Se numește avort întreruperea sarcinii înaintea epocii de viabilitate a fătului. Avortul se poate să aibă loc de la sine, sau poate fi provocat.
Avortul spontan
Survine de la sine, fără a fi provocat de femeie sau altcineva. Cauzele care pot determina apariția unui avort spontan sunt multiple: adesea avortul spontan nu este provocat de un singur factor, ci de mai mulți factori asociați.
În primele luni de sarcină, cauzele cele mai frecvente sunt tulburările endocrine. Echilibrul care se stabilește în timpul sarcinii, între secreția ovarului și a celorlalte glande cu secreție internă se strică, și sarcina este eliminată din uter. Dacă femeia se prezintă la medic îndată ce a pierdut sânge, sarcina poate fi salvată prin repaus la pat, medicamente antispastice (lizadon) și tratament hormonal. Tratamentele făcute din proprie inițiativă de femeie, cu progesteron sau alte preparate hormonale, in loc să împiedice, pot să grăbească producerea avortului.
Alte cauze de avort pot fi modificările formei și structurii normale ale uterului, modificări din naștere sau dobândite, așa cum sunt cele datorate inflamațiilor cronice ale mucoasei uterine consecutive chiuretajelor repetate.
Bolile infecțioase acute, bolile febrile pot să determine moartea oului și eliminarea acestuia din uter. Emoțiile puternice pot fi deseori cauze declanșatoare de avort. Loviturile accidentale in abdomen, raporturile sexuale excesive, călătoriile cu motocicleta, cu căruța pe drumuri rele, pot determina avortul.
Simptomele avortului sunt: durerile, hemoragia și dispariția semnelor subiective de sarcină. Pierderile de sânge pot fi la început in cantitate foarte mică, devenind apoi abundente, sau sunt de la început in cantitate mare, însoțite de cheaguri și urmate curând de expulzarea oului. Alteori, avortul se anunță prin încetarea semnelor subiective de sarcină. Grețurile și celelalte semne de sarcină pe care le prezenta femeia dispar brusc și după câteva zile sau uneori chiar săptămâni încep pierderile de sânge și durerile, urmate de expulzia oului. In cazuri rare, sarcina moartă este reținută in uter multă vreme și este necesară intervenția medicului pentru evacuarea ei. Când sarcina este mai mare (cinci-șase luni), avortul poate începe prin ruperea ,,pungii apelor” și pierderea de lichid amniotic sau prin contracții uterine dureroase, ritmice și regulate, ca și durerile de naștere. Oricare ar fi forma sub care începe avortul, femeia gravidă trebuie să se alarmeze de la primele semne și să anunțe de urgență medicul.
Avortul provocat
In anumite cazuri în care menținerea sarcinii poate periclita sănătatea gravidei sau chiar viața ei, se face întreruperea terapeutică a sarcinii. Motivele de întrerupere a sarcinii sunt diverse: boli de inimă grave, tuberculoză activă, boli nervoase, boli infecțioase acute, disgravidii severe etc.
Aprobările pentru întreruperile de sarcină sunt date de comisiile medicale, care funcționează pe lingă fiecare maternitate mare. Aceste întreruperi sunt executate în spitale de medicii specialiști.
Orice încercare de întrerupere a sarcinii in afara cazurilor prevăzute se pedepsește de lege. Pedeapsa se răsfrânge atât asupra femeii gravide, cât și asupra aceluia care prin orice mijloace a contribuit la provocarea avortului.
Dar, pe lingă pedeapsa penală, încercările de provocare de avort se soldează de cele mai multe ori cu accidente grave, uneori mortale. Hemoragiile și infecțiile care însoțesc totdeauna un avort provocat necesită îndelungă spitalizare, tratamente complicate, care, chiar dacă sunt încununate de succese imediate, nu pot împiedica complicațiile tardive. O femeie care a avut o infecție genitală consecutivă unui avort, poate să rămână toată viața o suferindă.
