Cultura legumelor

0
Cultura legumelor
-Anunț-

Stabilirea sortimentului de legume

La stabilirea sortimentului de legume ce se va cultiva pe suprafata de lîngă casă, se va tine seama de: condițiile microclimatice, suprafața existentă în jurul casei, preferinţa familiei, traditie, existența apei de irigat, forţa de muncă ș.a. Astfel, în zonele sudice ale tării unde reuşesc toate speciile, se poate stabili un sortiment larg de legume timpurii, de vară şi toamnă, în timp ce în zonele mai nordice se pune accent pe culturile de vară şi toamnă care dau rezultate în aceste condiții cum sînt: rădăcinoasele, varza, castraveţii, mazărea, fasolea, ceapa, salata, spanacul, ridichile etc. şi în măsură mult mai mică pe tomate, ardei, vinete, care au condiții mai puțin favorabile. Cînd în jurul casei există o suprafaţă mai mare, se poate cultiva un sortiment mai bogat de legume. Pe suprafețele mici se cultivă un sortiment restrîns din principalele specii preferate de familie, la care se adauga speciile care se pot cultiva intercalat şi de care familia are multă nevoie, ca de exemplu: salata, spanacul, ridichile, ceapa verde ş.a.

După cum s-a mai arătat la stabilirea sortimentului de legume ce se va cultiva în jurul casei se va tine seama de existenta unei surse de apă pentru irigat. De asemenea, în stabilirea sortimentului de legume un rol însemnat îl are și tradiția, membrii familiei avînd mai multă îndeminare pentru speciile de legume tradiționale în zona respectivă. Un alt criteriu important la stabilirea structurii sortimentului de legume este forta de muncă de care dispune familia respectivă. În raport de aceasta se stabileşte suprafața ce trebuie să fie ocupată de culturile intensive care cer multă muncă, de exemplu: tomatele, ardeii, vinetele, fasolea pentru păstăi, castraveţii și altele și se păstrează un echilibru între proporția culturilor timpurii, de vară şi toamnă pentru a face față la volumul de muncă cerut de aceste culturi.

Culturi succesive și intercalate

Prin culturi succesive se înțelege efectuarea pe acelaşi teren, în acelaşi an, una după alta, a două sau mai multe culturi de legume. Prin culturi intercalate se înțelege efectuarea pe acelaşi teren, deodată, a două sau mai multe culturi.

Ele se mai numesc şi culturi asociate. Culturile succesive şi intercalate constituie sistemul cel mai rațional de folosire a terenului cu culturi legumicole, întrucât acesta este ocupat integral aproape în tot timpul anului, inclusiv în sezonul de iarnă, cînd spanacul, salata, ceapa verde ş.a. se pot extinde pe cea mai mare parte din suprafaţă.

Prin aplicarea acestei metode de culturi se realizează producţii şi venituri maxime pe unitatea de suprafață, iar cultivatorii pasionați pot să-şi desfăşoare talentele în gradul cel mai înalt folosind cele mai variate și mai eficiente combinații de culturi succesive şi intercalate, în funcție de condițiile microclimatice locale şi cerintele pieții în cazul că o parte din producție se desface pe piață. În legătură cu aceasta se menționează că în lucrarea de față se prezintă numai unele scheme de bază la care se pot adauga numeroase alte scheme, după experiența și interesele fiecărei familii.

Culturile intercalate ocupînd în cele mai multe cazuri întreaga suprafață, inclusiv intervalele dintre rîndurile culturilor principale, sînt deosebit de potrivite pentru grădinile din jurul casei care se lucrează numai manual și unde se pot pune în valoare forțele de muncă după îndeplinirea obligațiilor de bază din cursul zilei, ceea ce constituie o școală a muncii şi a dragostei pentru frumos şi util.

Pentru ca acest sistem de cultură să-și atingă scopul este necesar ca la aplicarea lui să se ţină seama atît de particularitățile speciilor şi soiurilor cultivate cît şi de comportarea acestora în diversele condiţii de climă şi sol. Este, de asemenea, necesar, ca odată cu aplicarea acestui sistem de cultură a legumelor să se creeze condițiile cele mai favorabile pentru creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor respective. Aceasta impune cunoaşterea temeinică a pretenţiilor fiecărei specii, aplicarea tehnologiei adecvate și o bună organizare a procesului de producție din grădină, astfel încât să permită o corelare perfectă a succesiunii şi asocierii culturilor, corespunzător cu cerinţele lor faţă de factorii pedoclimatici.

