Bolile gingiei, parodonțiului și gurii

0
Bolile gingiei, parodonțiului și gurii
-Anunț-

Gingivitele

Se întîmplă uneori ca mucoasa delicată care înconjură arcadele dentare, gingia propriu-zisă, să sufere răniri sau îmbolnăviri care nu sunt chiar neînsemnate, putînd da multă suferință și necesitînd un tratament anevoios și de durată. Când inflamația este localizată numai la nivelul mucoasei gingivale, se numește gingivită, când cuprinde întreaga mucoasă a gurii capătă de- numirea de stomatită.

Gauzele care pot determina gingivita sunt multiple si variate. Poate fi provocată de o igienă defectuoasă a gurii, de depozitele mari de tartru la nivelul dinților. de carii sau resturi de rădăcini, de coroane sau proteze defectuoase, de dinți erupti în poziții anormale, de accidente cauzate de erupțiile dentare și altele. De asemenea gingivita mai poate fi generată de iritatia provocată de nicotină la fumători, ca și de anumite stări fiziologice, cum ar fi pubertatea, menstruația, sarcina. ca și de stările alergice, de boli ale singelui, de lipsa vitaminelor din organism, de diverse toxice industriale, de bolile copilăriei, de boli renale, hepatice, digestive. După modul lor de manifestare, gingivitele îmbracă forme diferite. În cele ce urmează, vom reda principalele forme ale îmbolnăvirii gingiilor.

Una dintre gingivitele cele mai des întîlnite este reprezentată de gingivita catarală. Ea dă mucoasei un aspect de inflamație și o culoare rosu-aprins, perfect vizibilă cînd gingivita interesează dinții frontali. Gingia devine fragilă, sîngerează foarte ușor la atingeri, dă o senzație de arsură și de tensiune la locul inflamației, lucru care face ca bolnavul să se teamă de a se spăla pe dinți. De un bun efect calmant și vindecător este badijonarea gingiilor bolnave cu tinctură de rizom de cerentel.

Gingivita hiperplazică apare la pubertate, fiind de- terminată de lipsa de vitamine, ca și de excesul de medicamente. In inflamația de acest fel, mucoasa gingivală capătă un aspect roșu-violaceu cu marginea gingiei mărită de volum, puternic inflamată, luînd aspectul unei mase cărnoase moi ce acoperă și o parte din coroana dintelui, gingiile singerînd abundent la cea mai mică atingere.

Gingivo-stomatita ulcero-necrotică, numită astfel pentru că interesează atit mucoasa gingivală, cât și pe cea a gurii, apare la indivizii tineri, în special la bărbați și este frecvent întîlnită primăvara și toamna. Ea poate fi cauzată atît de o igienă bucală deficitară, cât și de lipsa de vitamine (avitaminoza), de intoxicații, stări alergice. Inflamația pornește de la nivelul gingiei aflate între dinți, extinzîndu-se pe mucoasa obrajilor, a limbii, a faringelui și a amigdalelor. Mai poate avea ca punct de plecare capușonul de mucoasă al unui molar de minte in complet erupt.

La început, gingia este congestionată, umflată, roșie- violacee, pentru ca apoi, la virful papilei interdentare să apară o mică ulcerație, care încet-încet va distruge papila, transformind-o într-o masă putridă, urit mirositoare. Încă de la începutul îmbolnăvirii, pacientul se plinge de dureri la cele mai ușoare atingeri în timpul masticației și chiar al vorbirii, lucru care-l face să refuze hrana. Durerea îl împiedică să închidă gura, ceea ce face ca saliva să i se prelingă afară în mod displăcut. Chipul bolnavului are un aspect de suferință. Tempera- tura se ridică la 38-39°C. Ganglionii regiunii sunt măriți și dureroși la palpare. Un aspect în totul deprimant pentru cel ce privește bolnavul, dar mai cu seamnă pentru bolnavul însuși.

Tratamentul gingivitei ulcero-necrotice, vizează înainte de toate ameliorarea stării de igienă a gurii. Se vor face spălături cu soluții antiseptice slabe, cum ar fi solutia călduță de cloramină 3%, sau permanganat de potasiu soluție 1/5 000 sau 1/8 000. In cazul când nu avem la Indemină asemenea soluții, simplele spălături cu apă călduță, sunt suficiente. Spălăturile se vor face în prima zi din oră în oră, iar în următoarele zile de 4-6 ori pe zi. Depozitele de pe mucoasa gingivală vor fi șterse cu ajutorul unor tampoane de tifon inmuiate în apă oxigenata.

