Cerintele plantei fața de clima şi sol
Temperatura. Tomatele fac parte din grupa plantelor iubitoare de căldură (termofile) din care cauză au pretenţii mari faţă de temperatură. Astfel, pentru a germina, semințele de tomate au nevoie de o temperatură optimă de 20-25°C, la care răsărirea are loc în 6-7 zile. Semințele de tomate încolțesc la o temperatură minimă de 13-14°C, în care caz plantele răsar într-un timp mai lung, de cel puțin 10 zile. Plantele de tomate au pretenții mai ridicate în faza de înflorire cînd temperatura trebuie să fie cuprinsă între 20 şi 28°C, precum și în faza de formare, creștere și maturare a fructelor care necesită o temperatură de 25-30°C.
Plantele de tomate nu suportă temperaturile prea scăzute. Ca urmare, la temperaturi mai mici de 10°C, creşterea încetează la majoritatea soiurilor de tomate, iar la temperaturi sub 0°C plantele pier.
Temperaturile prea ridicate, de asemenea, sînt vătămătoare pentru plantele de tomate. Astfel, la temperaturi mai mari de 30°C plantele îşi încetinesc ritmul de creştere, iar la 35°C nu mai cresc. În faza înfloritului, temperaturile prea ridicate ca și cele prea scăzute provoacă perturbarea procesului de fecundare şi formarea fructelor din care cauză o parte din flori cad iar fructele formate rămîn mai mici sau cresc deformate.
Lumina. Plantele de tomate au pretenții foarte ridicate faţă de lumină şi îndeosebi faţă de intensitatea ei, în tot cursul vegetaţiei. Insuficienţa luminii în faza de răsărire are ca urmare alungirea plantelor încă de la începutul vegetaţiei. Menţinerea insuficienţei luminii în perioada creşterii plantelor în răsadnite duce la scăderea rezistenţei acestora la atacul bolilor şi la obținerea unor răsaduri firave, etiolate, de calitate necorespunzătoare.
Insuficienţa luminii în faza de înflorire, pe o perioadă mai lungă de timp, are ca efect căderea unui număr însemnat de flori și deci o diminuare a producției. În asemenea condiții nici creşterea plantelor şi maturarea fructelor nu se mai desfășoară normal, acestea fiind încetinite. La crearea unei astfel de situații contribuie și densitatea prea mare a culturii din care cauză nu patrunde lumină suficientă printre plante şi astfel asimilația clerofiliană este mai redusă chiar în zilele senine,
Umiditatea. Faţă de acest factor de vegetație, plantele de tomate au pretenții moderate. Ca urmare, în anii normali din punct de vedere al precipitaţiilor, la culturile de tomate semanate direct în cîmp, se realizează peste 30 tone la hectar fără irigare. La aceste culturi sistemul radicular al plantelor fiind foarte dezvoltat, apa este asigurată de la adincimi mai mari chiar în perioadele secetoase. In cazul culturilor din rasad care au un sistem radicular mult mai redus, irigarea este o lucrare obligatorie. Intrucît pentru elaborarea unei unități de substanță uscată plantele trebuie să absoarbă din sol 550 unități de apă, nu este posibilă obținerea unor producții maxime fără irigare. In faza de fructificare, plantele de tomate consumă cea mai mare cantitate de apă. Neasigurarea apei necesare tomatelor pe faze de vegetatie are ca rezultat scăderea producției și obținerea unor fructe de calitate slabă. Excesul de umiditate este dăunător tomatelor provocind alungirea şi îmbolnăvirea plantelor în faza de rasad, stagnarea vegetaţiei, sensibilizarea plantelor la boli şi crăparea fructelor mature, în cîmp.
