Ce este Faringele? Faringita acută, Amigdalita acută și cronică

0
Ce este Faringele? Faringita acută, Amigdalita acută și cronică
-Anunț-

Faringele este un organ musculomembranos, de forma unui jgheab plasat in poziția verticală, înaintea coloanei vertebrale, cu deschiderea anterioară, întins la baza craniului, până la nivelul vertebrei a 6-a cervicale, de unde se continuă cu segmentul următor al tubului digestiv, esofagul. Anatomic, faringelui i se descrie un etaj superior sau nazofaringe, sau cavum, un etaj mijlociu, bucofaringe sau orofaringe și un etaj inferior sau laringo-faringe.

Rinofaringele are un perete anterior prin care comunică cu fosele nazale prin orificiile numite coane, doi pereți laterali, in care se deschid orificiile faringiene ale trompei Eustachio, ce fac legătura dintre urechea medie (căsuța timpanului) și faringe, un perete superior care este in contact cu o aglomerare de țesut limfoid, numită amigdala faringiană, a cărei hipertrofie la copil constituie vegetațiile adenoide, un perete inferior prin care comunică cu bucofaringelo și un perete posterior, in raport cu coloana vertebrală. Bucofaringele comunică anterior cu cavitatea bucală, lateral se află cele două loji amigdalicne, in care se găsesc amigdalele palatine sau tonsilele, un perete posterior, in raport cu coloana cervicală. Prin peretele superior comunică cu rinofaringele, vălul palatin servind drept perete despărțitor mobil, iar inferior comunică liber cu laringofaringele. Laringofaringele învăluie ca o potcoavă laringele, fiind format din două părți laterale, numite sinusuri piriforme sau jgheaburi faringolaringiene sau rigole alimentare, pe unde alimentele alunecă din cavitatea bucală în esofag. Peretele posterior al faringelui este lipit de peretele posterior al laringelui. In zona faringelui, adevărată poartă de intrare in organism a alimentelor și a aerului inspirat, țesutul limfatic cu rol in mecanismul de apărare a organismului se află dispus sub forma unui inel ce are in structura sa aglomerări limfoide mari, numite amigdale (amigdala faringiană de pe bolta rinofaringelui, amigdala tubară de la orificiul faringian al trompei Eustachio, pe peretele lateral al rinofaringelui amigdala palatină, amigdala linguală, amigdala laringiană), unite intre ele prin foliculi limfoizi dispersați in mucoasa faringiană.

