Ce facem dacă avem un bolnav psihic în familie?

Fenomen cu ample rezonanțe sociale, boala, oricare ar fi natura ei, somatică sau psihică, este un serios handicap pentru individul afectat, determinându-i importante modificări comportamentale, ca și incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin.

Boala psihică a fost privită de-a lungul timpului într-un mod aparte, bolnavul mintal fiind fie respins, fie izolat de colectivitate, fiind considerat ca un fel de delincvent sau de păcătos. De aici până la a-l pedepsi și ostraciza nu a rămas decât un pas, care din păcate a fost făcut; ba chiar și în vremurile noastre mai sunt unii care-l consideră necesar.

Toate aceste lucruri țin însă de domeniul istoriei, atitudinea actuală față de bolnavul mintal neputând și netrebuind să fie decât aceea pe care o avem față de orice bolnav. Boala mintală nu este nici mai mult nici mai puțin decât o suferință ca oricare alta, iar bolnavul psihic un suferind care necesită compasiune și ajutorul celor din jur.

De-a lungul timpului, atitudinea față de boala psihică și de bolnav a suferit importante variații, ajungând in momentul actual, datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal, deși amprenta concepțiilor evului mediu se mai face observată, in ciuda enormelor progrese realizate pe plan social,

Belle psihice grave, psihozele, sunt privite de majoritatea oamenilor cu teamă, impresionând și azi, mai mult decât ar fi necesar. Această teamă generează oamenilor din jurul celui bolnav două categorii de atitudini: respingere discretă sau brutală, pentru a fi cât mai departe de manifestările psihice care impresionează neplăcut, sau compasiune exagerată, care poate eventual să umilească pe cel bolnav.

Este adevărat că, in afara psihiatrului, orice altă persoană se află in posibilitatea de a evalua mult mai greu care este atitudinea cea mai bună fată de un anumit pacient, ce se află într-un anumit stadiu al boli. Oscilațiile de manie sau depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricărui simptom, fazele de acutizare la schizofrenie.

Bestel său bizar, idei delirante, halucinații, debusolează colectivul in care acesta muncește. Oricui ii vine greu să admită că același coleg de muncă ce era foarte bine cotat profesional, corect, vesel, normal într-un cuvânt (deși poate numai aparent), devine subit violent sau excesiv de vesel, chiar necuviincios sau imobil ca o statuie. Este greu de admis, apoi, ca după alte câteva săptămâni sa fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal, același ca totdeauna sau numai puțin schimbat.

Dacă toți acești oameni, care sunt bine intenționați ar ști că in prezent boala psihica poate fi remisă, că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzător, poate redeveni in foarte multe cazuri (și ne referim la grupul de boli psihice grave, psihozele!) cel care a fost anterior, sau aproape același, sa privi poate cu mai multă înțelegere și ar exista o concepție mai elastica asupra cazului. Eticheta de „nebun” in sensul de ireversibilitate a soartei nefaste pentru bolnavul psihic este valabilă azi numai pentru o minoritate a bolnavilor psihici. Atitudinea colectivului ar trebui să fie identică cu cea față de oricare membru al său, iar numai situațiile specificate de medic (care recomandă evitarea suprasolicitărilor sau a psihotraumelor) constituie o atitudine de menajare.

În ceea ce privește familia, aceasta joacă un rol fundamental in măsurile de integrare a bolnavului psihic în viața de toate zilele, dar poate fi și o pârghie importantă in profilaxie.

Familia, ca celulă socială de bază, creează legături interpersonale specifice, roluri (de soț, soție, tată, mamă, copil), obligații, probleme. Aptitudinea de a întemeia și susține o familie este, din câte susțin majoritatea autorilor, un test de sănătate mintală. Viața reușită de familie înseamnă, printre altele, rezolvarea unor probleme de atracție intre cele două sexe, mai multă ordine, disciplină și înțelepciune, decizia de exercitare și de cultivare a devotamentului, o echilibrare datorită și sarcinilor asumate.

