Ce traduce o durere de măsele?
O durere de dinți sau de măsele, poate avea intensități diferite, fiind uneori perfect suportabilă, alteori dind suferințe atroce.
Dinții și măselele sunt prezenți in fantezia populară printr-o seamă de zicale, nelipsite de tilcul lor. Astfel se poate spune: a-ți ține inima cu dinții”, ceea ce înseamnă a te stapini, a-ti lua inima în dinți”, a te hotări la un act de curaj,,,a avea un dinte împotriva cuiva”, a nu-l avea la inimă,,,a vorbi printre dinți”, adică a vorbi cu ură, cu mînie și încă altele. Despre măsele se poate spune:,,n-are nici cât să pună pe-o măsea”, adică are puțin, insuficient,,,a nu-l durea măseaua de un lucru oarecare”, adică a nu-i păsa, a nu se sinchisi, „a trage la măsea”, a bea și nenumărate altele. Dar trecind acum peste aceste exprimări plastice cu care poporul nostru a știut din totdeauna să-și ilustreze anumite stări sufletești, să vedem ce este în fond dure- rea de dinți sau de măsele și cum o putem combate.
Durerea de dinți reprezintă una dintre suferințele cele mai enervante și mai supărătoare, care prin intensitatea ei poate fi cauza unei scăderi a randamentului în muncă și deopotrivă cauza unor chinuitoare insomnii. Ea poate avea cauzele cele mai variate, avind drept punct de plecare carille sau inflamațiile pulpei dentare, interesind unul sau mai mulți dinți. Numai cunoscînd cauzele care pot determina durerile de dinți și luind cunoștință de felul in care se manifestă, ne vom putea da seama de importanța pe care trebuie să le-o acordăm de la caz la caz.
Cele mai banale și mai lipsite de importanță dureri de dinți sunt, desigur, nevralgiile dentare. Putind fi provocate de răceală, de curenți de aer, sunt ușor de recunoscut după caracterul lor de durere regională, interesind uneori întreg maxilarul de o parte sau de alta, cu iradieri spre timple, frunte, ureche. Sunt dureri care cedează de obicei la antinevralgicele obișnuite, fără a mai reveni. Se mai poate întîmpla însă ca durerile presupuse drept nevralgice să fie de altă natură, indicind o leziune pro- fundă. În asemenea cazuri, durerea nu cedează la antinevralgice, ameliorările obținute fiind foarte vagi și trecătoare. De aceea, trebuie bine reținut că nici o durere dentară, avînd o cauză bine determinată, nu cedează de la sine sau prin antinevralgicele obișnuite, ea avind o tendință la agravare și la accentuarea suferin tel.
Știind aceste lucruri, este ușor de înțeles că tratând durerile cu indiferență, încercînd a le calma cu diverse antinevralgice sau chiar suportindu-le cu stoicism, constituie o evidentă greșeală. Trebuie ca pacientul să se adreseze cit mai neîntîrziat medicului stomatolog care va stabili adevărata cauză a durerii, iar în cazul în care va găsi cine știe ce carii sau leziuni ascunse, va avea posibilitatea de a le trata într-o fază cit mai de început, fapt avantajos pentru pacient. Altfel făcind, neglijind prezentarea la medic, se va putea intimpla ca respectivul pacient să fie pus în situația de a suferi, mai curând sau mai tirziu, extracția unor dinți sau masele care nu se vor mai putea recupera și care dacă ar fi fost tratati la timp, ar fi putut fi salvati.
Trebuie să se mai știe că abuzul de medicamente cal- mante în cazul unor dureri dentare persistente se poate resfringe asupra bunei funcționări a unora din cele mai importante organe, cum ar fi stomacul, ficatul, rinichii, ducînd la îmbolnăvirea acestora.
