Alcoolicii sunt băutori excesivi, la care dependența față de alcool există într-o astfel de măsură, incit la ei survin fie o tulburare psihică decela bilă, fie manifestări care le afectează sănătatea fizică și mintală, relațiile lor cu ceilalți, ca și comportamentul lor social și economic, fie prodroame ale tulburărilor de acest gen. Fouquet dădea chiar o sentință fără echivoc: „alcoolismul înseamnă pierderea libertății individului de a se abține de la alcool”, ceea ce implicit înseamnă că și alcoolismul trebuie inclus la un moment dat in grupa toxicomaniilor (apariția dependenței cu nevoia de a bea zilnic și cu simptome de sevraj când, dintr-un motiv sau altul, se întrerupe ingestia de alcool).
Specialiștii au definit alcoolismul ca o stare psihică și de obicei fizică, ce rezultă din absorbția alcoolului, caracterizată prin reacții comporta mentale și altele, având totdeauna o necesitate compulsivă de a consuma alcool in mod continuu sau periodic, în scopul de a simți efectele psihice și câteodată de a suprima starea de indispoziție consecutivă abstinenței, obișnuința poate coexista sau nu.
O persoană poate fi sub dependența simultană a alcoolului și a altor droguri.
Fenomen social larg răspândit, mai ales in țările producătoare de vin sau de bere (unii îl consideră că ocupă locul 4-5 in ordinea problemelor de sănătate) consumul de alcool poate parcurge un larg registru de intensitate și frecvență, de la consumul ocazional (limitat la petrecerile în familie sau la restaurant, la sfârșit de săptămână, la ,evenimente”), până la impulsiunea irezistibilă de a bea cantități nemăsurate (sau paradoxal, destul de mici), care declanșează adevărate psihoze, concomitent cu degradarea irezistibilă, fizică sau morală a individului.
Dacă majoritatea persoanelor care consumă alcool își limitează fără dificultate ingestia, putând fi numiți „băutori moderați”, alcoolicii in sensul strict al dependenței de alcool nu constituie decât o minoritate.
Băutori excesivi“ sunt aceia care consumă cantități exagerate de alcool, fără să fie dependenți; totuși, după ani de consum excesiv, dependența se poate instala, neocolind de complicațiile ei somatice nici pe acești indivizi.
Ce înseamnă un consum excesiv – ,,Orice formă de absorbție de alcool care depășește consumul alimentar tradițional și curent“ este răspunsul pe care îl dă medicina.
In practică, cantitățile de alcool pe care un alcoolic recunoaște că le ingerează sunt totdeauna subestimate (nici un vicios nu-și recunoaște viciul), diagnosticul făcându-se de obicei atunci când uzul de alcool „a dat naștere la probleme in relațiile sale sociale și familiale, a alterat starea fizică, a creat neplăceri la locul de muncă sau a generat probleme judiciare”.
Îngrijorător apare și fenomenul actual de coborâre a vârstei la care debutează consumul de alcool (copii de 8-12 ani care consumă acest „aliment” la indemnul sau în fața exemplului părinților) și de răspândire crescândă și in rândul femeilor (atenție la efectele iatrogene verificate și sigure asupra fătului la gravide).
Rareori spontană, consultația este cerută de un astfel de pacient, mai frecvent la inițiativa familiei sau este datorată uneori ca urmare a unui accident legat de starea de beție, sau alteori ca urmare a unei complicații. Nu de puține ori, întrebat direct asupra consumului de alcool, pacientul îl neagă sau îl minimalizează.
In general se obiectivează ușor sindromul de impregnare toxică: hiperestezie, hiperemotivitate, tremurături, crampe musculare, parestezii care deranjează pacientul; lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături matinale, transpirații profuze.
Poate fi vorba de o criză convulsivă sau de un predelir; mai rar se întâlnesc complicațiile neuropsihice de tipul sindromului Korsakov sau al encefalopatiei Gayet-Wernicke.
O complicație delirantă frecventă este in special delirul de gelozie.
In paralel cu examenul clinic general, se vor putea constata următoarele:
– aspectul exterior: faciesul cu aspect congestionat, cu vasele superficiale dilatate la nas și obraji, sau invers, slăbit, palid, cu o culoare gălbuie caracteristică, nesănătoasă; tremurături ale degetelor și ale limbii, subicter conjunctival; transpirații, vorbește mult, cu jovialitate;
– starea generală: din acest punct de vedere, se impune un bilanț medical complet atât clinic, oft și paraclinic, pentru a decela o suferință organica (neurologică, hepatică), iar din punct de vedere psihic, se va începe cu explorarea funcției memoriei, care înseamnă puncte de plecare pentru conștientizarea stării bolnavului.
Acest bilanț are și un interes prognostic, deoarece o impregnare alcoolică veche comportă 3 riscuri:
– fizic – risc crescut al complicațiilor hepatice și neurologice; psihopatologic – risc crescut al unui delirium tremens in cazul unei suprimări bruște a alcoolului;
– psihologic – rezistență mai mare la tentativele de dezintoxicare.
Odată constatată prezența semnelor psihice, medicul va încerca încadrarea afecțiunii într-o anumită stare psihopatologică.
Un sindrom nevrotic este recunoscut prin prezența pe prim plan a anxietății, asociată uneori cu elemente de tip fobic sau obsesional. Alcoolul constituie in acest caz o automedicație de obicei solitară, anxiolitică și o inhibiție a reacțiilor comportamentale obișnuite. Se va încerca obținerea ,,înțărcării“, care se însoțește de prescrierea de anxiolitice și de psihoterapie destinată să elibereze pacientul de inhibițiile sale.