Culturile succesive se amplasează în cadrul rotaţiei înainte sau după o cultură legumicolă de bază. Astfel salata, spanacul, ceapa verde şi ridichile de lună care urmează să fie consumate în cursul toamnei şi sînt considerate culturi secundare, se cultivă după legumele timpurii de bază cum sînt: mazărea, fasolea, tomatele, varza, conopida ş.a. Pentru consumul de legume din timpul primăverii aceleiași culturi se plantează sau se însămînțează înaintea unei culturi de vară-toamnă ca de exemplu: tomatele, ardeii, vinetele etc. În cazul acestei scheme, cultura succesivă trebuie să fie lichidată pînă la sfîrșitul lui aprilie pentru a permite pregătirea terenului pentru cultura de bază.

După culturile de legume timpurii menționate mai înainte pot să urmeze și alte legume succesive cum sînt: varza și conopida de toamnă după mazăre, fasole şi castraveţi timpurii, fasolea, castraveţii, dovleceii, sfecla roșie etc. după varză și conopidă timpurie.

În cazul culturilor intercalate, culturile secundare au de cele mai multe ori talie mai mică decît a culturilor de bază, iar pretențiile lor faţă de lumină sînt mai reduse. Culturile secundare se asociază cu cele de bază la începutul sau sfîrşitul perioadei de vegetație a culturilor de bază. De exemplu tomatele timpurii, cultură de bază, se asociază la începutul vegetației cu salata timpurie care are o perioadă de vegetaţie scurtă şi părăseşte terenul înainte de a incomoda vegetaţia culturii de tomate timpurii. Tomatele timpurii, cultură de bază, de asemenea se asociază bine la sfîrşitul vegetației cu varza sau conopida de toamnă. În acest caz, după eliberarea terenului de tomatele timpurii, varza sau conopida rămîne în cultură pură şi îşi continuă vegetaţia în condiții normale. Pe timpul asociației, cultura de tomate timpurii protejează cultura secundară mai ales împotriva arşiţei solare ceea ce determină obţinerea unor producții mai mari și de calitate mai bună. Varza, conopida sau salata se plantează pe rînduri între plantele de tomate timpurii. Asocierea culturilor secundare cu cele de bază are loc la epoci diferite, în aşa fel încît cultura secundară să nu stinjenească din vegetație cultura de bază. Astfel, culturile de bază care se găsesc la începutul perioadei de vegetație se asociază cu o cultură secundară care va ajunge la dezvoltare maximă în perioada cînd cultura de bază este încă la începutul vegetației. Așa este cazul tomatelor timpurii considerate cultură de bază şi salatei, cultură secundară. În cazul culturilor de bază care se găsesc spre sfîrșitul vegetației, culturile secundare se seamănă cu 15-20 zile înainte de eliberarea terenului de către cultura de bază. Procedînd în acest mod, culturii secundare i se asigură timpul necesar pentru desfăşurarea perioadei sale de vegetatie, fără a perturba cultura de bază. Exemplu: tomatele timpurii, cultură de bază şi varza de toamnă considerată secundară, care se plantează pînă la 15 iulie, deci cu 1520 zile înainte de lichidarea culturii de tomate timpurii.

Recoltarea produselor din cultura secundară se eșalonează astfel încât să nu influenţeze negativ vegetaţia culturii de bază care trebuie să se desfășoare normal.

