Afecțiuni al căror agent cauzal îl constituie paraziții, ocupă un loc important în categoria bolilor infecțioase, alături de viroze, infecții microbiene și micoze.
Remedii și suplimente pentru sistemul digestiv
Giardioza
Giardia (lamblia), agentul etiologic al giardiozei este un parazit specific omului, principala sursă de îmbolnăvire constituind-o chiar omul bolnav.
Trecerea parazitului de la o gazdă la alta se face prin contact direct.
În jurul purtătorilor de Giardia, care elimină chisturi (forma de rezistenţă a agentului) se realizează deseori o microfecalizare a mediului, care duce la împrăştierea chisturilor infestante pe obiectele din apropiere (vase, haine, apă). Legumele sau fructele consumate pot constitui surse de infestare. Pentru devitalizarea (inactivarea) chisturilor se pot folosi detergenți menajeri (obiectele presupuse că ar conține chisturi trebuie ţinute minimum o oră în contact cu o soluție de detergent).
Manifestările bolii sunt digestive (dureri abdominale, greaţă cu sau fără vărsături, modificări de scaun cu diaree sau constipaţie etc.), nervoase (cefalee, amețeli, somn neliniştit) sau generale (reacţii alergice cu urticarie și chiar edeme grave). Simptomatologia fiind prin definiție subiectivă, variază de la bolnav la bolnav.
Diagnosticul se bazează pe examenul coproparazitologic,
Tratamentul recomandat în prezent cuprinde medicamente ca: fasigin, metronidazol, mepacrin, furazolidon și trebuie condus de medic,
Ascaridioza
Infestarea cu Ascaris lumbricoides, agentul etiologic al ascaridiozei se face de regulă prin ingerarea de legume, fructe nespălate, apă contaminată sau sol. Boala este răspindită la muncitorii agricoli și la copiii care se joacă cu pământ.
Ouăle limbricului, eliminate din intestinul gazdei (om), se dezvoltă pe sol în anumite condiţii prielnice, devenind apoi infestante pentru om. Odată întrate în organism, ouăle parazitului pun în libertate o larvă, care se dezvoltă numai dacă parcurge în organismul omului un anumit ciclu. Trec din intestin prin circulație în ficat, apoi în plămân, în segmentul superior al căilor digestive și respiratorii, de unde se elimină sau revin în intestin.
Parcurgerea acestui ciclu numit perienteric (în afara intestinului) explică de ce alături de simptomele digestive (colici abdominale, vărsături, lipsă de poftă de mâncare) apar simptome pulmonare (tuse, dificultate la respirație etc.). Situații dramatice pot să apară când parazitul întră în trahee, determinând asfixia bolnavului, sau când se aglomerează sub formă de ghem în intestin, determinând ocluzia intestinală.
Diagnosticul se pune pe baza examenului coproparazitologie.
Tratamentul se face cu preparate ca: derivaţi de piperazină (Nematocton), Decaris, Combantrin, Vermox (mebendazol).
Oxiuroza
Oxiurul vermicular, agentul etiologic al parazitozei se localizează în porțiunea inferioară a intestinului subțire, în apendicele omului. Parazitul produce ouă, care după maturare sânt depuse de femelă în regiunea perianală sub formă de pachete. După depunere (la câteva ore) ouăle se dezvoltă, apărând o formă de larvă infestantă.
Prezența parazitului în organism determină tulburări digestive manifestate în special ca dureri periombilicale și prurit (mâncărime) anal intens.
Pruritul anal se datorează iritării mucoasei anale în momentul depunerii ouălor.
Sursa de infecție este omul bolnav, care se poate scărpina inconştient în somn în regiunea perianală, contaminându-și mâinile (mai ales spațiile subunghiale). Aceste ouă răspândite pe obiectele din jur sau chiar ingerate de purtător provoacă sau întreține boala. Iată de ce purtătorii de oxiuri constituie un mare pericol pentru colectivitate și în multe cazuri îmbolnăvesc întreaga familie.
Diagnosticul se face prin prelevarea ouălor din regiunea anală.
Tratamentul se face cu medicamente ca: derivate de piperazină, pamoatul de pirvinium, eficace numai dacă purtătorii de oxiuri respectă riguros regulile de igienă pentru a preveni întreținerea și răspândirea bolii.
Teniazele
În etiologia teniazelor sunt incriminați doi paraziți: taenia solium și mai frecvent taenia saginata.
Infestarea cu taenia solium se face prin consumul de carne de porc insuficient preparată termic, iar cea cu taenia saginata se face prin ingerarea de carne de vită insuficient preparată. Rezervorul de parazit este purtătorul de tenie, care prin eliminare infestează gazdele intermediare.
Între stadiile de evoluţie ale paraziților sunt necesare gazde intermediare:
Infestarea se face cu cisticercii (vezicule ce conţin faza larvară a teniilor), care se găsesc în musculatura gazdelor intermediare (porcul și bovideele).
Ca simptome în teniaze întâlnim creșterea poftei de mâncare, cefalee, oboseală, date de faptul că paraziții consumă o cantitate mare de substanțe nutritive, spoliind organismul.
Diagnosticul se pune pe baza evidenţierii proglotelor de tenie de formă dreptunghiulară din materiile fecale.