Pentru combaterea durerii, se vor badijona ulcerațiile cu glicerină boraxată sau glicerină cu adaos de fenergan sau romergan. Antibioticele vor putea fi utilizate numai la recomandarea medicului. Deci, prezentarea la medic este obligatorie pentru fixarea unui tratament precis.

Starea generală a bolnavului se va reface printr-un regim alimentar care să nu solicite eforturi de masticație, bolnavul ezitînd să se hrănească de teama durerii. Se vor prefera supele concentrate de zarzavat sau carne, pireurile de cartofi cu unt, brinza de vaci, compoturile, sucurile de fructe, alimentația trebuind să cuprindă cu prisosință toate principiile alimentare nutritive. Ca medicație se pot lua vitamine, in spec..! cele din grupa B și vitamina A. După vindecare, pentru combaterea recidivel, se vor înlătura toate cauzele care pot întreține iritații ale mucoasei. Se vor extrage resturile de rădăcini, se va înlătura eventualul proces infecțios legat de apariția molarilor de minte, se va renunța la purtarea lucrărilor protetice incorect efectuate, se va practica un periaj corect și sistematic al dinților și al gingiilor.

Citește și:   Consultația dentară

Parodontopatiile

Periculozitatea parodontopatiilor marginale decurge din aceea că reprezintă forme de îmbolnăvire ale țesutului moale înconjurător al dinților, ca și prin aceea că ele încep să se instaleze lent, fără simptome supărătoare.

Semnele cele mai importante sunt : senzația de tensiune gingivală, mîncărimile la nivelul gingiilor, sîngerare gingivală la început mai rară, iar apoi mai accentuată și mai abundentă, devenind supărătoare pentru pacient și apărînd chiar la consumarea unor alimente de consistență moale. La toate acestea se mai adaugă mirosul neplăcut al gurii, modificări de culoare gingivală, des- pre care am mai vorbit în cadrul gingivitei, prezente în toate parodontopatiile, retragerea gingiei de pe supra- fața dentară, cu dezvelirea progresivă a rădăcinii avînd drept consecință o creștere a sensibilității la agenți termici și chimici.

Un semn important, nelipsit, cu ajutorul căruia se pune diagnosticul de certitudine în parodontopatii îl re- prezintă pungile parodontale. Pungile parodontale favorizează stagnarea secrețiilor și a resturilor alimentare, predispunînd la abcese de tip parodontal, foarte dure- roase. Pungile parodontale sunt un factor agravant al bolii, prin întreținerea unei iritații permanente, avînd drept efect topirea parodonțiului.

Alte semne, bineînțeles din ce în ce mai grave ale parodontopatiilor, sunt mobiltatea dentară patologică și migrările dentare.

Orice dinte în stare normală, datorită poziției sale în alveolă și ligamentului alveolo-dentar dispus în hamac, are o mobilitate. În cazul parodontopatiilor, această mobilitate normală crește în amplitudine, fiind accentuată în toate direcțiile, ajungindu-se până la mișcări ce permit scoaterea dintelui cu limba.

Migrările dentare reprezintă un simptom ce interesează mai frecvent dinții frontali și mai rar pe cei laterali. Vor apărea astfel strungăreață, spații între ceilalți dinți, înclinații ale dinților, ieșirea dinților din alveole, toate aceste schimbări de poziție ducind la un dezechilibru al ocluziei (mușcăturii).

Parodontopatiile se prezintă sub 2 forme, și anume: inflamatorii sau parodontite și neinflamatorii sau parodontoze. Prima categorie predomină, întîlnindu-se în 90-95% din cazuri.

Boala parodontală a apărut o dată cu omul, oricum după caria dentară și a crescut ca frecvență împreună cu aceasta și mînă în mînă cu civilizația.

La ora actuală, între factorii care sunt capabili să declanșeze boala sau să predispună parodonțiul la îmbolnăvire sunt citați peste 360 de agenți. Printre aceștia, pe primele locuri sunt categoric amestecați tartrul den- tar, deficiențele de alimentație, ca și factorul microbian și funcțional, alături de cauze de ordin general.

Intre factorii de ordin general cităm : afecțiunile sistemului osos, ale glandelor endocrine, în special tiroida, paratiroidele și hipofiza, ale tubului digestiv, în special diabetul, ca și afecțiuni dermatologice, ale singelui, intoxicații, sau stări de avitaminoză.

