Caria dentară

0
Caria dentară
-Anunț-

Epidemiologia carici dentare

Boală comună oamenilor și animalelor, caria este caracterizată prin distrugerea dintelui din afară înăuntru. O avea omul preistoric, a fost găsită la mumiile egiptene, apărând mai frecvent și cu o evoluție mai rapidă acolo unde viața sedentară, făina de cereale și dulciurile deveneau predominante în alimentația oamenilor.

Deși zahărul are o mare valoare energetică, fiind mai ales folosit de celula nervoasă, totuși pentru dinți este vătămător dacă nu se respectă anumite indicații privind cantitatea și modul de folosire. Prin creșterea cantității de dulciuri în alimentația populației (dulciuri, prăjituri, bomboane), caria _den tară ajunge între 85-93%, cu diferente intre mediul urban și rural. Se consumă din ce în ce mai mult preparate cu făinoase și dulciuri, care mai de care mai apetisante, la care se adaugă ca o modă, alcoolul îndulcit (lichioruri), cafeaua și tutunul, nelipsite la întrunirile omului contemporan. Reiese că alimentația ar fi un element principal în apariția și evoluția cariei dentare. În afară de indicele de frecvență boală, adică numărul de bolnavi cu carii dentare înmulțit cu 100 și împărțit la numărul de bolnavi cercetați, se mai analizează indicele de intensitate carială, adică numărul de carii dentare raportat la numărul de dinți de la un individ afectat.

În prezent se folosește frecvent indicele de intensitate pe suprafețe den tare pe cap de locuitor, calculat prin adunarea tuturor suprafețelor dentare afectate; nevoile de tratament se pot evalua în acest mod mai obiectiv, deoarece timpul necesar tratamentului a trei suprafețe cariate pe un dinte este mult mai mare decât tratarea unei simple carii ocluzale.

Populația preșcolară și școlară actuală se poate împărți după acest indice de intensitate în 3 grupe: prima, de 20%, are peste 10 carii, cu evoluția foarte rapidă; a doua, aproximativ 70%, are în medie 5-6 carii pe cap de copil și a treia, 10%, are în medie 2-3 carii, cu evoluția ceva mai lentă. Această proporție de 20% din copiii care au peste 10 carii dentare, au evoluție rapidă (carii acute progresive), constituie fără îndoială un element de îngrijorare pentru familie care-și văd copiii cu dinții distruși de carii, cu abcese den tare multiple și o stare generală rea, manifestată prin subfebrilitate, inapetentă, agitație, insomnii, complexe de inferioritate, lipsă de atenție la școală, încheiate adesea cu complicații septice locale (pulpite, gangrene, abcese dentare) sau, mai grav, generale, la distanță, ca reumatismul, bolile cardio-vasculare, renale, digestive, de sânge etc.

În producerea rapidă a cariei dentare actuale, participă fără îndoială 3 factori esențiali, care trebuie combătuți pentru reducerea frecvenței acestui flagel social și mai ales opririi evoluției acestei boli. Acești factori sunt: alimentația, flora microbiană bucală și structura dentară.

,,Caria este o boală a civilizației moderne” spunea Pickeril, sprijinind afirmația sa pe creșterea cariei dentare la popoarele civilizate. Majoritatea studiilor epidemiologice au arătat că diferențele considerabile existente în frecvența cariei dentare la populațiile de pe glob nu se datoresc unei predispoziții ereditare, ci unui consum mare de dulciuri.

Modernizarea alimentației prin adaosuri de dulciuri în cantități din ce în ce mai mari la produsele făinoase, mai frecvent la începutul secolului în sinul claselor avute, a făcut pe unii cercetători să eticheteze caria ca ,,boala secolului XX”, sau boala „bogaților” sau ,,boala civilizatiei industriale”.