Un alt sfat util în această privință: este inadmisibilă și dăunătoare practica atit de obișnuită a unor pacienti, care contemplindu-și în fața oglinzii dinții găunoși, iși introdue in interiorul carlilor, perfect vizibile ca niște scorburi, tampoane de vată îmbibate in spirt, țuică, drojdie, apă de colonie, parfum sau chiar usturoi, alții mai ingenioși introducind in carii chiar tămlie, în scopul de a calma durerea. Chiar dacă calmantele”: sunt considerate de ei așa cum – vor aduce o ameliorare de moment, ele vor provoca in același timp în special arsuri ale tesuturilor de sustinere dentare adevărate distrugeri la nivelul dintilor sau al măselelor cariate și nu numai ale acestora, ci chiar ale dinților sau maselelor sănătoase din vecinătate. Intervenția medicului intr-o fază avansată a bolii va fi cu mult mai dificilă, iar pacientul va avea mai mult de suferit din cauză că anestezicul va prinde mai greu pe țesuturile astfel maltratate, nefâcindu-și efectul decit in parte sau deloc.
Iată de ce considerăm că prezentarea cit mai în pripă la medicul stomatolog este necesară, chiar când este vorba de dureri dentare avînd aspectul cel mai banal. Aceasta pentru a nu fi puși în fața unor surprize nedorite, ca și în fața unor suferinte dintre cele mai greu de suportat.
Înainte de a vedea ce complicații poate genera, să încercăm o definiție succintă a cariei. Ea reprezintă un fenomen distructiv cronic, evoluînd în timp, diferențiat, mai rapid sau mai lent, cu subminarea în timp a tesuturilor dure dentare, cu moartea țesutului pulpar, infecta- rea sa și difuzarea spre tesuturile moi inconjurătoare
Complicațiile cariei dentare
Dinții, în alcătuirea lor, au, după cum am arătat, pe lingă părțile osoase și părți din țesut moale, foarte sen- sibile la diverși factori cum ar fi agenții fizici, chimici, bacteriile, virușii. Spunind părți moi, ne referim în mod special la pulpa dentară, în care sistemul nervos este bine reprezentat și a cărei inflamație, avind denumirea de pulpită, poate, prin alterarea fibrelor nervoase, provoca mari suferințe. Grosimea pereților duri, osoși ce înconjură pulpa, variază în decursul vieții. Prin de- mineralizare, volumul camerei pulpare se mărește în detrimentul grosimii pereților. Inflamația pulpei – pulpita se datorește cariilor profunde, care, nefiind tratate, fac ca procesul carios să se adincească tot mai mult, afectînd pulpa. Aceasta va deveni din ce în ce mai sensibilă la toate excitațiile venite din afară, sensibilitatea traducîndu-se prin apariția unor dureri, la început suportabile, care însă în timp pot lua un caracter exasperant.
In cele ce urmează vom încerca să arătăm cele mai importante aspecte ale inflamației pulpei dentare, ale pulpitei propriu-zise. Ceea ce atrage în primul rind atenția în cazul unei pulpite, este durerea provocată de variațiile de temperatură, mai mult la temperaturile reci, mai puțin la cele calde. Se observă totodată apariția unei sensibilități la contactul cu dulciurile. Pacientul poate indica cu precizie dintele în cauză, durerea provocată încetind imediat ce atingerea a fost suprimată.
Sunt mai multe forme de pulpite, pe care le vom descrie pe rind.
Pulpita seroasă poate fi uneori parțială, durerea fiind localizată la un anumit dinte, pacientul putind consuma alimente calde sau reci, fără a simți vreo ne- plăcere. Aceasta în faza de început. Cu timpul Insă, durerea se întețește, putînd dura de la cîteva minute până la citeva ore. Apărind în crize, distanțate în timp, mai rare la început, devin apoi din ce în ce mai frecvente și mai persistente. Dacă la început ele sunt cauzate de contactul cu alimente calde sau reci, cu timpul vor apă- rea chiar la contactul cu alimente aflate la temperaturi normale, chiar contactul cu aerul rece putînd provoca dureri. La început provocate doar prin atingere, ele vor putea deveni spontane, fiind simțite mai mult seara și în timpul nopții. Durerile vor ceda uneori de la sine, fără nici un medicament, alteori vor persista, chiar in ciuda celor mai active medicații. Dacă în acest timp se va încerca îndepărtarea din cavitatea carioasă a unor resturi alimentare, durerea va lua un caracter