In cazul creşterii rezistentei organismului fată de căldură şi frig se dezvoltă şi se perfectionează activitatea mecanismelor de termoreglare ale corpului nostru, despre care s-a discutat. La reglarea proceselor de producere şi cedare de căldură din organism participă totdeauna sistemul nervos. In general, organismul se adaptează la mediul înconjurător, datorită în esentă reflexelor, datorită activitătii sistemului nervos. Ultimul joacă un rol esential şi în procesul călirii.
Să ne închipuim un om care îşi face călirea cu ajutorul unor variatii de temperatură foarte mari: în baia supraîncălzită, el face un duş cu apă rece. Inaintea duşului pielea sa era roşie, transpirată şi fierbinte, deoarece creşterea temperaturii aerului a provocat excitarea terminatiilor nervoase senzitive din piele. De aici impulsul nervos a ajuns în centrul nervos al termoreglării, iar impulsurile acestui centru la vasele sanguine, glandele sudoripare şi alte organe; ca urmare, vasele sanguine cutanate s-au dilatat, prin ele a început să circule mai mult sange şi temperatura pielii s-a ridicat, iar cedarea de căldură prin piele a crescut simtitor. In acelaşi timp, glandele sudoripare au inceput să secrete mai multă sudoare, prin evaporarea căreia se obtine răcirea tegumentelor. Iată de ce, în ciuda temperaturii ridicate a aerului din camera de baie, temperatura corpului aproape nu s-a schimbat.
In timpul duşului, temperatura mediului înconjurător a scăzut simtitor şi atunci, din contra, producerea de căldură a crescut la maxim în organism, scăzand la minim cedarea de căldură: pielea a devenit palidă şi mai rece, deoarece vasele sale sanguine s-au contractat şi eliminarea de sudoare a scăzut mult. Aceste modificări, care au loc în organism şi care îi permit să se adapteze la scăderea temperaturii mediului înconjurător, se realizează de asemenea prin participarea sistemului nervos, care antrenează în actiune anumite mecanisme de termoreglare, inhibează activitatea altora, coordonează, armonizează, activitatea lor comună. Această activitate a sistemului nervos se dezvoltă şi se perfectionează, dacă modificările din organism care survin sub influenta variatiilor de temperatură a aerului înconjurător se repetă sistematic. Ca urmare, organismul devine mai rezistent fată de frig.
De ce este nevoie, pentru aceasta, ca, frigul sa actioneze de mai mule ori repetat?
Cauza constă în faptul că orice influentă la care este supus organismul lasă o urmă în sistemul nervos. I. M Secenov a evidentiat capacitatea centrilor nervoşi de a însuma excitatiile care nu manifestau, izolat, o actiune vizibilă. Cunoscutul fiziolog N. E. Vvedenski scria: ,, In urma faptului că orice excitatie ulterioară işi însuşeşte ceva din urma excitației precedente ea este în stare să producă un efect mai mare şi, prin urmare, să lase o urmă mai puternică pentru excitatia care o urmează”. Numeroasele experiente ale lui I. P. Pavlov şi ale elevilor săi au arătat cat este de mare rolul unor asemenea reactii ,de urmă” in activitatea segmentelor superioare ale sistemului nervos central.
In timpul călirii, numeroasele terminatii nervoase din piele percep actiunea frigului, căldurii, presiunii apei, energiei solare. Excitatia care apare în aceste terminatii nervoase se transmite la creier pe calea nervilor centripeti şi de aici pornesc, pe calea nervilor centrifugi, impulsuri care intensifică sau reduc activitatea diferitelor organe, care contractă sau dilată vasele sanguine ş.a.m.d. Procedeele de calire repatate sistematic măresc capacitatea sistemului nervos de a se adapta perfect şi rapid la conditiile de existentă schimbate ale organismului. Afară de aceasta, fiecare procedeu de călire, mai ales dacă în cursul lui are loc excitarea terminațiilor nervoase din piele prin apă rece şi aer, contribuie la crearea unei bune dispozitii. Sub influenta procedeelor de călire respirația devine mai profundă şi de aceea organismul primeşte mai mult oxigen, ceea ce înriureşte favorabil metabolismul.
