Ce este Surditatea

Este un simptom frecvent întâlnit în bolile urechii, dar și în bolile sistemului nervos, cum ar fi leziuni ale nervului auditiv (neurinomul nervului acustic), leziuni ale trunchiului cerebral, leziuni ale scoarței cerebrale (ramolismente, hemoragii, tumori, leziuni traumatice ce interesează câmpurile corticale de integrare auditivă din cortexul lobului temporal).

În funcție de sediul leziunii, surditățile se împart in surditate de transmisie (leziuni in urechea externă și urechea medie), surditatea de percepție (leziuni in urechea internă și pe căile nervoase până la scoarța cerebrală) și surdități mixte (leziuni combinate).

Surditatea de transmisie caracterizată prin faptul că bolnavul aude slab vorba șoptită, scăderea auzului fiind diminuată pentru sunetele grave, pe graficul audiogramei (care arată funcția auzului) sunetele aplicate in fața urechii, in cască fiind mai slab auzite decât cele aplicate in vibratorul așezat pe apofiza mastoidă, curbele audiometrice apărând decalate intre ele. Această surditate se întâlnește in leziunile urechii externe (corpii străini auriculari, atrezia de conduct auditiv extern), in bolile urechii medii (otita medie acută, otita medie cronică, traumatismele urechii cu dislocarea sau întreruperea lanțului osicular, malformații ale urechii medii, otoscleroze ș.a.).

Surditatea de tip percepție sau surditatea nervoasă survine prin leziuni ale urechii interne (degenerescențe ale epiteliului senzorial din cohlee) sau prin leziuni ale căilor nervoase auditive (așa-zisele surdități centrale sau retrocohleare). Bolnavul aude slab vocea de conversație, nu aude sau aude foarte slab vocea șoptită, are dificultăți de înțelegere a limbajului, afirmând că aude dar nu înțelege cuvintele, deoarece in acest tip de surditate sunt percepute mai slab sunetele acute, respectiv consoanele siflante (s, ș, t, !, z).

Astfel, percepția sunetelor ce alcătuiesc un cuvânt este incompletă, bolnavul nerecunoscând cuvintele prin neperceperea acestor consoane. Surditatea aceasta agravează tulburările de comunicare, când există condiții de zgomot ambiant ridicat, ceea ce o deosebește de surditatea de tip transmisie, in care tulburarea de comunicare prin limbaj nu este afectată; dimpotrivă, interlocutorul cu auz normal vorbind unui surd într-o atmosferă cu zgomot, ridică automat intensitatea vocii pentru a depăși nivelul zgomotului, fiind auzit de purtătorul surdității mult mai bine, deoarece el nu este jenat de zgomotul ambiant, pe care nu-l percepe. Bolnavul cu surditate de tip percepție nu se aude nici pe sine, motiv pentru care vorbește cu voce tare, spre deosebire de bolnavul cu surditate de transmisie, care are o audiție crescută a propriei voci (autofonie), motiv pentru care vorbește încet.

Surditatea de tip mixt este întâlnită în boli care interesează atât urechea medie, cât și urechea internă. Purtătorul ei aude cu dificultate atât vocea șoptită, cât și vocea de conversație.

Tratamentul surdităților depinde de cauza acestora. In surditățile de tip transmisie date de leziuni ale urechii externe provocate de corpi străini auriculari (dop de cerumen, dop epitelial, diverse obiecte introduse in mod accidental de bolnav în ureche) se procedează la eliminarea acestora prin spălătură auriculară. In malformațiile urechii externe, in lipsa dezvoltării conductului auditiv extern, membranos sau osos, se procedează la intervenții plastice de construcție a acestor elemente, cu rezultate bune. In surditățile consecutive bolilor urechii medii se procedează la tratamentul corespunzător fiecărui tip de îmbolnăvire în parte. În cazul surdității cronice progresive din otoscleroză sau otospongioză (boală cu transmisie genetică) se intervine chirurgical prin operații care refac mobilitatea lanțului osicular, întreruptă prin anchilozarea tălpii scăriței în fereastra labirintică, leziune caracteristică a acestei boli.