Intre cele două războaie mondiale se credea că lipsa de calciu și vitamină D ar determina formarea de dinți insuficient calcifiați și deci, prea puțin rezistenți la carii. Studiile recente au dovedit că administrarea de vitamină D și de calciu nu reduc caria dentară, iar bolnavii cu rahitism, cu dinți rău calcifiati (hidroplazici, distrofici), nu au carii mai frecvente. Totuși, o alimentație lacto-vegetariană, bogată în săruri de calciu și vitamina D, condiționează for marea unui dinte sănătos, bine mineralizat, fără să fie însă mai rezistent la carie.

Zahărul rafinat produs din sfecla de zahăr rămâne principalul inamic al dinților, constituind hrana principală a microbilor cariogeni (streptococcus mutans). Cu cit cantitatea de zahăr depășește 10% din rația calorică zilnic, cu atât caria dentară apare mai frecvent.

Consumul de zahăr între mese, în porții mici, este de 10 ori mai periculos decât aceeași cantitate ingerată la sfârșitul unei mese. Așadar, copilul care ronțăie tot timpul zilei bomboane sau biscuiți, ajunge să aibă în scurt timp toți dinții cariați, spre deosebire de alți copii, care mănâncă aceeași cantitate de zahăr la sfârșitul mesei de prânz sau seara și care, comparativ, au mult mai ține carii.

Dulciurile sub formă de bomboane, caramele sau dropsuri, ca și prăjiturile de cofetărie sunt de 8 ori mai cariogene decât citronadele, oranjadele îndulcite cu aceeași cantitate de zahăr.

Consumul crescut de zahăr în timpul sarcinii sau al alăptării, precum și în perioada de schimbare a dinților la copii și chiar până la adolescență, provoacă fără îndoială o explozie de carii, atât la mamă, cât și la copil. De ce este zahărul atât de cariogen?

În primul rând la omul modern s-a schimbat flora microbiană bucală. În prezent, când dulciurile sunt nelipsite din alimentația modernă, spre deosebire de trecut, când alimentația era formată predominant din carne, s-a dezvoltat o altă floră microbiană, care acționează în etape asupra resturilor alimentare existente pe dinți după mese. Mai întâi, zahărul din dulciurile lipicioase formează pe suprafața dinților nespălați după mese, un fel de cămașă numită ,,placă dentară”, pe care se așază ,,la masă, diverse soiuri de microbi sau ciuperci ce descompun dizaharidele (zaharoză) în monozaharide (glucoză), prin acțiunea unor fermenți pe care-i produce fiecare microb în parte.

Ciupercile și microbii pregătesc oarecum terenul, înfruptindu-se din primele resturi zaharoase rămase pe dinții bolnavilor la sfirsitul meselor. Având hrană și căldură bucală propice (37°), microorganismele se inmulțesc peste măsură, ajungînd la citeva milioane pe mm³. Fermentind glucoza pentru ne voile lor nutritive și energetice, rezultă ca resturi de la masa lor, acizii lactic sau piruvic, care acidifică zona dintre suprafața dentară și placa dentară, un adevărat microcosmos, în care nu poate interveni nici saliva bucală, nici sângele prin plasma interstițială, ca să reducă nocivitatea ei. În a doua etapă, la ,,masă”, streptococii (mutans, viridans, sanguinus etc.), care folosesc în continuare resturile de glucoză rămase, producând mai mari cantități de acid lactic sau uric, măresc și mai mult aciditatea pe suprafața dentară, continuind să se înmulțească extraordinar sub protecția plăcii dentare acoperitoare. Unele tipuri de streptococ fac din resturile zaharoase adevărate rezerve alimentare, care sunt foarte aderente pe suprafața dinților și nu pot fi digerate de fermenții salivari ai altor microorganisme. La sfirșitul mesei apar lactobacilii, ce se înmulțesc în mod impresionant, mărind și mai mult aciditatea pe suprafața smaltului dentar, îngroșind placa dentară, care astfel adăpostește adevărații factori cauzali ai cariei dentare: microorganismele cariogene.

