Cerintele plantei faţa de clima şi sol
Temperatura. Castravetele este o plantă legumicolă foarte pretențioasă faţă de temperatură. Din această cauză semințele nu germinează la temperaturi mai mici de 12-14°C. În cazul însămînțării în soluri a căror temperatură la adîncimea de cca 10 cm se menţine un timp mai îndelungat sub 12°C, semințele de castraveţi putrezesc, mai ales atunci cînd această temperatură este însoţită de exces de umiditate. Pentru creşterea şi dezvoltarea normală, plantele de castraveţi au nevoie de temperaturi cuprinse între 20 şi 30°C, limite care cuprind și temperatura optimă. În timpul vegetaţiei, temperaturile sub 20°C, ca şi cele care depăşesc 35-40°C sînt nefavorabile deoarece încetinesc ritmul de creștere a plantelor, înflorire şi fructificare. Temperatura de 12°C survenită la începutul vegetației poate provoca îngălbenirea plantelor și chiar pierirea lor dacă persistă mai multe zile. Asemenea temperaturi apărute în perioada înfloritului chiar pe o durată scurtă de 1-2 zile au ca urmare avortarea unui număr însemnat de flori. Plantele tinere de castraveţi sînt sensibile la curenții de aer rece care au ca efect clorozarea marginilor frunzelor și apoi uscarea acestei zone. De asemenea, sînt foarte sensibile la cele mai uşoare brume.
Lumina. Faţă de lumină, plantele de castraveţi au pretenții ridicate în perioada creşterii masei vegetative. Pretențiile faţă de acest factor de vegetaţie sînt mult mai reduse în perioada înfloririi şi formării fructelor. Ca urmare, aceste procese biologice se desfăşoară mult mai bine la lumina difuză de sub frunzele castraveţilor. Din această cauză culturile de castraveţi asociate cu alte culturi de legume cu talie mai înaltă sau cu porumb, precum şi cele care acoperă bine terenul şi au frunziş bogat, fructifică mai abundent și dau producții mai mari şi de calitate mai bună. În această situație, florile şi fructele sînt ferite de insolația puternică din zilele foarte călduroase, iar umiditatea aerului la înălţimea plantelor este îmbunătăţită.
Umiditatea. Plantele de castraveţi sînt pretențioase faţă de umiditate în tot cursul vegetației dar îndeosebi în perioada înfloririi şi fructificării. Ritmul de creştere a fructelor de castraveţi, fiind foarte accelerat, plantele trebuie să găsească în zona de răspîndire a rădăcinilor cantităţile de apă necesare asigurării unei producții mari şi de calitate. În acest scop umiditatea din sol trebuie să fie menţinută la un plafon ridicat de cca 80% din capacitatea de cîmp pentru apă în prima parte a vegetației şi de cca 850% în faza de fructificare. Pe solurile cu umiditate insuficientă se obțin producții necorespunzătoare cantitativ şi calitativ, fructele fiind mici, mai puțin suculente şi în mare parte diforme. Umiditatea în exces provoacă ofilirea plantelor de castraveţi care sînt foarte sensibile la aceasta.
La castravete, irigarea prin infiltrație dă cele mai bune rezultate, apa încălzindu-se în timpul infiltrării in sol. Folosind această metodă de irigare se evită oscilatiile mari de temperatură care provoacă perturbări fiziologice şi sensibilizează plantele la atacul bolilor, mai ales în perioadele cînd apa este mai rece ca solul, precum şi în cazul cînd irigarea se face cu apă de izvoare.
Umiditatea atmosferică are o deosebită importanță pentru cultura castraveţilor de aceasta depinzînd desfăşurarea normală a proceselor biologice de înflorire, fecundare și formarea fructelor. În perioada de fructificare intensă umiditatea atmosferică trebuie să fie de 80-900/-
Solul. Castraveţii sînt foarte pretențioși faţă de sol. Cele mai bune rezultate se obţin pe solurile cu textură ușoară sau mijlocie, bine structurate, fertile, bogate în humus, profunde, permeabile și cu reacția aproape neutră (pH-6,5-7,5). Terenurile destelenite de 1-2 ani sint cele mai bune pentru această cultură. Terenurile grele, joase și acide pe care stagnează apa nu sînt corespunzatoare pentru castraveţi.
