăriței cruciferelor care atacă plantele în aceeași perioadă. Ploșnițele verzei. Ploșnița roşie sau galbenă (Eurydema ornata) și ploșnița verde (Eurydema oleracea). Ploşnitele atacă plantele din grupa verzei în stare de larve şi adulți, înţepînd frunzele şi sugîndu-le seva. Atacul este mai intens în anii secetoşi. Înţepăturile se transformă în pete albicioase care reduc suprafața de asimilaţie a frunzelor.
Combatere. Atacul producîndu-se în tot cursul vegetației, se fac mai multe prăfuiri cu Lindatox-3 sau alte insecticide similare.
Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae). Este cunoscut și sub denumirea de „Albinita”. Omida acestui fluture are lungimea de 3 cm, este de culoare verdecenuşie și atacă frunzele cu țesuturile cărora se hrăneşte. În cazul atacurilor intense din frunze rămîn numai nervurile.
Combaterea. Se efectuează stropiri cu Lindatox-20 în concentratie de 0,6-0,8% sau cu alte produse similare.
Buha verzei (Mamestra brassicae). Este un dăunător păgubitor şi frecvent la culturile de varză. Omizile fluturelui au lungimea de 3-4 cm și sînt de culoare brună cu dungi longitudinale mai deschise. Ele atacă frunzele și căpătînile pe care le perforează degradîndu-le din punct de vedere comercial. Căpăţînile atacate nu se mai pot valorifica.
Combaterea. Se aplică aceleaşi tratamente ca la fluturele alb al verzei inainte de formarea căpătînilor. Molia verzei (Plutella cruciferarum). Este un fluture foarte mic ale cărui omizi au 5-6 mm lungime și o culoare brună-cenuşie. Omizile rod epiderma inferioară a frunzelor. In dreptul acestor rosături apar pe epiderma superioară pete albe transparente.
Combaterea. Se fac aceleaşi tratamente ca la fluturele alb al verzei. Păduchele cenuşiu (Brevicoryne brassicae). Atacă în colonii pe partea inferioară a frunzelor, sugind seva. Frunzele atacate se îngălbenesc și apoi se ofilesc. Atacul este mai dăunător la plantele tinere.
Combaterea. Stropiri cu Ekatox-50 în concentratie de 0,15-0,20% care sînt cele mai eficace. Inainte de recoltare cu cel puțin 15 zile nu se mai fac stropiri, deoarece Ekatoxul este foarte toxic pentru om. Se folosesc de asemenea, preparate nicotinice ș.a. recomandate de specialiști.
Puricii de pămînt (Phyllotreta atra puricele negru şi Phyllotreta nemorum puricele vargat). Aceştia atacă frunzele de varză îndeosebi pe partea superioară, în tot cursul vegetaţiei.
Combaterea. Se tratează prin prăfuire cu Lindatox-3.
Image by wirestock on Freepik