Când placa dentară are o vechime de 4 zile, nefiind deranjată prin spălarea dinților cu peria și pasta de dinți, apare decalcifierea smaltului, prima etapă, contestată de unii autori, în apariția și evoluția cariei. În spatiile interprismatice se adăpostesc microorganismele; acestea continuă să se dezvolte și să se înmulțească, distrugind încet și sigur smaltul dentar

Citește și:   Mierea Manuka și beneficiile pentru sănătate: Ghid complet

În această fază apar a patra categorie de microorganisme, ce se hrănesc cu matricea organică, proteică a smaltului și anume flora microbiană proteolitică.

Datele actuale arată că microorganismele au rol determinant în apariția și evoluția cariei dentare; spre deosebire de majoritatea bolilor infecțioase, unde există un agent microbian specific pentru fiecare boală, aici, în caria dentară, sunt cel puțin 30 de specii, care trăiesc în cavitatea bucală și care participă în etapa de inițiere și evoluție a cariei. Zahărul constituie mediul nutri tiv esențial pentru aceste specii microbiene cariogene, și ori de câte ori resturile zaharoase aderă la suprafețele dentare ale unui copil sau adolescent, ele constituie un pericol de producere a cariei dentare, deoarece speciile microbiene cariogene sunt prezente ca saprofite în cavitatea bucală a populației contemporane. Rolul nociv al zahărului a fost definitiv demonstrat de Orlando, care a crescut animalele de experiență în condiții de perfectă sterilizare, fără microbi, hrănindu-le cu dulciuri. Atât timp cit resturile zaharoase de pe dinții acestor animale nu au venit în con tact cu microbii, nu au existat carii dentare. Îndată ce aceleași animale au fost hrănite obișnuit cu aceleași dulciuri din comerț, dar nesterilizate, au apărut exploziv carii den tare..

Aceasta arată cât de importantă este în depărtarea resturilor alimentare, în special a dulciurilor de pe suprafețele dentare, în primele minute chiar după masă. Cercetările au arătat că aciditatea salivei bucale crește la 30 de secunde după introducerea unei bomboane în gură, ceea ce demonstrează cât de important este periajul dentar imediat după mesele cu dulciuri.

Compoziția țesuturilor dentare, procentul de săruri de calciu din smalt sau dentină, numărul și forma cristalelor de smalt determinate la rândul lor de ereditate și alimentație, nu influențează decât în mică măsură receptivitatea sau rezistența dintelui la carie. În schimb, golurile dintre prismele de smalt, gropițele și fisurile de pe suprafața dinților constituie admirabile locuri de retenție a dulciurilor, fapt pentru care aceste forme constituie locuri de elecție pentru apariția cariei dentare, microorganis mele cariogene găsind aici bogate resurse alimentare. Sigilarea acestor fisuri sau fosete cu preparate acrilice (Sealent) a constituit cea mai eficientă metodă profilactică în caria dentară, la copiii care au aceste defecte în cimentarea prismelor de smalt.

Receptivitatea unui dinte la carie este variabilă totuși de la individ la individ; la același individ receptivitatea variază cu vârsta și cu anumite zone din suprafața dentară. Se pare că molarii permanenți au receptivitate maximă la caria dentară în primii 4 ani de la erupție, perioada în care ei își desăvirșesc calcifierea. Dacă un copil a ,,scăpat” cu dinții intacți până la 25 de ani, când apar și molarii de minte, este puțin probabil să mai facă, până la vârsta de 55 ani, carii dentare, când se dezvoltă așa-zisele carii de ,,senescență”, la coletul dentar.

Pe baza acestor achiziții moderne la realizarea cărora au participat specialiști din toate domeniile științelor, s-au pus și bazele profilaxiei și prevenirii cariei dentare, care urmăresc combaterea microorganismelor, limitarea dulciurilor în alimentație și modificarea structurii dentare prin înglobarea fluorului în compoziția prismelor de smalt.

Combaterea microorganismelor are în vedere mai mult anularea interacțiunii dintre flora microbiană bucală și zaharuri, interacțiune care se traduce practic prin igiena bucală și igiena alimentației.

Mijloace de prevenire a cariei dentare

Igiena bucală se rezumă de fapt la spălarea dinților cu peria și pastă, urmată de clătirea viguroasă cu apă călduță, de cel puțin 3 ori pe zi, după principalele mese.