Rotația culturilor de legume

Trecerea culturilor de legume de pe o parcela pe alta în fiecare an este o condiție obligatorie în tehnologia legumicolă. Această trecere cunoscută sub numele de rotaţie” este o necesitate inevitabilă într-o legumicultură raţională și ea trebuie efectuată cu cea mai mare atenție. Prin aplicarea unei rotații rationale, se menține și chiar se sporeşte fertilitatea şi capacitatea de producție a solului. Astfel, după rădăcinoase, care lasă solul mai secătuit de substanțele fertilizante decît altă grupă de plante legumicole, trebuie să urmeze o cultură care îmbogățește solul în aceste substante cum sînt leguminoasele (mazăre, fasole) sau o cultură care se îngraşă cu gunoi de grajd cum sînt solano-fructoasele (tomate, ardei, vinete), varzoasele (varza, conopida, gulia) sau bostanoasele (castraveţi, dovlecei). Totodată la stabilirea rotației se tine seama sa nu urmeze una după alta culturi care fac parte din aceeași familie botanică deoarece sînt atacate de aceleaşi boli și dăunători dintre care unele sînt foarte păgubitoare. Nerespectarea acestei condiții ar duce la înmulțirea bolilor și dăunătorilor ceea ce ar spori intensitatea atacului şi ar diminua producţia an de an, cantitativ şi calitativ. De exemplu, nu trebuie să urmeze tomate după ardei și vinete, varză după conopidă, castraveţi după dovlecei, fasole după mazăre, ceapă după usturoi şi nici invers. De asemenea, nu se admite să urmeze o cultură după ea însăşi, exemplu: tomate după tomate, varză după varză etc. Asemenea succesiuni nu sînt admise nici la culturile de bază şi nici la cele succesive şi intercalate. Prin respectarea acestui principiu, combaterea bolilor şi dăunătorilor şi aplicarea măsurilor fito-sanitare ca: folosirea de seminţe sănătoase şi dezinfectate, arderea plantelor bolnave şi a resturilor organice rezultate după lichidarea culturii, săparea adîncă a solului toamna şi răsturnarea brazdei pentru ca germenii de boli şi insecte să ajungă pe fundul săpăturii (sau arăturii) etc. pagubele provocate de boli şi dăunători se reduc încontinuu.

Citește și:   Cultura mazării

În familiile cu forță de muncă redusă, la stabilirea sortimentului, rotației culturilor de bază, a culturilor succesive şi intercalate se va tine seamă ca planul desfăşurării acestora să corespundă în toate sezoanele cu forţele de muncă din familie. În acest scop planul se întocmeşte în amănunt, din timp și se urmărește cu cea mai mare atenție aplicarea lui în teren.

O cultură de bază revine pe aceeași parcelă (solă) de regulă după 3-4 ani, perioadă care se consideră suficientă pentru dispariția celor mai mulți germeni de boli şi dăunători. Din aceste motive suprafața grădinii de legume se împarte în 4-5 parcele, după situație, dintre care o parcelă se cultivă cu legume perene. Sola plantelor perene (solă săritoare) intră în rotație după 5-6 ani cînd aceste plante dînd producții mici din cauza îmbătrînirii, se plantează sau se însămînţează pe altă solă. În timpul rotaţiei plantele trec de pe o solă pe alta de la prima spre ultima, iar cele de pe trec pe prima solă ca în exemplul ce urmează:

Inventarul necesar

Pentru ca lucrările din grădina de lîngă casă să se poată executa la un nivel calitativ corespunzător de la pregătirea terenului pînă la recoltare, trebuie să se asigure strictul necesar de unelte de mînă și utilaje după cum urmează: 1 cazma, 1 sapă, 1 greblă de fier, 1 furcă de fier cu 4 dinți, 1 lopată de fier, 1 săpăligă simplă cu piesa activă lată, 1 sapăligă dublă cu o piesă activă lată, iar cealaltă ascuțită, 1 tăvălug de lemn lung de 70-100 cm şi diametrui de cca 30 cm, 1 roabă, 1 targă de lemn, 2 găleți, 1 stropitoare, 1 calimax de spate de 3-5 litri pentru tratamente lichide contra bolilor și dăunătorilor, 1 pulverizator de substante sub formă de praf pentru combaterea dăunătorilor, 1 vas de lemn de 10-15 litri pentru preparat zeamă bordeleză şi alte soluții necesare pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, 1 marcator de lemn cu lățimea de cca 1 m, 1 plantator de metal sub forma de lingură, 1 plantator simplu, 1 bătător de lemn pentru tasat pămîntul deasupra semințelor în răsadnite sau pe straturile reci (o scîndură de 50×30 cm și grosimea de 3-5 cm prevăzută cu coadă), 1 termometru ordinar pentru urmărirea temperaturii din sol şi din atmosferă, 5-10 ladite de lemn pentru producerea de răsaduri cu dimensiunile de 60X40X5-10 cm sau alte tipuri.

La acestea, se mai pot adăuga o serie de unelte şi utilaje în funcție de mărimea grădinii de lîngă casă ca de ex: 1 motoraș de irigat, conducte pentru irigat, sifoane pentru irigat, furtunuri, lădițe pentru ambalaje, cărucior pentru transportat producţia, răsadnițe etc.