Umiditatea relativă a aerului are, de asemenea, influenţă asupra desfăşurării vegetatiei plantelor de tomate. Pentru ca vegetaţia să decurgă normal, umiditatea atmosferică trebuie să fie de 45-60%-
Umiditatea necesară în sol și la nivelul înălţimii plantelor în aer se asigură numai printr-o irigare la timp și cu cantități suficiente de apă. Solul. Tomatele timpurii au nevoie de un sol uşor şi fertil, scurs și bine însorit pentru a se încălzi repede și a pierde excesul de umiditate provenit din ploi. In aceste condiții plantele au un ritm rapid de creştere şi dau producții timpurii. Tomatele de vară-toamnă cer un sol cu textură mijlocie, argilo-nisipoase, afînate, profunde şi bogate în humus. Pe aceste soluri umiditatea din sol se menţine mai constantă și se obţin producţii maxime. Solurile grele, reci, compacte şi umede nu sînt corespunzătoare pentru cultura tomatelor.
În ce privește reacția solului, pentru tomate, aceasta trebuie să fie cuprinsă între 5 și 7. Solurilor cu aciditate sub 5 este necesar să li se încorporeze 3-5 tone var la hectar.
Cultura tomatelor timpurii
Planta premergătoare. Cele mai bune premergătoare pentru tomatele timpurii sînt legumele care au fost îngrășate cu gunoi de grajd cum sînt: varza, conopida, castraveţii, dovleceii ş.a. Rezultate bune se obţin şi după lucernă, trifoi, mazăre, fasole şi alte leguminoase. Rădăcinoasele şi bulboasele sînt premergătoare mai puțin recomandate lăsînd solul sărăcit în substanţe nutritive dar printr-o fertilizare corespunzătoare se pot obţine producții mari și după acestea. Legumele solano-fructoase și cartofii se evită ca premergătoare avînd boli şi dăunători comuni cu tomatele.
Pregătirea terenului. Nivelarea. Tomatele au nevoie de un sol bine nivelat pentru ca irigarea lor să se poată face cu cantităţi suficiente de apă fără ca aceasta så bältească. Nivelarea solului se efectuează din toamnă înainte de mobilizarea adîncă. În cazul solurilor nemodelate, micile depresiuni formate în timpul proce sului de producție la cultura premergătoare se nivelează cu sapa și grebla. În cazul solurilor rămase modelate de la cultura anterioară, nivelarea se realizează odată cu mobilizarea adîncă şi dacă este cazul se perfectează cu grebla.
Fertilizarea de bază. Pentru tomatele timpurii care dau producții mari într-o perioadă de vegetatie relativ scurtă, trebuie să se pregătească un agrofond bogat in substanţe nutritive. În acest scop, pe solurile care la planta premergatoare au fost fertilizate cu îngrăşăminte organice, este suficientă cantitatea de 3 kg/m² (30 tone/ha) gunoi de grajd, bine descompus. Pe solurile nefertilizate în acest fel, doza de gunoi de grajd se mărește pînă la 5 kg/m² (50 t/ha) in funcție de starea lor de fertilitate. Odată cu acesta se mai administrează 40 g/m2 superfosfat (400 kg/ha = cca 70 kg P2O5) şi 15 g/m2 sulfat de potasiu (150 kg/ha = 60 kg K20) care se amestecă omogen cu gunoiul de grajd şi apoi se distribuie uniform pe suprafața solului.
Mobilizarea solului din toamnă. In condițiile grădinii familiale, această lucrare este echivalentă cu arătura de toamnă și în mod corect se execută manual cu cazmaua, la adîncimea de cca 30 cm. Pe suprafețe mai mari, cazuri rare, lucrarea se execută cu tractorul pe toată suprafata destinată culturii legumelor. În cazul suprafeţelor rămase modelate de la cultura premergătoare, mobilizarea adîncă se face cu grijă pentru realizarea unei nivelări cît mai bune și a unei încorporări uniforme a îngrăşămintelor. Lucrarea se execută imediat după terminarea distribuirii îngrăşămintelor pentru a se evita pierderile de substante nutritive datorită soarelui şi vântului.
