Apariția bolilor respiratorii, evoluţia nefavorabilă a acestora, precum și apariția complicațiilor sunt favorizate la persoanele în vârstă înaintată, la care se întâlnesc modificări toracice (curburi anormale ale coloanei, cartilagii calcificate, articulații degenerate, vertebre și coaste rarefiate, muşchi atrofiaţi), care diminuă amplitudinea respirației, reducând consecutiv ventilația. Apoi pereţii bronhiilor se ingroașe, devin rigizi prin pierderea elasticităţii; tusea este mai puțin eficace. Numeroase alte boli care duc la tulburări de digestie și excreţie scad imunitatea, diminuă rezistența, cresc intoleranța la medicamentele necesare stărilor de acutizare a bolilor bronhopulmonare cronice, stărilor astmatice și altor boli respiratorii.
Iată motive care fac ca morbiditatea și mortalitatea prin bolile aparatului respirator să fie crescute la vârstnici.
Atitudinea în fața unei boli a aparatului respirator
Este mai puțin important ca bolnavul să cunoască toate simptomele unei boli și să-și pună singur diagnosticul. El trebuie să fie orientat asupra ceea ce trebuie să facă în primele clipe ale bolii, pină când face apel la medic și mai ales asupra momentului în care trebuie să cheme medicul sau să se prezinte la dispensar sau policlinică.
Simptomele pe care le acuză cel mai adesea un bolnav de o afecţiune a căilor respiratorii sunt febra, tusea, expectorația, dispneea, durerea. Pentru combaterea acestor simptome medicamente se găsesc la îndemina oricui.
Acestea nefiind în general prea toxice, marea majoritate a bolnavilor se autotratează fără să fie nevoie de cele mai multe ori de consultarea unui medic.
Bunul simț, un minimum de cultură medicală și experienţă sunt suficiente; oricine poate să se descurce, ştiind cum trebuie să procedeze când tușește, expectorează, are febră sau il doare toracele și cel mai adesea nu greşeşte, deoarece medicaţia este simplă ori s-a mai ,,autotratat“ și altădată cu succes.
Într-o răceală banală, mai cu seamă într-o epidemie de gripă (ridicarea temperaturii, dureri uşoare în gât, tuse și expectorație moderată), bolnavul poate să se îngrijească singur cu aspirină, piramidon sau paracetamol, dezinfectante ale nasului, gitului, siropuri expectorante sau calmante ale tusei (în funcţie de caracterul acesteia), ventuze, cataplasme cu muştar, vată termogenă, băuturi calde, vitamină C și, mai cu seamă, și cel mai important, repausul la pat.
Dar chiar și pentru obişnuitul și frecventul simptom care este tusea, medicamentele nu se iau intimplare, oricum sau orice. Astfel, calmantele (codenal, tusan, tusomag) sânt indicate în:
- tusea seacă, fără expectorație, din prima fază a traheobronşitei acute; orice tuse violentă, spasmodică, chintoasă, excesivă, chinuitoare (laringite, tuse convulsivă, boli de inimă – dar și tratarea bolii de inimă perforaţii pleuropulmonare, cancer pulmonar);
- tusea cu punct de plecare de la pleură (pleurite, pleurezii);
- tusea în tuberculoza pulmonară, hemoptizii mici.
Calmantele sunt inutile sau de-a dreptul contraindicate în:
- tusea „coaptă” cu expectorație din faza a II-a a bronşitei acute (vor fi administrate expectorante, care să ajute eliminarea secrețiilor bronşice: trecid, ceai pectoral 2, sirogal, siropuri expectorante);
- tusea în care bolnavul are secreție bronşică, dar aceasta fiind viscoasă, aderentă, se elimină greu și cere eforturi mari de tuse, adesea fără folos. În asemenea cazuri sunt indicate fluidificante ale secreției bronşice, bromhexin, bisolvon și, bineînțeles expectorantele; tusea din bronşita cronică a vechilor fumători și din supurațiile pul- monare, zisă și tuse ,,utilă“, pentru că ajută la curățirea căilor respiratorii; tusea provocată reflex de guturai. Aici, simpla desfundare a nasului (rinofug, fedrocain, mentorin) suprimă tusea.
De unde se vede că raţionamentul simplist „tușesc, deci trebuie să iau un calmant pentru tuse“, nu este totdeauna și cel corect. Concluzia, valabilă și în atitea alte imprejurări este că medicina operează cu raționamente mai complicate, motiv pentru care este preferabil să-l rugăm pe medie să raţioneze în locul nostru.
