Cerinţele plantei fața de climă şi sol
Temperatura. Ca şi tomatele, ardeiul face parte din grupa plantelor iubitoare de căldură (termofile) şi este una dintre plantele legumicole cele mai pretențioase faţă de temperatură. Pentru a germina semințele de ardei au nevoie de o temperatură minimă cuprinsă între 13 şi 15°C. În acest caz plantele răsar în 18-20 zile. Temperatura optimă de germinație este de cca 25°C la care răsărirea are loc în cca 10 zile. Temperatura cea mai potrivită pentru creşterea şi fructificarea plantelor este de 22-25°C. Temperaturile mai mici ca acestea au ca urmare încetinirea și chiar oprirea ritmului de creştere și dezvoltare a plantelor. Astfel, la 12°C încetează înfloritul şi fructificarea, iar la temperaturi sub 7°C plantele nu mai cresc. În cazul temperaturilor de 0°C sau 3-5°C prelungite pe o perioadă de mai multe zile plantele de ardei sînt distruse. Nici temperaturile prea ridicate nu sînt favorabile vegetaţiei normale a ardeiului. La temperaturi mai mari de 40°C transpirația frunzelor fiind mai mare decît absorbția apei din sol prin rădăcini, plantele încep să se ofilească, ceea ce duce la stagnarea creşterii, oprirea înfloritului și fructificării şi la căderea unui număr însemnat de flori.
Lumina. Ardeiul este deosebit de pretențios față de lumină mai ales din punct de vedere al intensității acesteia. Pretențiile ardeiului faţă de lumină sînt mari chiar de la începutul vegetaţiei. Ca urmare, plantele care nu au lumină suficientă începînd din momentul răsăririi, se alungesc, au o culoare mai gălbuie, devin mai sensibile la boli şi astfel se obține un răsad necorespunzător. Insuficienţa luminii în faza de înflorire a plantelor, ca urmare a survenirii unei perioade de timp cu cerul nebulos, provoacă încetinirea acestui proces biologic şi chiar caderea unora dintre florile formate.
Umiditatea. Plantele de ardei sînt foarte pretențioase faţă de umiditate în tot cursul vegetaţiei. Din această cauză, pentru ca plantele de ardei să crească şi să se dezvolte normal au nevoie de o umiditate cît mai constantă în sol. Lipsa apei din sol are ca efecte stagnarea plantelor din vegetaţie, căderea de flori, formarea unor fructe mici, neturgescente, deformate şi cu pulpa subtire, iar în final producția este diminuată. În cazul cînd lipsa de apă se prelungește într-o perioadă cu temperaturi excesive caracteristice unor ani, plantele de ardei sînt atacate de boala cunoscută sub numele de „ofilire” care poate să ducă la scăderea accentuată a producţiei şi chiar la compromiterea totală a culturii.
Plantele de ardei au, de asemenea, pretenții mari faţă de umiditatea aerului care trebuie să fie cuprinsă între 70 și 80%. În sezonul de vară cînd temperatura și uscăciunea atmosferică sînt ridicate, această umiditate relativă a aerului se poate menţine numai prin irigarea la timp a culturilor. La menţinerea unei umidități constante în sol precum şi în aer la nivelul înălţimii plantelor contribuie în mare măsură şi umbrirea solului de către plante în perioada de fructificare cînd consumul de apă este maxim. Prin umbrirea solului se reduce procesul de evaporație a apei şi se creează la înălţimea plantelor un microclimat favorabil înfloritului şi fructificării normale. În acest scop se adoptă o schemă de plantare care să asigure umbrirea solului atît prin densitatea mare de cel puțin 100 000 plante la ha cît şi prin distanţele reduse dintre rînduri.
Solul. Cultura ardeiului reuşeşte cel mai bine pe solurile mijlocii, bogate în humus şi cu capacitate mare de reținere a apei. Solurile uşoare, în care nu se poate realiza o umiditate cît mai constantă, ca și cele grele care sînt reci, compacte şi nepermeabile, nu corespund pentru această cultură.
Pentru cultura ardeiului reacţia solului cea mai potrivită este cuprinsă între 5,5 şi 6,8.