Amenajarea gradinii de legume

În condiţiile grădinilor mici de lîngă casă, lucrarea de bază pentru amenajare este nivelarea solului care trebuie să fie cît mai bună pentru evitarea băltirii apei provenită din ploi, zăpezi sau din irigare. Această lucrare se execută în fiecare toamnă cu uneltele de mînă (cazma, sapă, greblä). In primul an de organizare, după nivelare se face impartirea grădinii in 4-5 sole după numărul grupelor de plante legumicole care urmează să fie cultivate, împărțire care nu se mai modifică de la un an la altul, pe ea urmînd să se aplice rotaţia culturilor.

In grădinile mai mari, de cîteva mii de metri patrati, se amenajează 2-3 canale de irigat şi se asigură motoraşul şi conductele necesare irigării, după care se definitivează nivelarea solului.

Irigarea grădinii se face cu apă din sursa existentă la îndemina, de la caz la caz (riu, pîrîu, baltă, fintîni), prin canale, conducte şi rigole, în cazul grădinilor mai mari, sau manual cu găleata și stropitoarea în cazul grădinilor mici.

După terminarea lucrărilor de amenajare se trece la fertilizarea de bază cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte chimice, pe sole, în conformitate cu dozele prevăzute în tehnologii. Acestea se încorporează apoi în sol cu cazmaua, lucrare care fiind executată manual a fost denumită în lucrarea de față mobilizarea din toamnă a solului”.

Deşi lucrările de nivelare şi fertilizarea de bază fac parte din tehnologia culturilor, totuşi pentru că ele se execută din toamnă pe toată suprafața și au în acelaşi timp și un caracter organizatoric, au fost amintite și la acest capitol.

Asigurarea semințelor de legume. Semințele necesare pentru grădina de lîngă casă se asigură de la magazinele Întreprinderii de valorificare a semințelor de legume și materialului săditor pomicol (Agrosem). Această întreprindere dispune de semințe din cele mai valoroase soiuri existente în sortimentul mondial, importate sau create în ţară.

Procurarea substanțelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor. Aceste substante se procură prin centrele de protecția plantelor care se găsesc pe teritoriul judeţelor şi care dau şi asistență tehnică pe această linie.

In cazul grădinilor mari, unde se lucrează mecanizat, pe lîngă substanţele de combatere a bolilor şi dăunătorilor, se folosesc şi substanțe de combatere a buruienilor cunoscute sub denumirea de „,,erbicide” dintre care se menționează informativ cele mai întrebuinţate în prezent: Treflanul, pentru culturile de tomate, ardei, vinete, varză, conopidă, fasole, mazăre, usturoi etc. care se dă cu 7-14 zile înainte de plantat sau semănat, în doză de 3-5 1/ha şi are eficacitate 4-6 luni; Gesagardul pentru ceapă, arpagic, morcov, ţelină, care se dă cînd plantele au 3-4 frunze, în doză de 2-4 kg/ha şi are efect 1-3 luni; Balanul pentru castraveţi, dovlecei, pepeni, salată, care se distribuie pe sol cu 6-8 zile înainte de semănat sau plantat, în doză de 6-8 1/ha şi are eficacitate 6-8 săptămîni; Ro-Neet-6 E pentru spanac, se administrează cu 2-3 zile înainte de semănat, în doză de 2-3 1/ha şi are eficacitate 8-10 săptămîni. Erbicidele care se dau înainte de semănat sau plantat se încorporează imediat în sol la adîncimea de 8-10 cm.

Erbicidele se procură prin centrele de protecția plantelor şi prin cooperativele de consum.

Asigurarea îngrăşămintelor chimice se face prin cooperativele de consum, prin magazinele Agrosemului şi alte unități.

Producerea rasadurilor

Obtinerea unor producții mari şi cît mai timpurii impune folosirea unor răsaduri de cea mai bună calitate. Asemenea răsaduri se pot realiza numai prin repicare în ghivece nutritive. In cultarile de vară şi de toamnă, pentru obtinerea unor producții corespunzătoare este de asemenea necesar să se folosească răsaduri de calitate superioară. In cele ce urmează vor fi prezentate principalele măsuri ce trebuie luate pentru obținerea unor răsaduri de calitate.

