Afecțiunile ficatului

Hepatitele virale sunt provocate de cele mai multe ori de virusurile hepatice de tip A, B, C, D, E, F, G. În cursul cercetărilor contemporane se vor depista cu siguranţă noi tipuri de afecţiuni, care încă nu se cunosc la ora actuală.

Hepatita provocată de virusul A deseori provoacă epidemii mai ales la copii şi soldaţi, care locuiesc în grupuri şi nu respectă regulile igienice, de aceea afecţiunea se mai numeşte “boala mainilor murdare”. Infecţia se transmite în special prin sistemul digestiv. Atacă celulele parenchimului hepatic şi circulă prin vasele sanguine. În majoritatea cazurilor provoacă apariţia icterului.

Această afecţiune a fost studiată pentru prima oară de cercetătorul rus Botchin, de aceea în literatură se mai numeşte boala Botchin. În timpul celor două razboaie mondiale hepatita a făcut ravagii, murind foarte mulţi soldaţi nu datorită gloanţelor inamicului, ci datorită virusurilor hepatice. Hepatitele sunt şi în ziua de astăzi foarte răspândite, mai ales hepatita provocată de virusul de tip C, care a devenit un motiv major de ingrijorare a populaţiei de pe întreg mapomondul. Afecţiunea este considerată a fi echivalentă cu SIDA şi atacă sistemul imunitar al organismului uman. Este regretabil că până acum nu a fost descoperit un tratament efectiv. Nici chiar invenţia Interferonului cu ribovirină nu poate rezolva această problemă.

Virusul de tip A pătrunde în organism de cele mai multe ori pe cale orală. Perioada de incubaţie durează 2 – 6 săptămâni. În timpul infecţiei virusul hepatic de tip A poate fi depistat şi în sânge, în sucul duodenal şi în fecale. Vectorul principal al infecţiei este apa.

Virusul hepatitei de tip B pătrunde în organism prin sânge în timpul lucrărilor dentare, prin seringi nesterilizate sau prin contacte sexulale. Un pacient infectat cu HBs poate deveni contagios o durată de timp foarte îndelungată, uneori întreaga viaţă . Perioada de incubaţie a HBs este de la 6 săptămâni până la 6 luni. Acest virus nu se depistează în sucul gastric şi nici în fecale. Se inactivează la încălzire de +160 grade Celsius timp de 60 minute. HBs se depistează după creşterea transaminazelor, gama globulinelor, reacţia serologica, puncţie biopsica hepatică şi microscopie electronică.

În cazul infecţiilor ficatul are o culoare mai roşie, se micşorează sau se măreşte considerabil în volum, apar noduli, care de multe ori se transformă în carcenomi, provocând ciroza ficatului. Analizele efectuate cu ajutorul microscopului electronic au demonstrat apariţia schimbărilor structurale atât în parenchim cât şi în mezenchim. Astfel ficatul degenerează, apoi se cronicizează, schimbându-şi forma, structura şi funcţia .

Simptomele cele mai frecvente sunt apariţia tulburărilor dispeptice-atribuite unor mese mai grele, dispariţia apetitului de mâncare, apariţia greţurilor, modificări ale fecalelor: constipaţie, diaree, fecale deschise la culoare. Apar dureri epigastrice cu aspect de colică biliară. Uneori infecţiile hepatice au debut cu aspect gripal, alteori apar atralgii, miolgii, lambalgii, febră, tumefieri articulare, îmbracând un aspect “reumatismal”. Dar primul simptom care indică existenţa infecţiei hepatice este apariţia icterului. Hepatita virală evoluează în trei faze: preicterică, icterică şi de rezoluţie. Faza preicterică durează de la 3-4 zile până la 3-4 săptămâni. Apare astenia, insomnia, cefalia, tulburări dispeptice, stare subfibrilară, apar dureri în zona hipocondrului drept sau în fosa iliatica dreaptă. Pot apărea manifestări de urticarie, herpes – zoster, irtaţii meningiene.

