Cancerul – O problemă prioritară de sănătate publică

0
Cancerul - O problemă prioritară de sănătate publică

Boala canceroasă, una din cele mai complexe și mai dificile probleme ale medicinii contemporane, a devenit prin frecvență și gravitate o problemă prioritară de sănătate în majoritatea țărilor din lume, având o pondere din ce în ce mai mare în structura îmbolnăvirilor și mortalității.

Deși cancerul este cunoscut și studiat din antichitate (Hyppocrat părintele medicinei – descriind primul prognosticul grav al bolii, iar Galenus medic roman -, vorbind despre vindecarea cancerului dacă diagnosticul este precoce), această boală a devenit prin morbiditate (frecvența îmbolnăvirilor) și evoluție, o boală a lumii moderne. Statistici medicale actuale desemnează cancerul ca ocupând locul al doilea în determinarea mortalității generale după bolile cardio-vasculare. Numeroase studii semnalează o tendință generală în lume de creștere a morbidității prin cancer, creștere atât absolută, cât și relativă. Pentru a înțelege cum se explică această creștere a incidenței cancerului și variațiile de la o zonă a globului la alta, trebuie să menționăm multitudinea de factori care concură la apariția și dezvoltarea acestei boli a secolului XX. Nu există o cauză, ci multipli factori care intervin în raportul tumoare-gazdă, ducând la creșterea continuă a celulelor transformate malign, creștere care odată declanșată, nu mai poate fi controlată și oprită de mecanismele de apărare ale organismului.

Există elemente care au dus la creșterea relativă a numărului de îmbolnăviri prin cancer și anume:

– creșterea duratei medii de viață, persoanele vârstnice fiind mai susceptibile să facă boala;

– scăderea mortalității prin alte afecțiuni: boli infecțioase, tuberculoză etc.;

– progresele medicinii în general permit descoperirea și vindecarea a numeroase boli;

– progrese în ceea ce privește diagnosticul diferitelor forme de cancer datorită nivelului mai ridicat al populației, adresabilității crescute la unitățile sanitare de specialitate, dar și posibilităților tehnice moderne medicale de depistare.

La acestea se adaugă și creșterea absolută a îmbolnăvirilor prin cancer, le gată de o creștere a factorilor de mediu favorizanți, proprii lumii moderne și țărilor dezvoltate din punct de vedere socio-economic.

Toate acestea au dus la dezvoltarea oncologiei (oncos în grecește masă sau tumoare), studiul complex al caracterelor clinice și biologice, al etiopatologiei, al formelor variate și al tratamentului bolii canceroase. În paralel s-a dezvoltat și epidemiologia cancerului, studiul analitic al particularităților apariției și distribuției diferitelor tumori maligne la om.

Cancerul este un termen general, cuprinzând variate tipuri de tumori maligne, caracterizate printr-o creștere anarhică autonomă celulară, străbătând mai multe faze de la invazia locală la cea regională, cu distrugerea țesuturilor din jur, urmată de răspândirea la distanță prin metastaze, putând să ducă, dacă nu se tratează, la o boală progresivă, generalizată.

Etimologic, termenul „cancer” înseamnă în limba latină rac, definind tendința de întindere, de proliferare; în limba greacă cuvântul ,,karkinos” cu semnificația rac, cancer, a dus la crearea termenilor carcinogen, carcinom etc.

Denumirea de neoplasm malign, sinonim cu cancerul provine de la grecescul „plasma“ care înseamnă formație, creștere nouă.

Willis definește neoplasmul ca „o masă anormală de țesut a cărei creștere depășește creșterea coordonată a țesuturilor normale și persistă după dispariția stimulilor care au determinat-o.

