reflexul conditionat

Pentru studiul reflexelor condiționate Pavlov a ales un procedeu special de cercetare. Experiențele s-au făcut pe câini, la care canalul glandei salivare a fost adus și fixat printr-o operație la pielea obrazului, cu alte cuvinte, s-a creat o fistulă cronică a canalului glandei salivare.

Reflexul digestiv se poate aprecia după cantitatea de salivă care se elimină din canal. Hrana, ajungînd în gură și excitând terminațiile gustative ale nervilor senzitivi, provoacă secreția de salivă. Acesta e un reflex necondiționat, înnăscut.

S-au făcut următoarele experiențe. Doi excitanți, de exemplu soneria și hrana, au fost făcuți să acționeze asupra animalului de experiență aproape simultan(hrana s-a dat animalului îndată după sonerie) de câteva ori. S-a văzut că ulterior chiar soneria singură, fără să se mai dea hrană animalului, începea să provoace secreția de salivă. In acest caz, câinele se lingea pe bot și se întindea spre sonerie. Prin urmare, soneria, care anterior nu avea nici o legătură cu mîncarea, a devenit după un timp un semnal al hranei. Soneria parcă anunță hrana, și este capabilă să provoace din partea organismului un răspuns care inițial apare numai atunci când hrana ajunge în gură.

Experiențele au arătat că reflexul condiționat se poate forma numai baza celui necondiționat, adică cu condiția ca excitantul care anterior era indiferent pentru organism să fi coincis de cîteva ori în timp cu un excitant care provoacă totdeauna reflexulnecondiționat. S-a văzut că nu numai soneria, dar şi orice alt excitant provoacă acelaşi efect. Se pot elabora reflexe conditionate la orice sunet, diverse mirosuri, excitanti luminoşi, mecanici, temperature, etc.

Reflexele condiționate se elaborează în decursul intregii vieți; numărul lor poate fi urias. Adaptarea organismului la noi condiții de existență, dezvoltarea tuturor deprinderilor şi obiceiurilor, toate acestea se bazează pe formarea reflexelor condiționate, care permit îmbunătățirea însemnată, perfecționarea activității sistemului nervos și întregului organism.

După cum s-a exprimat atât de plastic cunoscutul fiziolog rus A. A. Uhtomski,…cea mai importantă și mai îmbucurătoare idee în învățătura scumpului I. P. Pavlov constă, după convingerea mea, în faptul că activitatea aparatului reflex nu reprezintă o batere a pasului pe loc, ci o continuă transformare cu tendință spre perfecționare în timp“.

La animalele superioare și la om, formarea reflexelor condiționate este legată totdeauna de activitatea celei mai complexe părți a creierului scoarța cerebrală – alcătuită dintr-un număr enorm de celule nervoase.

Reflexele condiționate ,,se sting” dar nu dispar

Reflexele condiționate asigură adaptarea organismului la mediul extern în continuă schimbare. Desigur, pentru adaptarea organismului la condiții de viață variabile, sunt necesare și reflexe variabile. Reflexele utile pentru organism în anumite condiții se pot dovedi total inutile și chiar nocive în alte condiții. Dacă condițiile s-au schimbat, iar excitanții anteriori care provocau reflexul necondiționat și în același timp întăreau pe cel condiționat lipsesc, atunci reflexul condiționat devenit inutil încetează şi el să mai apară. In condiții noi se elaborează și reflexe condiționate noi.

Dar, după cum au arătat experiențe speciale, reflexele condiționate nu dispar complet, ci ele se sting mai temporar. Dar îndată ce se creează din nou condițiile anterioare, aceste reflexe stinse se restabilesc foarte rapid.

Ce se întâmplă însă în creier în cazul stingerii reflexelor condiționate?

Stingerea temporară a reflexelor condiționate, ca și a altor procese din centrii nervoşi, este legată de dezvoltarea inhibiției.

Woman photo created by drobotdean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here