CULTURA CASTRAVEȚILOR TIMPURII
Planta premergătoare. Cele mai bune premergătoare pentru cultura castraveţilor sînt legumele care au fost ingrășate cu gunoi de grajd ca de exemplu: varzoasele şi solano-fructoasele. Leguminoasele sînt, de asemenea, premergatoare bune pentru castraveţi. Solurile destelenite de lucernă sînt cele mai bune premergătoare avînd o structură măzărată, fiind bine aerisite, permeabile și fără buruieni. Rezultate bune se obțin și după bulboase și rădăcinoase dacă solul se fertilizează cu cantități corespunzătoare de îngrăşăminte. Castraveţii nu trebuie să urmeze după alte bostănoase sau plante din aceeaşi familie botanică mai devreme de 3-4 ani avînd boli comune care produc pagube mari.
Pregătirea terenului. Plantele de castraveţi avînd sensibilitate mare faţă de excesul de umiditate, nivelarea se execută cu multă atenție din toamnă.
Fertilizarea de bază. Castraveţii avînd nevoie de un sol foarte fertil, fertilizarea se face cu 3-5 kg/m2 (3050 t/ha) gunoi de grajd bine descompus în funcție de situație, în care se amestecă omogen 34 g superfosfat (340 kg/ha 60 kg P2O5) şi 1 kg/m² (100 kg/ha) sulfat de potasiu. Distribuirea pe sol se face cît mai uniform. În cazul îngrăşării la cuib, cantitatea de îngrăşăminte se poate reduce la jumătate.
Mobilizarea solului din toamnă. Imediat după distribuirea îngrăşămintelor se face mobilizarea solului la adîncimea de 28-30 cm, avînd grijă să se realizeze o încorporare uniformă a îngrăşămintelor şi să nu se formeze denivelări.
Fertilizarea înainte de plantare. Pentru asigurarea unui agrofond corespunzător, în primăvară, cu cca 3 săptămîni înainte de plantare în cîmp, se completează fertilizarea cu: cca 1,2 kg/m2 azotat (120 kg/ha=40 kg N), cca 2,2 kg/m2 (220 kg/ha=40 kg P2O5) superfosfat. Pe parcela care nu se fertilizează cu gunoi de grajd deoarece s-a administrat la planta premergatoare, se mărește doza de azotat pînă la 2,2 kg/m² (220 kg/ha).
Plantarea. Castraveţii timpurii se plantează în cîmp la sfîrșitul lunii aprilie sau în prima decadă a lunii mai, cînd temperatura din sol la adîncimea de 810 cm a ajuns la 14°C. Înainte de plantare se marchează rîndurile la distanța de 1,20 m după care se deschid gropile cu sapa la 1 m una de alta pe rînd. In cazul că fertilizarea cu îngrășăminte organice se face la plantare, în fiecare cuib se pune cca 1 kg mraniță amestecată cu îngrăşămintele chimice menționate mai înainte. Răsadurile de castraveti se plantează astfel încît ghivecele să se găsească la 2-3 cm sub nivelul solului pentru mentinerea unei umidități mai constante în interiorul ghiveciului. Pentru ca eficiența îngrășămintelor să fie maximă, mranița și îngrăşămintele chimice se amestecă bine cu pămîntul din cuib, în timpul plantării și se aşază în jurul plantei evitîndu-se împrăştierea în afara cuibului. Înainte de plantare sau odată cu aceasta, răsadurile de castraveţi se ciupesc la 3-4 frunze pentru dezvoltarea lastarilor laterali care au un procent mult mai mare de flori femele decît tulpina principală. Plantînd la distanțele menționate sînt necesare cca 8 000 ghivece la ha.
Întreținerea culturii. Irigarea. Castraveţii timpurii se udă de 2-4 ori în funcție de condițiile meteorologice, urmărind să se menţină în sol plafoanele de umiditate arătate la cerintele plantei. Prima udare se recomandă să se facă la cuib pentru a nu răci solul. Plantele de castraveţi fiind sensibile la variațiile de temperatură, udarea se efectuează prin turnarea apei într-o adîncitură făcută în jurul plantei la cca 10 cm depărtare de tulpină. Celelalte udări se execută la fel sau pe rigole deschise într-o parte a rîndului de castraveţi, la aceeaşi distanţă menționată mai înainte pentru ca apa să se încălzească în timpul infiltrării în sol.
Prășitul. Se aplică 2-3 prașile, de regulă după udare, pentru afinarea solului și combaterea buruienilor, efectuîndu-se o uşoară mușuroire a plantelor.
