Neuronul reprezintă unitatea morfo-funcțională a sistemului nervos.
Din punct de vedere al formei și a dimensiunilor, neuronii sunt foarte diferiți.
Forma neuronilor este variabilă: stelată (coarnele anterioare ale măduvei), sferică sau ovală (în ganglioni spinali), piramidali (ariile motorii ale scoarței cerebrale), piriforma (neuronii Purkinje de la nivelul scoarței cerebeloase) și fusiformă (în stratul profund al scoarței cerebrale).
Clasificare
- În funcție de numărul prelungirilor, neuronii pot fi:
→ unipolari (celule cu conuri și bastonașe din retină) – au aspect globulos, cu o singură prelungire;
→ pseudounipolari – se află în ganglionul spinal și au o prelungire care se divide în „T”; dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central (SNC);
→ bipolari – de formă rotundă, ovală sau fusiformă, cele două prelungiri pornind de la polii opuși ai celulei (neuronii din ganglionii spiral Corti și vestibular Scarpa, din retină și din mucoasa olfactivă);
→ multipolari – au o formă stelată, piramidală sau piriformă și prezintă numeroase prelungiri dendritice și un axon (scoarța cerebrală, cerebeloasă, coarnele anterioare din măduva spinării).
2. După funcția pe care o îndeplinesc, neuronii pot fi:
→ receptori – care, prin dendritele lor, recepționează stimulii din mediul exterior sau din interiorul organismului (somatosenzitivi și viscerosenzitivi);
→ motori – ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare (somatomotori sau visceromotori);
→ intercalari (de asociație) – care fac legătura între neuronii senzitivi și motori.
Structură
Neuronul este format din corpul celular (pericarionul) și una sau mai multe prelungiri.
- Corpul neuronului este format din neurilemă (membrana plasmatică), neuroplasma (citoplasmă) și nucleu.
- Neurilema celulei nervoase este subțire, delimitează neuronul și are o structură lipoproteică.
- Neuroplasma conține:
→ organite celulare comune (mitocondrii, ribozomi, reticul endoplasmatic cu excepția centrozomului, deoarece neuronul nu se divide);
→ organite specifice: corpusculii Nissl din corpul celular și de la baza dendritelor (cu ajutorul microscopului electronic s-a dovedit că reprezintă reticulul endoplasmatic rugos) și neurofibrile (care, ca și în cazul de mai sus, formează citoscheletul).
- Nucleul
Celulele nervoase motorii, senzitive și de asociație au un nucleu unic cu 1-2 nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezintă deseori un nucleu excentric. Aceste celule pot avea nuclei dublii sau multiplii.
2. Prelungirile sunt de două tipuri:
- Dendrite, la nivelul cărora influxul nervos circulă centripet (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite). Dendritele, în porțiunea lor inițială, sunt mai groase, apoi se subțiază. Ele recepționează im- pulsul nervos și îl conduc spre corpul neuronului.
- Axon, prelungire unică, lungă (uneori de 1 m) și mai groasă a neuronului, la nivelul căruia influxul nervos circulă centrifug. Este format dintr-o citoplasmă specializată, numită axoplasmă, vezicule ale reticulului endoplasmatic și Membrana care acoperă axoplasma se numește axolemă și are rol important în propagarea impulsului nervos. De-a lungul traseului său, axonul emite colaterale perpendiculare pe direcția sa, iar în porțiunea terminală se ramifică; ultimele ramificații – butonii terminali – conțin vezicule pline cu mediatori chimici, care mediază transmiterea influxului nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai conține neurofibrile și mitocondrii.
La mamiferele superioare, numărul nevrogliilor depășește de 10 ori numărul neuronilor.
Se descriu mai multe tipuri de nevroglii: celula Schwann, astrocitul, oligodendroglia, microglia, celulele ependimare și celulele satelite.
Nevrogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele elemente ale țesutului nervos care dau naștere tumorilor din SNC), au rol de suport, de protecție, trofic pentru neuroni și rol fagocitar (microglia) în sinteza tecii de mielină.
Axonul prezintă mai multe teci care îl înconjoară. Acestea sunt, de la interior spre exterior:
- teaca de mielină;
- teaca Scwann;
- teaca
Tecile se deosebesc în funcție de localizarea axonilor – la nivelul sistemului nervos periferic (SNP) sau a sistemului nervos central (SNC).