TEHNOLOGIA CULTURII
Planta premergătoare. Pentru ardei cele mai bune premergătoare sînt: castraveţii, dovleceii şi varza care au fost îngrășate cu gunoi de grajd. O premergătoare bună este și lucerna care lasă solul bogat în materie organică. După celelalte legume se obțin rezultate bune numai dacă solul se fertilizează corespunzător. După solano -fructoase, cartofi sau altă plantă din aceeaşi familie botanică, ardeiul nu trebuie să urmeze mai repede de 3 ani.
Pregătirea terenului. Nivelarea. Cultura ardeiului irigîndu-se de multe ori în cursul vegetaţiei are nevoie de un sol foarte bine nivelat. Pentru aceasta nivelarea se face din toamnă înainte de mobilizarea adîncă, în cursul și după executarea acesteia folosind sapa, cazmaua şi grebla, astfel încât să se evite baltirea apei provenită din irigație sau din ploi.
Fertilizarea de bază. Cerinţele ardeiului faţă de fertilitatea solului fiind foarte ridicate, se administrează din toamnă următoarele doze orientative: 3-5 kg/m² gunoi de grajd, bine descompus (30-50 t/ha), 4060 g/m2 superfosfat (400-600 kg/ha-70-90 kg P2O5) şi 12-15 g/m² sare potasică (125-150 kg/ha-50-60 kg K2O) care se răspîndesc pe sol cît mai uniform după ce au fost bine amestecate între ele. Mobilizarea solului din toamnă. Se execută imediat după distribuirea îngrăşămintelor la adîncimea de 28-30 cm, tinînd seama ca solul să rămînă cît mai plan, iar îngrăşămintele să fie încorporate cît mai bine. Fertilizarea înainte de plantare. In primăvară, cu cel puțin trei săptămîni înainte de plantare, se completează fertilizara solului cu 15-20 g/m2 azotat de amoniu (150-200 kg/ha-45-60 kg N) care se încorporează cu grebla.
Plantarea. Ardeiul se plantează cînd temperatura solului la adîncimea de 10-15 cm s-a ridicat la 15°C, ceea ce calendaristic are loc în jurul datei de 1 mai. Se folosește un răsad viguros, sănătos și uniform dezvoltat, în vîrstă de cca 50 zile. Răsadul bătrîn emite greu rădăcini noi după plantare din care cauză stagnează din vegetaţie. Pentru cultura de ardei timpuriu răsadurile se repică în ghivece nutritive şi se plantează în faza de vegetaţie mai avansată, cu boboci bine formați, avînd virsta de cca 60 zile. Distanţa de plantare este de 30×30 cm în ambele cazuri, realizîndu-se o densitate de cel puțin 11 plante/m² (110 000 pl/ha). In cazul plantării pe sol modelat, plantarea se face de o parte şi alta a bilonului la aceleaşi distanţe. Plantarea se face cu plantatorul sau cu lingura de plantat în cazul răsadurilor repicate în ghivece nutritive. În zonele mai puțin favorabile din zonele colinare şi cele nordice se recomandă ca ardeiul să fie plantat pe biloane orientate pe direcția E-V, distanțate la 50 cm. Plantarea se face numai pe versantul sudic al bilonului la jumătatea versantului, distanța între plante fiind de 30 cm. În acest mod plantele vor primi de la soare maximum de căldură, iar excesul de umiditate se va pierde uşor.
Întreținerea culturii. Irigarea. Pentru menținerea în sol a unei umidități de 80-85% din capacitatea de cîmp pentru apă și de 70-80% în aer la înălțimea plantelor, ardeiului i se aplică 8-10 udări cu norma de cca 35 1/m2 (350 m³/ha), aceasta variind în funcție de faza de vegetaţie a plantelor de la 25 l/m² la 50 1/m² în faza de fructificare maximă. În perioada cu temperaturi ridicate din lunile iulie şi august udările se fac la intervale mai scurte de cca o săptămînă iar în celelalte perioade la cca 10 zile. În perioadele friguroase, de la începutul vegetaţiei irigarea se efectuează în prima jumătate a zilei pentru ca solul să se încălzească pînă la sosirea nopții, iar în cele călduroase cele mai bune rezultate se obțin cînd se irigă seara, noaptea sau în zilele noroase.