Ingrășarea fazială are loc numai dacă este cazul, cînd plantele au început să înflorească, distribuindu-se 1012 g/m², azotat de amoniu (100-120 kg/ha=cca 40 kg N). Ciupitul. La castraveţii timpurii se recomandă ca această lucrare să fie repetată, fiecare lăstar ciupindu-se după a 7-a frunză pentru aceleași motive arătate la primul ciupit.
Recoltatul. Castraveţii, avînd un ritm de creştere foarte rapid, se recoltează zilnic sau la 2 zile, la mărimea specifică soiului sau chiar mai mici dacă prețurile pieţei justifică aceasta. Recoltarea se face cu atenție pentru a nu rupe sau deranja vrejii deoarece mişcarea acestora din locul lor are ca urmare stagnarea vegetației şi diminuarea producţiei. Castraveţii care urmează să fie valorificați pe piață se transportă imediat după recoltare, feriți de soare şi vînt.
Recoltatul castraveţilor timpurii începe în prima jumătate a lunii iunie și se termină în prima decadă din iulie, obţinîndu-se o producție de peste 1 kg/m2 (peste 10 t/ha).
CULTURA CASTRAVETILOR DE VARA
Planta premergătoare. Castraveţii de vară se cultivă după aceleași plante premergătoare mentionate la castraveţii timpurii.
Pregătirea terenului. Se efectuează la fel ca pentru cultura timpurie.
Semănatul. În cazul castraveţilor de vară, cultura se înființează prin însămînţare direct în teren, la aceleași date la care se plantează cultura timpurie. Castraveții de vară, din soiurile cu vrejul scurt de tip Cornişon, se însămînțează în rînduri distanțate între ele la 70 cm, iar cei din soiurile cu vrejul lung, cum sînt castraveţii de Bistriţa, la distanta de 1,40 m. În acest scop se deschid şanţuleţe cu săpăliga la distantele respective, cu adîncimea de 3-4 cm, pe care se distribuie semințele cu mîna la 6-8 cm una de alta. După aceasta, şanţuletul se nivelează cu grebla şi totodată se presează puțin pămîntul, pentru ca semințele să vină mai bine în contact cu el.
Pentru 1 ha de cultură sînt necesare 3-4 kg de sămînţă.
Semințele se dezinfectează înainte de însămînţare cu Criptodin sau Captan în cantitate de 4-5 g la 1 kg de sămînţă sau cu apă caldă la temperatura de 50°C timp de 20 minute.
Întreținerea culturii. Pe lîngă lucrările menţionate la cultura castravetilor timpurii, la această cultură se aplică răritul plantelor în momentul cînd acestea au format o frunză adevărată. La soiurile de tip Cornişon semănate în rînduri mai apropiate, plantele se răresc pe rînd la distanța de 20-25 cm în care caz se realizează o densitate de 7-7,5 plante/m2 (70-75 mii/ha). La soiurile cu vrejul lung semănate în rînduri la distanțe mai mari, răritul se efectuează la 15-20 cm între plante, ceea ce revine o densitate de 2,8-3 plante/m2 (2830 mii ha).
Castraveţii de vară avînd o perioadă mai lungă de vegetaţie se udă de 4-5 ori cu norma de 30-40 1/m² (300-400 m³/ha) în funcție de sol, de temperatura atmosferică şi de precipitaţii.
Recoltatul. Lucrarea de recoltare se face după aceleași criterii ca la cultura timpurie. În cazul că o parte din producție se valorifică pe bază de contract, castraveţii se livrează pe dimensiuni în conformitate cu prevederile STAS în vigoare, de regulă cu lungimea de 6-9 cm şi cu diametrul de 3-4 cm.
Castraveţii de vară se recoltează din prima decadă a lunii iulie pînă la sfîrșitul lui august şi se obțin 1-1,5 kg/m² (10-15 t/ha) castraveţi.
CULTURA CASTRAVETILOR DE TOAMNĂ
Planta premergătoare. Pentru castraveţii de toamnă, premergătoarele cele mai indicate sînt culturile timpurii ca de exemplu: varza, conopida, cartofii care au fost îngrășate cu gunoi de grajd. Premergătoare bune sînt şi culturile timpurii de mazare și fasole dacă se face o fertilizare corespunzătoare după eliberarea terenului. Pregătirea terenului. Nivelarea. Această lucrare se execută din toamnă pentru planta premergătoare și se repetă înainte de însămînțarea castraveţilor de toamnă. Fertilizarea de bază. Cultura premergătoare se fertilizează cu 3-5 kg/m2 gunoi de grajd descompus (3050 t/ha), cca 35 g/m² (350 kg/ha=60 kg P2O5) superfosfat şi 10 g/m2 (100 kg/ha=40 kg K2O) sulfat de potasiu care se amestecă bine și se distribuie uniform pe suprafaţa solului.