Intre factorii predispozanți, majori ai parodontopatiilor, este citată civilizația. De ce tocmai civilizația ? Tocmai această cucerire a omului joacă un rol nefast în apariția îmbolnăvirii parodonțiului. Cum se explică acest lucru? Pe măsură ce omul și-a perfecționat condițiile de viață, și-a modificat și felul de alimentație. Omul civilizat consumă alimente moi, prelucrate și ultrarafinate, care stagnează între dinți și anihilează abraziunea (tocirea) fiziologică dentară, favorizînd inflamații de tip iritativ, precum și asocierea leziunilor distrofice în ocluzie (mușcătură), traumatică, în special după 40 de ani, când plasticitatea parodonțiului este in regres. Încă din paleolitic, când omul a devenit treptat agricultor din culegător pasiv de fructe și semințe, s-a făcut remarcată apariția parodontopatiei. Eforturile mari func-tionale determinau o abraziune foarte accentuată, iar dinții prezentau parodontoză prin suprasolicitare. La omul actual, așa cum am mai arătat, predomină parodontopatia de tip infalamator. Răspândirea largă a parodontopatiilor la omul civilizat este exagerată prin faptul că acuzînd lipsă de timp, frică, sau alte motive, el nu-și corectează timpuriu deficiențele morfologice și funcționale, nu aplică o riguroasă igienă buco-dentară, nu se prezintă în timp util la stomatolog pentru efectua- rea unor tratamente conservative sau ortopedice, favorizind accentuarea stării de inflamație parodontală. In cadrul tratamentului enumerăm cele mai simple manopere terapeutice: detartrajul, deprinderea igienei corecte, eliminarea factorilor iritativi locali, eliminarea prin educație a abaterilor nefuncționale de exemplu bruxismul (ticul nervos al stringerii arcadelor dentare până la scoaterea unor scrișnete), combaterea factorilor generali.

Cele de mai sus arată tratamentul cel mai simplu, dar de regulă pacientul se prezintă la medic, cum ară- tam mai înainte, tirziu, așa că va fi nevoie în acest moment de șlefuiri dentare selective, imobilizări ale dintilor, intervenții chirurgicale, confecționarea de lucrări dentare speciale.

După ce am trecut foarte succint peste o problemă extrem de importantă a stomatologiei moderne, ne putem da seama ce importanță are și în buna funcționare a parodonțiului metoda profilactică, căci nu este suficient să avem dinți sănătoși ci un suport solid pentru el, care nu este altul decît țesutul parodental. Deci dinți frmoși într-un suport sănătos.

Citește și:   Parodontomul sau hiperplazia gingivală (periodontomul)

Aftele

Aftele reprezintă una dintre cele mai frecvente im- bolnăviri ale mucoasei gurii. Ele pot apărea mai adese- ori la adult, mai rar la copii. Sunt oameni care au o anumită predispoziție la această boală. Perioadele de recidivă sunt foarte capricioase putindu-se număra in zile, săptămîni, luni și chiar ani, apărînd succesiv pe acelasi loc, locul de predilectie fiind mucoasa buzelor, a obrajilor, virful, marginile și friul limbii, mai rar supra- fața limbii și gingia și niciodată locul de trecere a mu- coasei pe piele. Are dimensiunea de la aceea a unei gămălii de ac la aceea a unui bob de mazăre, rareori atingind diametrul de 10 mm.

Boala incepe cu o senzație de durere într-o regiune bine delimitată, unde va apărea o roșeață urmată de apariția unui lichid și apoi a unei vezicule. Vezicula se va sparge, lăsind o ulcerație însoțită de o durere vio- lentă, asemănătoare senzației provocate de o arsură. Vezciula se distinge bine pe suprafața mucoasei, care își păstrează aspectul normal. Ganglionii din regiune sunt prinși, dar nu sunt măriti de volum. Se observă adeseori o jenă la înghițirea alimentelor și chiar o înclestare a falcilor, lucru care impresionează în cel mai înalt grad pe bolnav. Durerile cresc la cel mai usor contact cu alimentele, ceea ce face ca bolnavul să nu se alimenteze, fapt care are drept consecință slăbirea organismului. Dar, oricit de impresionante si capricioase în aparitia lor, aftele se vindecă fără tratament la 10-14 zile de la data apariției, fără a lăsa cicatrice. Ele nu sunt contagioase. Cauza aparitiei aftelor trebuie căutată fie într-o stare fiziologică anumită cum ar fi sarcina, menstruatia, ca și in tulburările digestive sau viroze. Ca factori cauzali locali, putem enumera prezența pietrei dentare sau a cariilor ca și folosirea periuței noi de dinți, care nu a fost în prealabil dezinfectată. Anumiți factori alimentari, condimentele, pot fi și ele cauza apariției afte- lor.

