ce este reflexul, reflexe, reflex

Baza întregii activități a sistemului nervos o constituie reflexul; asa se numește raspunsul organismului la orice excitare a terminațiilor nervului senzitiv, răspuns realizat cu ajutorul sistemului nervos central.

Noi ne retragem mâna în cazul unei înțepături neaşteptate; închidem ochii in cazul unei lumini vii; pielea noastră se înroșeşte (ceea ce inseamnă ca vasele cutanate se dilată) în timpul  căldurilor mari; cind mincarea patrunde în gura incepe sa se secrete saliva.Toate acestea sunt reflexe.

Calea pe care o urmează excitația nervoasă, de la terminațiile nervului centripet care recepționează excitația, până la organul efector, care răspunde la excitație, se numeşte are reflex.

El se prezintă ca un „lanț”, alcătuit din mai mulți neuroni, adică celule nervoase cu terminațiile lor. Adesea este vorba de trei asemenea celule: senzitivă, intermediară și motorie (in cazul reflexului motor). De exemplu, în cazul înțepării pielii are loc excitarea terminațiilor nervilor senzitivi din piele. Excitația care ia naştere în ele se propagă rapid prin nerv, trece la celula nervoasă senzitivă, apoi prin terminațiile a cesteia ajunge la celula nervoasă intermediară (de legătură), iar prin terminațiile acesteia, la celula motorie din măduva spinării. De la celula motorie, excitația ajunge prin prelungirca sa lungă (prin nervul motor) la muşchi şi provoacă cantracția acestuia.

Ca rezultat apare mişcarea : noi ne retragem brusc mâna sau piciorul.

Arcul reflex poate fi mai complex și poate fi format dintr-un număr mult mai mare de celule nervoase. În secolul trecut, I. M. Secenov (1829-1905), care este denumit părintele fiziologiei, a scris cartea „Reflexele creierului, care a avut o mare influență asupra oamenilor înaintați din acea vreme. Ideea fundamentală a acestei cărți este exprimată în titlul inițial al cărtii: ,Incercări de a pune mecanismele de producere a fenomenelor psihice pe baze fiziologice“. Secenov socotea că la baza activității creierului și a apariției sentimentelor, dorintelor, ideilor si acțiunilor noaste stau reflexele.

Reflexele înnăscute

Copilul se naşte pe lume cu o serie de reflexe formate: reflexul de sugere, de deglutiție (înghițire) ş. a. Este suficient să apropiem un obiect oarecare de buzele copilului flămînd pentru ca el imediat, ca răspuns la excitarea buzelor, să înceapă să execute mişcările destul de complicate de sugere.

Dacă ochii copilului sunt supuşi acțiunii unei lumini vii, pupila se îngustează imediat, iar la întuneric se dilată.

Aceste reflexe sunt înnăscute, adică copilul le-a moștenit de la părinți.

Pavlov a propus ca reflexele moștenite să fie numite reflexe necondiționate. Numai datorită acestor reflexe pot avea loc la copii, din primele zile de viață, procesele complexe ale digestiei, respirației și circulației. Secreția de salivă, când hrana pătrunde în gură, sau a sucului gastric, când hrana ajunge în gură sau în stomac, sunt exemple de reflexe necondiționate, care asigură posibilitatea digestiei.

Trecerea de la inspirație la expirație și de la expirație la inspirație când respirăm, tusea sau strănutul în cazul pătrunderii unor particule străine în căile respiratorii superioare, sunt reflexe necondiționate ale aparatului respirator. Accelerarea sau încetinirea bătăilor inimii, înroşirea sau paliditatea pielii în timpul bolii, toate acestea sunt de asemenea diverse feluri de reflexe necondiționate.

Sunt cunoscute reflexe necondiționate digestive, de apărare, sexuale etc.

Fiecare excitant străin provoacă așa-zisul reflexul de orientare. Câinele auzind un zgomot ciulește ureclhile, priveşte împrejur, începe să miroasă obiectele din jur. Datorită reflexelor de orientare, animalele, ca și omul, fac cunoștinta mai îndeaproape cu mediul înconjurător.

Pentru reflexele necondiționate este caracteristic că fiecare dintre ele apare numai în cazul acțiunii anumitor excitanți și se deosebeste prin caracterul său constant. De aceea, reflexele necondiționate pot asigura adaptarea organismului numai la un anumit sistem de excitanți, la un mediu relativ constant.

În condițiile unui mediu variabil și tocmai în asemenea conditii trăiesc de obicei omul și animalele – reflexele necondiționate singure se dovedesc insuficiente.

De exemplu, unul din reflexele necondiționate, care joacă un rol mare în viața animalelor, este reflexul de apărare. Orice excitant dureros provoacă un reflex, care îndepărtează animalul de sursa durerii. Acest lucru este foarte important pentru menținerea vieții animalului. Dar, dacă animalul ar reacționa numai la excitanții care-i provoacă durerea în mod nemijlocit, în multe cazuri acest lucru nu l-ar feri de primejdie.

Astfel, de exemplu, dacă animalul ar reacționa numai la influența nemijlocită a duşmanului care îl atacă, adică numai la atingerea labelor animalului de pradă, atunci el ar muri desigur în această luptă inegală.

La animal de obicei se elaborează reflexe de apărare nu numai față de primejdia care a apărut, ci și la semnalele de primejdie: zgomot, freamăt, troznet, care preced apariția animalului de pradă, mirosul lui. Asemenea reflexe, provocate de semnalele excitaților cu importanță vitală, au fost numite de Pavlov reflexe condiționate.

Encyclopædia Britannica, Inc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here