Bineinteles că dacă tulburările se prelungesc mai mult de citeva zile, ori se agravează (brusc sau progresiv) cu toate măsurile luate, deoarece poate fi vorba de o complicație, este necesar un tratament mai complex și mai energic, precum și în fața unei urgenţe a aparatului respirator. În asemenea cazuri este de dorit ca bolnavul să nu-și mai administreze singur tratamentul și să facă apel la medic, pentru că orice tratament greşit poate să fie fatal.
Greșeala începe când bolnavul sau anturajul acestuia pătrund în domenii de tratament pe care le ignorează sau le cunosc vag din auzite tratament „după ureche”) sau când folosesc medicamente ale căror contraindicații sau reactii adverse nu le cunosc și care din acest motiv sunt mai greu de manipulat (și cu riscuri) și pe care numai un medic este indreptățit și are competenţa să le prescrie.
O și mai mare greşeală este autotratamentul cu antibiotice ori de cite ori este vorba de o gripă simplă, de o răceală obişnuită, de o uşoară durere în gît, de un guturai, de o tuse banală sau chiar de o durere de cap sau o indispoziție trecătoare. Este pe deplin demonstrat că antibioticele nu au nici o acțiune asupra infecţiilor date de virusuri (prîntre care și gripa) și că administrarea lor este indicată numai în cazurile în care gripa se complică prin supra infectare cu microbi ca streptococul, stafilococul, pneumococul și alții. Un tratament neindicat cu antibiotice poate să ducă la instalarea rezistenţei faţă de antibiotice a germenilor, fenomen biologic care lasă organismul dezarmat în fața unei eventuale infecţii cu acești germeni; același lucru se intimplă și când tratamentul este incorect în ceea ce priveşte doza de antibiotice, ritmul și durata administrării. În asemenea cazuri organismul nu mai poate să beneficieze de acţiunea antibioticului ca în cazul în care acesta acţionează pe un teren virgin, cu microbi sensibili.
Bolnavul trebuie să admită că numai medicul știe când trebuie administrat un antibiotic, care anume, în ce doză, în ce ritm, cit timp, în ce asociaţie, care sânt contraindicațiile, ce regim trebuie ţinut, cu alte cuvinte să conducă un tratament corect.
Numai medicul ştie că administrarea preventivă a unui antibiotic este un nonsens, tot atit de ilogic ca gestul ,,de a lua un antinevralgic ca să nu te apuce durerea de cap“.
Tratamentele dese și repetate cu antibiotice în bronşitele cronice favorizează apariția germenilor rezistenți și a agravărilor. De asemenea, numai medicul știe cum să procedeze în fața unor fenomene secundare toxice sau alergice și să le prevină, respectind dozele, contraindicațiile și incompatibilitățile, cum să interpreteze corect o antibiogramă, descifrînd sensul corect al unei rezistențe primare (infectare cu germeni deja rezistenți) sau secundare (survenită în urma tratamentului), al predominanței unuia sau altuia din germenii unei asociaţii de germeni, cîntărind atitudinea pe care trebuie să o ia în funcție de faza bolii, de agentul cauzal, de rezistența și capacitatea reacțională a individului bolnav.
În sfîrşit, medicul este cel care va recomanda și va supraveghea procedurile de tratament și care va aprecia dacă și când sunt indicate inhalațiile, tratamentele cu aerosoli, cu ultrasunete, tratamentele endobronşice, dezobstruarea bronhiilor, ventilația mecanică (respiraţia asistată), drenajul postural, kineziterapia (gimnastică respiratorie), tratarea infecţiilor de focar, vaccinările, tratamentul antialergic, hormonoterapia antiinflamatorie (cu cortizon și derivaţii acestuia, medicamente foarte utile, dar în același timp arme cu două tăişuri), tratamentul homeopatic, medicamentele cu acţiune asupra sistemului nervos, tratamentul balneofizical, radioterapia, acupunctura, imunoterapia (pentru creşterea rezistenței organismului).
Este păcat să se renunțe din ce în ce mai mult la tratamentele tradiționale, care în materie de boli ale aparatului respirator continuă să-și facă proba eficacității: cataplasme cu muştar, Prieschnitz-uri, comprese calde sau reci, ventuze, ceaiuri din plante (calmante ale tusei, expectorante, decongestive).
Prevenirea bolilor respiratorii este adesea mult mai importantă decât tratarea acestora, mai ales prin tratamente improvizate , după ureche“ sau „recomandate de surse dubioase, suspecte, neautorizate și neavenite.
Foto: Freepik