Peria de dinți are rolul de a dezlipi de pe suprafața dentară, ,,placa den tară”, pelicula pe care se află microbii cariogeni și resturile zaharoase nutritive.

Cele mai bune perii de dinți se fac din fibre sintetice grupate în smocuri pe 3 rânduri.

Pasta de dinți trebuie neapărat asociată la spălarea dinților deoarece conține săpun, substante abrazive (carbonat de calciu), antiseptice (săruri de amoniu, clorhexidrină, hexidrină) și substanțe antienzimatice (fluor). Săpunul și substanțele abrazive au rolul de a dezagrega placa dentară și a sfărima în mici particule detașabile resturile alimentare. Antisepticele impiedică multiplicarea microorganismelor cariogene, distrugindu-le în mare parte (streptococii, lactobacilii, actinomicetele etc.).

Adaosul de fluor în pastele de dinți are rolul de a combate enzimele pro duse de microbi pentru fermentarea zaharurilor, enzime care de fapt acidifică mediul, declanșind decalcifierea smaltului și invazia microbiană în interiorul dintelui. Se pare că numai pastele de dinți aminofluorate (fluor cu acizi aminați de tip Elmex) sunt eficace, celelalte paste cu fluor care conțin și săruri de calciu neavând vreo valoare, deoarece calciul inactivează fluorul.

Tehnica de spălare corectă a dinților trebuie învățată acasă sau în scoli. Trebuie spălate sistematic toate suprafețele dentare, incepind cu fetele vestibulare și inferioare, de partea dreaptă, stingă, și în regiunea frontală, continuând cu suprafețele linguale, superioare și inferioare, dreapta, stânga și în zona frontală, încheind cu periajul fețele ocluzale.

Fetele vestibulare sau linguale trebuie periate prin mișcări verticale, ca perii să pătrundă în spațiile dintre dinți și să disloce resturile alimentare; de aceea este bine ca perii sintetici să fie așezați în smocuri pe 3 rânduri, ca să se poată insinua în spațiul dintre dinți. Peria de dinți trebuie să aibă și o mișcare de rotație în mina celui care-și spală dinții, în așa fel, incit perii să apese pe mu coasa gingivală și apoi pe suprafața dintelui, și nu invers; resturile alimentare trebuie scoase din fundul de sac gingival și nu transportate de pe suprafața dentară spre fundul de sac gingival.

În consecință, dinții superiori se perie de sus în jos, iar cei inferiori de jos în sus. Copiii nu pot face aceste mișcări verticale, de aceea lor li se recomandă să facă mișcări ,,de circumducție”, de ușoară rotație înainte și înapoi a periei de dinți pe măsură ce aceasta coboară și urcă pe suprafața dentară, vestibulară sau linguală.

Când trebuie spălați dinții? Ideal este spălatul după fiecare masă, în medie de 3 ori pe zi, după masa de dimineață, prânz și seara. Cea mai importantă spălare rămâne cea care precedă culcarea, pentru ca gura să fie curată în cursul nopții. Este o mare greșală ,,cariogenă” să se dea copilului înainte de culcare o bomboană sau o bucată de ciocolată, chiar după ce și-a spălat dinții. Tot atât de neindicate sunt o țigară sau un „păhărel de lichior” înainte de culcare. Odată gura spălată, nu mai trebuie ,,murdărită” înainte de culcare. Dinții trebuie spălați după fiecare masă sau chiar după o bomboană luată înainte de culcare pentru că la câteva minute după ingestia dulciurilor se produc acizi care pot decalcifia dintele în 90 minute. De aici reiese concluzia că nu valorează atât marca pastei de dinți, cât spălarea riguroasă a tuturor suprafețelor dentare, pentru a nu permite staționarea resturilor zaharoase. După periaj, trebuie să ne clătim gura în mod energie cu apă călduță, pentru a îndepărta resturile alimentare și resturile de pastă de dinți, care pot fi iritante peste noapte pentru mucoasa bucală.