Fertilizarea înainte de plantare. Cu 3-4 săptămîni înainte de plantare, imediat ce solul s-a zvîntat, se completează fertilizarea cu următoarele cantităţi de îngrăşăminte chimice: 20 g/m² azotat de amoniu (200 kg/ ha = cca 60 kg N), 25 g/m2 superfosfat (250 kg/ha = cca 40 kg P2O5) şi 5 g/m2 sulfat de potasiu (50 kg/ha = 20 kg/K2O), care se distribuie uniform la suprafaţa solului. Incorporarea îngrăşămintelor se realizează printr-o prașilă superficială cu sapa, astfel încît solul să rămînă cît mai bine nivelat iar îngrăşămintele cît mai uniform amestecate cu pămîntul. După terminarea praşilei de încorporare, solul se greblează cu atenție pentru perfectarea nivelării şi reducerea evaporației apei. Odata cu fertilizarea s-a realizat ruperea crustei care se formează în unii ani, afînarea şi perfectarea nivelării solului. În cazul că îngrăşămintele se distribuie la cuib, toate cantitățile menţionate se reduc la jumătate şi se administrează cu 3-4 săptămîni înainte de plantare.
Plantarea. Tomatele timpurii se plantează în a doua jumătate a lunii aprilie în funcţie de condițiile climatice anuale, cînd temperatura solului la adîncimea de cca 10 cm nu mai scade sub 12°C. Plantarea se efectuează la distanța de 60×30 cm pe sol nemodelat sau modelat în funcţie de organizarea irigării și de zona de cultură realizîndu-se o densitate de cca 5,5 plante/m² (55 000 plante/ha). În zonele mai puțin favorabile cum sînt cele colinare şi cele mai nordice, se recomandă ca tomatele timpurii să fie plantate pe biloane distanţate la 60 cm orientate pe direcția E-V.
In acest caz tomatele se plantează la jumătatea versantului sudic al bilonului, la aceleaşi densități menționate mai inainte. Plantele vor primi astfel o cantitate maximă de căldură de la răsăritul pînă la apusul soarelui şi se va reduce efectul excesului de umiditate din aceste zone. Pentru obtinerea unei eficiente maxime a eforturilor făcute, la cultura timpurie de tomate se recomandă folosirea unor răsaduri viguroase, sănătoase, cu boboci bine formați, produse în ghivece nutritive, în vîrstă de 60-70 zile. Plantarea ghivecelor nutritive se face la 2-3 cm sub nivelul solului pentru a fi ferite de uscaciune.
Intretinerea culturii. In decurs de 3-5 zile de la plantare se înlocuiesc plantele ofilite sau uscate din diferite cauze cu răsaduri de aceeaşi calitate păstrate în rezervă.
Irigarea. Prima udare se efectuează imediat după plantare cu o normă redusă de 15-20 1/m² (150200 m³/ha) pentru a nu răci solul. A doua udare se aplică la 15-20 zile de la plantare în funcție de umiditatea existentă în sol, cu norma de 25-30 l/m² (250-300 m³/ha). Celelalte udări se fac în perioadele secetoase, urmărind să se menţină în sol pe adincimea de 50-60 cm, o umiditate cit mai constantă de 6575% din capacitatea de cimp pentru apă, norma de udare fiind de 35-40 1/m² (350-400 m³/ha). Tomatele timpurii desfăşurîndu-şi o mare parte din vegetaţie într-o perioadă cu temperaturi mai scăzute îndeosebi noaptea, se recomandă ca în lunile aprilie, mai și iunie irigarea culturii să se efectueze în prima parte a zilei pentru ca pînă la căderea nopții solul să se încălzească şi astfel plantele să nu stagneze din vegetaţie ca urmare a accentuării răcirii solului prin irigare. În lunile iulie şi august cînd temperaturile din cursul zilei sînt foarte ridicate, cele mai bune rezultate se obțin cînd irigarea se efectuează seara, noaptea sau în zilele noroase. In acest mod se evită apariția de arsuri fiziologice pe frunze şi sensibilizarea plantelor la atacul bolilor. Totodată se reduce mult evaporația din timpul irigării, iar pînă la sosirea căldurilor din ziua următoare, apa pătrunde adînc în sol, iar o parte intră deja în circuitul plantelor.