Amenajarea răsadnițelor. Rasadnițele se amenajează la suprafata solului sau semiingropate. Cele semiingropate sînt mai recomandabile deoarece necesită cu cca 30% mai puțin biocombustibil şi produc o temperatură mai ridicată şi mai constantă. Pentru asigurarea biocombustibilului necesar, acesta se adună încă din timpul verii uscîndu-se la soare şi aşezîndu-se sub formă de şire sau căpite spre a fi ferit de umezeală şi fermentatie. Inainte de amenajarea paturilor calde, biocombustibilul se pune la preincălzit in platforme late de 2-3 m, înalte de cca 2 m și lungi după nevoie. Pentru ca încălzirea să fie cit mai uniformă, biocombustibilul proaspăt se aşază în straturi intercalate cu cel uscat. In cazul că încălzirea biocombustibilului întîrzie, acesta se stropește cu apă fierbinte și apoi se acoperă platforma cu rogojini sau cu paie uscate. Acest procedeu se folosește și în cazul cind biocombustibilul este uscat şi nu intră în fermentație.

Citește și:   Cultura salatei

In lipsa gunoiului de grajd se poate folosi un biocombustibil artificial format din paie, pleavă, tulpini de porumb, fîn depreciat, frunze de pădure, puzderie de cânepă sau in etc. În cazul paielor, tulpinilor de porumb şi finului depreciat, acestea mai întîi se toacă in fragmente lungi de 10-20 cm. Aceste materiale se aşază pentru preîncălzire în straturi succesive cu grosimea de 25-30 cm, se tasează uşor şi apoi se împrăștie peste ele îngrăşăminte chimice în cantitate de 30 kg sulfat de amoniu, 10 kg superfosfat şi 30 kg var stins pentru fiecare tonă de materie organică. Dacă materialele menționate sînt uscate, se mai adaugă 700 1 apă la tona de materiale folosite. După 4-7 zile biocombustibilul se încălzește și se poate folosi la efectuarea paturilor calde.

În vederea amenajării paturilor calde, biocombustibilul se aşază uniform în grosimea stabilită și apoi se tasează moderat. În situaţia cînd solul este înghețat se pune mai întîi un strat de 8-10 cm de pleavă, paie uscate, coceni de porumb tocați etc. pentru ca patul să nu se răcească. Patul se face în grosime de 6080 cm pentru însămînţările din lunile ianuarie şi februarie și de 40-60 cm pentru cele din luna martie, după condițiile meteorologice anuale și pretențiile speciei respective faţă de temperatură. Astfel, pentru varză, conopidă, gulii ș.a. se fac paturi mai subţiri decît pentru tomate, ardei şi vinete. Pentru repicarea rasadurilor, paturile se fac în grosime de cca 30 cm. Înainte de aşezarea tocurilor de răsadnite, patul se tratează împotriva ciupercilor şi dăunătorilor prăfuindu-se cu var nestins mărunţit şi cu un insecticid puternic (circa 100 g var şi circa 100 g Lindatox 3 la un m²). După aşezarea tocurilor se mai adaugă un strat subtire de biocombustibil pînă cînd acesta trece de marginea de jos a tocului cu 2-3 cm. In jurul tocurilor şi pe potecile dintre ele cind sint mai multe rînduri, se pune de asemenea un strat de biocombustibil pentru ca aerul rece să nu pătrundă în răsadniță și să se mențină în interiorul ei o temperatură cît mai constantă. Pe tocurile de răsadnite se pun imediat ramele cu geam care se acoperă cu rogojini, paie sau alte materiale protectoare împotriva frigului. La 3-4 zile după aceasta, cînd pe partea interioară a geamurilor au apărut picături de apă, se pune în răsadniță amestecul de pămînt în grosime de cca 10 cm pentru însămintări (stratul germinativ) și cca 15 cm pentru repicări.

La compoziția stratului germinativ materialele se pun în următoarele proporții: Pentru tomate, ardei și vinete 50% mraniță, 30% pămînt de ţelină și 20% nisip sau: 400/% turba, 30% mraniță, 20% pămînt de ţelină, 10% nisip (în zonele cu turba). Pentru varză, conopidă, gulii, salată 50% mranită, 25% pămînt de telină, 25% nisip sau: 30% turba, 30% mraniță, 30% pămînt de ţelină şi 100% nisip (în zonele cu turba).

Pentru castraveţi şi dovlecei: 40% mraniță, 40% pămînt de telină și 20% nisip. In afară de acestea se pot folosi și alte proporții în funcție de experienta locală şi de materialele existente în gospodărie.

