Cimbrul (Thymus serpyllum), buruiană-de-balsam, cimbrișor, cimbru-de-câmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămâiță, sărpun, tămâiță, timian, cimbrul crește pe pășuni însorite

Numit și buruiană-de-balsam, cimbrișor, cimbru-de-câmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămâiță, sărpun, tămâiță, timian, cimbrul crește pe pășuni însorite, pe povârnișuri și pe liziere înguste și preferă mușuroiul mic de furnici de pe câmpii. Are nevoie de multă căldură și mult soare; de aceea îi plac suprafețele pietroase și pășunile alpine unde căldura pământului radiază în mod special.

În arșița soarelui amiezii, din pernițele florilor violete se revarsă un parfum foarte aromat care atrage insecte și albine. Dintotdeauna m-au ademenit aceste flori minunate cu mireasma lor cu totul aparte; simpatia și dragostea mea le aparține încă din copilărie.

Cimbrul a venit la noi în secolul al XI-lea din țările mediteraneene, iar speciile cultivate și iarăși sălbăticite se găsesc în grădinile noastre mai cu seamă ca cimbru-de-grădină (Thymus vulgaris), numit și cimbru, cimbrișor, cimbru-mirositor, iarba-cucului, lămâiță. Acesta, spre deosebire de cimbrul-de-câmp, ajunge până la o înălțime de 50 centimetri. Ambele au același efect curativ.

Cimbrul era renumit încă din antichitate. Tradiția spune: „Cimbrul este mai ales repezit, înfierbântat și aprins. El stimulează fluxul diuretic și ciclul lunar, accelerează avorturile, iar la o naștere normală grăbește ieșirea pruncului din trupul mamei. Băutură preparată din el curăță părțile interne ale organismului.”

Stareța Hildegard von Bingen menționează cimbrul ca leac împotriva leprei, a paraliziei și a bolilor de nervi. Cine bea dimineața în loc de cafea o ceașcă cu ceai de cimbru va resimți curând efectul său binefăcător: o prospețime a spiritului, o senzație plăcută în stomac, lipsa tusei de dimineață și o stare generală bună.

Cimbrul, mușețelul și coada-șoricelului culese în soare și aplicate ca pernă uscată de plante, la care se bea simultan un ceai făcut din aceste plante, ajută în alinarea durerilor nevralgice faciale. Dacă acestea sunt însoțite de crispări ale fetei, se folosește suplimentar o pernă uscată de pedicuță. Un țăran în vârstă de 79 de ani suferea de 27 de ani de o gravă nevralgie facială. Fusese operat deja de câteva ori la față. Își atrăsese boala când venise într-o zi acasă ud leoarcă de la câmp și, fiind chemat în calitatea sa de primar la o ședință urgentă, nu avusese timp să-și schimbe hainele, plecând cu ele ude pe el. În ultimele luni ale bolii, gura i se retrăsese cu dureri mari aproape până la ureche, Compresele cu ierburi suedeze i-au adus la început o ușoară ameliorare. Abia când plantele enumerate mai sus și culese în soare i s-au aplicat ca pernă, s-a văzut fulgerător o schimbare în bine. A mai băut din acest fel de ceai și după ce i-a trecut nevralgia facială.

Când copilul meu avea vreo 4 ani, nu se putea reface după un tifos. Doi ani am tot încercat fără rezultat diferite metode. După o singură baie de cimbru, cu durata de 20 minute, la care fusesem sfătuită, a ieșit un alt copil din cadă. Ca și cum s-ar fi apăsat un buton, a căzut de pe el tot ce era bolnav asemenea unui palton și din acea zi a început să înflorească în mod vizibil.

Cimbrul se culege în perioada înfloririi, din iunie până în august; cel mai bun este cel cules în soarele amiezii. Florile pot fi puse într-o sticlă umpluta până la gât și lăsată 10 zile la macerat în ulei sau se poate face un sirop. Uleiul de cimbru se folosește contra paralizie, în apoplexiei, scleroză în plăci (multiplă), atrofie musculară, reumatism și entorse.

În cazul crampelor abdominale, stomacale și menstruale, ca și în spasmele organelor pelviene (genitale), este indicat cimbrul atât în uz intern cât și în uz extern. Se beau 2 cești pe zi. Florile culese în soarele amiezii și uscate se aplică extern sub formă de perne de plante în cazul crampelor. Înainte de culcare, această pernă se încălzește într-o tigaie și se pune pe stomac sau bazin. Se recomandă pernele de plante și în umflături, contuzii și reumatism vechi.

