Ajutoarele noastre în muncă

0
Ajutoarele noastre în muncă

Atunci când muncim trebuie sa vedem bine, atât mişcările miinilor noastre, cât și dispozitivele de lucru pe care le utilizăm, ca și obiectele pe care le creăm sau le supunem prelucrării. Foarte des este nevoie să măsurăm mărimea obiectului, să comparăm dimensiunile lui cu dimensinnile altor obiecte, căci fără aceasta nu se pot executa multe munci fine, fără aceasta pictorul nu poate picta un tablou, iar savantul nu poate executa cercetări de precizie ș. a. m.d.

Multe operații de lucru decurg sub controlul auzului. Mecanicul care conduce locomotiva electrică, strungarul care lucrează la strung, pilotul care conduce avionul, ascultă cu atenție zgomotul motorului şi alte zgomote care însoțesc munca mașinii. Cele mai mici modificări de ritm în „melodia“ mecanismului sînt percepute de urechea experimentată, ceea ce permite observarea și îndepărtarea la timp diverselor defecte.

In munca ceasornicarilor, bijutierilor, chirurgilor și reprezentanților unor serii de alte profesiuni, un rol important îl joacă simțul tactil.

Organele de simț bine dezvoltate ne ajută să percepem mai bine ceea ce se întâmplă în jurul nostru și sa lucrăm mai bine. Unele profesiuni nu sunt de loc accesibile celor care posedă, bunăoară, o vedere destul de ascuțită. Aceasta este unul din motl vele care ne obligă să veghem înca copilărie la buna dezvoltare a vederii și auzului și să prevenim îmbolnăvirile ochilor si urechilor.

In muşchi și articulații există terminații nervoase senzitive, în care apare o excitație în cazul contracției muşchilor și a mişcărilor. Această excitație se transmite prin nervii senzitivi la creier. De aceea, chiar închizînd ochii, noi simțim dacă s-a contractat o grupă musculară sau alta, dacă mâna noastră s-a ridicat sau s-a coborât ș. a. m. d. Sensibilitatea musculară ne permite să executăm în timpul lucrului mişcări precise și armonioase.

Terminațiile nervoase din piele, muşchi, retina ochiului, organul auzului și din alte organe de simt, care percep excitația luminoasăă, auditivă, calorică ş. a. m. d., se numesc receptori (de la cuvîntul latin recipio, care înseamnă „primesc“). In receptori, diferitele excitații (luminoase, auditive ş. a. m. d.) se transformă într-o excitație nervoasă, care se propagă, pe calea nervilor, până la regiunile corespunzătoare ale scoarței cerebrale. Numai activitatea acestor regiuni din creier ne permite să deosebim unele excitații de altele, să comparăm, ,să legăm“ unele excitații cu altele şi pe baza aceasta să ne dăm seama de ceea ce ne înconjură, de schimbările care au loc în mediul înconjurător, ne permite să cunoaștem activitatea muşchilor noștri, starea organismului nostru.

Prin urmare, încordarea, bunăoară, a auzului sau văzului, necesară în multe munci, este legată, nu numai de activitatea intensă a receptorilor auditivi sau vizuali, ci şi a segmentului superior al sistemului nervos central, scoarța cerebrală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here