Pămîntul de ţelină, mraniță și turbă care vor fi folosite la componenta stratului germinativ se trec mai întîi prin ciur după care se amestecă omogen cu nisipul în proporțiile stabilite. Inainte de a fi pus în răsadniță, amestecul obţinut se dezinfectează. În acest scop se aşază amestecul în strat gros de 30-40 cm și se stropeşte cu o soluție de formalină 40% în concentratie de 2% pînă cînd soluţia pătrunde în toată grosimea stratului. Lucrarea se repetă de 3-4 ori după care grămada rezultată se ţine acoperită cu rogojini timp de 48 ore. Dezinfectarea amestecului se efectuează cu cel puțin 15 zile înainte de însămînţare în care timp dispare toxicitatea formalinei pentru plante. Pentru însămîntări se folosesc răsadnițele cu o pantă în care se menţine mai bine temperatura necesară, iar pentru repicări se pot folosi şi răsadnițele cu două pante. Semănatul. Semințele care urmează să fie folosite la însămînţare în răsadnite se dezinfectează astfel: Semințele de tomate, ardei și vinete prin tratament umed, cu apă încălzită la 50° C în care se tin semințele timp de 20 minute și prin tratament chimic prăfuindu-se semințele cu Ortocid-50 (Captan, Merpan) 3 g la 1 kg de seminţe sau cu TMTD în aceeași cantitate.

Seminţele legumelor din Tratamente umede: grupa verzei:

  • cu sublimat corosiv în concentratie de 1%0 timp de 30 minute;
  • cu produse organomercurice în concentratie de 0,3% timp de 15 minute;
  • cu sulfat de cupru 0,5% timp de 15 minute; cu apă caldă la 50° C timp de 20 minute.

Tratamente uscate: se efectuează cu produse organomercurice în concentrație de 4 g la 1 kg sămînţă. Se amestecă sămînţa cu produsul organomercuric timp de 5 minute. Semințele de castraveţi şi dovlecei. Prin tratament umed cu apă încălzită la 50° C, în care se ţine sămînţa timp de 20 minute și prin tratament uscat cu Cryptodin sau Captan 4-5 g la 1 kg de sămînţă. In vederea semănatului, se greblează stratul germinativ din răsadniță pentru distrugerea buruienilor răsărite și pentru o nivelare cît mai bună. După aceasta se marchează rîndurile la 5 cm unul de altul şi apoi se efectuează semănatul la distanța de 1-2 cm între seminte. Acoperirea semințelor se face prin adăugarea unui strat de mraniță de cca 1 cm grosime care se tasează ușor sau prin nivelarea rîndurilor cu o scîndurică. În cazul că pămîntul nu este suficient de umed, după semănat se udă cu apă încălzită la temperatura de 15-20° C după care se acoperă răsadnițele cu geamuri şi rogojini. In lipsa răsadnitelor, semănatul se efectuează în lădite cu lungimea de 60 cm, lățimea de 40 cm şi adîncimea de 5-10 cm sau în ladite de alte mărimi existente în gospodărie, în care stratul germinativ are aceeași compoziție ca în cazul răsadniţelor. Lădițele după ce au fost însămînţate şi udate se aşază la lumină pe un raft instalat într-o cameră rezervată producerii de răsaduri sau chiar în camera de locuit. Tinînd seama că într-o lădiță cu dimensiunile menționate mai înainte se pot obţine cca 500 de plante, în aceeaşi lădiță se pot semăna mai multe specii de legume timpurii în funcție de situație. Tot în aceeaşi lădită, după repicarea răsadurilor timpurii se pot semăna legume de vară ca de exemplu: tomate, ardei, vinete, varză de vară etc. În cazul că pentru suprafața cultivată cu legume în jurul casei trebuie să se însămînţeze mai multe lădițe, acestea se aşază pe mai multe rînduri suprapuse, astfel încît să se asigure lumina necesară pentru evitarea alungirii răsadurilor.

Data semănatului în răsadnite sau în lădițe diferă în functie de destinația producției. Astfel, tomatele, varza și conopida timpurie se însămînțează în prima decadă a lunii februarie, salata în a doua decadă a lunii februarie, ardeiul şi vinetele timpurii în ultimile zile ale lunii februarie, castraveţii şi dovleceii timpurii la 10-15 martie direct în ghivece nutritive, tomatele, ardeii şi vinetele de vară în cursul primei decade a lunii martie, varza de vară în a doua jumătate a lunii martie, conopida de vară în a doua jumătate a lunii februarie, tomatele de toamnă la sfîrşitul lunii martie.