Ca tratament se recomandă clătirea gurii cu soluții alcaline de bicarbonat de sodiu, o linguriță la un pahar cu apă căldicică. Mai poate fi folosit ceaiul neîndulcit de frunze de nalbă, ca și cel de coada șoricelului, precum și folosirea unei ape de gură pe bază de produse apicale Floral”, care dă bune rezultate.

Stomatita aftoasă reprezintă o boală avind aspectul unel afecțiuni infecto-contagioase, datorită unul virus asemănător celui ce provoacă herpesul, nefiind in fond decît un aspect modificat al acestei boli. Mai frecvență la copii, stomatita aftoasă poate apărea totuși și la adulti. In primele trei zile ale bolii, bolnavul acuză dureri de cap, are febră mare și lipsa totală a poftei de mîncare. Incepind din ziua a patra, apar numeroase afte pe mu- coasa devenită roșie, aceasta, spre deosebire de aftele. simple, care, după cum am arătat apar pe o mucoasă normală ca aspect. Limba este umflată, gura emană un miros greu, ganglionii sunt prinși, se observă o jenă la masticatie, febră mare de 39-40°C, oboseală marcată, insomnii.

Această stomatită poate însoți uneori și anumite boli infecto-contagioase, cum ar fi scarlatina, rujeola, difteria, tusea convulsivă. Durata stomatitei aftoase este de 7-8 zile..

Ca tratament, se vor face spălături ale gurii cu soluție de permanganat de potasiu 1%, sau cu o soluție de bicarbonat de sodiu, o lingură de supă, rasă, la un litru de apă. Restul tratamentului va fi prescris de medic.

Febra aftoasă reprezintă o altă formă de aftă a gurii, impresionantă prin aspectul și evoluția ei. Este o epizootie de natură virotică ce apare la om prin contagiune de la animalele bolnave. Boala se poate lua direct sau indirect prin intermediul produselor lactate, al laptelui, al brinzei, al untului, provenite de la anima- lele bolnave. Ca simptome: febră, dureri de cap, insom nii, vărăsături, diaree. După o incubație de 3-5 zile se observă apariția unor vezicule multiple, atît pe mucoasa gurii, pe buze, pe limbă, pe gingie, cât și pe pielea miinilor și picioarelor. Veziculele se sparg repede lăsind ulcerații. Boala durează două-trei săptămîni.

Bolnavul trebuie neapărat văzut de medic încă de la primele semne ale apariției bolii, respectînd cu strictețe indicațiile acestuia.

Ințepăturile accidentale ale mucoasei gurii

Ați mîncat pește și v-ați înțepat în gingie cu un os, sau ați mîncat pasăre și v-ați înțepat cu un mic oscior ascuțit. Desigur mici accidente, constînd în ușoare raniri ale gingiei sau ale mucoasei gurii, accidente cărora nu le dați importanță. Și totul ar fi în ordine, dacă după citva timp nu ați simți nici o durere la locul înțepăturii. Aceasta vă va face să vă aduceți aminte de mica ne- plăcere pe care ați avut-o cu cîteva zile în urmă, mîncând pește sau pui. Și vrînd-nevrind datorită durerii. chestiunea micului accident, va începe să vă preocupe în mod serios..

Citește și:   Anomaliile dento-maxilare

Din acest punct de vedere, cu oasele fine de pește este mai greu, decît cu cele de pasăre. Aceasta întrucît oasele de pește sunt uneori atît de fine, încît sunt greu de depistat, fiind bine înfipte in gingie. Dacă veți reuși să găsiți și să scoateți osciorul abia vizibil din gingie, durerea va trece imediat. Dacă nu, veți avea necazuri…

Zgirieturi ale mucoasei gurii, ca și ale mucoasei de pe fața inferioară a limbii, mai pot fi cauzate și de coaja de piine uscată, de plinea prăjită, de cristalele zahărului cubic pe care unele persoane au plăcerea să-l sugă. Asemenea mici răniri, deși neinsemnate, sunt capabile totuși, datorită bogatei vascularizări a regiunii, să pro- ducă o inflamare a ganglionilor din regiunea respectivă. Omul se va liniști însă curind. Mica zgirietură a mucoasei se va vindeca repede și inflamarea ganglionilor va dispare. Dacă respectivul își va clăti gura în acest timp cu infuzie de musețel, neplăcerea va trece și mai rapid.

