Brusturele crește pe maluri de râuri și pâraie, în șanțuri și liziere. Se mai numește și broscălan, brustur, buedea-ciumei, captalan, clococean, gulă-de-baltă, lipan, podval-mare, smântânică. Este sensibil mai mare decât podbalul galben, din a cărui familie face parte. Frunzele sale devin mari cât pălăria, sunt ușor dințate și acoperite cu un puf gri pe partea inferioară. Florile, în nuanțe de la alb murdar până la roz pal, au forma unor coșulețe și sunt dispuse des pe porțiunea superioară a tulpinii.
Rădăcinile, care au acțiune antitermică și au fost foarte căutate în timpul epidemiilor de ciumă, se culeg încă înainte de perioada de înflorire. Ceaiul sudorific se administrează în caz de febră, insuficiență respiratorie, artrită (gută) și epilepsie. Se beau zilnic, încetul cu încetul, 1-2 cești. Frunzele mari și proaspete se aplică sub formă de comprese, nu doar la entorse, luxații și picioare rănite de prea mult umblat, ci și în orice fel de arsură, în leziuni ulceroase canceroase și în plăgi usturătoare.
MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: 1 linguriță rasă de rădăcini de brusture se pune peste noapte la macerat în 1/4 litru de apă, se încălzește dimineața și se strecoară.
Comprese: Frunzele proaspete sunt spălate, zdrobite și aplicate sub formă de compresă. Această operație se repetă zilnic de mai multe ori.
Sursa: Maria Treben – Sanatate din farmacia Domnului
Foto: Freepik