Citește și:   Cancerul buco-maxilar

În sfârșit, spălarea dinților trebuie făcută energic, timp de 3 minute. Sângerarea gingiei nu trebuie să ne sperie; după ce s-a învățat bine tehnica periajului, gingia nu va mai sângera și dinții vor avea o culoare albă strălucitoare.

Igiena alimentației presupune, în cazul profilaxiei cariei, îndepărtarea substratului alimentar al microorganismelor cariogene, cu deosebire în primii 4 ani după erupția fiecărui dinte. Nimeni nu poate să recomande renunțarea la dulciuri, atât de plăcute la gust și atât de ieftine. Zahărul va deveni în vii tor un aliment esențial, deoarece aduce materialul energetic necesar vieții, creierul folosind glucoza în metabolismul său. Trebuie însă redus consumul de dulciuri la 10%, din rația calorică, rație necariogenă. Recomandăm totuși renunțarea pe cât se poate la dulciurile lipicioase și fermentabile, cum ar fi caramelele, fondantele, prăjiturile de cofetărie fără ciocolată, înghețata.

Al treilea element important în profilaxia cariei dentare este reminerali zarea dintelui după erupția sa, sau după apariția leziunilor incipiente de carie. Aceasta se obține în primul rând prin alăptarea la sin a copilului, cel puțin până la 6 luni, deoarece laptele matern oferă sortimentul complet și proportional de proteine necesare producerii matricei organice în faza de formare a dinților (preeruptivă); grăsimile din unt, brinzeturi și uleiurile vegetale protejează dintele de invazia microorganismelor cariogene, de aceea aluaturile cu adaosuri de brinzeturi, cum le folosesc italienii (pizza), sunt foarte puțin cariogene.

Aportul de săruri de calciu și fosfor în cantități și proporții necesare contribuie la o bună mineralizare a atricei organice dentare și la dispariția fosetelor și fisurilor, locurile de elecție pentru retenția de alimente și de ducere a cariei dentare. Zarzavaturile bogate în săruri de calciu și fosfor trebuie să fie zilnic pe masa copiilor sau a adolescenților, dar să nu se spele zarzavaturile după taierea lor în bucăți, deoarece astfel se aruncă cu apa de spălare majoritatea sărurilor. Este de dorit ca după decojirea zarzavaturilor, acestea să fie spălate, tăiate și apoi să fie fierte; supa rezultată este bogată în săruri și poate fi sursa principală de săruri minerale. Untura de pește, bogată în vitamina D favorizează buna mineralizare a dinților, de aceea nu trebuie să lipsească la copii, cu deosebire în timpul iernii.

Cea mai eficientă metodă, aplicabilă în prezent, este fluorizarea generală sau locală. Administrat în concentrație optimă de 1 mg la 1 litru de apă, fluorul poate reduce caria dentară cu 40-50%, ceea ce reprezintă foarte mult pentru economia unei țări, care s-a angajat să asigure tratamentul gratuit populației, așa cum este țara noastră.

Este adevărat că fluorul nu este eficace decât în faza de formare a dinte lui; beneficiază deci numai copiii și adolescenții de apa fluorizată din orașe. Fluorul se mai poate administra și sub formă de tablete.

Fluorizarea laptelui a dat rezultate bune, dar nu toți copiii vor bea lapte. S-a fluorizat și sarea de bucătărie, de asemenea cu rezultate bune, dar copiii consumă între 3 și 9 g de sare de bucătărie pe zi, ceea ce duce la ingerarea unei cantități variabile de fluor. Din ce în ce mai apreciate devin aplicațiile locale cu fluor, sub formă de combinații organice sau anorganice, sau după demineralizarea prealabilă a smaltului cu acid fosforic. Această metodă necesită intervenția stomatologului pentru a asigura o perfectă uscare a suprafețelor dentare înainte de aplicarea soluției de fluor. Beneficiază foarte mult de această metodă copiii cu carii acute progresive, cărora în mod sistematic li se aplică, după prepararea cavităților dentare, soluții de fluor de tipul Duraphat, preparat care realizează un adevărat pansament, pe care microorganismele nu se pot dezvolta.

