Veninul de albine este tot un produs biologic propriu al albinei, dar principiile active pe care le conține nu sunt transmise de plante. Componentele veninului (apamina, melilina, câte zece grupuri de fosfolipaze și hialuronidaze) acționează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii și ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acționează după cum se știe în tratarea afecțiunilor reumatismale, mai cu seamă în artrite. Administrarea direct sau pe cale parenterală (injecții), singur sau în asociere cu corticoizi, veninul de albine este recunoscut și utilizat astăzi ca un factor ac tiv în tratarea acestor afecțiuni, mai ales prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative (hormonoterapie, electroterapie și apiterapie), practicate în numeroase țări.
Veninul de albine, care în prezent poate fi recoltat și comercializat sub diferite forme de prezentare farmaceutică, este cunoscut pentru efectele curative în bolile reumatismale. Cercetări recente au determinat prezența unor compuși (hialuronidaze, fosfataza A, metionine, cistine, sărurile minerale etc.) și au elucidat unele din mecanismele necunoscute. Efectele terapeutice ale veninului de albine sunt puse în relație fie cu acțiunea directă a acestei substanțe, fie indirect, prin declanșarea unor reacții ale organismului, cu mobilizarea mijloacelor de apărare specifice. Și în cazul veninului de albine s-a trecut la aplicarea terapeutică, plecându-se de la faptul de observație că la apicultori manifestările reumatice nu sunt tot atât de grave și de frecvente ca la populația cu alte profesii și îndeletniciri. Sunt preconizate și utilizate mai multe procedee de tratament:
- a) di rect prin înțepăturile albinelor;
- b) prin injecții intrademice cu soluții sterile pe bază de venin de albine;
- c) prin ionizarea apitoxinei într-un circuit de curenți galvanici sau prin ultrasonoforeză;
- d) prin aplicații locale și masaje manuale cu unguente pe bază de venin de albine; inhalații și chiar administrarea sublinguală;
- e) prin microinjectare pe punctele de acupunctură (apiterapia acupuncturală).
Veninul de albine în slujba sănătății este cunoscut tot de pe vremea culturii egiptene și a fost utilizat continuu până în zilele noastre în cazurile de reumatism în primul rând, dar și în alte afecțiuni (ca de exemplu în cazul tulburărilor circulatorii). Sunt cunoscute până în prezent 7 componente care conferă veninului virtuți active, care îl fac apt pentru utilizări terapeutice. Tratamentul modern al reumatismului inflamator este aplicat în multe cazuri concomitent cu administrarea de cortizon, hormon corticosuprarenal. Albina practică această terapie de milenii, cunoscându-se faptul că veninul acesteia induce secretarea cortizonului. Veninul nu are așadar numai acțiune locală, ci intervine chiar în procesele care au loc în interiorul organismului, prin favorizarea acestei secreții hormonale, în special de ACTH. Prin aplicarea nemijlocită a albinei de-a lungul circuitelor și locurilor dureroase și în ultimii ani prin soluții în injecții și aplicarea de unguente cu venin, apiterapia vine în ajutorul omului și în cazul bolilor reumatismale prin utilizarea și în acest mod a forțelor naturii în slujba sănătății sale. Paulina Postchinkowa (Bulgaria) a preconizat metoda administrării veninului de albine prin electroforeză, sub piele, în țesuturile din jurul articulațiilor afectate de artroză. Pornind de la bazele teoretice de aplicare a veninului de albine în medicină, s-a sintetizat astfel activitatea biologică ridicată a veninului de albine și acțiunea complexă pe care o exercită asupra organismului:
blochează sistemul nervos prin sinapsele periferice și centrale;
crește activitatea funcțională a sistemului hipofizo-suprarenal;
este antiaritmic și cardiostimulant;
este hipotensiv și dilatator al vaselor cerebrale, îndeosebi cele de la baza creierului;
dezvoltă diferite reflexe protectoare;
scad inflamația și senzația de durere;
protejează contra iradierii radioactive;
ameliorează microcirculația;
scade coagulabilitatea sângelui prin creșterea activității fibrinolitice a sângelui și este imunologic activ.