O afecțiune de intensitate psihotică va fi evocată de prezența ideilor delirante și eventual a tulburărilor de conștiință, a lipsei integrității personalității și o alterare gravă a contactelor sociale. Alcoolismul marchează de multe ori perceperea subiectivă a acestor tulburări. Tratamentul stărilor psihotice necesită neuroleptice și necondiționat, supraveghere de către specialist.
O restructurare dizarmonică a personalității (de tip psihopatic) se caracterizează printr-un dezechilibru al conduitelor, o instabilitate caracterială (irascibilitate, crize de furie, trecere bruscă de la o stare afectivă la alta) egocentrism, atitudini iresponsabile, scăderea simțului moral. Întreaga existență este organizată în jurul băuturii, pacientul construindu-și un sistem de alibiuri și raționamente, de agresivitate și culpabilitate, de eforturi nefinalizate in reușită.
Acest tip de alcoolism este frecvent asociat cu acte antisociale sau cu politoxicomanie. Resursele terapeutice ale acestor bolnavi sunt slabe. Medicamentele neuroleptice și sedative scad într-o oarecare măsură impulsivitatea și anxietatea. O susținere psiho-și socioterapică este de dorit, dar din păcate nu este totdeauna realizabilă.
In psihiatrie este descrisă și forma de alcoolism numită dipsomanie, care constă în consumul excesiv intermitent in crize scurte de câteva ore sau zile, in care subiectul ,, absoarbe“, fără nici o alegere, tot ce se găsește în calea sa, sub o formă sau alta, de băutură alcoolică; totul se termină de obicei prin comă alcoolică. Subiectul are intre crize o mare repulsie față de alcool, resimțindu-și intens culpabilitatea.
Mai există și situația aparte, a alcoolicilor depresivi. Ne vom interesa mai ales de cauza bețiilor, dacă depresiunea are evoluție discontinuă, poate să fie endogenă sau o psihoză maniacodepresivă, cu alternanțe de faze de excitație cu faze depresive. Alcoolul servește in acest caz ca automedicație, dar antrenează secundar o stare depresivă. Medicamentele antidepresive dau uneori rezultate bune in aceste situații.
Vom încerca să precizăm factorii psihologici predominanți ai dependenței de alcool. Amintim importanța modului de viață, în primul rând in familie.
Se acordă o mare valoare de inducere negativă, exemplu oferit copiilor săi de părintele alcoolic, nu numai în ceea ce privește consumul de alcool, dar și delincvența.
Gestul cu care un părinte îmbie pe copil să ia o „nevinovată“ înghițitură de alcool poate avea ecouri nebănuite mai târziu.
Există diferite profesiuni care, venind în contact cu diversele etape ale tehnologiei fabricării și punerii în vânzare a băuturilor alcoolice, sunt „expuse” riscului dezvoltării fenomenului de dependență.
Așa-numitul alcoolism social (de antrenare) este reprezentat de complexul de factori psihologici care alcătuiește „influența mediului“, grupul frecventat de subiecți, publicitatea directă sau indirectă realizată prin filme, publicații etc. atitudinea mai mult sau mai puțin complezentă a familiei, a colectivului de muncă.
Factorii de personalitate (lipsa de maturizare, toleranța scăzută față de frustații, nesiguranța asupra propriilor decizii) reprezintă un element important pentru prognostic.
Trebuie, pe cit posibil, înlăturat eventualul mecanism compulsiv (de tip obsesiv) sau cel corespunzător unei compensații. Se pot evidenția mecanisme de imitație, de evitare, de autoagresiune, autopedepsire, mecanisme impulsive.
Ne putem propune să evaluăm factorii susceptibili de a contribui la modificarea favorabilă a dependenței de alcool:
– factorii de mediu, condiții de viață, context familial sau profesional, in măsura in care aceștia sunt susceptibili să fie modificați;
– prezența unui factor depresiv care ar putea, in principiu, să răspundă la medicația antidepresivă;
– existența unor conflicte de tip nevrotic curabile prin psihoterapie;
– ponderea mare a unui factor anxios modificabil prin chimioterapie;
accesibilitatea pacientului la psihoterapie de grup.
Se va ține seama in primul rând de motivațiile subiectului, de dorința sa sinceră de vindecare, în absența căreia toate eforturile vor rămâne fără rezultat.
În sfârșit, nu trebuie subestimate dificultățile tratamentului, ținând seama de faptul că acești pacienți au tendința să ascundă eventualele recăderi și să adopte o conduită duplicitară, care poate înșela familia și mai ales medicul. Aceasta se poate folosi pentru orientarea examenului somatic sau examene complementare.
In cazul când în grija medicului se află un asemenea pacient, medicul va avea in vedere următoarele: să fie sigur că pacientul i-a spus adevărul în întregime și că dorește sincer să lupte contra viciului său; dezintoxicarea progresivă pe care o preconizează să nu antreneze tulburări grave (delirium tremens), in funcție de gradul impregnării, scop in care se indică internarea într-o secție de specialitate; un tratament medicamentos sau psihoterapic simplu indicat in cazurile ușoare; absența răspunsului va necesita consultarea unui psihiatru; măsura in care anturajul familial și social îl susține suficient pe bolnav.
Aportul familiei, pentru care tratamentul alcoolicului reprezintă adesea un tratament al echilibrului familial rupt de toxicomanie, este totdeauna esențial in vindecare. Ba chiar se poate afirma că nu există alcoolic vindecat fără ajutorul familiei.
