Arcul reflex

0

Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex, alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea aferentă, centrii nervoși, calea eferentă și efectorii.

1.     Receptorul

Receptorul este o structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variații de potențial gradate proporțional cu intensitatea stimulului.

Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferențiate și specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare).

Alți receptori din organism sunt corpusculii senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive și terminații nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii).

Uneori, rolul de receptori îl îndeplinesc chiar terminațiile dendritelor (receptorul olfactiv, receptorii dureroși).

La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos și, astfel, se realizează traducerea informației purtate de stimul în informație nervoasă specifică.

Clasificarea receptorilor

A. În funcție de tipul excitantului

În funcție de tipul excitantului se deosebesc cinci tipuri princi- pale de receptori, și anume:

mecanoreceptori, care detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia;

termoreceptori, care sesizează schimbările de temperatură, unii receptori fiind specializați pentru senzația de cald și alții pentru senzația de rece;

nocireceptori (sau receptori ai durerii), care detectează leziuni tisulare, indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică;

receptori electromagnetici, care detectează lumina la nivelul retinei;

chemoreceptori, care detectează gustul (situați în cavitatea bucală), mirosul (situați în cavitatea nazală), nivelul oxigenului în sângele arterial, concentrația dioxidului de carbon și alte substanțe importante în biochimia organismului.

B. Alte clasificări ale receptorilor

În funcție de proveniența stimulului:

exteroreceptori – primesc stimuli din afara organismului;

interoreceptori – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori).

În funcție de tipul de senzație:

proprioreceptori – informează despre poziția corpului și permit controlul mișcării;

receptori cutanați – includ receptorii pentru presiune, tact, vibrații, cald, rece și durere;

→ receptori ai simțurilor speciale – văz, auz, echilibru.

În funcție de tipul de energie pe care o prelucrează:

chemoreceptori – stimulați chimic; muguri gustativi, epiteliul olfactiv, corpii carotidieni și aortici; nocireceptorii sunt considerați ca făcând parte din această categorie deoarece sunt stimulați de substanțe chimice eliberate de celulele distruse;

fotoreceptori – stimulați de lumină (celulele cu conuri și celulele cu bastonașe);

termoreceptori – răspund la variațiile de temperatură;

mecanoreceptori – stimulați de deformarea membranei celulare; receptori pentru tact, vibrații și presiune.

În funcție de viteza de adaptare:

fazici – răspund cu o creștere a activității la aplicarea stimulului, dar în ciuda menținerii acestuia, activitatea lor scade ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv);

tonici – prezintă o activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului: receptorul vizual.

2.     Calea aferentă

Receptorii vin în contact sinaptic cu terminațiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor nervi cranieni (senzitivi și micști).

Distribuția căii aferente spre centrii nervoși se face în două moduri:

convergența este un mod de distribuție în care un singur neuron central primește contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente;

divergența constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulți neuroni centrali.

3.     Centrii nervoși

Potențialele de acțiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propagă mai departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, până la prima sinapsă.

În cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv și unul motor), centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice).

În cazul unor activități reflexe mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un lanț alcătuit din trei sau mai mulți neuroni senzitivi, iar centrii reflecși sunt reprezentați de totalitatea sinapselor care se realizează în ariile corticale sau în nucleii subcorticali ce primesc și prelucrează informația primită de la periferie și elaborează răspunsul efector (reflexe polisinaptice).

Prin centrul unui reflex se înțelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv.

Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri funcționale specifice:

  • nivelul măduvei spinării;
  • nivelul subcortical;
  • nivelul

4.     Calea eferentă

Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici și vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Cea mai simplă cale eferentă se întâlnește la reflexele somatice; ea este formată din axonul motoneuronului α din coarnele anterioare ale măduvei spinării.

În cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă este formată dintr-un lanț de doi neuroni motori:

→ un neuron preganglionar, situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral;

→ un neuron postganglionar, situat în ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali).

5.     Efectorii

Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt mușchii striați, iar pentru sistemul nervos vegetativ sunt mușchii netezi, glandele endocrine și cele exocrine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here