Folosirea preparatelor cosmetice este în general un prețios mijloc de îngrijire și înfrumusețare a pielii, fapt care explică variata gamă de produse existente în comerț și care satisfac în mare măsură exigențele consumatoarelor.
Uneori însă, chiar cele mai bune preparate pot provoca accidente la persoane mai sensibile. De exemplu majoritatea femeilor folosesc ruj de buze sau creme conținând lanolină, fără inconveniente; în unele cazuri aceste produse pot provoca iritații, mâncărimi etc., de unde putem trage concluzia că există persoane care manifestă o anumită intoleranță pentru una sau alta din substanțele chimice ce intră în componența produselor cosmetice. Desigur că aceste inconveniente pot fi evitate prin suprimarea imediată a produsului iritant.
Mai gravă este însă folosirea irațională, abuzivă, a preparatelor cosmetice care acționează în mod nociv asupra sănătății pielii. Există în prezent așa-zisa modă a fardării ochilor, creionarea pleoapelor, a sprincenelor, rimelarea genelor, ceea ce aduce desigur, în anumite ocazii și în special seara, un aport la frumusețea ochilor. Din păcate însă se face abuz de negru, fapt care, cu timpul, poate provoca iritații pleoapelor și chiar apariția blefaritei cronice.
Folosirea pudrei are unele avantaje: protejează pielea, absoarbe excesul de grăsime, acoperă anumite imperfecțiuni. Folosită însă din abundență pe o piele uscată sau chiar normală, pudra poate fi una din cauzele ridurilor prin uscarea excesivă a pielii. Aceleași efecte nefavorabile pot fi obținute prin folosirea de preparate cosmetice contraindicate la anumite tipuri de piele ca loțiunile ce conțin o proporție mare de alcool, glicerină concentrată, apă de colonie, loțiunile degresante etc.
Folosirea cremelor este în anumite cazuri salutară, mai ales când este vorba de un ten uscat. Insistăm însă în mod special asupra accidentelor datorate cremelor cu hormoni.
Există o tendință destul de răspândită de a se folosi creme conținând mai ales foliculină, care are incontestabil calități în tratamentul pielii ridate și îmbătrânite. Se impune însă o mare atenție, deoarece folosirea ei nu este permisă decât cu prescrierea și sub controlul medicului. În caz contrar, administrarea ei ar putea dezlănțui tulburări ale sănătății femeii, hormonii fiind substanțe medicamentoase extrem de active, cu indicații precise.
Atragem din nou atenția asupra pericolului folosirii un timp îndelungat a cremelor pe bază de bismut și mercur.
Cremele care conțin untură, aplicate pe un ten seboreic, pot provoca apariția coșurilor.