exasperant, putindu-se totuși calma cu apă călduță. Când inflamația va cuprinde pulpa dentară în întregime, durerile, fie ele spontane, fie provocate prin atingeri, vor deveni insuportabile, durind mai mult timp, cu ușoare perioade de ameliorare. Este de subliniat faptul că durerea este atit de chinuitoare în asemenea cazuri, incit poate face ca oameni în toată firea, perfect echilibrati nervos, să plingă ca niște copii, figura lor căpătând un aspect de cumplită suferință. Este ceea ce a căpătat denumirea de turbare a dinților. Departe de a fi localizată la dintele bolnav, durerea se întinde la dinții din vecinătate și chiar la cel de pe maxilarul opus, luind aspectul dramatic al celei mai insuportabile nevralgii. O astfel de suferință, considerată a fi una dintre cele mai teribile din cite pot fi, este capabilă să influențeze defavorabil deciziile unor oameni ca piloții, mecanicii de locomotive, cosmonauții și alții, care, aflați la postul lor, in asemenea momente de cumplită durere, nu se mai pot concentra, luind decizii eronate, comițind grave erori, Calmantele au în general o slabă eficiență în astfel de cazuri, putindu-se obtine o slabă ameliorare a durerii, nicidecum o alinare totală. Pulpita purulentă poate fi și ea parțială, volumul pulpei dentare crescind in acest caz cu 15-20% față de volumul normal. Creșterea presiunii în dintele bolnav este însoțită de degenerescența fibrelor nervoase respective, lucru care va determina apariția puroiului. Durerea va apărea în crize spontane, mai mult noaptea, la început locală, apoi iradiată, avînd uneori un caracter pulsatil, în adevărat ritm sincron cu bătăile inimil. Ea poate crește în intensitate sub influența ori- cărei cauze care determină afluxul crescut de sînge spre cap, cum ar fi căldura pernel, poziția orizontală a corpului. Lichidele reci reduc durerea, iar pacientul, observind acest lucru, tine apă rece în gură. Sunt pacienți pe care il vedem uneori în sălile de așteptare ale cabinetelor de stomatologie, avind cite o sticlă cu apă in mină și trăgind din cînd în cînd cite o dușcă răcoritoare…
Când pulpita purulentă invadează întreaga pulpă dentară, ea devine totală, și lucrurile iau un aspect și mai grav. Durerile spontane sunt foarte puternice și cu toate că cedează încă la contactul cu apă rece, numai pot fi calmate cu nici un medicament, nici chiar cu pansamente locale anestezice aplicate de medic. Uneori, din descompunerea pulpei, sub acțiunea microbilor de putrefacție, poate rezulta așa-numita gangrenă pulpară simplă. În acest caz, pacientul acuză prezența unei carii mari, miros neplăcut, fetid, persistent în gură, modificare de culoare a dintelui bolnav, care a devenit complet insensibil.
Gangrena se complică uneori cu parodontita apicală. Prin descompunerea fermentativă a substanței proteice dentinare și chiar a substanței organice din structura smaltului, gangrena slăbește rezistenta dintelut, favorizînd fractura acestuia chiar la presiunile masticatorii obișnuite. Totodată, gangrena reprezintă un im- portant focar de infecție pentru întregul organism, putind determina îmbolnăviri la distanță, cum ar fi nefrita, endocardita și miocardita, bolile reumatismale și altele.
Apariția parodontitei apicale de care vorbeam mai sus determină o sensibilitate ușoară la simpla atinge- re a dintelui respectiv, sensibilitatea putind deveni însă dureroasă. Este vorba de o simplă jenă privind sensibilitatea dintelui, jenă care dispare prin apăsarea dintelui, ceea ce face ca pacientul, instinctiv, să-și strîngă dinții. Cam 24-48 de ore de la apariția senzației de jenă, se instalează o durere, care devine insuportabilă, avind iradieri spre orbită, tîmplă, ureche, git și un caracter săgetător. Este continuă, nu cedează la calmantele obișnuite și este accentuată prin poziția orizontală a corpului. Căldura pernei, aplecarea corpului înainte, căldura locală, atingerea cu limba ca și contactul inter- dentar în timpul vorbirii, toate acestea duc la dureri teribile, atroce, insuportabile. Uneori, pentru a evita orice atingere a dintelui, bolnavul stă, în această fază, cu gura deschisă, lăsând să i se scurgă saliva din gură.