Citește și:   Cultura Vinetelor

Îngrijirea răsadurilor. Odată cu ivirea primelor plante la suprafața stratului germinativ, se ridică rogojinile de pe rasadnite în timpul zilei pentru a se evita alungirea răsadurilor chiar de la răsărire. Pentru ca plantele să primească lumină cît mai multă, răsadnițele se descoperă cît mai de dimineață și se acoperă înainte sau după apusul soarelui. Tot în acest scop, geamurile se țin în permanenţă cît mai curate.

Odată cu ridicarea rogojinilor, se începe și aerisirea răsadnițelor pentru menținerea unei temperaturi de cca 15° C pentru tomate, cel puțin 18° C pentru ardei şi vinete, cca 20°C pentru castraveţi şi dovlecei și 812° C pentru varză, conopidă şi alte plante din această grupă. Temperaturile prea ridicate grăbesc creșterea şi favorizează etiolarea răsadurilor, în această perioadă fiind în mod curent multe zile cu cer nebulos și deci cu lumină insuficientă. Prin aerisire se realizează în acelaşi timp eliminarea excesului de umiditate şi a gazelor din interiorul răsadniței, introducîndu-se totodată aerul proaspăt necesar desfăşurării normale a proceselor fiziologice. La început aerisirea se efectuează prin ridicarea ușoară a geamurilor şi apoi mai mult în funcţie de faza de creștere a răsadurilor și de temperatura din rasadnite. Pe timp geros, aerisirea se face prin ridicarea şi coborîrea bruscă a geamurilor. Rasadurile în această perioadă se udă puțin sau deloc deoarece vaporii de apă care se degajă din biocombustibil umezesc suficient stratul germinativ. Apa folosită la udare trebuie să aibă temperatura din interiorul răsadniței deoarece temperatura mai ridicată favorizează apariția bolilor.

Repicarea. Răsadurile se repică în momentul cînd au format 2 frunze normale sau chiar în faza cotiledonală. Cu 2-3 zile înainte de repicare, rásadurile se stropesc cu zeamă bordeleză în concentratie de 0,25%. Patul cald în care se repică trebuie să aibă o grosime de cea 30 cm, iar stratul germinativ de 12-15 cm. În situaţia cînd repicarea răsadurilor se face în ghivece nutritive, grosimea stratului de pămînt este de 2-4 cm.

Culturile timpurii se repică în ghivece nutritive, în ghivece de pămînt ars sau în ghivece făcute din brazde de ţelină după posibilitățile fiecărei gospodării. Dacă gospodăria nu dispune de nici un fel de ghivece, repicarea se poate face pe pat nutritiv în care caz peste biocombustibilul patului cald se aşază mai întîi un strat de nisip de 2-3 cm și apoi stratul germinativ în care s-a adăugat 5% pămînt galben care măreşte aderenţa amestecului în jurul plantelor. În gospodăriile care nu dispun de răsadnițe și au un număr mic de răsaduri, repicarea se face în lădițe care se aşază într-o cameră cu această destinație sau în camera de locuit așa cum s-a arătat mai înainte.

Răsadurile de tomate, castraveţi şi dovlecei se repică în ghivece de cel puțin 8×8 cm, cele de 10×10 cm fiind cele mai bune. Pentru răsadurile de ardei, vinete, varză și conopidă se folosesc ghivece nutritive de cel puțin 5×5 cm, cele de 7×7 cm fiind cele mai indicate. La repicare plantele se introduc în pămînt pînă la frunzele cotiledonale. Deasupra ghivecelor în care s-au repicat răsadurile, se pune un strat în grosime de cca 1 cm din amestecul folosit atît la însămînţare cît şi la confecționarea ghivecelor nutritive, pentru protejarea ghivecelor împotriva uscării.

Răsadniţele în care s-au repicat răsadurile se acoperă cu rogojini peste geamuri timp de cca 3 zile, pînă cînd plantele s-au prins, lăsîndu-se în cursul zilei o uşoară aerisire.