Prășitul. Se aplică 4-5 prașile manuale, după fiecare irigare pentru menținerea unei afînări permanente care contribuie la încălzirea solului şi la păstrarea unei umidități cît mai constante. Totodată se distrug cu atenție toate buruienile care apar.
Ingrășarea fazială. Tomatele timpurii se îngraşă de 1-2 ori în timpul vegetației numai dacă este cazul. Prima îngrășare se aplică cînd au început să se formeze fructele din inflorescenţa I, cu 12 g/m² azotat de amoniu (120 kg/ha 40 kg N) şi 5 g/m² sulfat de = potasiu (50 kg/ha 20 kg K2O). A doua îngrășare se aplică la formarea fructelor din inflorescenta a III-a cu: 15 g/m² azotat de amoniu (150 kg/ha N), 10 g/m² superfosfat (100 kg/ha 20 kg P2O5) şi cca 50 kg 5 g/m² sulfat de potasiu (50 kg/ha 20 kg K2O). Îngrăşămintele se distribuie manual cît mai uniform, înaintea unei prașile. La îngrășarea fazială trebuie să se țină seama că excesul de azot provoacă o creștere excesivă a plantei şi întîrzie coacerea fructelor în timp ce o doză mărită de fosfor grăbeşte maturarea.
Palisatul. Plantele se susțin pe araci înalţi de cca 1 m de care se leagă de 2-3 ori cu rafie, tei, sfoară, fibre sintetice etc. sub formă de opt pentru a se evita frecarea plantei de arac pe timp de vînt. Aracii se fac din lemn, tulpini de florea-soarelui etc. Pentru tomatele timpurii arăcitul este obligatoriu pentru a ridica fructele de pe sol care e rece în acea perioadă, a grăbi coacerea și a obține fructe de calitate.
Copilitul şi cîrnitul. Primul copilit se aplică în momentul pregătirii răsadurilor pentru plantare sau chiar în timpul plantării înlăturîndu-se toți copilii formați. În cursul vegetatiei plantele se mai copilesc de 2-3 ori când copilii au ajuns la cca 5 cm, odată cu copilitul executîndu-se şi legatul.
Pentru grăbirea coacerii și obținerea unor fructe mai mari, la fiecare plantă se lasă o singură tulpină care se cîrnește la 4 inflorescențe în zonele foarte favorabile şi favorabile și la 3 inflorescențe în cele mai puțin favorabile cum sînt cele colinare şi cele mai nordice. Cîrnitul se face la 2 frunze deasupra ultimei inflorescente lăsate. Cîrnirea la un număr mai mare de inflorescenţe are ca urmare întîrzierea coacerii şi formarea de fructe mai mici. La culturile sănătoase se poate prelungi fructificarea prin lăsarea a 2 copili în partea de sus a plantei cu cite 1-2 inflorescente. Procedînd astfel se realizează atît grăbirea coacerii cât și o producție sporită de tomate la care se continuă recoltatul în cursul lunii august și septembrie.
Recoltarea. Pentru nevoile familiei şi desfacere pe piață recoltarea se efectuează cînd fructele s-au înroşit și sînt bune de consum. Pentru export, fructele se recoltează în pîrgă, astfel încît să se înroşească la ajungerea la destinație. În anii normali din punct de vedere meteorologic și în condiții de agrotehnică superioară, recoltatul începe în jurul datei de 15 iunie şi se termină în prima jumătate a lunii august. La culturile cu fructificarea prelungită recoltarea se continuă pînă la căderea brumei. Se obţin 2,5-5 kg/m2 (25-50 t/ha) fructe bune de consum.
Cultura tomatelor de vară
Planta premergătoare şi lucrările de pregătire a terenului sînt aceleași ca la cultura tomatelor timpurii. Plantarea. Perioada optimă de plantare a tomatelor de vară este cuprinsă între 25 aprilie și 10 mai. Pentru o mai bună eşalonare a producției se recomandă ca tomatele de vară să fie plantate în 2 serii la interval de cca 15 zile. Plantarea se efectuează la 60×40 cm folosindu-se un răsad viguros și sănătos în vîrstă de cca 45 zile, repicat obişnuit (fără ghivece), realizîndu-se o densitate de cca 4,2 plante/m2 (cca 42 000 fire/ha).