Cum se manifestă caria dentară

În primele etape caria se remarcă sub forma unei pierderi de substanță pe suprafața dentară, unde vârful sondei cu care se examinează nu alunecă, agățindu-se de unele mici neregularități; zona în general este rugoasă și de colorație brună. În fisuri sau fosetă, caria incipientă se depistează mai ușor, sonda agățindu-se în aceste neregularități.

Radiologic, aceste carii se pot depista prin apariția de imagini radio clare.

La o asemenea leziune dentară bolnavul nu acuză nici un simptom subiectiv, numai medicul stomatolog experimentat poate decela asemenea carii incipiente la un examen clinic atent. Iată de ce, examenul periodic al tuturor copiilor și adolescenților, la interval de 6-12 luni, este cea mai eficace metodă de prevenire a cariei dentare.

Într-un stadiu mai înaintat apare o ulcerație cu pierdere de substanță pe suprafața dintelui, ulcerație în care sonda ,agață”. La examenul radiologic se remarcă o imagine tipică radioclară, interesând smalțul și dentina. Acum apare sensibilitatea la rece și la cald sau la alimentele dulci sau acre. Este etapa de carie dentară, etapa de alarmă, pe care părinții trebuie să o surprindă, pentru a duce copilul la examenul stomatologic. Tratamentul cariei în această etapă nu provoacă dureri copilului, obținându-se încrederea atât de necesară unui bolnav, copil sau adult, în medicul stomatolog. Tratamentul de specialitate constă în evacuarea resturilor alimentare și de dentină din ulcerație, prepararea unei cavități geometrice și obturarea cu un strat de cement, un izolant contra caldului și recelui, și o substanță dură, rezistentă, de genul amalgamului sau silicofosfatului.

Dacă nu este tratată, caria den tară evoluează, invadând pulpa den tară (stadiul de pulpită). Acum apar dureri spontane, care iradiază la dinții vecini și se exacerbează la rece, cald sau la mâncărurile dulci sau acre.

Și aici pot fi urmărite mai multe etape: evolutive, descifrate de stomatologul experimentat, care efectuează în același timp și un tratament diferențiat. La început se congestionează pulpa dentară (stadiul de hiperemie), fază în care un tratament cu antibiotice aplicate local și un coafaj” poate salva pulpa dentară. Într-o etapă mai avansată, serul din sânge iese prin pereții vasculari dilatați, producând un edem (umflătură) în camera pulpară. Este etapa de pulpită a cută superficială, în care durerile spontane sunt evidente mai ales la percuția dintelui bolnav. În această fază se extirpă pulpa dentară din camera pulpară, lăsând încă pe cea radiculară (pulpotomie) necesară la copil pentru dezvoltarea rădăcinii.

Mai târziu, toată camera pulpară se umple cu un exsudat (pulpita acută totală), comprimând nervii dentari, declanșând dureri extrem de mari, mai ales la adolescenți. Sunt atât de violente aceste dureri, încât bolnavii le taxează ca ,,turbarea dintelui”, cerând cu insistență extracția. Aici este necesară anestezia, după care trebuie extirpată pulpa dentară și radiculară. Se continuă apoi cu pansamente antiseptice și obturația canalului radicular și a cavității dentare, preparate sub formă geometrică retentivă.

Când exsudatul din camera pulpară a devenit purulent, ne aflăm în fața pulpitei purulente, în care trebuie aplicat același tratament de extirpare a pulpei dentare și de obturație ulterioară a canalelor dentare. În această fază compresele reci calmează durerea, în schimb percuția dintelui este foarte dureroasă, iradiind și la dinții vecini. Puroiul invadat distruge pulpa dentară, astfel incit durerile dispar, apărând cel mult la percuția dintelui. Este etapa de gangrenă pulpară. Bolnavul, fericit că nu mai are dureri, nu se mai gândește să meargă la medicul stomatolog. Procesul evoluează, distrugând în med lent și sigur coroana dentară; microorganismele invadează regiunea periapicală, producând complicații locale (periodontita apicală, abces perimaxilar) sau generale, la distanță prin invazia sistemului vascular (endocardite, miocardite) sau a rinichiului, unde de termină glomerulonefrite grave. De asemenea, micro organismele din zona periapicală pot trimite la distanță toxinele lor, determinând diferite afecțiuni alergice sau diferite forme evolutive de reumatism articular.