Familia înseamnă, intre altele, sprijin și ajutor reciproc, care se manifestă in toate împrejurările, dar mai ales in boală. Vindecarea, refacerea, depind in numeroase cazuri de factorul familial. Bolnavul psihic (care devine cronic in multe situații, in special in schizofrenie) necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi decât o familie bine consolidată; sprijinul din afara familiei, bazat pe solidaritatea umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei.

Bolile care evoluează mulți ani pot genera frecvent tensiuni în relațiile din cadrul familiei, impunând ca membrii acesteia să-și restructureze atitudinile (toleranță, autoritate, timp etc.).

Asistăm uneori la reacții nevrotice, tendințe depresive, stări de irascibilitate crescută la membrii familiei în care există un bolnav psihic cronic.

Există chiar așa-numita psihoterapie a familiei, ce se referă la metode psihoterapeutice care privesc familia, bolnavul psihic, precum și relațiile interfamiliale propriu-zise. Terapia familiei a apărut din necesități eminamente practice, următoarele tipuri de tratament fiind: sfătuirea familială și conjugală, modificarea sistemelor de comunicare ale familiei, reorganizarea ierarhiei familiale, terapii multifamiliale, terapia stărilor de criză familială, abordarea ecologică și terapia în rețea.

Terapia familiei își găsește indicații îndeosebi in alcoolism, dizarmoniile în structura personalității, probleme familiale ale adolescenților și, în mod special, familiile cu membri psihotici (în particular schizofrenii).

Statul modern a organizat o întreagă rețea de asistență socială și medicală pentru rezolvarea problemelor sociale ale bolnavului psihic.

În societatea modernă, statutul bolnavilor în general (inclusiv cel mintal) conține, potrivit autorilor avizați, următorii parametri:

– diminuarea sau absolvirea de responsabilitate;

-dreptul la ajutor, bolnavul fiind scutit de obligația socială de a mai munci;

-obligația de a dori să se însănătoșească;

-obligația de a coopera la vindecarea sa.

În același timp, legislația tuturor țărilor nu numai că nu admite condamnarea unui bolnav psihic, dar îl și apără, condamnând pe oricine ar căuta să abuzeze de inconștiența bolnavului.

Ocrotind bolnavul mintal, legile R.S.R. prevăd unele măsuri ce întăresc legătura cu psihiatria, care ar trebui să ducă la o colaborare și o înțelegere desăvârșită în interesul justiției și al bolnavului.

Astfel:

– Interdicția este una din formele de ocrotire a persoanelor fizice, care, din cauza stării de alicnație sau debilitate mintală sunt lipsite de discernământul necesar unei depline capacități de exercițiu.

– Tutela, ca formă de ocrotire, cuprinde ansamblul dispozițiilor legale care reglementează ocrotirca unui minor sau bolnav psihic, de către o altă persoană căreia i s-a atribuit funcția de tutelă, sub supravegherea, controlul și îndrumarea permanentă a autorităților tutelare.

Curatela este concepută in dreptul nostru ca o formă de ocrotire judiciară a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate redusă, ori lipsită de capacitate mintală.

Lipsa de responsabilitate pentru faptele bolnavului mintal este legiferată în toate țările, aspect reglementat de Codul Penal și de Codul de procedură penală. In cazul in care un bolnav psihic a comis legea penală, se iau măsurile de siguranță, fie pentru înlăturarea unei stări faptă cuprinsă în de pericol, fie pentru preîntâmpinarea săvârșirii unei fapte penale.

Responsabilitatea sau iresponsabilitatea faptelor penale se stabilește prin expertiză psihiatrică legală, care trebuie să se pronunțe asupra stării psihice a subiectului, adică asupra discernământului acestuia in momentul in care a comis fapta penală.

– Internarea și tratarea bolnavilor psihici periculoși. Tot in grija colectivității pentru ocrotirea bolnavilor psihici au fost stabilite măsuri care reglementează internarea bolnavilor psihici periculoși cu potențial de a săvârși fapte penale, in vederea tratării lor obligatorii și a recuperării lor (Decretul 313/1980).

Este vorba de acei bolnavi psihici, care săvârșesc acte antisociale ce nu cad sub incidența Codului Penal, dar care, în condițiile agravării bolii psihice ar putea săvârși fapte penale deosebit de grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here