Asociat în părți egale cu pătlagina-îngustă, cimbrul și-a dovedit eficacitatea în combaterea afecțiunilor căilor respiratorii, a secrețiilor abundente ale bronhiilor astmului bronșic, ba chiar a tusei convulsive. Într-o ceașcă cu apă fierbinte se introduc o felie de lămâie și 1 linguriță de amestec cimbru-pătlagină. Repaos: 1/2 minut. Ceaiul trebuie băut foarte fierbinte și în înghițituri mici. Se prepară proaspăt de 4-5 ori pe zi daca amenință pericolul unei pneumonii, acest ceai luat din oră-n oră în înghițituri mici nu-și va rata efectul. Din fericire, mai există încă multe mame care n-au uitat cimbrul. De foarte multe ori nu se ține însă seama de faptul că dacă se dă copiilor băutură direct de la frigider se poate ajunge la o bronșită cronică, iar aceasta duce în anii următori la emfizem cu grea insuficiență respiratorie.

Tinctura de cimbru servește ca frecție pentru fortificarea membrelor la copiii slab dezvoltați; dar și bolnavii de scleroză în plăci (multiplă) ar trebui să apeleze la această fricționare.

De cât chin ar putea fi cruțate unele familii dacă un copil bolnav ar fi tratat la timp cu cimbru, fie sub formă de ceai, fie de băi. Mulți copii agitați sau nervoși au căpătat un somn sănătos printr-o baie de cimbru. Dar și oamenii suferind de surescitare nervoasă și depresiuni se însănătoșesc la scurt timp după ce fac asemenea băi.

N-ar trebui trecut cu vederea faptul că această plantă medicinală este un remediu indicat contra patemei beției. Se toarnă 1 litru de apă clocotită peste 1 pumn plin de cimbru, se acoperă și se lasă 2 minute în repaos. Ceaiul se pune într-un termos și se dă alcoolicului la fiecare sfert de ceas câte 1 lingură plină. Urmează grețuri, vărsături, purgație și urinări puternice, valuri de sudoare, o mare poftă de mâncare și senzație de sete. În caz de recidive, care la început sunt inevitabile, iar mai târziu tot mai rare, cura se repetă.

Și în crizele de epilepsie se recomandă cimbrul. Ceaiul, 2 cești pe zi, nu se bea în criză, ci pe tot parcursul anului sub formă de cură de 2-3 săptămâni, cu întreruperi de câte 10 zile. Minunat și foarte prielnic este siropul de cimbru. În răceli, el se administrează înaintea meselor.

MODURI DE FOLOSIRE

Infuzie: O linguriță (cu vârf) de plante este opărită cu 1/4 litru de apă proaspăta fiartă și se lasă să stea puțin.

Adaos la baie: Pentru 1 baie completă – 200 grame de plante.

Tinctură de cimbru: Cu inflorescențele culese în soarele amiezii se umple o sticlă până la gât, fără a se îndesa, se toarnă rachiu de secară sau de fructe de 38-40% și se lasă să stea 14 zile la soare.

Ulei de cimbru: Cu inflorescențele culese în soarele amiezii se umple o sticlă, fără a se îndesa și se toarnă deasupra ulei de măsline presate la rece, în așa fel încât uleiul să stea peste flori într-un strat gros de 2 degete. Se lasă 14 zile la soare sau în apropierea mașinii de gătit.

Pernă de plante: Se umple o pernă cu plante și se însăilează.

Sirop de cimbru: Florile și tulpinile culese în soare se umezesc cu mâinile ude la introducerea într-un borcan. Se pun în straturi cu zahăr nerafinat și se apasă pentru a se îndesa în borcan. Se lasă totul cca. 3 săptămâni la loc însorit. La filtrare, florile și tulpinile îmbibate cu zahăr trebuie spălate doar cu puțină apă, care se toarnă apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic să se evapore fără a-l lăsa să fiarbă. Siropul n-are voie să devină nici prea subțire, nici prea gros, deci este lăsat să se răcească o dată sau de două ori, pentru a se face o probă.

Foto: Freepik

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here