După repicare, temperatura din răsadnite se menține cu 3-5° C mai ridicată timp de 7-10 zile, pînă cînd plantele îşi reiau ritmul normal de creștere. După trecerea acestei perioade, printr-o aerisire corespunzătoare, se coboară din nou temperatura la cea indicată mai înainte pentru obţinerea unor răsaduri scunde, viguroase și rezistente la condițiile mai puțin favorabile din cîmp. În această perioadă răsadurile se udă moderat numai atît cît så se evite ofilirea şi nu se lasă niciodată răsadnițele descoperite în timpul ploii, excesul de umiditate putînd să ducă la îmbolnăvirea răsadurilor şi la compromiterea totală a lor. La efectuarea aerisirii trebuie să se aibă în vedere că răsadurile de ardei, castraveţi şi dovlecei nu suportă curenții de aer care provoacă îngălbenirea și apoi uscarea frunzelor începînd de la virf şi margini. Din această cauză geamurile răsadnițelor se ridică numai dintr-o parte şi la acelaşi nivel, astfel încât să nu bată vîntul în răsadnite.

În funcţie de starea plantelor, după repicare se fac mai multe îngrăşări suplimentare, în scopul obținerii unor răsaduri viguroase, cu o creştere cît mai echilibrată.

Folosirea raţională a îngrăşămintelor minerale duce atît la obținerea unor răsaduri de calitate cît şi la sporirea rezistenţei acestora la temperaturile mai scăzute din câmp, după plantare, concentrația sucului celular fiind mai mare.

În cazul culturilor de varză și conopidă de toamnă răsadurile se produc pe straturi reci în care scop însămînţarea se efectuează în prima jumătate a lunii mai în funcţie de data plantării în cîmp. În zonele cu microclimat mai rece se însămînțează cu cca 10 zile mai devreme.

Însămînţarea pe straturile reci se face cu mîna, pe şanţuleţe deschise cu un marcator, la adîncimea de 1-2 cm, distanța între rînduri fiind de 7-10 cm, iar între semințe pe rînd de 3-4 cm, ţinînd seama că aceste răsaduri nu se repică. Semințele se acoperă apoi prin nivelarea şanţuleţelor. După însămînţare, straturile se tin acoperite cu rogojini pînă la apariția primelor plante deoarece în această perioadă fiind temperaturi ridicate în cursul zilei, uscătura ajunge la seminţe şi astfel răsărirea este neuniformă sau compromisă. În cursul vegetaţiei pentru ca plantele să nu aibă lipsă de umiditate, udarea răsadurilor se face seara şi cît mai profund, întrucât în această perioadă apa din sol se evaporă foarte repede.

Răsadurile de varză și conopidă de toamnă se pot îngrășa de 2 ori dacă starea de vegetaţie a lor necesită aceasta. La prima îngrășare, la 100 1 apă se pune 0,7 kg azotat de amoniu şi 0,3 kg sulfat de potasiu. Din această soluție se distribuie 5 1/m2 de strat de răsaduri. La a doua îngrășare, la 100 1 apă se adaugă 0,9 kg azotat de amoniu, 0,5 kg superfosfat şi 0,6 kg sare potasică. Soluţia bine omogenizată se distribuie cu o stropitoare cu sită fină, cite 8-10 l/m². După fiecare ingrășare, răsadurile se spală cu apă curată printr-o stropire ușoară.

In timpul vegetatiei, atit in cazul răsadurilor timpurii cit şi în cazul verzei și conopidei de toamnă semănate pe straturi reci, se iau măsuri de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Astfel, în cazul verzei și conopidei, se prăfuieşte pămîntul cu Lindatox-3 sau alt insecticid, imediat după însămînțare, împotriva dăunătorului denumit musca verzei, tratament care se repetă la 1015 zile. Se pun momeli otrăvite cu insecticide puternice cum sint arseniații (şoricioaica) ş.a. împotriva coropisnitelor și șoarecilor. Se tratează preventiv cu zeamă bordeleză în concentratie de 0,25-0,75% la interval de cca 15 zile împotriva manei şi altor boli criptogamice care atacă răsadurile. Ultimul tratament se execută cu 2-3 zile înainte de scoaterea răsadurilor în vederea plantatului.

Inainte de plantare cu cca 10 zile se procedează la călirea accentuată a răsadurilor, ridicîndu-se geamurile la maximum in primele 2-3 nopți și înlăturindu-se complet după aceea.

In cazul răsadurilor nerepicate în ghivece, acestea se scot din răsadniță cu mult pămînt care se stringe cu mina în jurul rădăcinilor. Răsadurile pregătite astfel, vor stagna mai puțin din vegetație după plantare în cîmp.

Image by pressfoto on Freepik

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.