Întreținerea culturii. Lucrările de irigare, prasilele și îngrășarea fazială se fac după aceleași criterii ca la cultura tomatelor timpurii.
Palisatul. Plantele se susțin pe araci cu înălțimea de minimum 150 cm de care se leagă plantele de 2-3 ori, odată cu copilitul. Prin arăcit fructele se expun mai bine la soare, se feresc de umezeala solului şi de atacul diferitelor boli obţinîndu-se astfel producții de calitate superioară.
Copilitul. Se aplică la fel la cultura timpurie. Cirnitul. Tomatele de vară fiind culturi de mare producție unde nu se urmărește timpurietatea, la fiecare plantă se lasă cîte 2 tulpini care se cîrnesc la 5-6 inflorescențe. În zonele mai puțin favorabile se lasă o singură tulpină care se cîrnește la 3-4 inflorescenţe. În acest caz distanța pe rînd se reduce la 30 cm pentru a mări densitatea la hectar la cca 55 000 plante, ca la cultura timpurie.
Recoltarea. La cultura tomatelor de vară, recoltatul începe în jurul datei de 1 iulie și se continuă pînă la căderea brumelor. Atît pentru consum propriu cît şi pentru desfacerea pe piață, fructele se recoltează bine înroşite. De la aceste culturi se obțin producții de 36 kg/m² (30-60 t/ha şi chiar mai mult în funcție de soi și de agrotehnica aplicată).
Cultura tomatelor de toamna (cultura tirzie)
Prin cultura tomatelor de toamnă se urmăreşte realizarea unor producţii de calitate superioară pentru consumul de toamnă.
La această cultură, care se realizează prin plantare şi însămînțare directă, vor fi prezentate numai lucrările deosebite faţă de cultura timpurie şi de vară.
Plantarea. Pentru cultura de toamnă se plantează la sfîrşitul lunii mai cel tîrziu pînă la 10 iunie, un răsad bine dezvoltat, de cca 40 zile, la distanța de 60×30 cm folosindu-se soiuri semitimpurii. Întreținerea culturii. Toate lucrările de întreținere se aplică după aceleași criterii ca la cultura timpurie, inclusiv palisatul, copilitul şi cîrnitul.
Recoltarea. Tomatele din această cultură se recoltează începînd din a doua jumătate a lunii august pînă la căderea brumelor obţinîndu-se producții de 3-4 kg/m² (30-40 t/ha) fructe mari, de calitate superioară.
Semănatul direct în teren. Prin semănarea soiurilor semitimpurii în prima jumătate a lunii aprilie se obţin producții mari de fructe de calitate, în sezonul de toamnă. În condiţiile grădinii familiale se recomandă ca semănatul să se facă în cuiburi la distanta de 60×30 cm în fiecare cuib punîndu-se 5-6 seminţe. După răsărire se face răritul lăsîndu-se cîte o plantă la cuib. Plantele acestor culturi de regulă nu se arăcesc, nu se copilesc și nici nu se cîrnesc. În cursul vegetaţiei se aplică 2-3 udări pînă cînd plantele acoperă terenul după care nu se mai irigă. După fiecare udare se aplică o praşilă, iar după acoperirea terenului se mai face un plivit dacă este cazul. Plantele din această cultură formează un sistem radicular puternic, cu care absorb apa de la adîncimi de peste 60 cm.
Recoltarea. Tomatele semănate direct se recoltează începînd de la sfîrşitul lunii august și se obţin producţii de 2,5-3 kg/m² (25-30 t/ha).
Postmaturarea. Fructele de tomate din aceste culturi nematurate pînă la căderea brumelor dar ajunse la mărimea normală, se pun la maturare în camere pe rafturi, în lădite sau în răsadnite pe un strat de paie, fructele aşezîndu-se pe 1-2 rînduri. Pe măsură ce se înroşesc fructele se dau în consum. În timpul postmaturării se aerisește spațiul respectiv și se protejează de frig în cazul răsadnițelor. La temperaturi sub 12°C postmaturarea fructelor este mult încetinită. Umiditatea optimă a aerului este cuprinsă între 80 și 85%.