Mobilizarea de toamnă. Se efectuează din toamnă imediat după răspîndirea îngrăşămintelor, la adîncimea de 28-30 cm.
Fertilizarea solului înainte de însămînţare. După eliberarea solului de planta premergătoare, se repetă cu atenție lucrarea de nivelare, în cazul solului nemodelat şi apoi se aplică fertilizarea cu 18-20 g/m2 azotat de amoniu (180-200 kg/ha=60 kg N), care se împrăştie cu mîna cît mai uniform.
Mobilizarea solului înainte de plantare. Această lucrare se execută cu atenție deosebită pentru ca solul să rămînă cît mai bine nivelat după terminarea ei. In cazul solului modelat, lucrarea de nivelare se execută după mobilizarea solului, cînd se retuşează cu grebla eventualele denivelări care mai există.
Semănatul. Castraveţii de toamnă se însămînțează în prima jumătate a lunii iulie în zonele din sudul țării şi la sfîrşitul lunii iunie în celelalte zone. Însămînțarea se face în rînduri distantate la 70 cm, pe șăntulete deschise cu săpăliga, aşa cum s-a arătat la cultura de vară, folosindu-se 3-4 kg/ha sămînță dezinfectată, din soiuri de tip Cornison care au vrejul scurt. Întreținerea culturii. Irigarea. Cultura castraveţilor de toamnă se udă de 4-5 ori cu norma de 300-400 m³ apă la ha, menţinîndu-se o umiditate cît mai constantă, îndeosebi în perioada înfloritului. Celelalte lucrări de întreținere se aplică la fel ca la castraveţii timpurii.
Recoltatul. Se face după aceleaşi criterii ca la cultura de vară cu începere din a doua jumătate a lunii august pînă la finele lunii septembrie, obţinîndu-se 810 tone castraveţi de calitate.
CULTURA INTERCALATA
Între rîndurile de castraveţi se pot cultiva 1-2 rînduri de legume, foarte timpurii ca de exemplu: salata, spanacul, ridichile de lună, care părăsesc terenul înainte de a incomoda plantele de castraveţi. În culturile cu vrejul scurt plantate sau semănate la 70 cm între rînduri se recomandă să se cultive intercalat numai cîte 1 rînd din legumele menționate. În culturile cu rîndurile distanţate la 1,40 cm, se pot cultiva intercalat 2-3 rînduri dispuse pe mijlocul intervalului, cu distanţa între ele de 20 cm. Se menționează că pentru cultura salatei se foloseşte un răsad bine dezvoltat care se plantează la 20 cm între plante pe rînd. Spanacul și ridichile de lună se recomandă să fie cultivate intercalat în castraveţi îndeosebi în culturile timpurii şi de toamnă cînd dau rezultate mai bune.
Pentru îmbunătățirea microclimatului din spațiul de vegetaţie a plantelor de castraveţi, prin protejarea împotriva vînturilor reci de primăvară și creșterea umidității atmosferice în lunile foarte călduroase din timpul verii, ceea ce favorizează înfloritul, polenizarea şi formarea fructelor de castraveţi, se recomandă ca în culturile de castraveţi să se semene porumb HD timpuriu sau zaharat. Porumbul se însămînțează pe mijlocul intervalului dintre 2 rînduri de castraveţi, astfel încît între 2 rînduri de porumb să fie 4 rînduri de castraveţi, cu distanţa între ele de 70 cm şi 2 rînduri în cazul distanţei de 1,40 m între rîndurile de castraveţi. În ambele cazuri, rîndurile de porumb se repetă la distanța de 2,80 m şi vor constitui adevărate perdele de protecție care vor contribui la sporirea producției de castraveţi. Porumbul se rărește pe rînd la cca 30 cm între plante. Acest mod de cultură este foarte frecvent în Suceava unde se obțin cele mai mari producții de castraveţi de toamnă.
De pe un hectar de castraveţi de toamnă cultivați în perdele de porumb se obține o producție de cca 1 kg/m² castraveţi (cca 10 t/ha) şi cca 0,2 kg/m2 porumb (2.000 kg/ha).