Se știe că în organismul uman există țesuturi care au o tendință normală și permanentă la regenerare, la proliferare rapidă, înlocuind celulele cu viață limitată. Astfel, țesutul hematopoietic și organele limfopoietice (producătoare de globule sangvine), mucoasa gastro-intestinală, pielea, foliculul pilos (de la rădăcina părului), mucoasa vezicală și vaginală, celulele germinale din organele reproducătoare (ovule, spermatozoizi). Este vorba de o creștere și proliferare, deosebită de cea tumorală. Tumorile sunt proliferări celulare fără caracter de regenerare, care capătă autonomie și scapă de sub controlul gaz-pe care se dezvoltă. Există neoplasme sau tumori benigne cu caracter limitat, cu evoluție lentă, fără tendințe de invazie și diseminare și neoplasme sau tumori maligne.

Termenul de malign se referă la tendința la creștere necontrolată, la tendința de a invada țesuturile din vecinătate și de a se propaga la distanță prin metastaze. Alterarea inițială dată de agentul sau agenții cancerigeni în condiții favorizante are loc în molecula de acid dezoxiribonucleic din nucleul celulei sănătoase. Dacă mecanismele celulare enzimatice nu pot să repare alterarea survenită, celulele transformate cresc necontenit și excesiv.

Transformarea malignă care are loc se transmite generațiilor succesive de celule și apare masa tumorală cu tendință la invazie și metastazare. Metastaza(în grecește – deplasare) este transferul bolii de la organul de origine la altul, cu care nu are conexiuni, prin desprindere de grupuri de celule tumorale ce se propagă la distanță pe cale sangvină sau limfatică, formând colonii în alte teritorii, deci ducând la tumori secundare, deosebite de cea primară.

Acesta este mecanismul valabil pentru „tumorile maligne solide”. Mai există însă și alte afecțiuni maligne care debutează pluricentric, așa-numitele, boli maligne de sistema care afectează țesuturi răspândite peste tot în organism, ca organele hematopoietice, sângele și ganglionii limfatici. În această categorie de boli maligne intră leucemiile și limfoamele maligne (mai cunoscută și mai frecventă este boala Hodgkin sau limfogranulomatoza malignă).

În ceea ce privește procesul de transformare de la leziunile de început intracelulare la formarea masei tumorale inițiale, acest fenomen are loc într-un interval lung de timp, ani și zeci de ani, în care factorii favorizanți și de risc concură la ireversibilitatea leziunilor. Este faza preclinică a cancerului denumit ,,cancer în situ“, stadiu preinvaziv, curabil 100% prin extirparea zonei modificate.

Este perioada în care cancerul poate fi prevenit, profilaxia având o valoare deosebită într-o afecțiune atât de gravă și complexă ca acesta.

Depistarea unei tumori în stadiul de „cancer în situ” are deosebită valoare pentru anumite localizări, ca de exemplu: cancerul colului uterin, al sinului, al pielii și mucoaselor. Numeroase studii ale unor organisme internaționale precum U.I.C.C. (Uniunea internațională de luptă contra cancerului), au elaborat stadializarea tumorilor maligne în funcție de mărimea tumorilor primitive, afectarea sau nu a ganglionilor regionali și prezenta leziunilor la distanță, adică a metastazelor. Când tumoarea nu este decela bila clinic și este depistată microscopic după controlul periodic efectuat la persoane cu factori de risc, este vorba de stadiul 0; urmează stadiul clinic I, în care tumoarea este mică (de obicei sub 2 cm) limitată la locul de origine. Cancerul în situ, adică în stadiul O precum și stadiul I, sunt stadii incipiente, în care se asigură bolnavului un tratament cu maximum de șanse de vindecare (de exemplu diagnosticul în aceste stadii în cancerul de sin permite un tratament eficient la 85-100% din cancere).

În stadiul II clinic, tumoarea depășește de obicei volumul de 2 cm, poate apărea fixarea ei la țesuturile din jur cu sau fără microleziuni în gangloniii limfatici regionali.

În stadiul III clinic, tumoarea este mai mare, infiltrează țesuturile din jur, invadează ganglionii regionali și este posibilă și prinderea ganglionilor mai depărtați juxtaregionali.

În stadiul IV, boala canceroasă este generalizată, cu prezența uneia sau mai multor metastaze la distanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here