Tratamentul constă în administrarea de mepacrin pe sondă duodenală, cu niclosamid și cu semințe de dovleac.
Taenia solium poate să dea o complicație gravă, cisticercoza umană (dezvoltarea la om a cisticercilor, prezenți în mod normal la gazdele intermediare). Localizarea cisticercilor în diferite organe duce la tulburări grave.
Pentru a preveni această complicație, purtătorii de tenie și personalul laboratoarelor trebuie să păstreze norme riguroase de igienă individuală.
Tricocefaloza
Agentul cauzal al tricocefalozei, parazitul trichocefalus se localizează în intestinul gros, cec, apendice; în intestinul subțire pătrunde în mucoasă pentru a se putea hrăni direct cu sângele din vasele mucoasei.
Infestarea se poate face prin intermediul mâinilor murdare sau prin ingerare de fructe, legume crude nespălate, ca și de fragmente de sol sau alimente din vase murdare de pământ. Rezervorul de parazit este omul bolnav sau purtătorul sănătos de tricocefal care infestează solul, zarzavaturile, apa etc.
Ca și în cazul ascaridului, ouăle de tricocefal au nevoie pentru maturare de o perioadă pe sol, în anumite condiții prielnice.
Particularitatea parazitului în organism este urmată de evoluţia acestuia în cadrul unui ciclu perienteric asemănător ascaridului.
Simptomele parazitozei sânt o stare subfebrilă, tulburări nervoase la copii, precum și dureri abdominale ce însoțesc enterita tricocefalică. Pot apărea totodată scăderi ale hemoglobinei sangvine (anemii) datorită faptului că parazitul se hrăneşte cu sânge.
Diagnosticul se bazează pe examenul coproparazitologic.
Tratamentul se poate face cu timol, arsenic pentavalent (bernarsal) sau mebendazol. Deoarece există purtători sănătoşi de tricocefal, tratamentul va fi urmat numai de purtătorii care manifestă simptomatologie clinică de tricocefaloză.
Hidatidoza
Agentul etiologic al hidatidozei este Echinoccocus granulosus, care trăiește în faza sa adultă ca parazit în intestin la câine, pisică și vulpe. Forma larvară (hidatida sau chistul hidatie) se dezvoltă la gazde intermediare ca bovine, ovine, porcine. În mod accidental poate folosi ca gazdă intermediară și omul.
Omul se poate infesta ingerând ouăle de Echinoccocus granulosus, prin contact direct cu câinele și prin consumarea alimentelor infestate prin eliminarea ouălor de către câine, pisică etc.
Câinele se infestează ingerând organe de la gazdele intermediare unde s-a dezvoltat hidatida.
Ouăle ingerate de om eliberează embrionul format, care ajunge din intestin, prin circulaţie, în diferite organe unde se veziculează, formând hidatida (forma larvară) cunoscută sub numele de chist hidatic, care conține în interior un lichid cu substanţe proteice, glucide etc. În timpul dezvoltării chistului (care capătă dimensiuni apreciabile) apar fenomene alergice (prurit cutanat, urticarie etc.). Manifestările ulterioare sânt caracteristice organului afectat (ficat, plămân). Ruperea chisturilor cu diseminarea materialului infestat determină hidatidoza secundară, o complicație a celei primare, ce poate fi zgomotoasă, cu şoc anafilactic și deces sau în forma hepatică cu icter, febră și stare septicemică.
Diagnosticul se pune prin metode radiologice, scintigrafice și imunologice.
Tratamentul este chirurgical, fiind deosebit de riscant, pentru că ruperea chisturilor generează fenomene alergice până la şoc anafilactic.
Fiind o boală gravă, pentru împiedicarea răspândirii hidatidozei sunt necesare măsuri profilactice ce depind de evitarea contactului cu câinii (de pe blana lor se pot lua uşor paraziții eliminați).
O altă formă de hidatidoză este dată de parazitul Echinoccocus multilocularis. Hidatidele se deosebesc de chisturile hidatice prin faptul că nu au lichid, având aspect fibro-alveolar, asemănător miezului de pâine. Localizarea în diferite organe (splină, ficat) poartă numele de hidatidoza alveolară sau multiloculară.
Hidatidele cuprind întregul parenchim al organului afectat, distrugând țesuturile din jur, astfel incit tratamentul chirurgical este imposibil.
Strongiloidoza
Agentul etiologic al strongiloidozei este viermele denumit Strongiloides stercoralis. În organismul uman parazitul se localizează în intestinul subțire.
Infestarea omului se face pe cale bucală prin alimentele infestate cu larvele parazitului. De asemenea, infestarea se poate face prin larvele care pot trece prin piele. Pe lingă o generație care parazitează intestinul există și o generație de paraziţi care se dezvoltă pe sol.
Ca și în cazul oxiurozei, boala se poate menține la aceeaşi persoană prin autoinfecţie, dacă nu este respectată igiena mâinilor.
Purtătorul de parazit (omul) este principala sursă de infecţie, deoarece elimină larvele de strongiloid o dată cu scaunul.
Boala se manifestă prin tulburări digestive: grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree etc., tulburări toxice, de natură alergică sau chiar nervoasă.
Diagnosticul se bazează pe evidenţierea larvelor în materiile fecale în bilă.
Tratamentul constă în administrarea de thiabendazol.
