Omul trăieşte într-o sfera de aer, indispensabilă vieţii. Aparatul respirator mijloceşte contactul omului cu aerul şi este alcătuit din doi plămâni şi din conductele aeriene. Plămânul drept are trei lobi iar cel stâng numai doi. Lobii sunt despărţiţi prin schizuri şi sunt alcătuiţi din segmente şi lobuli. Legătura dintre plămâni şi peretele toracic este realizată prin pleură, o seroasă dubla parietală, ce se află în contact direct cu peretele toracic şi viscelara care acoperă plămânii, mulându-se pe schizurile lombare. Între cele două foiţe se află cavitatea pleurală cu o presiune uşor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate minimă de lichid. Datorită pleurei, plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic, urmând mişcările acestuia.
Aerul pătrunde prin orificiile nasului, trece prin faringe, laringe şi trahee care în dreptul vertebrei T4 se bifurcă în două bronhii principale. Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil. Ultimele ramificaţii ale bronhiilor se termină la nivelul acinului, care este un congumerat de alveole. Alveola este elementul funcţional respirator, este unitatea cea mai mică din parenchim în care au loc schimburile respiratorii.
Sistemul vascular al plămânilor este alcătuit dintr-o reţea funcţională, ce provine din arteriile pulmonare, aceasta se micşorează în diametru, formând capilariile pulmonare, unde au loc schimburile de gaze. Reţeaua capilară are o suprafaţă de 120-150 milimetri pătraţi, permiţând să treacă un volum de 6-7 litri de sânge la fiecare minut. În stare de repaus nu funcţionează toate capilarele, care pot deveni active în condiţii de suprasolicitare (efort, proces patologic). Aceasta este rezerva funcţională a plămânilor.
Omul nu poate exista fără aer mai mult de câteva minute (aproximativ 3-5). Respiraţia în primul rând asigură eliminarea bioxidului de carbon şi absorbţia oxigenului. Această funcţie include trei timpi: pulmonar, sanguin şi tisular. Primul timp realizează schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare, care include procesul de trecere a oxigenului din aerul alveolar în sânge şi eliminarea bioxidului de carbon din sânge. Timpul doi realizează transportul gazelor între plămâni – organ de aport şi eliminare. Iar timpul trei reprezintă respiraţia internă la nivelul ţesuturilor, când oxigenul pătrunde în celule, iar bioxidul de carbon – produs rezidual al catabolismului, este eliminat .
Respiraţia include mai multe procese: ventilaţia, care este o succesiune de mişcări alternative de inspiraţie şi expiraţie în timpul cărora se aduce până la nivelul alveolelor aerul atmosferic bogat în oxigen, şi se elimină bioxidul de carbon din alveole în atmosferă. Inspiraţia este un act activ iar expiraţia un act pasiv. Impulsurile acestei activitati ritmice pornesc din centrul respirator bulbar al scoarţei cerebrale care reglează acest proces.
Volumul de aer, care intră şi iese dintr-un plămân este de 8 litri. Ritmul respiraţiei este de 12-16 respiraţii pe minut şi se numeşte minut – volum respirator de repaos. Ciclul respirator depinde de doi parametrii: de amplitudinea şi de frecvenţa mişcărilor respiratorii (M.V.R. =500ml x 16 = 8l ).
Volumele de aer, care pătrund în plămâni nu se răspândesc uniform. La sfărşitul unei expiraţii mai rămân în plămân aproximativ 1500 ml aer care poartă denumirea de volum rezidual şi care este repartizat în căile aeriene şi în alveole. Compoziţia aerului alveolar trebuie să aibă o valoare aproape constantă, aceasta realizându-se prin inspiraţie, care face să pătrundă aer atmosferic bogat în oxigen, aer care se amestecă cu cel alveolar. Nu tot aerul ajunge la alveole, o parte (aproximativ 30%) rămâne în căile aeriene superioare. Acesta este spaţiul mort anatomic. Nici toate alveolele nu sunt ventilate uniform, aproape 20% rămân neventilate, şi se numeşte spaţiul mort fiziologic. Acest spaţiu asigură o compoziţie constantă a aerului alveolar.
Principalele tulburări funcţionale sunt: rinitele, laringitele, bronşitele, cancerele bronhopulmonare, pneumopatiile, pneumopatiile acute şi cronice, chistul hidatic pulmonar, emfizemele pulmonare, sclerozele pulmonare, tuberculoză pulmonară, pleuroziile, insuficienţele respiratorii, displeile, durerile toracale, tusea, expectoraţiile, hemoptiziile, sughiţul, tulburările vocii şi altele.