Faringita acută

Este inflamația acută a mucoasei faringiene, determinată de virusuri sau microbi. Este întâlnită mai des la bolnavii care au fost operați (amigdalectomizați), situație în care elementele limfoide rămase in faringe preiau funcția amigdalelor și reacționează la infecțiile cu care se confruntă organismul. Se manifestă prin febră, dureri in gât (spontane și mai ales la înghițit), care se transmit spre ureche, stare de oboseală uneori răgușeală și tuse uscată, arsuri sau usturimi, senzație de uscăciune în faringe și laringe. La inspectarea gâtului, care se poate face învârtind bolnavul să deschidă gura și să țină limba in gură; limba se apasă în jos cu o coadă de lingură curată (dezinfectată) introdusă numai in cele 2/3 anterioare ale limbii. Se observă congestia roșie-violacee a mucoasei faringiene, uneori prezența unor insule de țesut limfoid de forma unor boabe de piper, congestionate intens, diseminate pe peretele posterior al faringelui, acoperite cu un depozit albicios pultaceu (faringita acută pultacee). Alteori se constată o îngroșare laterală la unirea peretelui lateral cu peretele posterior al buco-faringelui, forma de faringită acută laterală, de asemenea frecvent întâlnită la bolnavii amigdalectomizați. Faringitele acute eritematoase sau congestive cu simptome locale și generale mai moderate sunt de obicei de origine virotică și cedează la un tratament simplu simptomatic cu antitermice (aspirină, piramidon), gargarisme cu soluții de ceai de mușețel amestecat cu apă oxigenată (1 lingură apă oxigenată de 12 volume la un pahar cu 200 ml ceai de mușețel la temperatura camerei), vaccinoterapie cu preparate de tip Polidin 1-2 fiole pe zi in injecții intramusculare, vitamina C 3–6 tablete pe zi, instilații nazale cu mentorin, fedrocaină sau colargol cu efedrină 1%. Faringitele pultacee cu depozite albicioase la suprafața mucoasei faringiene au o simptomatologie locală și generală mult mai zgomotoasă, bolnavul are o stare generală alterată, cu frisoane puternice, febra ajunge până la 40°, uneori este palid, scade cantitatea de urină eliminată (oligurie), adenopatii dureroase laterocervicale, boala fiind dată de infecții cu germeni din grupa cocilor (peste 80% din cazuri streptococi). Pot să apară complicații locale de tipul flegmonului faringian, flegmonului laterofaringian, adenoflegmonului cervical, precum și complicații generale de tipul nefritei, endocarditei sau reumatismului poliarticular acut. Tratamentul acestei afecțiuni necesită administrarea de antibiotice, penicilina fiind medicamentul cel mai util, prescris in doză suficientă de medic cu toate măsurile de evitare a accidentelor de tip alergic (șoc anafilactic) pe care aceasta le impune, de cele mai multe ori sub formă injectabilă, timp de 4–5 zile, urmată apoi de tratament peroral cu penicilină (penicilină V), iar în cazul complicațiilor, tratamentul acestora și continuarea terapiei cu penicilină, atâta timp cât consideră medicul necesar (de obicei sub forma preparatelor de penicilină cu acțiune îndelungată (moldamin sau extencillin). Controlul sumarului de urină (examenul urinii la laborator) pentru depistarea unei atingeri renale, obligatoriu in timpul bolii și la 10 zile după aceasta, alături de controlul bacteriologic al secreției faringiene (exsudatul faringian pentru evidențierea microbului care a dat îmbolnăvirea, cel mai frecvent streptococul betahemolitic, capabil să dea complicații la distanță), ca și examenul sângelui, sunt analize pe care medicul le indică și le urmărește cu regularitate, bolnavul trebuie să se supună acestor examene pentru a nu avea surpriza unor complicații la distanță de tipul nefritei, al bolilor de inimă etc., care uneori pot să evolueze tăcut și să se manifeste ulterior peste câțiva ani, sub forma unei boli grave ce răpune adesea pe bolnavul care a neglijat să-și trateze corect faringita aceasta, care nu este așadar deloc o boală banală. Repausul la pat, ca și regimul alimentar fără sare, indicat de medic, trebuie respectate cu strictețe, această conduită fiind singura care ferește pe bolnav de surprizele neplăcute menționate anterior.

Citește și:   Construcția aparatului digestiv

Amigdalita acută

Este îmbolnăvirea acută a amigdalelor palatine, care îmbracă forma ușoară a amigdalitei eritematoase dată de obicei de virusuri, cu manifestări asemănătoare faringitei eritematoase, tratamentul fiind același. Forma pultacee de amigdalită acută are aceleași simptome generale, zgomotoase și grave ca ale faringitei acute pultacee, iar local, la inspectarea gâtului, constatăm prezența depozitelor albicioase, pultacee pe suprafața amigdalelor, care se iau cu ușurință cu o spatulă și introduse în apă se destramă repede. Tratamentul este același ca al faringitei pultacee. Repetarea frecventă a amigdalitelor acute impune tratamentul chirurgical, de înlăturare a amigdalelor (amigdalectomia).

