Cordul pulmonar cronic

0
Cordul pulmonar cronic
-Anunț-

Cordul pulmonar cronic este urmarea repercusiunilor pe care le au asupra ventriculului drept unele boli pulmonare. În mod normal ventriculul drept trimite conținutul său de sânge în artera pulmonară și apoi prin arteriole și capilare acesta ajunge la alveolele pulmonare, unde elimină bioxidul de carbon și se oxigenează. Presiunea în artera și circulaţia pulmonară este în medie de aproape 30 mmHg, mult mai mică decât în circulația generală, fapt care explică și o dezvoltare mai mică a miocardului ventriculului drept decât a celui stâng; În cazul unor boli pulmortare are loc o creştere a rezistenţelor arteriolelor (un adevărat baraj), care duce la hipertensiune în circulaţia pulmonară, suprasolicitând ventriculul drept, care la început se va hipertrofia și apoi va ceda (dilata). Astfel se explică ,,cordul pulmonar cronic“, care înglobează hipertrofii asociate sau nu și cu insuficienţă cardiacă dreaptă, provocate de o boală severă a aparatului respirator.

Ca frecventa, cordul pulmonar cronic se întâlnește din ce în ce mai des, ajungând la 10-15% din bolile inimii, după bolile valvulare, cardiopatiile ischemice, hipertensiunea arterială. Este mai des întâlnit la bărbaţi și apare de obicei între 50 și 70 de ani. Cauza cea mai frecventă este emfizemul pulmonar obstructiv 95% din cazuri, unele bronhopneumopatii datorite bronșitelor repetate sau astmului bronşic; mai rar fibrozele pulmonare datorite tuberculozei, pneumoconiozele, sau în gibozitate.

Evoluţia clinică a cordului pulmonar cronic are o primă fază pulmonară caracterizată prin dispnee la efort (dificultăţi în respiraţie), tuse; apariţia cordului pulmonar cronic este declanşată de infecții bronşice repetate, care agravează insuficienta respiratorie. Dispneea devine permanentă, agravată de cel mai mic efort, sau de frig; tusea devine chinuitoare, uneori apar spute hemoptoice, dureri de cap și cianoză în cazurile mai avansate. Faza de cord pulmonar cronic decompensat (insuficiența ventriculară dreaptă) coincide cu agravarea cianozei, a durerilor de cap, mărirea ficatului și apariţia edemelor membrelor inferioare.

Citește și:   Nevroza cardiacă

Profilaxia cordului pulmonar cronic constă în evitarea bronşitelor repetate la un emfizematos, evitarea prafului a fumatului și a inhalării aerului rece. În cazul unei obezități se va căuta pierderea greutății. Tratamentul cordului pulmonar cronie urmăreşte combaterea bronşiolitei obstructive și a infecţiilor bronşice prin utilizarea de bronhodilatatoare (bronhodilatin, eufilin), tratarea și prevenirea infecţiilor bronşice după cercetarea antibiogramei, repaus intermitent, evitarea frigului sau a aerului rece. Ameliorările obținute cu diverse medicații trebuie ajutate și de bolnav, care va căuta să evite eforturi inutile, să evite prânzurile abundente și va încerca să facă zilnic, sistematic, gimnastică respiratorie. Respectând aceste norme va evita apariţia insuficienţei ventriculare drepte, care este destul de rebelă la preparatele digitalice.

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.