Citește și:   Traumatismele dento-maxilo-faciale (particularități)

În cel mai bun caz, bolnavul rămâne cu resturi den tare ce cad singure sau sunt extrase de medicul stomatolog, producând cel mai evident semnal bătrâneții: edentația, care atrage deformarea feței, apariția ridurilor peribucale, ce nu pot fi ,,întinse” nici de cele mai bune proteze.

Distrofiile dentare

Acestea pot fi ,,cicatrice” rămase imprimate pe suprafața dentară ori de câte ori dintele a suferit în evoluția sa o tulburare de calcifiere. Rujeola, scarlatina și alte boli infecto-contagioase din perioada copilăriei determină pe mugurele dentar în formare, o reacție inflamatorie, ca și erupția de pe piele. În această zonă celulele adamantine nu mai pot produce o bună matrice organică și calciul depus este deficitar. Când dintele erupe pe arcadă, constatăm că are mai multe eroziuni pe suprafața sa, eroziuni care se desfășoară și pe dinții vecini, de-a lungul unei linii continue.

Asemenea ,,godeuri” cu forme și adâncimi variate, apar pe dinți și ca urmare a unor deficiențe metabolice (avitaminoză A, D) sau a unor infecții cronice (sifilis) sau chiar a unor deficiențe ereditare (amelogeneză imperfectă). Toate aceste leziuni ,,cicatriceale” se localizează exact în zona care se dezvoltă în momentul apariției unuia din factorii cauzali enunțați. De aceea, pe bună dreptate au fost denumite ,,cazierul sanitar al copilăriei”.

Distrofiile dentare se manifestă fie sub forma unor mici adâncituri pe smalțul coroanei dentare, fie sub forma unor șanțuri care încing, gâtuind parcă dintele. Alteori, defectul se observă pe marginea tăietoare a incisivilor sau pe suprafața de contact a molarilor, care se pot asemăna în aceste cazuri de distrofie, cu un fagure de miere. Toate aceste leziuni cicatriceale sunt ,,stabilizate”, nu evoluează și nici măcar nu se cariază, singurul inconvenient fiind aspectul ,,inestetic”. Există alte distrofii care evoluează ducând progresiv la distrugerea dinților. Din această grupă fac parte melanodonția, caracterizată prin înnegrirea și tocirea rapidă a dinților de lapte, fără nici un fel de durere și displazia Capdepont, în care dinții de lapte afectați sunt deformați și cad fără dureri în momentul erupției lor. În alte forme de displazii dinții sunt de dimensiuni reduse, au culoarea brună și se tocesc repede, ajungându-se până la mu coasa gingivală (amelogeneza imperfectă). Toate aceste displazii sunt sechelele unor tulburări de calcifiere a dinților, din timpul dezvoltării lor, tulburări determinate fie de infecții acute (scarlatină, rujeolă), fie cronice (sifilis), fie metabolice (rahitism), fie ereditare (melanodonție, amelogeneza imperfectă etc.).

Toate aceste tulburări distrofice dau aspecte inestetice, ce se pot ameliora prin îmbrăcarea dintelui cu coroane de acrilat sau de portelan. Displaziile progresive se tratează în mod diferențiat, în unele cazuri prin coroane metalice de acoperire.