În cultura castraveţilor de toamnă se mai poate cultiva intercalat ardeiul iute. În acest caz după 2 rînduri de castraveţi însămînțați la 70 cm și pe fiecare interval în cazul celor însămînțate la 1,40 m, se tează planpe mijlocul intervalului câte un rînd de ardei iute cu distanţa între plante pe rînd de cca 30 cm.
SOIURI CULTIVATE
De Bistrița. Soi semitimpuriu cu perioada de vegetație de 50-55 zile. Tulpina are lungimea de cca 130 cm, iar fructele sînt de mărime mijlocie, ajungînd la maturitatea de consum la 15-20 cm lungime şi 6-8 cm în diametru. Suprafața fructului este netedă, de culoare verde-deschis și cu dungi mai deschise care pornesc de la bază şi se prelungesc pînă la mijlocul fructului. Acest soi produce peste 12 t/ha și se foloseşte în culturile timpurii şi de vară. Fructele sînt corespunzătoare pentru consum în stare proaspătă și pentru conserve.
Delicates. Este timpuriu, cu perioada de vegetaţie de 55-60 zile. Tulpina are lungimea de 100-120 cm. Fructele au 20-23 cm lungime, 3-4 cm în diametru, sînt de culoare verde-închis și au suprafața acoperită cu proeminențe și perișori albi. Este asemănător cu soiul De Bistrița în productivitate şi este indicat pentru culturile de vară. Fructele sînt apreciate atît pentru consum în stare proaspătă cît şi conservată.
Cornison de Paris. Are perioada de vegetaţie de 50-55 zile fiind un soi timpuriu. Tulpina este ramificată şi scurtă, ajungînd pînă la cca 110 cm. Fructele sînt mici, de 8-12 cm lungime, 4-5 cm în diametru la maturitatea de consum, de forma oval-alungită mai groasă la bază, de culoare verde-închis mai albicioasă spre virf. Suprafata fructului se acoperă de brobonele și perișori. Acest soi se cultivă în tot cursul anului dar mai ales toamna, dă producţii de peste 10 t/ha. Fructele se consumă şi în stare proaspătă dar îndeosebi conservată.
In producție se mai întîlnesc şi alte soiuri de tip Cornison ca Hokus şi Tezier, dar Cornişonul de Paris este cel mai apreciat.
BOLI ŞI DAUNATORI
BOLI
Antracnoza (Colletotrichum oligochaetum). Boala este frecventă apărînd sub formă de pete galbene-verzui pe frunze şi galbene-brune pe fructe. Frunzele atacate se răsucesc şi apoi se usucă. Petele de pe fructe se înmoaie, iar mai târziu se necrozează provocînd degradarea comercială a fructelor. Umiditatea şi temperatura ridicată favorizează apariția bolii. Combatere. Dezinfectarea semințelor, stropirea plantelor de 2-3 ori cu zeamă bordeleză 0,75%, cu Dithane M-45 în concentrație de 0,2% aplicate alternativ, rotația culturilor, măsuri fito-sanitare. Făinarea castraveţilor (Erysiphe cicoracearum forma cucurbitacearum). Pe frunze apar pete pîsloase, albe pe care se formează apoi o pulbere albicioasă de unde şi numele. Frunzele bolnave se îngălbenesc, se brunifică şi apoi se usucă.
Combaterea. Se fac 2-3 tratamente preventiv sau curativ cu Karathan 0,8-10% sau cu Morestan 0,04%. De la ultima stropire pînă la recoltare, trebuie să treacă cel puţin 7 zile. Pătarea colțuroasă (Pseudomonas lachrymans). Această bacterioză atacă frunzele, tulpinile şi fructele. Pe frunze şi tulpini apar pete galbene şi umede care devin brune, apoi se usucă şi se rup din care cauză frunzele apar perforate. Pe fructe, petele sînt circulare, apoase şi adîncite cu diametrul de 1-2 mm. Combaterea. Se stropesc plantele de mai multe ori cu zeamă bordeleză 0,75%. Se iau măsuri fito-sanitare şi se aplică rotaţia.
Mozaicul cucurbitaceelor (Marmor cucumeris). Boala este o viroză și apare pe frunze sub formă de pete alburii sau gălbui (mozaic) care provoacă îngălbenirea şi încreţirea frunzelor. Plantele atacate dau producţii mici.
Combaterea. Se iau măsuri fito-sanitare și se aplică rotaţii.
DAUNATORI
Păduchele castraveţilor (Doralis frangulae) şi unele afide (Myzodes persicae etc.) care se combat cu soluţii de Carbetox 0,40% sau Folidol 0,06%.
Image by azerbaijan_stockers on Freepik