Culturi succesive
Inaintea culturii de tomate tîrzii se poate cultiva salată, spanac, ridichi de lună, ceapă şi usturoi verde care părăsesc terenul pînă la 15 mai.
Culturi intercalate
In toate culturile de tomate se poate cultiva pe mijlocul intervalului un rînd de salată, spanac, ceapă și usturoi. În cultura de vară și de toamnă se poate cultiva, de asemenea, un rînd de morcov, ridichi de lună, ridichi de vară, ridichi de iarnă etc.
Soiuri cultivate
Arges 1. Hibrid în prima generatie creat în tara noastră, cu perioada de vegetatie de cca 105 zile de la răsărire pînă la prima recoltare. Port inalt de 160180 cm, fructe rotunde, de 65-70 g, colorate în roşu intens. Se pretează la culturile timpurii de cimp si in solarii, destinate consumului intern şi exportului.
Arges 450. Hibrid in prima generație creat in tara noastră, cu perioada de vegetatie de 110-115 zile. Portul este înalt de 180-200 cm. Fructele sint sferice, de 70-80 g. de culoare rosie intensă. Este indicat pentru culturi timpurii de cimp și în solarii în vederea consumului intern şi exportului.
Delicates. Hibrid în prima generație cu perioada de vegetaţie de 100-105 zile. Are portul înalt de 140160 cm, fructe rotunde de 60-70 g de culoare roşie aprinsă. Se pretează pentru culturi timpurii de câmp şi în solarii, fructele fiind corespunzătoare și pentru export.
Export II. Hibrid în prima generație creat în ţară, cu perioada de vegetație de cca 110 zile. Portul înalt peste 160 cm, fructele sînt rotund-turtite, de 7080 g, colorate în roșu aprins, aspectuoase. Se pretează pentru culturi timpurii în cîmp și în solarii destinate consumului intern şi exportului.
Nr. 10 X Bizon. Hibrid în prima generație, cu perioada de vegetaţie de 100-105 zile. Fructele sînt rotunde sau uşor turtite, uneori crestate, de culoare roşie cărămizie cu zonă galbenă verzuie în jurul pedunculului. Este indicat pentru culturile timpurii în cîmp
şi în solarii în vederea consumului intern şi exportului. Temnocrasnîi. Soi pitic cu perioada de vegetație de 110-115 zile. Fructele sînt rotunde uşor turtite, de culoare roşie aprinsă. Soi indicat pentru culturi timpurii de câmp, fructele fiind corespunzătoare pentru consum intern.
Aurora 50. Soi semitimpuriu creat în țară, cu perioada de vegetație de 115-120 zile. Portul este înalt de peste 160 cm. Fructele sînt rotunde turtite, de 90100 g, de culoare roşie intensă, verzi înainte de coacere. Se pretează pentru culturi de vară-toamnă în vederea consumului intern.
Abundent. Este soi semitimpuriu creat în țară, cu perioada de vegetaţie de 115-120 zile. Are port de înălțime mijlocie, de 80-90 cm, fructe globuloase uşor turtite, de cca 100 g, colorate în roşu aprins. potrivit pentru culturi de vară în vederea consumului intern. Argeş 428. Soi semitimpuriu creat în ţară, cu perioada de vegetație de 115-120 zile. Port mijlociu de 80-100 cm, fructe rotund-turtite de 120-150 g, colorate în roşu aprins. Se pretează la culturi de vară pentru consum intern.
Eclercur. Este un soi semitimpuriu, cu perioada de vegetaţie de cca 120 zile. Portul este înalt, de 140150 cm. Fructele sînt rotunde uşor turtite, de 80-90 g, de culoare roşie-portocalie. Corespunde pentru culturi de vară, fructele fiind bune pentru consumul intern şi pentru export.