Platra dentară

Piatra dentară, în limbajul științific se numește tartru dentar, iar îndepărtarea ei de pe dinți, operațiune executată de către medicul stomatolog, poartă denumi- rea de detartraj. Se depune de regulă pe dinții frontali inferiori, mai precis pe fețele dinspre limbă ale acestora.

Tartrul reprezintă o combinație de săruri minerale. care se depune uneori chiar în ciuda celei mai riguroase igiene dentare. În cazul unei igiene dentare defectuoase, ca și în cazul unor carii netratate si deci a unei masticații efectuate pe o singură parte, piatra se depune pe toată arcada dentară, atit pe cea superioară, cât și pe cea inferioară, ajungînd să acopere ca o adevărată crustă pietrificată dinții nefolosiți, tot așa după cum rugina se depune pe un plug nefolosit.

Mulți pacienți fac greșeala de a se opune în primele momente la detartrajul pe care medicul stomatolog il practică în mod curent in chiar prima ședință de tratament, făcînd obiecțiunea că ei nu au venit pentru Indepărtarea pietrei, ci pentru alt motiv. Unii susțin chiar că scoaterea pietrei le slăbește dinții și că eventualele carii ascunse de pietre ar fi în acest fel protejate. Sunt păreri cu totul fanteziste. Adevărul este că, exercitind o apăsare asupra gingiei, piatra o îndepărtează, dezgolind dintele. Nu provoacă deci, decît neajunsuri. În plus, retinind resturile alimentare, periajul dentar nu se va putea efectua corect, igiena bucală fiind astfel compromisă. Detartrajul intră în mod obligator în cadrul igienei buco-dentare și a prevenirii îmbolnăvirilor gingiilor. Nici o reținere în această privință!

Depunîndu-se lent, în timp, tartrul nu este sesizat de către pacient. In momentul îndepărtării însă, de către stomatolog, el va rămîne de-a dreptul uimit de grosimea și mărimea așchiilor de tartru ce i-au fost scoase din gură, avînd senzația unui relief diferit la atingerea cu limba. De fapt, acesta este relieful nor- mal al suprafețelor dentare. Prin degajarea depozitului de tartru, vîrful limbii, care are o sensibilitate tactilă deosebită, cea mai fină din organism, va percepe spațiile interdentare ca și formele dinților, ceea ce-i va crea pacientului o senzație ciudată de nou. Uneori va avea chiar și ușoare tulburări în vorbire, care vor dispare curînd prin obișnuință cu noua senzație. Și, cum după detratraj, medicul stomatolog badijonează gingiile cu o soluție de clorură de zinc 30% cu rol anti- inflamator, senzația va fi aceea pe care o ai mestecînd mere pădurețe.

Operațiunea îndepărtării tartrului de pe dinți de către stomatolog poate fi efectuată și în două-trei ședințe, dacă piatra este în cantitate foarte mare. În afara dinților naturali, piatra se poate depune și pe lucrări dentare fixe sau mobile. Desigur, se poate depune, neexistind nici o preferință a tartrului în acest sens.

Sunt unii care, incomodați de aspectul inestetic al pietrei depuse pe dinți, în loc de a merge la stomatolog să le-o scoată, preferă să și-o scoată” singuri, folosind croșete, andrele sau cine știe ce alte instrumente ascuțite găsite prin casă. Procedind astfel, piatra nu va putea fi scoasă. În schimb, se vor alege cu serioase răniri ale gingiilor. Alții mai ingenioși, iși introduc în gură, în vederea dizolvării pietrei, substanțe chimice. diverse, care nu vor face altceva decit să ardă țesuturile moi și, ca atare, smaltul, provocind leziuni ireversibile.

Scoaterea pietrei de pe dinți este o operațiune pe cit de utilă, pe atit de simplă, cerind însă o condiție: operațiunea să fie efectuată numai de către specialist!

Image by wavebreakmedia_micro on Freepik

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.