El are senzația că dintele i-a crescut în înălțime. Tesuturile din jur încep să se umfle, iar durerea este pulsatilă. Orice trepidație, orice mișcare bruscă a corpului, mersul însuși îi accentuează durerea, care are iradieri spre regiunea timplelor și a cefei. Ganglionii sunt măriți de volum și dureroși la palpare, temperatura se poate ridica la 39-40° Celsius. Bolnavul are frisoane, insomnii, stare de constipație. Toate aceste acuze traduc un tablou clinic impresionant, capabil a pune în alertă pe oricare bolnav, oricit de stăpîn ar fi pe sine.
Cunoscind cele mai sus arătate, ne putem da foarte bine seama de marile neplăceri și chiar riscuri pe care le comportă apariția unei pulpite, cu diversele ei manifestări clinice și complicații posibile. Mai trebuie re- ținut faptul că în afara celorlalte simptome, durerea este factorul care domină. Este vorba de o durere atroce, insuportabilă, înnebunitoare, care întrece în intensitate orce altă durere fizică la care este expus omul prin boală. Ca tratament, în cazul in care pulpa dentară devine dureroasă, nu există decit o singură posibilitate tratamentul stomatologic scoaterea nervului, adică extirparea sa, efectuarea tratamentului urmată de obturația de canal și apoi cea definitivă.
Abcesul dentar reprezintă o complicație a cariei dentare netratate. El însoțește o gangrenă dentară, putindu-se repeta de mai multe ori la același dinte, atunci când dintele nu este tratat. Tot caria este așadar de vină…
Care sunt semnele formării unui abces dentar? In prima perioadă a bolii apar dureri violente, spontane, care persistă atit ziua cât și noaptea și care nu cedează la calmantele obișnuite. La un moment dat, durerile încep să scadă în intensitate și țesuturile din jurul dintelui în cauză, încep să se umfle. Pe măsură ce umflatura devine din ce în ce mai evidentă, dure- rea se atenuează, până la a ceda complet.
In mod obișnuit, pacientul nu se prezintă la medic din primele clipe. El așteaptă să se umfle… Știe din bătrîni că dacă abcesul se umflă, durerea trece și totul se aranjează. Ceea ce-l face de multe ori să se prezinte la medic este faptul că jumătatea respectivă a obrazului s-a umflat atit de mult, incit impiedică uneori aproape complet deschiderea pleoapelor, lucru care-l pune in panică.
Există anumiți microbi care cauzează abcesul den- tar, ei alcătuind o floră microbiană sensibilă numai la anumite medicamente care trebuie prescrise deci de medic. De multe ori, pacienții făcind ei înșiși pe medicul, când observă că încep să se umfle de la un dinte, iau penicilina V, total ineficace in astfel de cazuri sau orice alt antibiotic pe care-1 au la indemină sau il găsesc prin casă, cum ar fi eritromicina, kanamicina etc., antibiotice care, deși puternice, nu au nici un efect atita timp cât este vorba de un simplu abces dentar, ele neinfluențind specific flora microbiană din gură. Mai mult încă, asemenea medicamente tari, vor putea avea efecte secundare neplăcute asupra altor organe, provocând inflamații ale mucoasei gurii, ale mucoasei nasului, rinite și încă multe alte necazuri. Prezentindu-se în sfîrșit la medic, acesta va drena abcesul fie prin canalele dintelui în cauză, fie printr-o incizie, fie pe ambele căi, pacientul, după aceea urmînd să respecte cu rigurozitate recomandările făcute de medic, cit si medicația prescrisă. Și, de data aceasta, este aproape sigur că pacientul, până acum rebel la tratament, ca orice om pățit, va fi în continuare cuminte și ascultător.
Recomandările în cazul apariției abcesului dentar, sunt următoarele:
- respectarea unei igiene corecte a gurii și a dintilor;
- clătirea gurii cu infuzie de musetel, doi litri pe zi, infuzia fiind la temperatura camerei : respectarea cu atenție a orarului de luare a medicamentelor:
- menținerea pe partea umflată a obrazului, pe cit posibil, a unei batiste înmuiată în apă rece; prezentarea la medic în ziua următoare conform programului stabilit, pentru control.
Repetarea abceselor dentare, la același dinte sau la grupuri de dinți, la intervale din ce în ce mai mici, duc in final la instalarea unei infecții de focar cu răsunet la distanță și cu consecințe greu de tratat.