Florida (Costate de Tulcea). Soi semitimpuriu cu perioada de vegetatie de 130-135 zile. Port înalt de 150-170 cm, fructe globuloase cu 5 coaste mai pronuntate, de 120-140 g, roșii-aprinse. Se recomandă pentru culturi de vară-toamnă, fructele corespunzînd pentru consum intern şi industrializare.
Ace. Este un soi semitimpuriu avînd perioada de vegetatie de 130-135 zile. Portul este mijlociu cu înălțimea de 100-120 cm. Fructele sînt rotundturtite, de 120-140 g, roșii-cărămizii. Soi potrivit pentru culturi de vară-toamnă destinate consumului intern şi industrializării.
Rutgers. Soi tardiv cu perioada de vegetaţie de peste 135 zile. Portul este înalt, pînă la 160 cm. Fructele sînt rotund-turtite, de 140-200 g, roşii intens. Se pretează pentru culturi de toamnă în vederea consumului intern şi industrializării.
Roma. Soi tardiv cu perioada de vegetaţie de peste 135 zile. Portul are înălțimea de 110-130 cm. Fructele ovoid-alungite, de 30-45 g, roșii-aprinse. Se recomandă pentru culturi de toamnă destinate industrializării.
În afară de acestea, se mai cultivă o serie de soiuri provenite din S.U.A. cu port semiînalt, care se pretează la mecanizare totală, de la semănat pînă la recoltat, fiind destinate industrializării cum sint: Heintz 1370, VF-145-22-8-30, Campbel 1327, Ace Royal ş.a.
BOLI ŞI DAUNATORI
Boli
Căderea răsadurilor (Pytium de baryanum). Atacă răsadurile, provocînd căderea lor prin putrezirea coletului.
Combaterea. Rărirea, aerisirea, stropirea cu zeamă bordeleză 0,5%. Cînd atacul este sub formă de vetre, se smulg plantele bolnave și se ard, iar pămîntul se dezinfectează cu praf de sulf sau praf de var nestins.
Mana tomatelor (Phytophthora infestans). Apare pe frunze sub formă de pete galbui care devin brune, corespunzîndu-le pe partea inferioară a frunzei un puf albicios. Frunzele atacate se ofilesc şi se usucă. Atacă şi fructele care putrezesc în totalitate.
Combaterea. Tratamente preventive la interval de 10-15 zile începînd din faza de răsad cu zeamă bordeleză 0,5-10%, Zineb 0,3%, Dithane M-45 în doză de 0,2%. Se iau, de asemenea, măsuri de igienă culturală şi rotaţia culturilor.
Septorioza (Septoria lycopersici), denumită și „Pătarea albă frunzelor”. Atacă frunzele plantelor în tot cursul vegetaţiei începînd din faza de răsad. Apare sub formă de pete brune-negricioase cu centrul albicios, reducînd suprafața de asimilație a frunzei.
Combaterea. Se aplică aceleaşi tratamente ca la mană. Pătarea neagră a frunzelor sau alternarioza (Alternaria solani). Pe frunze apar pete brune-negricioase care provoacă uscarea în caz de atac intens.
Combaterea. Se procedează la fel ca la mană.
Pătarea brună a frunzelor (Cladosporium fulvum). Pe partea superioară a frunzei apar pete galbui cărora le corespunde pe partea inferioară un puf de culoare brună-violacee. Boala este mai frecventă în sere.
Combaterea. Stropiri cu Zineb, 0,3%, Dithane M-45-0,2%, Captan 0,2% etc.
Cancerul bacterian (Corynebacterium michiganense). Pe tulpini şi petioluri apar dungi brune pe care mai tîrziu se formează răni adînci. Pe fructe apar pete circulare albicioase sau brune cu marginea galbenă, denumite „ochi de pasăre”. Planta se ofileşte începînd cu frunzele de la bază.
Combaterea. Se dezinfectează semințele înainte de semănat, plantele bolnave se smulg şi se ard, se distrug resturile de plante după lichidarea culturii, se aplică rotaţia. Se fac tratamente cu zeamă bordeleză 1% sau cu oxiclorură de cupru 50 în concentraţie de 0,5%.