La examenul de laborator se constată hepatomegalie cu o uşoară sensibilitate a splinei, urobilinogenie, creşterea transaminazelor, reacţii pozitive la sulfat de zinc şi cefalină – colesterol. Sunt cazuri când afecţiunele ficatului nu provoacă apariţia icterului., care poate dura de la 2-3 până la 6-8 săptămâni. După această perioadă apare pofta de mâncare, trece starea fibrilară şi urina hipercromă. De asemenea dispar scaunele decolorate.

În cazul prezenţei virusurilor hepatice creşte bilirubina precum şi raportul de bilirubină directă şi totală cu până la 10-25%, se măreşte timolul, cresc j-globulinele , sărurile biliare şi transaminazele, iar steriobilinogenul scade.

În cazurile vindecării ficatul revine la valori normale. Starea generală a pacienţilor se îmbunătăţeşte şi astenia dispare. Se normalizează cantitatea de bilirubină şi de urobilinogenie, deşi în multe cazuri timolul poate rămâne ridicat. Probele indicatoare la hepacitoză se normalizează.

Pacientul poate fi considerat sănătos în următoarele condiţii: morfologia ficatului se încadrează în valori normale, se normalizează transaminazele şi gama globulinelor, revine capacitatea de muncă, dispare total antigenul respectiv. Pentru determinarea valorilor care influenţează starea reală a pacientului este necesar să fie interpretate corect analizele, nu numai de către medic dar şi de către pacient.

Primele simptome ale infecţiilor hepatice sunt apariţia antigenului sau a anticorpilor virusurilor respective: AgHBs;     anti- HCV; HDV în citoplasmă şi în nucleele celulelor hepatice şi ale sângelui. Determinarea gradului de multiplicare a nucleocapsidelor (viremia sau încărcătura virală) poate constata situaţia reală a procesului de infecţie virală.

În cazul infecţiilor cu HBs, care includ ADN bicatenar apar anticorpi anti HBc; anti HBe sau anti HBs. La apariţia HBc replicarea AgHBs este foarte activă, şi poate dura timp de mai mulţi ani de zile dacă tratamentul nu este efectiv. Apariţia anti Hbe şi a anti HBs în celulele sanguine şi ale ficatului indică apariţia rezistenţei organismului precum şi începutul eliminării virusurilor din celule.

O altă situaţie poate fi atunci când anti HBs nu se formează şi virusurile continuă să se înmulţească intens până la apariţia cirozei, dacă tratamentul nu este efectiv. Prezenţa anti HBe indică existenţa fazei acute a infecţiei şi a persistenţei multiplicării intensive al ADN- ului viral.

AgHBs este elementul sigur al persistenţei hepatitei B în celulele sanguine şi hepatice. Dacă timp de 6 săptămâni AgHBs nu dispare înseamnă că hepatita virală se cronicizează şi poate persista timp de mulţi ani de zile.

AntiHBc şi AntiHBe. Primul tip de anticorpi se localizează numai în celulele hepatice, iar al doilea tip se găseşte atât în celulele hepatice cât şi în cele sanguine. AntiHBe indică prezenţa fazei acute, şi de cele mai multe ori dispare în 2 săptămâni. Dacă AntiHBe nu se elimină timp de câteva săptămâni, atunci infecţia se acutizează.

AntiHBc este primul simptom al apariţiei imunităţii organismului faţă de AgHBs. AntiHBc poate fi clasat cu imunoglobulinele (IgM), care apar în perioada regenerării ficatului. Concentraţia mare de AntiHBs indică o fază mai indelungată de replicaţie virală în celulele hepatice. AntiHBc se echivalează cu IgG, care poate rămâne în organism toata viaţă .

AntiHBe apare în organism după AntiHBc. Ei nu sunt corpi de neutralizare ci servesc ca informaţie că AgHBe se converteşte în AntiHbe şi corelează cu replicarea intensă a virusului hepatic în celulele hepatice. AntiHBe poate fi păstrat în sânge de la câteva luni de zile până la câţiva ani.

AntiHBs apar ultimii în procesul infecţiilor cu AgHBs şi indică începutul eliminării virusurilor din organism. Este un simptom de apariţie a imunităţii organismului faţă de infecţie.

-Anunț-

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here