Frecvența acestei boli este în creștere. În ţara noastră ocupă locul 4 în mortalitatea prin cancer. Studiile recente privind modul lui de producere implică 3 categorii de factori: alimentar, familial și factori de risc crescut.
Printre factorii alimentari se citează excesul de grăsimi din diete, ce acționează prin creşterea secreției de acizi biliari, substraturi pe care le activează bacteriile și care se transformă astfel în substanțe iritante pentru tubul digestiv.
Consumul crescut de carne de vită a fost implicat pe baza unor observaţii făcute la populații care neconsumând-o, au o incidență foarte scăzută; aminoacizii rezultați din digestia proteinelor de carne de vită sunt transformați în substanțe cancerigene.
Aportul scăzut de fibre dietetice, substanţe polizaharidice care nu sunt digerate în intestinul subțire și care ajungând nedigerate în colon, duc la formarea masei de materii fecale. Consumul lor e foarte mic la cei cu cancer r.c.
Lipsa fibrelor duce la scăderea cantității de materii fecale, care devin insuficiente pentru stimularea intestinului și consecința va fi prelungirea timpului de tranzit. Neconsumatorii de fibre elimină 100-200 g fecale pe zi, pe când consumatorii de fibre 300-350 g. Timpul de tranzit este de 48-72 de ore la populația cu consum de fibre scăzute și de 16-18 ore la cei cu consum crescut de fibre.
Studiile făcute au arătat constipaţia ca simptom frecvent la 72% din bolnavii cu cancer rectocolonic. Timpul de tranzit foarte lent, determinat de lipsa fibrelor, favorizează creşterea timpului de contact între substanțele cancerigene mucoasa rectocolonică.
Obezitatea ar juca un rol prin cantitatea crescută de grăsimi ingerate, cu eliminări duble de acizi biliari faţă de normal.
Factorii familiali reprezintă susceptibilitatea genetică și existenţa lor este demonstrată de incidenţa crescută a cancerului rectocolonic la membrii aceloraşi familii, de vârstă tânără și de apariția cancerului la cei cu ereditate încărcată.
Se mai discută afecţiunile cu risc crescut pentru cancer rectocolonic ca polipii colonici, boala Crohn de colon, bolnavii operați de cancer colorectal.
Polipii și polipoza colonică sânt de asemenea considerate afecţiuni cu risc crescut.
Rectocolitele cu o evoluție de peste 10 ani, boala Crohn de colon cu evoluție îndelungată sunt afecţiuni la care incidența cancerului rectocolonic este mult mai mare decât la populaţia generală. Un loc deosebit il ocupă bolnavii operați de cancer rectocolonic, care pot să facă recidive precoce sau tardive și trebuie urmăriți și controlaţi periodic, cel puțin de 2 ori pe an, cu teste pentru sângerări oculte, rectoscopie, clismă baritată, în vederea depistării unei recidive.
Simptomele cancerului rectocolonic sunt tulburările de tranzit ca semnal de alarmă (diareea sau constipatia fără cauze). În general schimbarea obiceiului – habitusului – scaunului trebuie să fie un semnal care, însoţit de dureri abdominale, crampe, balonare ce dispare după emisia de scaun și gaze, pierderi intermitente de sânge la începutul scaunului sau amestecat cu materii fecale, toate acestea trebuie să alarmeze pe bolnav și să-l determine să consulte medicul de specialitate.
Sângele este proaspăt când tumoarea este de rect sau colon sting. În tumoarea de colon drept sângele este întâi digerat, închis la culoare, apoi roşu cărămiziu.
S-a renunţat la ideea de a lua în funcție de diaree sau constipaţie criteriul de localizare a tumorii. Constipaţia nu este apanajul tumorii de colon sting, având o repartiţie necaracteristică, iar diareea survine de obicei datorită suprainfecţiei.
Dacă diagnosticul se face în primele 3 luni de la debutul manifestărilor, supravieţuirea la 5 ani va fi de 75%; în primele 7 luni de 45 %, timpul de dublare a tumorii fiind de 430 de zile.
Rectoscopia depistează 44% din tumorile rectocolonice. Din păcate, atiât din cauza neprezentării bolnavului la medic la apariția primelor simptome, cât și din cauza explorării incomplete și neglijarea tactului rectal și examinărilor de specialitate, cancerul rectocolonic este diagnosticat în faza de complicații ca: perforaţie, ocluzie, metastazare, şansele de supravieţuire devenind astfel mult mai mici, în cazul că nu sunt nule.
Tratamentul este chirurgical, cu urmărire colonoscopică la 3 luni, 6 luni, 12 luni, de la operaţie, în primul an, apoi timp de 5 ani anual și ulterior la 3 ani interval.
Rudele bolnavilor cu cancer colonic, polipoză, rectocolită ulcero-hemoragică, neoplasme uterine, ovariene, mamare, vor face teste ale hemoragiilor oculte în fecale, testul hemocult la policlinicile de specialitate. Urmărirea poli- pilor se va face prin dispensarizare.
Polipii, surse de hemoragie digestivă inferioară și de malignizări, solitari sau multipli, cu caracter familial sau în cadrul unor sindroame complexe asociate cu manifestări osoase, cutanate, musculare, vor fi semnalul de alarmă pentru prezentarea la medie, inventariere, biopsie și urmărire periodică. Bolnavii care cunosc caracterul familial al afecțiunii polipoase de care suferă trebuie să cunoască și riscul major de malignizare și să accepte colectomia profilactică, atit de necesară supravieţuirii normale.
Cei cu polipi solitari fără caracter familial se vor adresa periodic medicului pentru biopsii și vor accepta eventual ablația endoscopică și chirurgicală a polipilor, conform avizului specialistului.