Flegmonul periamigdalian

Este o complicație a unei infecții acute amigdaliene, fiind constituit de o diseminare a infecției în țesutul conjunctiv din spațiul cuprins intre amigdala palatină sau tonsilă și peretele lojii amigdaliene din bucofaringe. Se manifestă prin dureri violente in gât, spontane, accentuate de tentativele de înghițire, cu iradiere in urechea de aceeași parte, durerile fiind atât de violente, incit împiedică pe bolnav să-și înghită chiar și saliva, care se scurge printr-unul din colțurile gurii în afară (sialoree). Curând apare o încleștare a gurii (trismus), datorită contracturii musculaturii ridicătoare a mandibulei, provocată de infecția din gât, bolnavul abia mai poate să îndepărteze dinții, nu se poate alimenta, vocea are un caracter nazonat, halena și respirația miros urât, uneori fetid, starea generală este alterată, bolnavul este febril (39°), palid, uneori acoperit de sudori reci, cu tendință la leșinuri, are dureri de cap, insomnii, care alături de imposibilitatea de a se alimenta îl duc spre o stare de slăbiciune extremă. Bolnavul stă cu capul aplecat în față ca să nu se înece cu saliva, în exces, pe care nu o poate înghiți. La examenul gâtului, făcut cu dificultate, observăm bombarea amigdalei palatine sau a jumătății de aceeași parte a vălului palatin, uneori prezența unui edem important, care prinde și lueta, îngustând comunicarea dintre cavitatea bucală și bucofaringe. In stadiul de abcedare, care urmează la 48 de ore de la debutul bolii, constatăm, pe suprafața acestei zone bombate apariția unui punct gălbui, pe unde se va evacua spontan colecția in zilele următoare. Drenajul acesta spontan, de cele mai multe ori este insuficient și face ca flegmonul să recidiveze după o perioadă de vindecare aparentă de câteva săptămâni. Tratamentul trebuie instituit de medic (boala constituind o urgență otorinolaringologică), care va prescrie antibiotice, gargarisme, sedative, la începutul bolii în faze de infiltrație, cu scopul abcedării și retrocedării inflamației. În cazul unui flegmon abcedat cu colecție deja constituită, se procedează la puncția exploratorie a acesteia, efectuată de medic sub anestezie locală, cu un ac gros, la locul unde flegmonul bombează la maximum, și după extragerea unei cantități de puroi ce se trimite la laborator pentru examen bacteriologic, antibiogramă, se deschide larg colecția, se recomandă gargarisme repetate cu soluție de apă oxigenată, administrarea de antibiotice, cel mai frecvent penicilina.

Citește și:   Zgomotul ne împiedică să lucrăm bine și ne obosește

La 3-4 săptămâni de la vindecarea infecției acute, se recomandă amigdalectomia.

Amigdalita cronică palatins

Inflamația cronică cantonată la amigdalele sau tonsilele palatine este cauza unor infecții repetate acute locale (amigdalite acute). Alteori, se poate complica cu îmbolnăviri la distanță, prin mecanismul infecției de focar, cum ar fi glomerulonefrite, endocardite, miocardite, pericardite, artrite etc. Simptomatologia acestei boli este destul de redusă: bolnavul acuză din când in când ușoară jenă, iar la examenul local se constată prezența unei congestii a stâlpilor anteriori ai lojii amigdaliene. La presiunea exercitată pe amigdale, din criptele acestora se evacuează un lichid purulent, fetid, cu aspect lăptos.

La palparea gâtului se găsește o adenopatie dureroasă sub unghiul mandibulei (așa-zisul ganglion satelit amigdalian). Bolnavul se plânge de dureri articulare sau dureri lombare, mai accentuate cu ocazia tuselor acute inflamatorii faringoamigdaliene. Toate testele imaginate pentru stabilirea cu certitudine a focarului de infecție amigdaliană au o valoare relativă. Singură dispariția acestor simptome la distanță după efectuarea amigdalectomiei este dovada indiscutabilă că amigdala era cauza acestor tulburări la distanță. Tratamentul este chirurgical, amigdalectomia, celelalte terapeutice cum ar fi electrocoagularea amigdalelor sau radioterapia amigdalelor sunt metode de excepție, recomandabile numai in cazurile in care amigdalectomia nu se poate efectua.

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.