Prăşitul. Ardeiul se prăşeşte după fiecare udare la începutul vegetaţiei şi din 2 în 2 udări mai târziu cînd plantele acoperă solul, atît pentru distrugerea buruienilor cît mai ales pentru menținerea apei şi aerisirea rădăcinilor plantelor.
Îngrășarea fazială. Ardeiul se îngraşă în cursul vegetației de 1-2 ori numai dacă este nevoie, cu următoarele doze orientative 15 g/m² azotat de amoniu (150) kg/ha 45 kg N), 12 g/m2 superfosfat (120 kg/ha= 20 kg P2O5) şi 5 g/m² sare potasică (50 kg/ha 20 kg K2O). Îngrășarea se aplică în faza cînd încep să se formeze primele fructe și în perioada de fructificare maximă, înaintea unei prașile. În zonele mai puțin favorabile, pe fiecare plantă se vor lăsa numai 3-4 fructe de ardei, formate, eliminîndu-se florile prin rupere cu mîna. Recoltarea. Ardeiul din cultură timpurie repicat în ghivece se recoltează începînd din ultima decadă a lunii iunie pînă la căderea brumei. Ardeiul nerepicat se recoltează începînd din primele zile ale lunii iulie. Ardeiul se recoltează cu multă atenție pentru a nu se rupe ramificatiile plantelor care sînt foarte sensibile. Fructele destinate pieții se ambalează în lădițe sau coşuri, se protejază de soare și vînt şi se transportă urgent la locul desfacerii. Ardeiul recoltat se poate păstra 23 zile în spații răcoroase şi bine aerisite. Prin recoltare la timp plantele de ardei sînt degajate de fructele ajunse în faza de consum şi astfel substanțele nutritive sînt dirijate spre fructele în curs de creştere, ceea ce contribuie la grăbirea ritmului de creștere a acestora, formarea unui număr mare de fructe şi în final la sporirea producţiei.
SOIURI CULTIVATE
Export. Soi de ardei gras, creat în ţară, cu perioada de vegetație de 110-115 zile pînă la prima recoltă şi de 140-150 zile pînă la maturitatea fiziologică. Planta este viguroasă, cu înălțimea de peste 65 cm pe care se formează 6-8 fructe de peste 110 g, lungi de cca 10 cm, cu 2-3 lobi, de culoare galbenă verzuie. Produce peste 3 kg/m² (30 t/ha) fructe de calitate, cu pericarpul gros de 4-6 mm apreciate la consumul intern şi la export.
Galben superior. Este un soi de ardei gras creat în țară, cu perioada de vegetaţie de 120-125 zile pînă la prima recoltă și de cca 150 zile pînă la maturitatea fiziologică. Fructele sînt de 8-9 cm, cu grosimea pericarpului de 4-5 mm, cu 3-4 lobi, uniforme şi de culoare galbenă-limonie. Produce peste 2 kg/m2 și este apreciat și la export.
Galben de Banat, cunoscut şi sub denumirea de Chinejans, este creat în țară și are perioada de vegetaţie de 110-120 zile pînă la prima recoltare. Se deosebesc tipurile A și B. Tipul A este mai răspîndit și are fructul de culoare galbenă laptoasă, de formă conică, lung de 7-10 cm, cu greutatea de 60-70 g, iar grosimea pulpei de 4-6 mm. Produce 1,5-2 kg/m2 (20 t/ha) şi este răspîndit îndeosebi în cîmpia de vest a țării. Se pretează la consumul intern şi la conserve. Tipul B are fructul verde, ceva mai mare ca la tipul A şi este mai puţin răspîndit.
Miniş 27. Soi de ardei gras creat în țară, cu perioada de vegetatie de 112-120 zile pînă la prima recoltare. Fructul este prismatic, cu 3-4 lobi pronunțați, cu pericarpul gros de 5-6 mm, cu greutatea de cca 100 g, de culoare albicioasă. Produce peste 2 kg/m² (peste 20 t/ha) corespunzînd şi pentru export.
