În cancerul esofagian disfagia este întâi discretă și trecătoare, constând în oprirea bruscă, de scurtă durată a bolului alimentar cedând la administrarea de lichid și urmată de o pauză de obicei îndelungată.
Episoadele disfagice sunt ocazionale, dar devin din ce în ce mai frecvente și cresc ca intensitate, devenind permanente, obligând bolnavul la restricţii alimentare, la semisolide și apoi la lichide.
Semnele asociate sunt inconstante sau tardive și constau în modificarea stării generale, dispepsie variabil dureroasă, hemoragii digestive, regurgitaţii, hipersalivație, tuse, răguşeală. Prezentarea la medic este obligatorie pentru diagnosticarea cu ajutorul examenului radiologic și esofagoscopic cuplat cu biopsii dirijate.
Tratamentul este totdeauna chirurgical, rareori radical, de cele mai multe ori paliativ. Radioterapia și chimioterapia au dat rezultate modeste.
Există boli cu risc crescut pentru cancer esofagian: esofagite caustice cu stenoze, cicatricele după 30 de ani de evoluţie; megaesofagul operat sau nu (care necesită o endoscopie la 2-3 ani), cancerul căilor aeriene și digestive superioare (laringe și faringe), esofagita peptică cicatrizată cu apariţia de zone de mucoasă stomacală înlocuind pe cea esofagiană.
Tutunul și alcoolul sunt factori cancerigeni pentru esofag. Tutunul este mai toxic în treimea superioară a esofagului; alcoolul este mai toxic în treimea inferioară.
Este necesară explorarea esofagoscopică la orice subiect de sex masculin mai vârstnic de 45 de ani, etilic și tabagic, care are o simptomatologie fugară și imprecisă, deoarece atunci când disfagia devine patentă, tumoarea este invadantă a două treimi din lumenul esofagian, situându-se în afara posibilităților terapeutice.
