Castan sălbatic (Aesculus hippocastanum)

0
Castan sălbatic (Aesculus hippocastanum)
-Anunț-

Originar din Anatolia, castanul sălbatic este un arbore elegant care poate atinge înălțimea de 30 m. Ramurile sale sunt acoperite de urme mici care seamănă cu copitele de cal. Acestea sunt urme de frunze, adică ceea ce rămâne după ce frunzele cad. Fructul, o capsulă țepoasă, conține o sămânță mare, cunoscută sub numele de castană.

Părți utile

Castanele (semintele) și scoarta

  • Castanele se recoltează în septembrie și octombrie.
  • Castanele se folosesc crude sau sunt conservate în alcool.
  • Scoarta se curăță de pe ramuri primăvara, mai ales pentru a extrage din ea aesculetina.
  • Castanele și scoarta se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi și extracte uscate sau solubile. Pot fi combinate cu alte plante, precum ghimpele.
  • Castanul sălbatic este condiționat și în unguente, creme și geluri.

Compuși activi

Castanele conțin o saponină cunoscută sub numele de aescină, care contractă vasele de sânge, acționând împotriva edemelor și a inflamației. Ele conțin și flavonoide și tanini. Scoarta este bogată în cumarine, mai ales în aesculetină, care are proprietăți similare cu cele ale vitaminei P. Vitamina P este un termen folosit pentru flavonoide – substante analgezice cu efect antibacterian, care ajută circulația.

Utilizări medicinale

Castanul sălbatic este un tratament eficient pentru afecțiunile venoase și pentru capilarele fragile. În 1994, cercetători francezi au demonstrat că aescina crește fluxul sangvin și scade permeabilitatea capilară, are proprietăți antiinflamatorii și protejează împotriva acțiunii radicalilor liberi. De aceea, castanul sălbatic este un bun remediu pentru hemoroizi, vene varicoase și insuficiență venoasă cronică.

Gelurile topice cu aescină sunt prescrise pentru hemoroizi, ulcere, vene varicoase și vânătăi.

Citește și:   Abrus precatorius

Cultivare

Acest arbore rezistent poate fi cultivat din semințe – castane. Se plantează în sol bogat, bine drenat și în locuri însorite sau ușor umbrite.

Preparare și dozaj

In tratamentul afectiunilor capilarelor și venelor, inclusiv al edemelor și varicelor

Infuzie: Puneți 1 pliculet la 200 ml de apă clocotită. Beti 1-3 căni pe zi, după mese. Capsule (75 mg): Luați 2-3 capsule pe zi, la masă.

Extract lichid: Puneți 20 de picături într-un pahar cu apă și beți această cantitate de 3 ori pe zi. Tablete (300 mg): Luati 1 tabletă pe zi.

In tratamentul hemoroizilor și al accidentărilor la sport Cremă, gel, unguent: Aplicați de 3-4 ori pe zi.

DACĂ SIMPTOMELE PERSISTĂ, APELAȚI LA MEDIC

Precautii

  • A nu se administra copiilor.
  • Nu se recomandă în sarcină și alăptare.
  • A se evita în cazul în care suferiți de afecțiuni sau leziuni renale.
  • Persoanele care se află sub medicație anticoagulantă (warfarină sau aspirină) trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma castan sălbatic.
  • Folosirea externă a plantei poate provoca, în puține cazuri, reactii alergice.

Photo by Georg Eiermann on Unsplash

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.