Rezultatele sunt bune, bolnavul recăpătând aproape integral funcția auditivă și practic, in majoritatea cazurilor, întrerupându-se evoluția bolii, care altfel, neoperată, duce la apariția unei surdități totale și definitive, ce transformă pe purtătorul ei într-un infirm. În cazurile de surdități inoperabile sau in care se estimează că rezultatele intervenției operatorii nu sunt convenabile, se recurge la protezarea auditivă, folosindu-se proteze electroacustice miniaturizate, cel mai frecvent cu transmisia sunetului pe cale aeriană în conductul auditiv extern, proteza fiind incorporată într-un medalion cu difuzorul introdus într-un ambou fixat in conductul auditiv extern, legătura dintre ele fiind făcută de un conductor electric sub forma unei agrafe agățată după ureche sau sub forma unor ochelari, proteza fiind introdusă într-unul din brațele acestora. In surditățile prin sechele ale otitelor medii acute sau cronice se fac intervenții plastice de reconstrucție a membranei timpanice și a lanțului osicular, cu rezultate funcționale foarte bune, cu condiția ca supurația auriculară să fie vindecată de cel puțin trei luni, iar trompa Eustachio să fie liberă.

Aceste intervenții numite timpanoplastii, reușesc să recupereze funcția auditivă a unor astfel de bolnavi, ce pot renunța la serviciul unor proteze, urechea reconstruită comportându-se uneori ca urechea normală. In surditățile de tip percepție survenite prin leziuni ale epiteliului neurosenzorial din cohlee se fac tratamente cu substanțe neurostimulante, vasodilatatoare și vitamine cu efecte în general favorabile, rezultatele fiind cu atât mai bune, cu cât tratamentul este început mai devreme.

Surditatea prin traumatism sonor sau trauma sonoră are de cele mai multe ori caracterul unei boli profesionale, fiind întâlnită cu deosebire la anumite categorii socio-profesionale: cazangii, țesătoare, muncitori care lucrează la bancurile de probă ale motoarelor cu ardere internă, telefoniști, telegrafiști, artileriști etc. Trauma sonoră poate fi dată de o expunere a urechii la un zgomot foarte puternic și de scurtă durată, cum se întâmplă în cazul detunăturilor sau împușcăturilor, fie printr-o expunere la un zgomot mai puțin intens dar de lungă durată, cum ar fi la cei care lucrează în secțiile cu zgomot (cazangii, nituitori, țesători etc.). La bolnavii care lucrează în aceste medii cu zgomot timp îndelungat, se constată la început așa-zisul fenomen de oboseală auditivă, și anume o scădere temporară a auzului, in special pentru sunetele înalte, surditate care dispare după ieșirea din mediul cu zgomot. In timp, această surditate devine permanentă și ireversibilă. Există susceptibilități individuale ale urechii la zgomot, care pot fi detectate înainte de angajarea muncitorului, prin așa-zisele teste de oboseală auditivă și de adaptare la zgomot, ce permit prevenirea prin eliminarea celor cu urechi foarte sensibile la zgomot. Frecvența cea mai lezantă în trauma sonoră este cea de 4 000 hz, curba audiometrică arătând o cădere a pragului de auz sub forma unui V caracteristic la această frecvență. În timp, surditatea interesează și celelalte frecvente acute, iar apoi și frecvențele grave, moment in care începe să-l jeneze pe bolnav, prin dificultățile de înțelegere a mesajului sonor vorbit. Apariția zgomotelor auriculare, a acufenelor, sub formă de țiuituri, fluierături, jenează in plus pe purtătorul acestui tip de surditate. Caracteristic acestei surdități este faptul că bolnavul fiind scos din mediul cu zgomot, surditatea nu mai progresează. Pentru prevenirea ei se recomandă cunoașterea și aplicarea cu strictețe a măsurilor tehnice de protecție a muncii (insonorizarea proceselor tehnologice zgomotoase, înlăturarea vibrațiilor care agravează efectul nociv al zgomotului, respectarea indicațiilor privind excluderea din astfel de secții a celor cu susceptibilitate auriculară crescută la zgomot sau cu boli ale urechii ce se agravează prin expunere la zgomot; folosirea judicioasă a mijloacelor de protecție individuală împotriva zgomotului, purtarea de antifoane sau protectoare auriculare de diferite tipuri, de la un simplu dop de vată glicerinată până la căști de protecție speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here