Alcătuirea sistemului digestiv

Cunoscând alcătuirea şi modul de funcţionare a sistemului digestiv, vom putea elucida unele dintre cele mai răspândite prejudecăţi şi vom înţelege mai bine cum, unde şi când acţionează elementele nutritive.

Gura şi esofagul

Procesul de digestie începe în gură prin mărunţirea hranei şi amestecarea ei cu salivă. O enzimă din salivă numită ptialină începe să descompună amidonul în zaharuri simple. Alimentele sunt apoi trimise către fundul gurii şi de acolo pătrund în esofag, fiind antrenate mai departe cu ajutorul aşa-numitului peristaltism — mişcări ritmice de contractare şi relaxare a peretelui muscular, cu rol de a împinge bolul alimentar de-a lungul tubului digestiv. Pentru a împiedica regurgitarea alimentelor, adică reîntoarcerea lor în gură, şi în acelaşi timp pentru a permite eliberarea anumitor enzime necesare la un moment dat — fiindcă o enzimă nu poate împlini acţiunea alteia—traiectul digestiv este echipat cu sfinctere situate în punctele importante de joncţiune.

Stomacul

După cum mulţi dintre noi ştiu deja, stomacul este cel mai încăpător segment al traiectului digestiv, fiind aşezat mai sus însă decât se crede în general. El ocupă spaţiul dintre coastele inferioare, deasupra taliei; este un „sac” flexibil, îmbrăcat în muşchi în continuă mişcare, schimbându-şi astfel fără încetare forma.

  • Cu excepţia alcoolului, nici o substanţă ca atare nu este absorbită prin pereţii stomacului.

Alimentele ingerate în mod obişnuit la o masă părăsesc stomacul într-un interval de trei până la cinci ore.

Materialele lichide, ca supele de exemplu, părăsesc stomacul mult mai repede; grăsimile însă rămân un timp mai îndelungat. Un meniu obişnuit, compus din carbohidraţi, proteine şi grăsimi, este eliminat dintr-un stomac normal în trei până la cinci ore. Glandele stomacului şi anumite celule specializate secretă enzime, acid clorhidric, un mucus şi un anumit factor capabil să faciliteze dizolvarea vitaminei B12 şi trecerea ei prin pereţii intestinali în circuitul sanguin. Unui stomac normal îi este caracteristic mediul acid; această aciditate e asigurată de către sucul gastric — un amestec specific format din mai multe substanţe:

Pepsina: enzimă predominantă în stomac; asigură digestia cărnii şi a altor proteine, fiind activă numai în mediu acid.

Renina: produce coagularea laptelui.

Acidul clorhidric: este produs de celulele prezente în pereţii stomacului şi asigură mediul acid necesar digestiei.

Stomacul nu este indispensabil digestiei. Cea mai mare parte a procesului de digestie are loc în afara stomacului.

Intestinul subţire

Aproape toate elementele nutritive sunt absorbite prin pereţii intestinului subţire.

În lungime de peste şapte metri, intestinul subţire este segmentul în care are loc desăvârşirea procesului de digestie cu absorbţia tuturor elementelor nutritive. Mediul prezent în interiorul lui este alcalin, determinat fiind de secreţia biliară puternic bazică, de sucul pancreatic şi secreţiile pereţilor intestinali. Mediul alcalin este absolut necesar pentru finalizarea procesului de digestie şi absorbţie. Intestinul subţire este structurat pe trei segmente: duodenul, care porneşte chiar de la orificiul de ieşire al stomacului, jejunul (de aproximativ trei metri lungime) şi ileonul (până la trei metri şi jumătate lungime). Când conţinutul lichid al intestinului subţire este antrenat înainte prin mişcări peristaltice, se aud anumite zgomote caracteristice la care în mod obişnuit ne referim spunând că ne „ghiorţăie” stomacul. De fapt, aşa cum am văzut, responsabil pentru aceste bolboroseli nu este stomacul, însă probabil că expresia va persista ca atare.

Intestinul gros (Colonul)

Pentru a parcurge intestinul gros, substanţelor ajunse aici le trebuie douăsprezece până la cincisprezece ore.

Materialele care părăsesc ileonul şi pătrund în cecum (prima porţiune a intestinului gros) au o consistenţă lichidă. Reîntoarcerea lor în intestinul subţire este împiedicată de un sfincter muscular aflat la punctul de joncţiune.

Cu excepţia apei, prin pereţii intestinului gros sunt absorbite foarte puţine substanţe.

Funcţia primară a colonului este cea de stocare şi deshidratare. Pe măsură ce apa este absorbită, materialul lichid capătă consistenţă semisolidă, fiindu-i necesare douăsprezece până la cincisprezece ore pentru a realiza întregul circuit intestinal.

Spre deosebire de stomac, intestinul gros conţine o bogată floră microbiană. O bună parte a materiilor fecale este constituită din bacterii, substanţe nedigerabile — în principal celuloză — şi substanţe toxice eliminate din sânge prin pereţii intestinali.

Ficatul

Ficatul este principalul organ în care se depozitează vitaminele solubile în grăsimi.

Ficatul este cel mai mare organ masiv din corpul uman şi cântăreşte aproximativ un kilogram şi jumătate. Asemeni unei complexe uzine chimice, el poate modifica aproape orice structură sau compoziţie chimică, distrugând şi anihilând o serie întreagă de molecule toxice. Ficatul constituie totodată un rezervor de sânge şi un depozit pentru înmagazinarea vitaminelor A şi D, precum şi a glicogenului (carbohidrat digerat) ce are rolul de a regla nivelul zahărului din sânge. în ficat sunt prelucrate enzime, colesterol, proteine, vitamina A (din caroten) şi factorii ce asigură coagularea sângelui.

Una din principalele funcţii ale ficatului este aceea de a produce bila. Sărurile conţinute în bilă contribuie la digerarea eficientă a grăsimilor, ele acţionând asemeni detergenţilor, emulsionând materiile grase.

Vezica biliară

şi o concentrează puternic. Gustarea şi uneori chiar simpla vedere a mâncării poate determina golirea ei. Anumiţi constituenţi fluizi ai vezicii biliare tind câteodată să cristalizeze şi să formeze aşa-numiţii calculi biliari.

Pancreasul

Pancreasul furnizează cea mai importantă enzimă a organismului uman.

Chiar şi simpla vedere a mâncării poate goli uneori vezica biliară.

Vezica biliară este un organ cu rol de depozitare, lung de aproximat: şapte centimetri, care înmagazinează bila, îi modifică structura chimic

Pancreasul este o glandă de aproximativ cincisprezece centimetri lungime, situată în concavitatea formată de duoden. Celulele sale secretă insulina, un hormon cu rol în arderea accelerată a zaharurilor din corp. Insulina nu este vărsată în traiectul digestiv, ci direct în circuitul sanguin. O funcţie importantă a pancreasului este fabricarea şi secreţia sucului pancreatic ce conţine unele din enzimele de bază necesare în procesul de digestie: lipaza care descompune grăsimile, tripsina — cu rol în descompunerea proteinelor — şi amilaza care hidrolizează amidonul.

-Anunț-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here