Favoritul pieții. Este un soi de ardei gras creat în tară, cu perioada de vegetatie de 95-105 zile de la rasarire pînă la prima recoltare. Fructele sînt de formă prismatică, de 90-100 g cu 3-4 lobi pronunțați, cu grosimea pulpei de cca 7 mm, de culoare verde-deschis. Produce peste 2 kg/m² (20 t/ha).
Urias de California. Soi tardiv, cu fruct mare, verde, cu greutatea de peste 100 g. Produce peste 3 kg/m² (peste 30 t/ha) potrivit pentru consum intern şi export. In producție se mai întîlnesc soiurile Bucureştean 111 şi Românesc 69 care sînt în curs de lichidare.
Superb. Soi de ardei gogoşar creat în țară, semitimpuriu, cu fructe rotunde turtite, cu 3-4 lobi puțin pronunțați, cu greutatea de cca 150 g, pulpă cărnoasă, rosu-aprins la maturitatea fiziologica. Este apreciat pentru consum intern şi export.
Timpuriu de Bucureşti. Este un soi de ardei gogoşar timpuriu, creat în țară. Fructele sînt rotunde-turtite cu 3-4 lobi slab pronunţaţi, cu greutatea de cca 100 g, de culoare roșie-aprinsă. Potrivit mai mult pentru consumul intern avînd fructe mai mici.
Urias dulce. Soi de ardei gogoşar creat în ţară, tardiv. Fructul este mare de 120-150 g, rotund-turtit, cărnos, roşu-închis. Corespunde și pentru export.
Lung românesc. Soi de ardei lung creat în țară. Fructul este lung, conic, putin turtit spre vîrf, de culoare galbenă-verzuie în faza de consum şi roşu-intens la maturitatea fiziologică. Potrivit pentru conserve şi consum în stare proaspătă.
Kapia de Kurtovo. Soi de ardei lung, semitimpuriu care provine din Bulgaria. Fructul este cilindro-conic, turtit, verde-închis în faza de consum şi roşu-intens la maturitatea fiziologică. Bun pentru conserve, consum în stare proaspătă și export.
Zlaten medal (Medalie de aur). Este un soi de ardei lung de proveniență din Bulgaria. Fructul este mai lung ca la Kapia de Kurtovo, conic, mult alungit, turtit lateral, cu greutatea de 60-100 g. Are aceeași utilizare ca şi Kapia de Kurtovo.
BOLI
Stolburul (Licopersicum virus 5). Frunzele îngălbenesc şi se răsucesc în sus, ramificatiile sînt scurt nodate, fructele se înroşesc înainte de maturitatea fiziologică, rădăcinile se brunifică, iar în final planta se ofilește și apoi se usucă. Musculita Hyalesthes obsoletus contribuie la răspîndirea virusului. Combaterea. Se combate musculita menționată prin 3-4 tratamente cu Lindatox-3, în cantitate de cca 30 kg/ha, se iau măsuri fito-sanitare (scoaterea plantelor bolnave și arderea lor, rotaţia culturilor etc.) şi se aplică o agrotehnică superioară. Mozaicul (Nicotiana virus 1 Mayer Smith). Atacă frunzele sub formă de pete galbui ca un mozaic, provocînd rasucirea lor. Combaterea. Se iau măsuri fito-sanitare, se combat insectele vectoare care înţeapă frunzele și sug seva cum este Hyalesthes obsoletus, se dezinfectează sămînţa cu permanganat de potasiu 10, timp de 30′ etc. Innegrirea fructelor (Alternaria capsici). Pe fruct apare un mucegai brun-negricios, catifelat datorită oscilaţiilor mari de umiditate în sol. Combaterea. Se fac mai multe tratamente cu zeamă bordeleză 0,75% (7,5 kg piatră vinătă+3,750 kg var/ha), Zineb 0,30% (3 kg/ha), Dithane M-45 în concentrație de 0,2% (2 kg/ha); se iau măsuri de igienă culturală.
Image by kroshka__nastya on Freepik