Dinții pătați

Sunt dinții care apar colorați în galben-brun sau cu pete alb-cretoase, chiar la erupția lor. Alteori, dinții se colorează după erupția lor din cauza unor factori locali, traumatici sau infecțioși. Dacă un dinte apare de la început pătat” înseamnă că în timpul dezvoltării mugurelui dentar, în grosimea osului alveolar, au avut loc unele tulburări de calcifiere asociate cu impregnarea unor substanțe colorate. Acestea sunt pete intracoronare, ce nu se pot curăța prin spălarea dinților. În zilele noastre ele apar foarte frecvent, de oarece foarte mulți copii fac după naștere boli infecțioase în care se administrează tetraciclină sau aureomicină. Petele gălbui-brune pot acoperi toată suprafața incisivilor sau numai părți din suprafață, sub formă de benzi orizontale.

Alteori dinții sunt ,tărcați”, pete albe cretoase neregulate acoperind suprafața vestibulară a dinților frontali. Acestea sunt pete de smalt, determinate de administrarea în exces a sărurilor de fluor. Apar de obicei în zonele de hiperfluoroză, în care apa de băut, zarzavaturile, fructele conțin peste 5 mg de fluor la litru de apă. Astfel de zone sunt Sicilia, în unele districte din India, Africa și în unele localități din Bihor, Mureș sau Banat. Fluorizarea făcută de rețeaua de stomatologie cu tablete de fluor sau aplicații locale nu dă asemenea pete de smalt.

Majoritatea dinților se pătează în timpul vieții, datorită mai ales unei igiene bucale deficitare. Dacă un copil nu-și spală dinții atent cu peria și pasta de dinți, rămân resturi alimentare; acestea sunt invadate de microbi sau ciuperci care le colorează și le fixează pe dinți. Petele pot fi indepărtate printr-o curățire cu instrumente (detartraj) și prin badijonarea lor cu anti septice (protargol 1%), sau prin spălarea energic cu peria de dinți. Unele ciuperci colorează resturile alimentare pe care le fermentează, în negru, altele în portocaliu.

În adolescență, dinții permanenți la care nu s-a încheiat calcifierea se pot impregna cu diverse substanțe colorate pe care omul, în mod repetat și continuu le introduce în gură cu ocazia fumatului. Impregnarea smaltului și dentinei cu nicotină sau cărbunele rezultat din arderea țigării colorează definitiv dintele, nici un mijloc ,,stomatologie” nefiind capabil să „albească“ dinții, astfel pătați. În aceeași categorie se pot include petele dentare ce apar la adolescenții care lucrează în fabricile în care atmosfera este poluată cu vapori de acizi (sulfuric, fluorhidric, azotic etc.), particule de praf de cărbune, cupru, plumb și unde tinerii muncitori neglijează să aplice cu con știinciozitate instrucțiunile de prevenire existente în toate fabricile. O spălare atentă a dinților după terminarea lucrului, introducerea obligatorie a dușurilor bucale, ar reduce complet aceste colorații dentare.

Există popoare, care în mod deliberat își colorează dinții cu un lac negru, utilizând o tehnică bine pusă la punct (Vietnam, Africa). Pe baza unor ritualuri, cei ce lăcuiesc dinții încep prin a decalcifia dinții cu zeamă de lămâie, timp de 2-3 săptămâni, după care se pensulează dinții cu asemenea lacuri. Dinții lăcuiți nu fac carii dentare. Pe baza acestor tehnici a apărut și în profilaxia cariei dentare metoda de fluorizare a suprafețelor dentare după o prealabilă decalcifiere cu un acid organic.

Colorarea dintelui poate să fie observată și în jurul unei obturații cu amalgam de cupru (la copii) sau chiar de argint (la adult), particule mici de metal infiltrindu-se în dentina decalcifiată din jur.

Mulți dinți se înnegresc după un traumatism sau după o carie dentară netratată. În aceste cazuri hemoglobina rezultată din hemoragiile pulpei dentare impregnează dentina, descompunîndu-se în compușii ei coloranți diferiti. Orice dinte innegrit” este suspect de mortificare pulpară și obliga toriu, examenul clinic trebuie completat cu unul radiologic.

De cele mai multe ori acești dinți sunt adevărate focare de infecție care declanșează boli grave la distanță, de genul endocarditei, miocarditei, glomerulonefritei sau reumatismului.

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.