Sunt cele mai frecvente și cunoscute afecțiuni alergice. Unele din ele se manifestă prin tablouri clinice dramatice, zgomotoase, ample, cel mai adesea perfect reversibile spontan sau prin medicația care se adresează mecanismelor de producere. Prin intensitatea lor, dar și prin nesesizarea cauzalității pot lăsa urme nefavorabile asupra psihicului bolnavului care a suferit un astfel de eveniment. Labilitatea psiho-emoțională poate să determine repetarea tabloului clinic, amplificarea acestuia, prin acțiunea pe care sistemul nervos central și vegetativ o exercită asupra eliberării mediatorilor și efectorilor acționați de aceștia.
Ca orice fel de boală prin hipersensibilizare, afecțiunile din acest grup sunt consecința contactului repetat dintre alergenul specific și anticorpii serici preformați, în principal imunoglobuline E.
În urma acestui contact se eliberează substanțe numite mediatori activi pe vasele mici, pe musculatura netedă, pe glandele seroase, pe unele structuri și substraturi celulare. Acțiunea mediatorilor predomină în unele teritorii, ceea ce face ca simptomatologia să fie localizată la un aparat sau sistem din organism, ori generalizată când reacția antigen-anticorp este serică sau când cantitatea de mediatori eliberați este foarte mare. În ultimul caz manifestările alergice sistemice sunt declanșate rapid, intens, cu tablou dramatic, șocul anafilactic.
Reacția alergică de tip I (atipică și anafilactică) se instalează aproape instantaneu sau foarte rapid, când organismul sensibilizat (expus anterior alergenului și având deci anticorpi specifici) este expus din nou la contactul alergenic. Fenomenele clinice, repetabile la orice nou contact antigen-anticorp, sunt adesea progresive, intensitatea lor crescând de la un moment la altul.
Testele cutanate de identificare prin care se urmărește demonstrarea existenței anticorpilor specifici se pozitivează rapid după administrarea alergenului; modificarea obținută este asemănătoare cu elementele urticariene, dar este localizată la locul de introducere a alergenului, dispare rapid intre 20 și 30 de minute până la două ore de la testare, motiv pentru care se urmărește numai în acest interval de timp.
Reacția atopică este o stare de sensibilizare spontană, survine la indivizi cu anumite structuri transmise genetic, este dată de antigene banale (existente în mediul înconjurător în concentrații normale), nu se poate reproduce voit, este favorizată de infecții și poate fi precipitată și de factori fizici, chimici, parazitari.
Reacția anafilactică, o stare de sensibilizare provocată la orice individ (mai des la atopici), este dată de antigene (introduse incidental sau voit, în cantități mari), se poate reproduce și nu poate fi declanșată decât de antigeni specifici.
În realitate anafilaxia survine frecvent pe teren atopic, situație în care manifestările clinice sunt deosebit de zgomotoase, dramatice, impunând măsuri terapeutice urgente, prompte.
Este știut că, pe teren atopic, unele substanțe inductoare de histamină (morfină, codeină, polimixine, substanțe iodate de contrast, dextran) pot declanșa starea de șoc.
Multă vreme s-a considerat că acest tip de șoc este de natură alergică, dar s-a demonstrat că substratul lui este simpla eliberare de histamină, în cantitate masivă. Acest mediator, cu acțiune deosebită la atopici, determină un tablou clinic foarte dramatic, care poate fi prevenit prin administrarea unor substanțe competitive cu histamina (antihistaminice) în doze suficiente înainte de injectarea inductorilor.
Care sunt alergenii posibili inductori ai tabloului de boală? Cei mai comuni alergeni, răspândiți peste tot mediul nostru sunt mozaicuri antigene compuse din praf de casă, pene, mucegaiuri, polen, peri de animale, venin și corp de insecte, medicamente diverse.
Contactul organismului uman cu aceste alergene se face de obicei naturale de pătrundere a antigenelor (mucoasele), dar și pe cale injectabilă (medicamente, sau sangvină (în caz de înțepături de insecte).
Dacă am analiza numai etiologia alergică a astmului bronșic am constata că frecvența alergenilor incriminați apare discordantă statistic în diferite studii, diferiți alergeni având grade variabile de participare la evoluția bolii.
Un asemenea fenomen este dependent de particularitățile de mediu în care se desfășoară procesul, de timpul în care se face studiul, de mijloacele de anchetă și investigație alergologică.
Bolile alergice, consecință a reacțiilor imune citotoxice-citolitice
Aceste boli determină tablouri de boală ce caracterizează anemia hemolitică, eritroblastoza fetoplacentară, boala hemolitică nou-născutului, reacția din transfuzia de sânge incompatibil, anemia hemolitică autoimună, anemiile hemolitice de cauză medicamentoasă, leucopeniile și trombocitopeniile, purpura vasculară, infertilitatea masculină prin anticorpi antispermatici etc.
Antigenele (medicamente, celule sangvine – hematii leucocite, trombocite) se cuplează cu anticorpii serici (IgG, IgM) pe suprafața unor celule sau endotelii vasculare, reacțiile fiind de aglutinare și liză celulară. Gravitatea bolilor induse prin acest mecanism impune cunoașterea mecanismelor intime de acțiune a oricăror medicamente utilizate în schemele terapeutice, urmărirea oricăror tratamente cu potențial inductor și atenția sporită la fenomenele de imunizare și prin transfuzii, nașteri la mame cu Rh negativ.
Bolile alergice provocate de reacții care dau complexe imune
Survin prin contact antigen-anticorp, cu formarea unor complexe imune circulante sau depozitate.
Bolile provocate prin acest mecanism sau care apar și grație acestuia sunt numeroase, afectând diferite sisteme și aparate ale organismului uman.
Complexe imune se pun în evidență în lupusul eritematos diseminat, în artrita reumatoidă, criopatii (boli produse de expunere la frig), glomerulonefrită acută, în boli hematologice ca leucemii acute și cronice, boala Hodgkin, hemofilia severă, anemia hemolitică cronică, în pitiriazis licheniform, dermatita herpetiformă, pemfigus simplu și bulos, boala celiacă și boala Crohn, colita ulceroasă, hepatita cronică activă și ciroza biliară, scleroza laterală amiotrofică, diabet juvenil, boala serului, situații experimentale ca fenomenul Arthus (complexe imune localizate în derm).
Din toată această lungă și totuși incompletă listă cu boli care evoluează cu formare de complexe imune, boli de severitate clinică care impun supravegherea permanentă de către medic, remarcăm cele două tipuri de boli, alergice” boala serului și fenomenul Arthus, care apare relativ rar în practica alergologului, comparativ cu alte afecțiuni.
Bolile alergice provocate de reacții imune cu mediere celulară, de tip tuberculinic sau de tip tardiv
Cuprind fenomenele induse de contactul unor antigene particulare (tuberculina, candidina, substanțe din mediul industrial de tipul derivaților cromului, nichelului, medicamente ca penicilina, streptomicina), care determină fie leziuni infiltrative celulare, leziuni ulcero-necrotice ca intradermoreacția la tuberculină, fie leziuni de contact (dermita, eczema de contact).
Antigenul acționează prin activarea limfocitelor, eliberarea de limfokine, efectorii celulelor T.
Trecând în revistă tipurile de reacții imune și principalele boli provocate prin acțiunea lor, vom descrie unele date care oferă pacientului posibilitatea de a le observa cât mai atent, pentru a putea prezenta medicului relații utile pentru un diagnostic corect.