Putregaiul inelar al tulpinii (Didymella lycopersici). In faza de răsad atacă asemănător cu Pytium de baryanum şi se combate la fel. În cîmp, de asemenea, provoacă putrezirea coletului din care cauză plantele se ofilesc. Combaterea. Se iau măsuri de igienă culturală și se aplică rotaţia. Fuzarioza (Fusarium oxysporum) şi Verticiloza (Ver ticilium albo-atrum). Se manifestă prin brunificarea vaselor conducătoare de sevă și opresc circulaţia ei.
Combaterea. Se smulg plantele bolnave și se ard. Se iau măsuri fito-sanitare şi se face rotaţia culturilor. Stolburul (Lycopersicum virus 5). Frunzele plantelor atacate rămîn mici și se colorează în violaceu. Petalele se înverzesc, sepalele se măresc, iar florile bolnave nu formează fructe. Fructele atacate rămîn mici, se întăresc, devin portocalii și nu se pot consuma. Combaterea. Semințele se dezinfectează înainte de semănat, se ard plantele bolnave, se combat insectele vectorale, se iau măsuri fito-sanitare şi se aplică o rotație rațională.
Streakul. Se manifestă sub formă de dungi brune adîncite pe tulpină, petiolul şi nervurile frunzelor. Plantele atacate devin casante şi se rup uşor. Combaterea. La fel ca la stolbur.
Mozaicul (Nicotiana virus 1). Apare pe frunze sub formă de pete galbene dînd un aspect mozaicat. Fructele au pete galbui neregulate şi rămîn mai mici.
Combaterea. Se iau aceleaşi măsuri ca la stolbur.
Putregaiul inclar. În zona pistiliară apare o pată inelară necrotică din cauza oscilațiilor mari de umiditate din sol.
Combaterea. Se irigă culturile la timp pentru menținerea unei umidități constante în sol care previne apariţia bolii.
Băşicarea fructelor (Xanthomonas vesicatoria). Atacul se manifestă sub formă de băşici care apar pe fructe înainte de maturare. După spargerea băşicilor rămîn adîncituri cicatrizate.
Combaterea. Se iau măsuri fito-sanitare, se stropeşte cu zeamă bordeleză 1% sau cu oxiclorură de cupru 50 în concentrație de 0,5%.
Daunatori
Păduchii de frunze. Apar pe partea inferioară a frunzei, în colonii. Combaterea. Se stropeşte cu Carbetox 0,4%, Wofatox 0,06%, Nogos 0,1%.
Melcii fără cochilie (Agriolimax agrestis). Atacă îndeosebi în perioadele cu multă umezeală distrugînd frunzele cu care se hrănesc. Din frunzele atacate rămîn numai nervurile principale. Melcii fără cochilie atacă de regulă în cursul nopții și în zilele noroase, se hrănesc cu toate plantele întîlnite dar preferă salata, castraveţii, tomatele, vinetele ş.a.
În cazul atacurilor puternice, melcii fără cochilie pot să distrugă în totalitate cultura dacă nu se iau măsurile necesare.
Combaterea. În cazul atacurilor mai uşoare melcii se adună de pe plante în găleți cu motorină sau ulei ars. In cazul suprafețelor mai mari și a atacurilor mai puternice se folosesc momeli formate dintr-un amestec de tărîte şi metaldehidă, care se împrăştie pe rînduri între plante. Cîteva granule de metaldehidă sînt suficiente pentru a distruge mai mulți melci.
In cazul suprafețelor mici, cultura atacată se încadrează cu o dîră de cenușă de lemn, praf de var nestins, praf de sulfat de cupru (piatră vânătă) sau sare de bucătărie spre a evita trecerea melcilor la alte culturi vecine.
Pentru momeli se pot folosi şi alte produse care se găsesc în comerţ sub denumirea de Lymacid, Helocid, Metalynocid, Antilimax etc.
Image by jcomp on Freepik
